ICCJ. Decizia nr. 4530/2011. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Contestaţie în anulare - Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 4530/2011

Dosar nr. 9080/1/2010

Şedinţa publică de la 4 octombrie 2011

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC T.C. SRL Deva a chemat în judecată Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara şi Administraţia Finanţelor Publice Deva, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâtele să dispună în principal anularea deciziei nr. 73 din 28 mai 2009 emisă de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara şi obligarea acesteia să soluţioneze pe fond contestaţia reclamantei împotriva deciziei de impunere din 27 februarie 2009, în subsidiar, a solicitat anularea deciziei nr. 73 din 28 mai 2009 şi anularea în parte a deciziei de impunere din 27 februarie 2009 emisă de Administraţia Finanţelor Publice Deva privitor la suma de 688.394 RON, reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar şi majorări de întârziere aferente, exonerarea reclamantei de la plata impozitului pe profit suplimentar în sumă de 426.392 lei şi majorări de întârziere în sumă de 262.062 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 250/F/CA din 25 noiembrie 2009 Curtea de Apel Alba Iulia a admis acţiunea reclamantei SC T.C. SRL Deva a anulat decizia nr. 73 din 28 mai 2009 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara şi a obligat-o pe aceasta să soluţioneze pe fond contestaţia reclamantei împotriva deciziei de impunere din 27 februarie 2009 emisă de Administraţia Finanţelor Publice Deva.

Recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara în nume propriu şi pentru Administraţia Finanţelor Publice Deva, împotriva sentinţei nr. 250/F/CA/ din 25 noiembrie 2009 a fost admis de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a fost modificată sentinţa atacată în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa o astfel de hotărâre Curtea a reţinut că motivarea contestaţiei în procedura administrativă se poate face sub sancţiunea decăderii, în termen de 30 de zile în care se poate formula şi contestaţia administrativă iar nedepunerea motivelor în acest termen duce la respingerea contestaţiei ca neîntemeiată.

Împotriva deciziei nr. 3250 din 18 iunie 2010, în temeiul art. 318 teza I C. proc. civ., a formulat contestaţie în anulare reclamanta SC T.C. SRL Deva.

Contestaţia în anulare formulată de SC T.C. SRL.

În motivarea contestaţiei în anulare s-a arătat că soluţia pronunţată în recurs este rezultatul unei erori materiale în accepţiunea art. 318 teza I C. proc. civ.

A arătat contestatorul că societatea intimată reclamantă a motivat contestaţia pe cale administrativă la data de 16 aprilie 2009 şi având în vedere că organul fiscal a emis decizia de soluţionare a contestaţiei la data de 28 mai 2009, după o lună şi jumătate de la înregistrarea motivelor, trebuia să le aibă în vedere.

Contestatoarea SC T.C. SRL a solicitat în temeiul art. 3191 C. proc. civ. suspendarea executării deciziei nr. 3250 din 18 iunie 2010 până la soluţionarea contestaţiei în anulare.

În drept contestaţia în anulare se întemeiază pe dispoziţiile art. 318 teza I C. proc. civ.

Intimata – pârâtă a formulat întâmpinare la contestaţia în anulare şi a solicitat respingerea acesteia ca nefondată.

Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând motivul de contestaţie invocat, se reţine că instanţa de recurs a analizat motivul arătat de contestatoare şi a considerat, interpretând dispoziţiile art. 206, art. 207 alin. (1) art. 213 C. proc. fisc. că, motivarea contestaţiei în procedura administrativă se poate face sub sancţiunea decăderii, în termen de 30 de zile în care se poate formula şi contestaţia administrativă, iar nedepunerea motivelor în acest termen duce la respingerea contestaţiei ca nemotivată.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că motivul contestaţiei în anulare întemeiat pe prevederile art. 318 teza I C. proc. civ. nu poate fi încadrat în ceea ce reprezintă o greşeală materială.

Această greşeală materială trebuie să fie în legătură cu aspecte de formă ale judecăţii şi nu poate fi o stabilire eronată a situaţiei de fapt deoarece aceasta reprezintă o greşeală de judecată, de apreciere a probelor şi de interpretare a dispoziţiilor legale şi care nu pot forma obiectul contestaţiei în anulare.

Faţă de cele arătate mai sus, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de SC T.C. SRL Hunedoara prin administrator judiciar Cabinetul de insolvenţă T.A.M. împotriva deciziei nr. 3250 din 18 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2011.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4530/2011. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Contestaţie în anulare - Recurs