ICCJ. Decizia nr. 4522/2011. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4522/2011
Dosar nr. 259/32/2011
Şedinţa publică de la 4 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Reclamantul Primarul Comunei S. a chemat în judecată Curtea de Conturi a României, Camera de Conturi Bacău, solicitând instanţei ca în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 să dispună suspendarea executării deciziei nr. 42/2010 emisă de pârâtă, în ceea ce priveşte măsurile stabilite la pct. 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 19, 23, 24, 28-1 şi 28-2 din decizie, până la soluţionarea cauzei de către instanţa de fond.
Prin sentinţa civilă nr. 351 din 7 aprilie 2011, Tribunalul Bacău a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată de pârâta Curtea de Conturi a României, declinându-se astfel competenţa în favoarea Curţii de Apel Bacău, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Această instanţă a invocat la rându-i necompetenţa materială în primă instanţă şi excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor pct. 228 şi 229 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea activităţilor specifice Curţii de Conturi , precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi aprobat de Curtea de Conturi a României prin hotărârea nr. 130/2010.
Prin sentinţa civilă nr. 112 din 27 iunie 2011, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţiile de nelegalitate şi de necompetenţă invocate din oficiu, a constatat nelegalitatea dispoziţiilor pct. 228 şi 229 din Regulamentul aprobat prin hotărârea nr. 130/2010, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău şi a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Bacău şi Curtea de Apel Bacău, trimiţând cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că pct. 228 şi 229 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 130/2010 sunt reglementate cu încălcarea art. 126 alin. (2) şi art. 140 alin. (1) teza a II-a din Constituţia României. Faptul că hotărârea nr. 130/2010 este un act administrativ cu caracter normativ, reţine instanţa, nu o exclude de la controlul de legalitate pe calea excepţiei.
Instanţa de fond a mai reţinut că, înlăturarea pe calea excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor art. 228 şi 229 din Regulamentul aprobat prin hotărârea nr. 130/2010 repune dispoziţiile din legile organice în poziţia garantată constituţional.
În baza acestor dispoziţii şi având în vedere că decizia a cărei suspendare este solicitată a fost emisă de Camera de Conturi Bacău, în baza art. 159 pct. 2 şi 1591 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de fond a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bacău.
Cât priveşte conflictul negativ de competenţă ivit între Tribunalul Bacău şi Curtea de Apel Bacău, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie spre soluţionare.
Recursul
Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs Curtea de Conturi a României.
În motivarea cererii de recurs s-a arătat că „Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi”, este un act administrativ unilateral cu caracter normativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 şi nu poate face obiectul excepţiei de nelegalitate conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Se arată că acest caracter normativ reiese din dispoziţiile intrinseci ale Regulamentului, deoarece are o aplicabilitate generală şi pentru un număr nedeterminat de persoane juridice de drept public.
Regulamentul este adoptat în vederea organizării executării legii, se asigură aducerea la cunoştinţa publicului prin publicare în M. Of., ceea ce întăreşte caracterul normativ al acestuia.
Se mai arată că Regulamentele Curţii de Conturi au fost adoptate în şedinţe ale Plenului Curţii de Conturi prin hotărârea nr. 1/2009 şi respectiv hotărârea nr. 130/2010, mult ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 262/2007.
De asemenea, principiul accesibilităţii şi previzibilităţii legii sunt îndeplinite de actul normativ adoptat de Plenul Curţii de Conturi.
- Consideră recurenta că sunt neîntemeiate aprecierile instanţei de fond privind aplicarea criteriului valoric, deoarece la stabilirea competenţei de judecată a litigiilor provenite din activitatea Curţii de Conturi relevant este emitentul actelor administrative.
Se arată că prin Regulament nu se stabileşte o nouă competenţă materială în afara cadrului legal tranşat de art. 10 din Legea nr. 554/2004 ci se realizează competenţa materială a litigiilor izvorâte din activitatea Curţii de Conturi în conformitate cu modificările legislative intervenite în ultimii ani, Curtea de Conturi reprezintă o autoritate publică centrală cu personalitate juridică, ca instituţie supremă de audit cu statut constituţional.
De asemenea s-a mai arătat faptul că au capacitate de drept administrativ atât Curtea de Conturi (organ administrativ) cât şi structurile sale organizatorice şi funcţionale (departamentele şi camerele de conturi).
În drept cererea de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Întâmpinarea
Primarul Comunei S. a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
-În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la aprecierea recurentei în sensul că „Regulamentul”, este un act unilateral cu caracter normativ, şi nu poate face obiectul excepţiei de nelegalitate conform art. 4 alin. (1), se reţine că acest motiv nu este fondat.
În conformitate cu prevederile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, actele normative care se consideră a fi nelegale pot fi atacate oricând.
Având în vedere că actele normative pot fi atacate oricând pe calea acţiunii directe, cu atât mai mult ele pot fi atacate pe calea excepţiei de nelegalitate, acest lucru rezultând şi din economia prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 care se referă la acte administrative unilaterale fără a mai distinge în individuale şi normative , în acest sens fiind şi practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (decizia nr. 3254/2006, secţia de contencios administrativ şi fiscal).
-În ceea ce priveşte fondul excepţiei de nelegalitate .
Excepţia de nelegalitate invocată de instanţa de fond din oficiu în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 priveşte dispoziţiile pct. 228 şi pct. 229 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi precum şi modificarea actelor rezultate din aceste activităţi aprobat prin hotărârea nr. 130/2010 publicat în M. Of. la data de 13 decembrie 2010.
Pct. 228 prevede: Competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul unităţii verificate împotriva încheierii emise de Comisia de soluţionare a contestaţiilor aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate, în condiţiile legii contenciosului administrativ.
Pct. 229 prevede: Cauzele aflate pe rolul instanţelor la data publicării prezentului Regulament în M. Of. al României, Partea I, vor continua să se judece potrivit regulamentului aplicabil în momentul sesizării instanţei.
Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, art. 126 alin. (2) şi art. 140 alin. (1) teza a II-a din Constituţia României.
„Regulamentul” a fost adoptat în vederea organizării executării Legii nr. 94/1992 privind organizarea , funcţionarea Curţii de Conturi, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (2) şi art. 33 alin. (1) din Lege.
Decizia nr. 42 din 3 decembrie 2010, emisă de Camera de Conturi Bacău este actul administrativ a cărui suspendare se solicită prin acţiunea de fond. Măsurile dispuse prin actul contestat vizează recuperarea prejudiciului urmare plăţii unor indemnizaţii, sporuri şi alte drepturi în bani sau drepturi de altă natură decât cele salariale care exced cadrului legal reglementat.
Aceste măsuri şi constatări se circumscriu prevederilor art. 37 raportat la art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi.
În conformitate cu prevederile art. 37 „În situaţia în care, în urma verificărilor efectuate pe parcursul execuţiei bugetului la persoanele juridice prevăzute la art. 23 şi 24, rezultă fapte prin care au fost constatate prejudicii sau abateri cu caracter financiar, valorificarea constatărilor se face potrivit prevederilor art. 33”.
Art. 33 alin. (3) prevede: „În situaţiile în care se constată existenţa unor abateri de la legalitate şi regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entităţii publice auditate această stare de fapt, stabilirea întinderii prejudiciului şi dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligaţie a conducerii entităţii audiate”.
Din perspectiva acestor prevederi legale se constată că nu se poate analiza actul administrativ emis de Camera de Conturi Bacău prin prisma prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale precum şi accesorii ale acestora”, şi care să atragă aplicarea criteriului valoric.
Este de reţinut că în acest caz este aplicabil criteriul poziţionării autorităţii emitente în sistemul administraţiei publice, potrivit căruia litigiile privind actele administrative ale autorităţilor publice locale şi judeţene sunt în competenţa tribunalelor, iar cele privind actele autorităţilor publice centrale, în competenţa curţii de apel . Având în vedere pe de o parte că autoritatea emitentă a deciziei care face obiectul cererii de suspendare, este o cameră judeţeană de conturi şi pe de altă parte, că în materia contenciosului administrativ nu prezintă relevanţă personalitatea juridică a autorităţii publice, ci capacitatea ei de drept administrativ, respectiv aptitudinea de a emite acte administrative, în exercitarea unor prerogative de putere publică, Înalta Curte constată că nu curţii de apel ci tribunalului, secţia de contencios administrativ şi fiscal, îi revine competenţa de soluţionare a cauzei.
Se mai reţine că prevederile pct. 228, 229 din Regulamentul aprobat prin hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 nu pot înfrânge dispoziţiile Legii nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ şi la care însuşi Regulamentul face trimitere.
Referindu-se la competenţa instanţelor de contencios administrativ, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, de până la 5 miliarde ROL, se soluţionează, în fond, de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, mai mari de 5 miliarde ROL, se soluţionează, în fond, de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel”.
Ori dispoziţiile pct. 228 şi pct. 229, sunt contrare celor prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nu sunt prevăzute „printr-o lege organică”, Regulamentul reprezentând un act administrativ normativ emis în executarea Legii nr. 94/1992, deci cu forţă juridică inferioară.
Potrivit art. 126 alin. (2) Constituţia României, „Competenţa instanţei de judecată şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”.
De asemenea art. 140 alin. (1) teza a II-a Constituţia României arată: „În condiţiile legii organice, litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi se soluţionează de instanţele judecătoreşti specializate”.
Rezultă că, prevederile pct. 229 din Regulament, care cuprind dispoziţii tranzitorii cu privire la aplicarea în timp a legii, sunt emise cu încălcarea dispoziţiilor legale arătate mai sus precum şi a art. 3 C. proc. civ., art. 725 C. proc. civ., art. II alin. (2) din Legea nr. 262/2007.
În consecinţă, recursul formulat împotriva sentinţei de fond vizând excepţia de nelegalitate a prevederilor pct. 228 şi pct. 229 din Regulament, urmează a fi respins ca nefondat în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere considerentele pe larg expuse anterior, Înalta Curte, stabilind astfel că instanţa competentă să judece prezenta cauză este Tribunalul Bacău, secţia comercială şi contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Curtea de Conturi a României, Camera de Conturi Bacău împotriva sentinţei civile nr. 112 din 27 iunie 2011 a Curţi de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4521/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 4523/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
