ICCJ. Decizia nr. 42/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 42/2011
Dosar nr. 3437/2/2009
Şedinţa publică de la 7 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond.
Prin acţiunea formulată reclamanta SC S.D.P.I.N.S. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor - Departamentul Fond de Garantare, anularea în parte a deciziei nr. 60477 din 9 martie 2009 emisă de autoritatea pârâtă prin care s-a admis numai în parte cererea reclamantei de plată, în sensul că s-a admis la plată numai suma de 7.338 lei din suma totală solicitată de 40.545,76 lei reprezentând 20.503,75 lei cheltuieli efectuate de reclamantă pentru repararea autovehiculelor asigurate la SC C.R.A. S.A.R.C. SA şi suma de 20.042,01 lei reprezentând reactualizarea cuantumului despăgubirii aferente anului 2002, conform ratei inflaţiei.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că s-a adresat autorităţii pârâte în calitate de creditoare a societăţii debitoare - SA C. SA, aflată în faliment pentru plata din Fondul de Garantare a sumei totale de 40.546.76 lei şi recuperarea acestui debit.
Prin decizia contestată s-a admis la plată numai suma de 7338 lei apreciindu-se, pe de o parte că nu există accept de plată din partea societăţii de asigurare, iar pe de altă parte că nu există dosar de daună pentru o parte din sumele solicitate chiar în condiţiile în care SC C. SA prin actul adiţional nr. 491 din 27 ianuarie 2003 la contractul de prestări servicii şi-a dat acordul, recunoaşte suma datorată către reclamantă, suma totală de 139.453,63 lei şi părţile convin ca plata să se facă în două tranşe la 30 şi 31 ianuarie 2003.
2. Soluţia instanţei de fond.
Prin sentinţa civilă nr. 409 din 21 ianuarie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC S.D.P.I. SRL în contradictoriu cu pârâta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor – Departamentul Fond de Garantare, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că SC S.D.P.I.N.S. SRL a încheiat cu societatea de asigurări SC C. SA contractul de prestări servicii nr. 1390 din 22 februarie 2002. Obiectul acestuia constă în constatarea, repararea şi lichidarea daunelor produse la autoturismele asigurate în sistemul de asigurare obligatorie de răspundere civilă şi asigurare facultativă de avarii auto. Conform capitolului V ";Procedura de decontare";, părţile semnatare au stabilit că prestatorul va emite factură fiscală reprezentând contravaloarea prestaţiei ulterior emiterii acceptului de plata de către asigurător.
Aşadar, conform condiţiilor contractuale, pentru a proceda la facturarea contravalorii prestaţiei, era necesară emiterea de către asigurător, in timp util, a unei confirmări de plata a devizului în care urma a fi trecută suma acceptată la plata şi motivele eventualelor refuzuri.
Instanţa de fond a mai reţinut că:
- pentru prima categorie de sume, în cuantum de 21.007,03 lei nu a fost achitată din Fondul de Garantare deoarece nu există accept de plată din partea SC C. SA, iar din actele verificate nu s-a constatat existenţa dosarelor de daună din care să se poată determina că sumele solicitate sunt urmare a unui risc asigurat printr-o poliţă valabilă la data producerii evenimentului;
- a doua categorie de sume pentru care nu există accept de plată din partea SC C. SA, dar există dosarul de daună în cuantum de 18.769,60 lei, reprezentând facturi neachitate şi penalităţi de întârziere nu a fost achitată din Fondul de Garantare deoarece s-au constatat neregularităţi privind plata ratelor şi faptul că riscul nu a fost asigurat;
- în ceea ce priveşte a treia categorie de sume pentru care există acceptul SC C. SA, dar nu există dosarul de daună a fost achitată din Fondul de Garantare numai o parte din sumă.
3. Calea de atac exercitată.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, reclamanta SC S.D.P.I.N.S. SRL, a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate, în sensul anulării Deciziei nr. 60477 din 9 martie 2009 emisă de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor – Departamentul Fond de Garantare.
În motivele de recurs se arată că, în mod greşit, instanţa de fond a invocat faptul că decizia contestată este emisă legal dar fără a avea în vedere că societatea recurentă a fost de bună credinţă reparând autoturismele asiguraţilor societăţii C. şi este în situaţia de a înregistra un prejudiciu semnificativ.
În conformitate cu art. 3 lit. h) din Legea nr. 503/2004, sunt creditori de asigurare, beneficiarii contractelor de asigurare, orice alte terţe persoane prejudiciate prin nerespectarea condiţiilor de asigurare ale contractelor, iar potrivit Normelor privind Fondul de Garantare aprobate prin Ordinul preşedintelui CSA nr. 3115/2005 sunt asimilaţi creditorilor de asigurare şi unităţile service specializate care pentru a dobândi această calitatea trebuie să aibă o convenţie prin care să fie agreate de asigurători şi să se facă dovada confirmării la plată din partea asigurătorului cu privire la plata sumei respective.
Instanţa de fond a respins acţiunea, deşi cu înscrisurile depuse la dosar rezultă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, respectiv că nu ar fi existat acceptul de plată, deşi există un act adiţional între asigurător şi unitatea service şi de desfăşurătorul anexat acestuia de unde rezultă că SC C. SA îşi lua un angajament ferm în vederea achitării debitului ce face obiectul Deciziei nr. 60477 din 9 martie 2009.
S-a mai criticat şi susţinerea instanţei de fond referitoare la existenţa a două situaţii de neplată şi anume una în cazul în care nu exista accept de plată din partea SC C. SA dar există dosar de daune, şi a două situaţie, în care deşi exista accept de plată din partea societăţii nu exista dosar de daune deschis la societatea de asigurări, deşi instanţa de fond nu a făcut vorbire decât de acceptul de plată, fără să ia în calcul înscrisurile de la dosarul cauzei prin care recurenta a făcut dovada că SC C. SA a recunoscut debitul existent către societatea recurentă.
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului.
Recurenta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, probă încuviinţată, iar la dosar s-a depus o Anexă tabel cu facturi emise în perioada 2002-2003 şi un centralizator – restanţe analitic pentru facturi emise în perioada 01 ianuarie 2000 – 23 ianuarie 2003 şi încasate până la 23 ianuarie 2003.
4. Soluţia instanţei de recurs.
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Recurenta a solicitat anularea Deciziei nr. 60477 din 9 martie 2009 emisă de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor – Departamentul Fond de Garantare prin care s-a aprobat despăgubirea acestuia cu suma de 7.338 lei din totalul solicitat de 40.545,76 lei reprezentând cheltuieli efectuate de societatea recurentă cu repararea autovehiculelor asigurate la SC C.R.A. – S.A.R. C. SA şi actualizarea acestor sume cu indicele de inflaţie.
Între societatea recurentă şi compania de asigurări C. SA s-a încheiat un contract de prestări servicii nr. 1390 din 22 ianuarie 2002 care avea ca obiect constatarea, repararea şi lichidarea daunelor produse la autoturismele asigurate în sistemul de asigurare obligatorie de răspundere civilă şi asigurare facultativă de avarii auto.
Potrivit art. 3 lit. h) din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară şi falimentul societăţilor de asigurare şi raportat la Normele privind Fondul de garantare aprobate prin Ordinul Preşedintelui C.S.A. nr. 3115/2005 sunt asimilate creditorilor de asigurare şi unităţile service specializate cu condiţia să aibă o convenţie prin care să fie agreate de asigurători şi să facă dovada confirmării la plată din partea asigurătorului cu privire la plata sumei respective.
Dacă în privinţa primei condiţii nu au existat dubii cu privire la îndeplinirea ei, pentru neîndeplinirea celei de-a doua condiţii au fost refuzate plăţi din Fondul de Garantare.
Şi în motivele de recurs se invocă faptul că există un act adiţional încheiat între asigurător şi unitatea service şi un desfăşurător anexat acestuia de unde rezultă că SC C. SA îşi lua un angajament ferm în vederea achitării debitului.
Deşi i-a fost încuviinţată proba cu înscrisuri, respectiv pentru a putea depuse desfăşurătorul anexat al Actului adiţional, în faţa instanţei de recurs s-a depus o Anexă tabel, nedatată şi semnată numai de reprezentanţii societăţii recurente, înscris care se află depus şi în dosarul instanţei de fond la filele 34-46 şi un centralizator restanţe pentru facturi emise în perioada 01 ianuarie 2000 – 23 ianuarie 2003 şi încasate până la 23 ianuarie 2003 care poartă numai o ştampilă a societăţii recurente şi acest ultim înscris se află depus la dosarul instanţei de fond (352-354).
Pe niciunul dintre aceste înscrisuri nu există menţiunea că reprezintă anexa la Actul adiţional încheiat la contractul de prestări servicii nr. 1390 din 22 februarie 2002 şi care să fie semnat şi ştampilat de ambele părţi semnatare ale actului adiţional.
Prin urmare, nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiei privind acceptul de plată din partea firmei de asigurare.
Mai mult decât atât, în contractul de prestări servicii, la capitolul Procedura de decontare, se prevede că prestatorul va emite factura cu contravaloarea prestaţiei numai după emiterea acceptului de plată emis de asigurător.
Or, chiar şi în condiţiile în care s-ar prezenta un document care să vizeze o recunoaştere ulterioară a prestaţiilor nu s-ar ajunge la respectarea prevederilor contractului, pentru că factura nu se putea emite dacă nu exista accept de plată din partea asigurătorului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC S.D.P.I.N.Ş. SRL Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 409 din 21 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 418/2011. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 421/2011. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
