ICCJ. Decizia nr. 427/2011. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 427/2011
Dosar nr. 149/32/2010
Şedinţa publică de la 26 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 15 decembrie 2008, reclamanta SC D.G. SRL Bacău a solicitat, ca în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Bacău şi Activitatea de Inspecţie Fiscală Bacău , să se dispună anularea deciziei de impunere nr. 262 din 30 aprilie 2008 şi a deciziei nr. 287 din 30 iunie 2008, prin care au fost stabilite obligaţii fiscale suplimentare în sumă de 547.394 lei.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că prin raportul de inspecţie fiscală nr. 1585 din 30 aprilie 2008 s-a reţinut neîntemeiat că în perioada supusă controlului a înregistrat un număr de 134 de intrări de deşeuri metalice reciclabile fără documente legale de provenienţă şi din acest considerent, pârâtele nu i-au acordat dreptul la deducere pentru cheltuielile ocazionate de achiziţionarea deşeurilor respective.
Reclamanta a considerat că soluţia adoptată de organul fiscal este greşită, întrucât s-a dovedit că pentru toate deşeurile metalice au fost operaţiuni de vânzare – cumpărare, conform adeverinţelor de primire şi de plată întocmite în condiţiile prevăzute de lege.
Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa nr. 51 din 22 aprilie 2010, prin care a admis acţiunea şi a anulat decizia de impunere nr. 262 din 30 aprilie 2008 întocmită de Activitatea de Inspecţie Fiscală Bacău şi decizia nr. 287 din 30 iunie 2008 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Bacău – Biroul de soluţionare a contestaţiilor.
Instanţa de fond a constatat nelegalitatea deciziilor administrative contestate, reţinând pe baza înscrisurilor depuse şi a concluziilor expertizei contabile efectuate că, adeverinţele de primire şi plată pe baza cărora reclamanta a achiziţionat deşeurile metalice reciclabile sunt conforme dispoziţiilor legale care reglementează emiterea lor, astfel că acestea reprezintă documente justificative pentru care pârâtele au refuzat în mod nejustificat recunoaşterea dreptului la deducere la stabilirea impozitului pe profit.
Pentru documentele reprezentând adeverinţe de primire şi plată s-a considerat că au fost respectate prevederile art. 6 alin. (5) din O.U.G. nr. 16/2001 privind gestionarea deşeurilor industriale reciclabile şi din acest motiv, au fost anulate ca nelegale deciziile prin care nu au fost admise la deducere cheltuielile efectuate de reclamantă pentru achiziţionarea deşeurilor metalice reciclabile pe baza unor documente care conţin toate menţiunile impuse de lege la data efectuării operaţiunii.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Bacău, în nume propriu şi în numele Activităţii de Inspecţie Fiscală Bacău, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului s-a susţinut că instanţa de fond a anulat greşit deciziile de recalculare a impozitului pe profit la o bază impozabilă în care au fost incluse şi cheltuielile nedeductibile fiscal, reprezentând achiziţii de deşeuri industriabile reciclabile – metale neferoase.
Recurentele au arătat că instanţa de fond a avut în vedere numai aparenţa de legalitate a adeverinţelor de predare – primire depuse de societatea intimată, fără însă a observa că acestea nu sunt conforme prevederilor imperative cuprinse în art. 21 alin. (4) lit. f) din Legea nr. 571/2003 şi nu pot conferi dreptul de deducere la calculul impozitului pe profit.
În cazul intimatei, s-a învederat că nu s-a dovedit provenienţa legală a deşeurilor achiziţionate întrucât, urmare demersurilor efectuate pentru identificarea celor trei furnizori, persoane fizice, organele de poliţie din municipiile Roman şi Paşcani au comunicat că nu au fost identificate persoane cu datele de identificare menţionate în adeverinţele prezentate cu ocazia controlului.
De asemenea, s-a arătat că, în perioada supusă verificării (octombrie 2005-iunie 2007), societatea intimată a achiziţionat materiale neferoase, deşi era autorizată doar pentru achiziţionarea metalelor feroase, iar în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 16/2001, această activitate a fost interzisă până la 31 decembrie 2007, fapt pentru care a şi fost sancţionată contravenţional.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 304/1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:
În baza sesizării făcute de Garda Financiară Bacău cu adresa nr. 404653 din 30 octombrie 2007 Activitatea de Inspecţie Fiscală Bacău a efectuat o verificare fiscală la SC D.G. SRL Bacău şi a constatat că un număr de 134 de adeverinţe de primire şi plată eliberate de trei furnizori persoane fizice nu îndeplinesc condiţia de document justificativ de provenienţă care să stea la baza înregistrării în evidenţa contabilă şi a stabilit diferenţa de impozit pe profit rezultată din nededucerea cheltuielilor generate de achiziţionarea deşeurilor metalice.
În perioada supusă verificării (octombrie 2005 – iunie 2007) , societatea intimată a desfăşurat activitate de colectare a deşeurilor metalice neferoase (aluminiu, cupru, bronz) de la persoane fizice, deşi autorizarea i-a fost acordată de Prefectul Judeţului Bacău prin autorizaţiile nr. 374 din 18 noiembrie 2005 şi nr. 134 din 14 mai 2007 numai pentru activitatea de colectare de deşeuri metalice feroase.
Pentru această faptă, intimata a fost sancţionată contravenţional cu amendă în sumă de 25.000 lei în baza prevederilor art. 13 lit. b) din O.U.G. nr. 16/2001 prin procesul – verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria F nr. 001082 din 14 iunie 2007, care a fort executat prin plata amenzii, ca urmare a retragerii plângerii formulate de către contravenientă.
De asemenea, din investigaţiile efectuate de organele de control cu privire la realitatea operaţiunilor economice ale intimatei a rezultat că nici una din cele trei persoane de la care ar fi fost achiziţionate metalele neferoase nu a fost identificată, aşa după cum rezultă din adresa nr. 222.705 din 13 august 2007 a Poliţiei municipiului Roman şi din adresa nr. 1.411.301 din 16 august 2007 a Poliţiei municipiului Paşcani.
Această situaţie de fapt, reţinută de organele de control pentru întocmirea deciziilor contestate în cauză, nu a fost analizată de instanţa de fond şi din acest motiv, s-a considerat greşit că înscrisurile prezentate de societatea intimată reprezintă documente justificative pentru care pot fi deduse fiscal cheltuielile ocazionate de achiziţionarea deşeurilor metalice reciclabile.
Concluzia instanţei de fond este rezultatul aprecierii eronate a probelor şi interpretării greşite a dispoziţiilor art. 21 alin. (4) lit. f) din Legea nr. 571/2003, conform cărora cheltuielile înregistrate în contabilitate care nu au la bază un document justificativ care să facă dovada provenienţei legale, a efectuării operaţiunii potrivit normelor legale, nu sunt deductibile din punct de vedere fiscal.
Instanţa de fond şi-a argumentat greşit soluţia de admitere a acţiunii pe concluziile unui raport de expertiză contabilă judiciară efectuat într-un dosar penal având ca obiect răspunderea juridică a administratorului societăţii comerciale şi nu răspunderea fiscală a acesteia din urmă, ca persoană juridică şi subiect de drept distinct în raporturile cu administraţia fiscală pentru obligaţiile datorate bugetului de stat.
Pentru aceleaşi considerente, se constată că instanţa de fond a reţinut, fără temei şi fără corespondent în materialul probator administrat, că adeverinţele de primire şi plată depuse de intimata – reclamantă sunt conforme reglementării speciale cuprinse de O.U.G. nr. 16/2001 privind gestionarea deşeurilor industriale reciclabile.
În art. 6 alin. (5) din acest act normativ se prevede că, agenţii economici care colectează deşeuri industriale reciclabile de la persoane fizice sunt obligaţi să elibereze deţinătorilor adeverinţa de primire şi plată care va conţine în mod obligatoriu următoarele elemente: a) denumirea agentului economic colector; b) datele de identificare a deţinătorului: nume şi prenume, actul de identitate, seria şi numărul, codul numeric personal, domiciliul; c) deşeul reciclabil predat şi definirea naturii acestuia; d) cantitatea, preţul, valoarea; e) provenienţa deşeului, declarată de deţinător pe propria răspundere; f) semnătura agentului colector şi a persoanei fizice deţinătoare.
Deşi completate, adeverinţele de primire şi plată întocmite de intimată în perioada octombrie 2005 – aprilie 2007 nu îndeplinesc condiţiile legale pentru a constitui documente justificative, deoarece operaţiunile evidenţiate nu sunt reale şi prezintă suspiciuni de fals şi uz de fals.
În acest sens, s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, prin decizia nr. V din 15 ianuarie 2007 cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 21 alin. (4) lit. f), art. 145 alin. (8) lit. a) şi b) din Legea nr. 571/2003 şi ale art. 6 alin. (2) din Legea nr. 82/1991, republicată şi s-a stabilit că nu se poate diminua baza impozabilă la calculul impozitului pe profit în situaţia în care documentele justificative prezentate nu conţin sau nu furnizează toate informaţiile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare la data efectuării operaţiunii.
Apărarea intimatei că nu a avut cunoştinţă de situaţia de fapt reţinută de organele de control cu privire la caracterul fictiv al datelor de identificare menţionate pentru furnizorii persoane fizice nu poate fi primită, întrucât răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii unei societăţi comerciale revine administratorului sau altei persoane care are obligaţia gestionării unităţii respective, conform prevederilor art. 11 din Legea nr. 82/1991, republicată.
În consecinţă, acţiunea formulată de intimata – reclamantă pentru anularea deciziei de impunere nr. 262 din 30 aprilie 2008 şi a deciziei nr. 287 din 30 iunie 2008 cu privire la obligaţii fiscale în sumă de 547.394 lei nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi a fost greşit admisă prin hotărârea instanţei de fond.
Pentru motivele care au fost expuse , în temeiul art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite prezentul recurs şi va modifica sentinţa atacată, în sensul că va respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta SC D.G. SRL Bacău.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bacău - Activitatea de Inspecţie Fiscală Bacău, împotriva sentinţei civile nr. 51 din 22 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea reclamantei SC D.G. SRL Bacău, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 426/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 428/2011. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
