ICCJ. Decizia nr. 4511/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4511/2011
Dosar nr. 659/32/2010
Şedinţa publică de la 4 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta D.R. a formulat contestaţie împotriva hotărârii din 15 octombrie 2010 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Bacău, Comisia de Aplicare a Legii nr. 189/2000, solicitând anularea acestei hotărâri şi admiterea cererii formulată în temeiul art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
În motivarea cererii, arată că a locuit împreună cu familia în satul M.R., comuna R., judeţul Botoşani până la data de 18 aprilie 1944, când întreg judeţul Botoşani a fost sub ocupaţie militară sovietică, iar din cauza persecuţiilor la care au fost supuşi de armata de ocupaţie, familia sa s-a refugiat în comuna T., plasa Curtea de Argeş, unde a stat până la data de 6 martie 1945. Precizează că această situaţie rezultă din extrasul eliberat de Arhivele Naţionale, Serviciul judeţean Argeş de pe tabloul cu refugiaţi, unde figurează înscrisă familia sa, compusă din mama reclamantei, reclamanta şi fratele acesteia. Mai arată că, în acea perioadă tatăl său era concentrat în armată.
Curtea de apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal prin sentinţa civilă nr. 161 din 10 decembrie 2010 a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantă, reţinând că ocuparea unui teritoriu ca urmare a mutării liniei frontului nu are semnificaţia unui refugiu, iar refugierea din zonele ce reprezentau teatru de război nu are semnificaţia strămutării ca urmare a unei persecuţii din motive etnice.
Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs reclamanta D.R.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că instanţa nu a avut în vedere la pronunţarea hotărârii ultimele modificări legislative în materie, întrucât în motivare, se vorbeşte despre art. 1 lit. c) din O.U.G. nr. 105/1999, în forma iniţială, nemodificată.
S-a mai susţinut că, reclamanta a făcut dovada calităţii de refugiat şi cu o hotărâre emisă de Casa Judeţeană de Pensii Neamţ însă acest lucru nu a avut ca scop forţarea instanţei în sensul de a pronunţa o hotărâre similară ci pentru a demonstra faptul că alte Case Judeţene de Pensii au o altă optică pentru situaţii similare.
Recursul este fondat şi va fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
În conformitate cu dispoziţiile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conţinutul textului de lege menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, fără a se face distincţie între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate şi cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice.
Prin normele de aplicare a ordonanţei aprobate prin H.G. nr. 127/2000, persoanelor strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate şi cele expulzate, refugiate, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie, ca urmare a unui tratat bilateral.
Potrivit art. 61 din O.G. nr. 105/1999 şi art. 4 din normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente şi, în lipsa acestor acte, prin declaraţie de martori.
Din probatoriul administrat în cauză rezultă că în martie 1944 familia reclamantei s-a refugiat din cauza războiului în comuna T. plasa Curtea de Argeş, unde a stat până în martie 1945.
Este de necontestat că şi persoanele care s-au refugiat din localitatea de domiciliu, ca urmare a unor evenimente de război au avut de suferit consecinţele nefavorabile.
Apropierea frontului reprezenta în mod firesc un pericol pentru populaţia din acea zonă, atât din punctul de vedere al integrităţii fizice, cât şi a persecuţiilor etnice, dacă teritoriul era ocupat de o armată străină.
Măsura luată de autorităţile române a avut în mod cert la origine evenimente de acest gen care s-au derulat în alte zone ale ţării.
Legea nr. 189/2000, nu restrânge obiectul său de reglementare şi aplicare, vorbind generic, de „persecuţii pe motive etnice”.
Nu are relevanţă faptul că teritoriul românesc era ocupat permanent/vremelnic ori măsura a fost luată de autorităţile române sau de însăşi persoana fizică în cauză.
De asemenea, nu are relevanţă faptul că măsura a avut caracter preventiv sau a intervenit după producerea evenimentului.
Este necesară numai dovedirea persecuţiei pe motive etnice, iar în speţă s-au depus la dosar acte în acest sens.
Astfel, din copia „Extras de pe tabloul nominal de refugiaţi în comuna Tigveni întocmit conform adresei din 18 aprilie 1944 rezultă că reclamanta figurează ca persoană refugiată, fiind elevă, în vârstă de 9 ani.
În aceeaşi situaţie cu reclamanta s-a aflat şi numitul C.V. căreia Casa Judeţeană de Pensii Neamţ ia admis cererea, constatându-i calitatea de persoană persecutată etnic.
Aşa fiind, restrângerea obiectului de reglementare a Legii nr. 189/2000, cu excluderea situaţiei reclamantei este contrară prevederilor art. 1 din acest act normativ, iar hotărârea prin care instanţa de fond a respins acţiunea este nelegală şi netemeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de D.R. împotriva sentinţei civile nr. 161 din 10 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa recurată în sensul că admite acţiunea şi în consecinţă anulează hotărârea nr. 1292 din 15 octombrie 2010 emisă de pârâtă.
Obligă pârâta să emită, în favoarea reclamantei o nouă hotărâre în care să-i fie recunoscută calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 pentru perioada septembrie 1940-martie 1945.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 4510/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4512/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
---|