ICCJ. Decizia nr. 4554/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4554/2011
Dosar nr. 910/44/2010
Şedinţa publică din 5 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul R.E., în contradictoriu cu a chemat în pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, a solicitat anularea hotărârii nr. 174 din 13 mai 2010 a secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.
Totodată, reclamantul a solicitat constatarea întrunirii condiţiilor legale pentru a ocupa funcţia de procuror, sens în care urmează a fi obligat pârâtul să valideze rezultatele obţinute la concursul de admitere în magistratură din 21 martie 2010 şi să propună Preşedintelui României numirea pe postul la care reclamantul era îndreptăţit în ordinea mediilor.
În motivarea acţiunii, reclamantul a învederat instanţei, în esenţă, următoarele:
Prin hotărârea a cărei anulare se solicită reclamantul a arătat că a fost respins în urma concursului de admitere în magistratură pentru ocuparea funcţiei de procuror ca urmare a „neîndeplinirii condiţiei de bună reputaţie”, prevăzută de art. 22 alin. (2) din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere în magistratură, precum şi procedura de numire în funcţiile de judecător şi procuror, fără concurs, aprobat prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 152 din 01 martie 2006, modificată şi completată prin hotărârea Plenului Consiliul Superior al Magistraturii nr. 123 din 07 februarie 2008.
Reclamantul a fost declarat admis la concursul de admitere în magistratură susţinut în data de 21 martie 2010 cu media 7,45, fiind declarat admis din punct de vedere psihologic şi medical pentru ocuparea funcţiei de procuror. Cu toate acestea, rezultatul nu a fost validat de secţia pentru procurori.
Arată reclamantul că hotărârea secţiei de procurori de a-l respinge pentru lipsa bunei reputaţii este excesivă, depăşind esenţa şi spiritul legii.
Ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală nu are caracter public, nefiind cunoscută marii majorităţi de persoane.
În acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Decizia nr. 115 din 21 februarie 2007 care, într-o speţă similară, (atacarea unei hotărâri de respingere a cererii reclamantei pentru ocuparea funcţiei de procuror în urma promovării concursului s-a bazat exclusiv pe neîndeplinire condiţiei privind buna reputaţie profesională şi socială) a constatat că reclamanta îndeplineşte această cerinţă, concluzie în concordanţă cu probele dosarului din care nu rezultă săvârşirea unor acte sau fapte care să compromită demnitatea funcţiei de procuror.
Sancţiunile administrative prevăzute de art. 91 C. pen. nu sunt sancţiuni penale, ci au acelaşi tratament juridic ca şi sancţiunile disciplinare din dreptul muncii şi sancţiunile contravenţionale. Cu toate acestea, în timp ce incapacităţile şi decăderile rezultate din aplicarea unei sancţiuni disciplinare încetează după 3 ani de la aplicare, astfel cum rezultă din interpretarea art. 44 alin. (1), art. 48 alin. (2) şi art. 49 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, în cazul sancţiunilor prevăzute de art. 91 C. pen., acestea se pare sunt imprescriptibile.
A mai arătat reclamantul că în aprecierea bunei sale reputaţii şi, implicit a accesului său în magistratură, secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a dat dovadă de tratament subiectiv şi discriminatoriu, apreciind diferenţiat buna reputaţie între un candidat ce doreşte să devină magistrat şi un magistrat în funcţie. Astfel, fiind sesizat cu diverse cauze de abateri ale magistraţilor în funcţie (abuz în funcţie şi întocmire de acte false, conducerea autoturismului sub influenţa băuturilor alcoolice şi producerea unui accident de circulaţie, provocarea unui scandal într-un local public, refuz de recoltare probe biologice şi jignirea organelor de poliţie etc.), Consiliul Superior al Magistraturii s-a limitat la aplicarea unor sancţiuni disciplinare, considerând că respectivele abateri nu întrunesc condiţiile pentru excluderea din magistratură (nu a fost afectată buna reputaţie).
În drept, s-au invocat dispoziţiile Legii nr. 304/2004, Legii nr. 303/2004, Legii nr. 554/2004 şi ale Constituţiei României.
Pârâta a formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea acţiunii de faţă, menţinându-şi punctul de vedere exprimat în hotărârea contestată, cât şi în soluţia asupra plângerii prealabile formulate de contestator.
Curtea de Apel, prin sentinţa nr. 268 din 14 decembrie 2010, a admis acţiunea formulată de reclamantul R.E., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii şi, în consecinţă:
- a anulat hotărârea nr. 1741 din 13 mai 2010 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori;
- a constatat îndeplinirea de către reclamant a condiţiilor legale pentru a ocupa funcţia de procuror;
- a obligat pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii să valideze rezultatele obţinute de reclamant la examenul de admitere în magistratură din 21 martie 2010 şi să propună Preşedintelui României numirea reclamantului R.E. pe un post de procuror, corespunzător mediei obţinute.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele: în speţă, dispoziţiile legale aplicabile în cauză nu numai că nu stabilesc exact aria de cuprindere a „bunei reputaţii”, dar nu conţin nicio limită temporală legată de relevanţa unei cercetări penale anterioare a candidatului ori la ştergerea efectelor unei asemenea cercetări, ceea ce denotă de departe lipsa de claritate, cât şi lipsa de previzibilitate a textului, lipsindu-l de eficienţă din perspectiva regulii convenţionalităţii dreptului intern.
În condiţiile în care reclamantul se bucură de preţuirea colegilor şi a clienţilor avuţi în calitatea de avocat, neexistând vreun alt impediment în calea validării concursului obţinut pentru accesul la funcţia de magistrat, hotărârea contestată contravine nu doar dreptului intern, ci şi Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, devenită partea a dreptului intern, cu valoare constituţională şi supralegislativă din momentul ratificării.
Astfel, arată instanţa,a admite că existenţa unei amenzi administrative constituie un impediment sine die pentru cariera reclamantului aspirant la funcţia de magistrat echivalează cu negarea prezumţiei de nevinovăţiei şi cu principiul reabilitării de drept.
Relevante în acest context sunt şi concluziile Direcţiei Legislaţie, Documentare şi Contencios din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, direcţie care în punctul de vedere cu privire la plângerea prealabilă formulată de petiţionarul R.E. a punctat următoarele aspecte:
Conchide, arătând că petiţionarul îndeplineşte condiţia prevăzută de art. 14 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 303/2004 privitoare la lipsa antecedentelor penale, figurarea acestuia în evidenţa operativă a organelor judiciare cu o faptă pentru care a fost sancţionat administrativ nu poate conduce automat la concluzia că acesta nu se bucură de o bună reputaţie.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente:
- în conformitate cu dispoziţiile legale şi regulamentare ce reglementează modul de desfăşurare a concursului de admitere în magistratură, verificarea îndeplinirii condiţiei privind buna reputaţie se face de către Consiliul Superior al Magistraturii, instanţa de judecată neavând atribuţii în acest sens;
- hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 12 şi 14 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, respectiv cu interpretarea greşită a noţiunii de bună-reputaţie. Astfel, alături de competenţele profesionale, sunt cerute şi o probitate morală şi a conduitei socio-profesională ireproşabilă, cu valoare de exemplu pentru toţi ceilalţi, respectiv ca viitorul magistrat să fie credibil şi demn de respect. Această condiţie este distinctă de condiţia lipsei antecedentelor penale, cerută pentru înscrierea la concursul de admitere în magistratură şi verificabilă anterior testului scris.
În drept, recurentul şi-a încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care se referă la pronunţarea unei hotărâri cu aplicarea greşită a legii.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, într-adevăr aprecierea condiţiei bunei-reputaţii revine Consiliului Superior al Magistraturii, dar exercitarea acestei atribuţii nu poate fi făcută discreţionar, fără o temeinică fundamentare faptică şi legală.
Reglementând în mod expres excesul de putere, definit ca „exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor” [art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004] printre temeiurile acţiunii în contencios administrativ, legea contenciosului administrativ stabileşte atribuţia instanţei de a cenzura respectarea de către autorităţile publice a limitelor marjei de apreciere.
Relevante în acest context sunt şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, din Decizia nr. 2267 din 30 aprilie 2010 unde se precizează faptul că prin controlul judecătoresc „nu se pune problema evaluării unor cunoştinţe, însuşiri sau aptitudini profesionale, pe baza unor criterii, chestionare sau bareme de punctare stabilite de entitatea administrativă competentă, într-o maniera care să se apropie de un examen şcolar sau universitar, ci a verificării modului în care autoritatea emitentă şi-a exercitat dreptul de apreciere în ceea ce priveşte examinarea condiţiei bunei reputaţii de către reclamant”.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, ce se referă la interpretarea greşită a noţiunii de bună credinţă şi a noţiunii de bună-reputaţie prevăzut de art. 12 şi 14 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, acesta este, de asemenea, nefondat.
Astfel, noţiunea de bună-reputaţie nu are o definiţie legală, stabilită prin Legea nr. 303/2004 sau prin Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere în magistratură, precum şi procedura de numire în funcţiile de judecător şi procuror, fără concurs, iar în lipsa unei asemenea definiţii trebuie avut în vedere sensul obişnuit al noţiunii, care se referă la respectul şi încrederea de care se bucură o persoană în societate.
Sub acest aspect, recurentul însuşi a susţinut că această condiţie este distinctă de cea a lipsei antecedentelor penale, dar cu toate acestea invocă faptul că prin sancţionarea reclamantului cu amendă administrativă în urma unei cercetări penale, acesta nu se mai bucură de o bună-reputaţie, deoarece a săvârşit o faptă penală.
Această concluzie a autorităţii administrative nu este susţinută de probatoriul existent la dosar, care fundamentează concluzia că reclamantul este o persoană foarte bine apreciată în mediul social şi profesional.
Existenţa unei amenzi administrative pentru un fapt izolat, lipsit de consecinţe în plan juridic şi social, nu poate înlătura condiţia bunei-reputaţii, cu atât mai mult cu cât situaţia de fapt reţinută nu a fost stabilită cu autoritate de lucru judecat, în urma unui proces public şi nici nu a condus la modificarea percepţiei publice despre reclamant.
În ceea ce priveşte motivul de recurs privind pretinsa încălcare de către instanţă a reglementărilor internaţionale care prevăd profilul magistratului, recurentul nu indică în mod concret niciuna din prevederile încălcate. În acest sens, nici Carta universală a judecătorului, nici Carta europeană privind statutul judecătorului, nici Principiile de bază ale independenţei judecătorului şi nici Recomandarea nr. 12 a Comitetului Miniştrilor din Consiliul Europei nu conţin prevederi aplicabile speţei, în sensul de a defini într-un mod specific noţiunea de bună-reputaţie.
Pentru considerentele menţionate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., constatând că hotărârea atacată este legală şi temeinică, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinţei nr. 268 din 14 decembrie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4553/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4558/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
