ICCJ. Decizia nr. 404/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 404/2011
Dosar nr. 748/45/2009
Şedinţa publică de la 26 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 4 noiembrie 2009, reclamanta SC B.P.M. SRL Vaslui a solicitat ca în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi Guvernul României să se constate dreptul său de a beneficia de despăgubiri în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 381/2002, să fie obligat pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale să sesizeze Guvernul României cu privire la starea de calamitate naturală şi să îndeplinească toate celelalte obligaţii administrative prevăzute de lege şi de Ordinul nr. 419/2002 în vederea acordării efective a despăgubirilor, sub sancţiunea de daune în sumă de 5000 lei pe zi de întârziere şi să fie obligat pârâtul Guvernul României să adopte hotărârea de declarare a stării de calamitate, sub sancţiunea de daune.
Reclamanta a mai solicitat obligarea pârâtului Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale să verifice, să aprobe şi să transmită direcţiilor agricole sumele necesare pentru acordarea de despăgubiri pentru pagubele suferite ca urmare a secetei excesive din anul agricol 2008 – 2009 şi să fie obligaţi ambii pârâţi să achite suma de 146.667,76 lei, reprezentând despăgubiri, într-un termen cât mai scurt şi rezonabil, precum şi daune în sumă de 5.000 lei pentru fiecare zi de întârziere peste termenul stabilit de instanţă.
Pârâţii au invocat prin întâmpinare excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile şi au solicitat respingerea acţiunii formulate de reclamantă.
Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa nr. 59/CA din 8 martie 2010, prin care a admis excepţia invocată de pârâţi şi a respins acţiunea reclamantei ca inadmisibilă, cu motivarea că nu a fost îndeplinită în cauză procedura administrativă prealabilă prevăzută cu caracter imperativ de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acţiunii, astfel cum a fost formulată.
În primul motiv de recurs s-a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, deşi în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004 faţă de refuzul nejustificat al pârâţilor de a emite actele administrative solicitate.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs s-a invocat omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa asupra acestei apărări invocate în combaterea excepţiei de inadmisibilitate a acţiunii, apărare prin care s-a susţinut că parcurgerea procedurii administrative nu este obligatorie în situaţia unui refuz al autorităţii administrative de a emite un act sau de a-şi îndeplini o obligaţie legală.
Ultimul motiv de recurs s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. şi se referă la interpretarea dată de instanţa de fond actului administrativ dedus judecăţii.
Sub acest aspect, recurenta a arătat că instanţa de fond nu a avut în vedere că au fost respectate termenele impuse prin Legea nr. 381/2001 pentru acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli şi a reţinut în hotărârea pronunţată considerente contradictorii cu privire la fondul cauzei.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 304/1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a soluţionat corect excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată în cauză pentru neîndeplinirea procedurii prealabile administrative, reţinând că această procedură a fost reglementată cu caracter imperativ prin dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, ca o condiţie de admisibilitate a acţiunii în contencios administrativ.
De altfel, chiar la data sesizării instanţei de contencios administrativ, reclamantul este obligat să facă dovada îndeplinirii procedurii administrative prealabile şi, potrivit dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 554/2004, va depune la dosarul cauzei copia cererii, certificată prin numărul şi data înregistrării la autoritatea publică.
De asemenea, această obligaţie este prevăzută expres şi de dispoziţiile art. 109 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora, în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanţei competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condiţiile stabilite de acea lege, urmând ca dovada îndeplinirii procedurii prealabile să fie anexată la cererea de chemare în judecată.
Criticile aduse hotărârii atacate în primele două motive de recurs se dovedesc a fi nefondate, întrucât instanţa de fond a analizat apărările invocate de recurentă în combaterea excepţiei de inadmisibilitate a acţiunii şi a respins întemeiat susţinerile în acest sens, reţinând că, faţă de obiectul acţiunii, trebuia îndeplinită procedura prealabilă administrativă.
Astfel, s-a avut în vedere că, prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea autorităţilor intimate să efectueze anumite operaţiuni administrative şi să întocmească actele administrative necesare pentru acordarea despăgubirilor cuvenite producătorilor agricoli conform Legii nr. 381/2002.
Faţă de obiectul acţiunii şi de natura pretenţiilor deduse judecăţii, instanţa de fond a constatat corect incidenţa dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 , întrucât acestea nu reglementează o excepţie de la obligaţia îndeplinirii procedurii administrative prealabile în ipoteza formulării acţiunii pentru refuzul nejustificat al autorităţii publice de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.
Ultimul motiv de recurs invocat în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este de asemenea nefondat, constatându-se că instanţa de fond a interpretat corect actul juridic dedus judecăţii şi hotărârea pronunţată nu cuprinde considerente contradictorii ori străine de natura pricinii.
Recurenta a invocat neîntemeiat dispoziţiile Legii nr. 381/2002, deoarece acestea se referă la fondul pricinii şi nu prevăd derogări de la procedura contenciosului administrativ, astfel că nu prezintă relevanţă în soluţionarea excepţiei de procedură privind inadmisibilitatea acţiunii pentru lipsa plângerii administrative.
Prevederile Legii nr. 381/2002 nu înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi nu constituie temei pentru exceptarea acţiunii recurentei – reclamante de la obligaţia îndeplinirii procedurii administrative prealabile .
Faţă de considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC B.P.M. SRL Vaslui, împotriva sentinţei nr. 59/CA din 8 martie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 40/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 406/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
