ICCJ. Decizia nr. 4514/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4514/2011
Dosar nr. 1329/54/2010
Şedinţa publică de la 4 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul R.V. a chemat în judecată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând instanţei să oblige pârâta să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, în echivalent, pentru imobilul situat în C., jud. Dolj, conform dispoziţiei din 8 februarie 2005 emisă de Primarul Municipiului Craiova.
În motivarea cererii, reclamantul a solicitat măsuri reparatorii pentru imobilul susmenţionat, în calitate de persoană îndreptăţită în baza Legii nr. 10/2001, notificare care a făcut obiectul Dosarului nr. 12221. Prin hotărârea nr. 76 din 25 noiembrie 2004, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a acordat aviz favorabil pentru emiterea de către Primar a dispoziţiei privind acordarea de măsuri reparatorii în valoare de 718.844.000 ROL sub formă de titluri de valoare.
Deşi dispoziţiile Legii nr. 247/2005 nu stabilesc un termen limită pentru finalizarea procedurilor administrative de emitere a titlurilor de despăgubire, reclamantul arată că, nici până în prezent nu a fost despăgubit şi că durata excesivă a procedurilor administrative încalcă principiul procesului rezonabil prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
La data de 25 mai 2010 pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat cerere de chemare în garanţie a Primăriei Municipiului Craiova şi tot în aceeaşi dată, prin întâmpinare a invocat excepţia de nelegalitate a dispoziţiei din 8 februarie 2005 emisă de Primarul Municipiului Craiova, pe considerentul că actul sub semnătură privată prezentat de petent în susţinerea dreptului de proprietate asupra terenului notificat este nul.
La data de 16 septembrie 2010, reclamantul R.V. a depus o precizare a acţiunii prin care a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâţi a Consiliului Local al Municipiului Craiova şi Primarul Municipiului Craiova.
Prin încheierea de şedinţă din 16 septembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova s-a respins cererea de sesizare a Tribunalului Dolj cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a dispoziţiei din 8 februarie 2005 iar la termenul din 9 decembrie 2010, reclamantul a precizat că nu mai susţine cererea de introducere în cauză în calitate de pârâţi a Consiliului Local al Municipiului Craiova şi a Primarului Municipiului Craiova întrucât notificarea a fost rezolvată.
Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 609 din 20 decembrie 2010 a admis acţiunea reclamantului astfel cum a fost precizată şi a obligat pârâta să emită decizia reprezentând titlu de despăgubiri. Totodată, pârâta a fost obligată şi la cheltuieli de judecată în cuantum de 1.000 RON.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare trebuie să se desfăşoare în termen rezonabil şi că depăşirea unui termen de 9 ani de la data formulării cererii de acordare a măsurilor reparatorii constituie deja o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului formulat, recurenta-pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a criticat sentinţa atacată în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând în esenţă că, în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia de nelegalitate a dispoziţiei din 8 februarie 2005 a Primarului Municipiului Craiova prin care s-au acordat măsuri reparatorii sub formă de titluri de valoare nominală către reclamant în limita sumei de 718.844.000 ROL, apreciind că actul sub semnătură privată pe care petentul l-a prezentat în susţinerea titlului de proprietate asupra terenului notificat este nul absolut.
Totodată, recurenta a susţinut că nu se poate reţine în sarcina sa. durate excesivă a procedurii administrative şi nici refuzul nejustificat de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire, întrucât în cadrul procedurii administrative reglementată prin Titlul VII de Legea nr. 247/2005 urmează a fi parcurse toate etapele, cu respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, astfel cum s-a stabilit prin decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi că nu se poate reţine depăşirea termenului rezonabil.
Prin cererea de completare a recursului formulat, recurenta-pârâtă a criticat soluţia instanţei de fond şi sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată, susţinând în esenţă că instanţa de fond trebuie să facă aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Intimatul-reclamant R.V. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei pronunţate de instanţa de fond, susţinând în esenţă că în mod corect s-a respins excepţia de nelegalitate invocată, având în vedere caracterul de act civil al dispoziţiei primarului, reglementat de dispoziţiile Legii nr. 90/2001 cât şi dispoziţiile art. 5 pct. 2 din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte criticile recurentului vizând respectarea termenului rezonabil, intimatul a arătat că în mod corect s-a reţinut prin sentinţa atacată depăşirea acestuia având în vedere durata excesivă a procedurii administrative şi nefinalizarea acesteia, invocând în acest sens practică judiciară.
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, cât şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul formulat în cauză este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate a dispoziţiei din 2005 emisă de Primarul Municipiului Craiova prin care se acordă măsuri reparatorii sub formă de titluri de valoare nominală în sumă de 718.844.000 ROL intimatului-reclamant, Înalta Curte constată că motivul de recurs ce vizează cererea de sesizare a instanţei de contencios administrativ cu soluţionarea acesteia, nu poate fi primit.
Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral indiferent de data acestuia, poate fi cercetată oricând în cursul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate. În acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ competentă să o soluţioneze şi suspendă cauza.
Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că excepţia de nelegalitate poate avea ca obiect numai actele administrative unilaterale susceptibile a fi supuse controlului de legalitate în temeiul Legii nr. 554/2004 şi pe calea acţiunii directe, fiind exceptate de la acest control, în temeiul art. 5 alin. (1) şi (2) din legea contenciosului administrativ, actele autorităţilor publice care privesc relaţia cu Parlamentul, actele de comandament militar şi actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.
În speţă, dispoziţia prin care entitatea deţinătoare soluţionează o notificare privind restituirea unui imobil preluat abuziv în temeiul Legii nr. 10/2001, fiind supusă contestaţiei la secţia civilă a tribunalului, conform art. 26 din acest act normativ, nu poate fi cenzurată pe calea contenciosului administrativ, nici prin acţiune directă, nici prin intermediul excepţiei de nelegalitate.
Astfel fiind, sentinţa recurată este întemeiată, sub acest aspect.
În ceea ce priveşte motivul de recurs subsumat criticilor privind reţinerea încălcării principiului termenului rezonabil, instanţa de control judiciar constată că şi acestea sunt nefondate.
În fapt intimatul-reclamant s-a adresat instanţei de contencios administrativ solicitând obligarea autorităţii pârâte să emită actul administrativ constând în decizia reprezentând titlul de despăgubire în echivalent pentru imobilul situat în C., jud. Dolj, imobil imposibil de restituit în natură conform dispoziţiei din 8 februarie 2005 emisă de Primarul municipiului Craiova, dispoziţie prin care a fost soluţionată notificarea acestuia.
Este adevărat că dispoziţiile Capitolului V intitulat „Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor” din Titlul VII, „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietăţii şi justiţiei, precum şi măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare, nu prevăd un termen pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Cu toate acestea, o cerere întemeiată pe dispoziţiile legale mai sus menţionate, trebuie soluţionată într-un termen rezonabil, calculat de la data sesizării autorităţii publice competentă în cadrul procedurii administrative preliminare şi până la data finalizării procedurii judiciare.
Astfel, intimatul-reclamant a început procedura de recuperare a bunului său, respectiv a contravalorii acestuia, prin notificarea formulată în anul 2001 iar dosarul conţinând dispoziţia de acordare a despăgubirilor din 2005 împreună cu documentaţia aferentă a fost înregistrat de către recurenta-pârâtă la data de 7 aprilie 2006.
Având în vedere intervalul mare de timp pe parcursul derulării procedurii de acordare a despăgubirilor pentru imobilul preluat abuziv, procedură nefinalizată nici până la pronunţarea instanţei de fond (şi nici ulterior), instanţa de control judiciar, constată că în mod corect, s-a reţinut prin sentinţa criticată, încălcarea principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, prevăzut de art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
Susţinerile recurentei privind restituirea dosarului şi a documentaţiei aferente la data de 12 mai 2010 către Primăria Municipiului Craiova nu pot fi reţinute ca fiind exoneratoare de răspundere, în ceea ce priveşte emiterea titlului de despăgubiri, aceasta reprezentând în fapt o dezinvestire a comisiei de la soluţionarea dosarului de despăgubire, întrucât dispoziţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, cât şi Normele de aplicare ale acestuia nu prevăd o astfel de posibilitate legală.
Pe de altă parte, instanţa de control judiciar constată că sentinţa atacată nu este criticabilă nici sub aspectul încălcării regulilor de stabilire a ordinii de soluţionare a dosarelor prevăzute de decizia nr. 2815/2008, întrucât în temeiul art. 20 din Constituia României, legislaţia primară şi secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor, trebuie interpretată şi aplicată în sensul în care să concorde cu dreptul la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil consacrat în art. 6 alin. (1) din Convenţie, ca o garanţie a dreptului la un proces echitabil şi aplicabil atât în cadrul procedurii administrative cât şi în procedura judiciară inclusiv în ceea ce priveşte etapa executării hotărârilor şi deciziilor definitive.
În ceea ce priveşte criticile formulate de recurentă cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată şi neaplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. de către instanţa de fond, în sensul diminuării acestora Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, având în vedere că în cauză nu s-a constatat că acestea ar fi disproporţionate în raport cu „valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat” astfel cum impun aceste dispoziţii legale.
Pe de altă parte, susţinerile recurentei cu privire la netemeinicia acordării cheltuielilor de judecată faţă de obiectul cererii, nu pot fi primite întrucât potrivit dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., „partea care cade în pretenţii, va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”, fără a se face vreo distincţie în funcţie de acest obiect sau de existenţa unui buget propriu al instituţiei pentru plata acestora.
Astfel fiind, instanţa de control judiciar constată că nu pot fi reţinute criticile recurentei referitoare la neexecutarea rolului activ prevăzut de dispoziţiile art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., de către instanţa de fond, aceste atribuţii fiind exercitate în limitele fixate de cadrul procesual şi cu respectarea prevederilor legale.
Având în vedere toate aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul de faţă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei civile nr. 609 din 20 decembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4513/2011. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 4516/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
