ICCJ. Decizia nr. 4558/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4558/2011
Dosar nr. 363/33/2011
Şedinţa publică din 5 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC C. SRL Zalău în contradictoriu cu D.G.F.P. Sălaj s-a solicitat suspendarea executării deciziei de impunere din 29 octombrie 2010 şi a dispoziţiei din 28 octombrie 2010 privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală, întocmite ca urmare a raportului de control fiscal, acte administrativ fiscale emise de intimată, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei şi obligaţia de plată a sumei de 626.259 RON, din care 322.588 RON reprezintă TVA suplimentar şi 303.671 RON reprezintă majorări de întârziere la plata TVA.
Prin sentinţa civilă nr. 219 din 01 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă cererea formulată de către reclamanta SC C. SRL, cu sediul în mun. Zalău, jud. Sălaj, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Sălaj, şi, în consecinţă, s-a dispus suspendarea executării deciziei de impunere din 29 octombrie 2010 şi a dispoziţiei din 28 octombrie 2010 privind măsurile stabilite de organele fiscale, până la pronunţarea instanţei de fond, cu următoarea motivare:
Prin actul administrativ fiscal - Decizia de impunere din 29 octombrie 2010 şi raportul de inspecţie fiscală din 29 octombrie 2010 emise de D.G.F.P. Sălaj, s-a stabilit că reclamanta datorează suma totală de 643.135 RON, din care 339.464 RON reprezintă TVA suplimentar şi 303.671 RON reprezintă majorări. Aceste acte au fost emise în urma controlului efectuat în perioada 20 septembrie 2010-28 octombrie 2010 la sediul reclamantei de către inspectorii din cadrul D.G.F.P. Sălaj, control care a urmărit, în principal, verificarea situaţiei contabile a societăţii în raport cu controlul efectuat anterior la SCM S. Zalău. Împotriva deciziei de impunere din 29 octombrie 2010 şi a raportului de inspecţie fiscală, reclamanta a formulat contestaţie înregistrată în 23 noiembrie 2010 la D.G.F.P. Sălaj, contestaţie care nu a fost soluţionată până în prezent.
Prin somaţia din 08 decembrie 2010 emisă de A.F.P. Zalău în procedura de executare silită i s-a solicitat plata sumei de 626.529 RON reprezentând TVA şi majorări aferente stabilite prin titlu executoriu. La emiterea somaţiei s-a avut în vedere împrejurarea că reclamanta a achitat la data emiterii actelor administrative şi până la emiterea somaţiei suma de 16.876 RON reprezentând TVA suplimentar pe care l-a considerat datorat. În considerarea faptului că s-a demarat procedura de executare silită a reclamantei. În baza unui act administrativ fiscal pe care l-a atacat, în condiţiile legii, formulează prezenta cerere de suspendare a executării silite în condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, legea contenciosului administrativ.
Prin litigiul de fond dedus judecăţii, pe cale separată reclamanta a pus în discuţie împrejurarea că nu datorează TVA suplimentar în cuantum de 326.800 RON şi majorări de 303.671 RON întrucât operaţiunea respectivă era scutită de plata TVA. La data de 25 aprilie 2007 reclamanta a achiziţionat prin proces-verbal de licitaţie spaţiul comercial „magazin achiziţii P.” la preţ de achiziţie de 1.720.000 RON, operaţiune scutită de plata TVA în condiţiile art. 141 alin. (2) lit. f) prima teză Cod fiscal în vigoare la acea dată, întrucât privea o construcţie veche (potrivit susţinerii reclamantei).
Imobilul obiect al acelei operaţiuni era o „construcţie veche” în sensul Cod Fiscal, astfel că operaţiunea s-ar încadra în prevederile art. 141 alin. (2) lit. f) prima teză Cod Fiscal, raportat la următoarele împrejurări: spaţiul comercial „magazin achiziţii P.” a fost construită în 1982, iar la începutul anului 2007 i s-au adus îmbunătăţiri în cuantum de 25.919 RON; la momentul achiziţionării valoarea de piaţă a spaţiului comercial, conform raportului de evaluare întocmit la 12 aprilie 2007 era de 937.076,04 RON.; suma de 25.919 RON, reprezentând îmbunătăţiri aduse imobilului la începutul anului 2007, nu se apropia de 50% din suma de 937.076,04 RON, reprezentând valoarea de piaţă a acestuia în acel moment, astfel că nu sunt aplicabile prevederile referitoare la „construcţie nouă”, conform art. 141 alin. (2) lit. f) pct. 4 Cod Fiscal, în aceste condiţii, în care operaţiunea era scutită de plata TVA, potrivit art. 141 alin. (2) lit. f) Cod Fiscal, societatea vânzătoare SCM S. Zalău trebuia să vândă spaţiul comercial prin emiterea unei facturi scutite de plata TVA.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, autorităţii publice care a emis actul sau autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond”.
Întemeindu-şi cererea pe aceste dispoziţii legale, reclamanta a solicitat suspendarea executării actelor administrativ fiscale, până la pronunţarea instanţei de fond asupra cererii în anularea actului administrativ fiscal, depunând la dosar şi copia plângerii prealabile adresate emitentului actului. Prin urmare, instanţa a constatat că prima condiţie impusă de prevederile art. 14 alin. (1) a fost îndeplinită de către reclamant.
O altă condiţie ce trebuie îndeplinită pentru admisibilitatea cererii de suspendare în cadrul procedurii instituite de art. 14 din Legea contenciosului administrativ este aceea a constatării existenţei unui caz bine justificat aşa cum este el definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004. Cu alte cuvinte, reclamantul trebuie să dovedească existenţa unor împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ. Existenţa cazului bine justificat nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate evidentă, căci o asemenea cerinţă şi interpretare ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei.
Aşa fiind, cazul bine justificat rezidă nu numai în simplele afirmaţii ale reclamantului, dar şi în argumentele juridice prezentate şi sumar probate, aparent valabile, de natură a crea însă o îndoială în ceea ce priveşte actele contestate şi a căror legalitate nu a fost încă pe deplin confirmată. Fără a intra în analizarea temeiniciei argumentelor aduse de reclamantă, Curtea de Apel Cluj a constatat că prin plângerea prealabilă aceasta a supus analizei organului emitent mai multe motive de nelegalitate evidentă a actului administrativ a cărui suspendare o solicită, de natură a ridica îndoieli asupra valabilităţii acestuia.
Nu în ultimul rând, pentru admisibilitatea cererii de suspendare a actului administrativ se impune şi îndeplinirea cerinţei privind prevenirea unei pagube iminente aşa cum a fost aceasta definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 respectiv „un prejudiciu material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea vizibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public”.
Paguba iminentă apare, aşadar, în acest caz ca fiind prejudiciul material viitor, dar previzibil cu evidenţă. Or, menţinerea efectelor actului administrativ atacat va avea drept consecinţă imediată executarea silită a reclamantei, posibila încetare a raporturilor de muncă ale reclamantei cu salariaţii - statele de plată fiind depuse la dosar şi chiar posibila intrare în procedura insolvenţei date fiind caracteristicile pieţei economice actuale şi împrejurării că este vorba despre o firmă din mun. Zalău - localitate în care oportunităţile de afaceri sunt oarecum limitate.
În concluzie, instanţa de fond a apreciat că suspendarea executării actului administrativ unilateral se impune a fi dispusă în cauză, atât din perspectiva îndeplinirii cerinţelor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cât şi datorită faptului că aceasta ar veni în acord cu Recomandarea nr. R (89) 8, adoptată la 13 septembrie de Comitetul de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, referitoare la protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă. Recomandarea consideră că este de dorit să fie asigurată persoanelor o protecţie jurisdicţională provizorie şi că autorităţile administrative acţionează în numeroase domenii, iar activităţile lor sunt de natură a afecta drepturile, libertăţile şi interesele persoanelor. Recomandarea a apreciat că, executarea imediată şi integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate, în anumite circumstanţe, cauza persoanelor un prejudiciu ireparabil şi pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat, în măsura posibilului.
Faţă de toate considerentele mai sus expuse, în lumina dispoziţiilor art. 14 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004, a fost admisă cererea formulată de reclamantă, cu consecinţa suspendării executării deciziei de impunere din 29 octombrie 2010 şi a dispoziţiei din 28 octombrie 2010 privind măsurile stabilite de organele fiscale, până la pronunţarea instanţei de fond.
Împotriva sentinţei civilă nr. 219 din 01 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrative şi fiscal a declarat recurs în termen legal pârâta D.G.F.P. Sălaj, prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac şi modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii ca nefondată a cererii de suspendare a executării deciziei de impunere din 29 octombrie 2010 şi ca inadmisibilă a cererii de suspendare a dispoziţiei din 28 octombrie 2010.
A învederat recurenta, prin motivele cererii de recurs, că soluţia instanţei de fond este nelegală şi netemeinică, în condiţiile în care s-a reţinut în mod greşit că cerinţele art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ sunt îndeplinite. Astfel, societatea reclamantă nu a dovedit în niciun mod nici existenţa unui caz bine justificat şi nici existenţa unei pagube iminente, aşa cum sunt definite aceste condiţii de prevederile Legii nr. 554/2004.
În cauză, instanţa de fond nu a argumentat şi nici nu a identificat nicio împrejurare de fapt sau de drept care să fie de natură să pună sub semnul întrebării puternica prezumţie de legalitate de care se bucură, ca orice act administrativ emis în baza şi în limitele legii, Decizia de impunere din 29 octombrie 2010. Pe de altă parte, din perspectiva condiţiei privind iminenţa pagubei de acordare a suspendării, recurenta a arătat că ar trebui avute în vedere sumele a căror suspendare a executării se cere, prin raportare la cifra de afaceri a contribuabilului în cauză, dar şi la alţi indicatori economico-financiari referitori la respectivul contribuabil, situaţia financiară a contribuabilului respectiv, unele aspecte particulare referitoare la poziţia reclamantei.
Pârâta a criticat sentinţa şi în ceea ce priveşte suspendarea executării dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală din 28 octombrie 2010, apreciind că prin raportare la prevederile art. 206, 209 C. proCod Fiscal şi la dispoziţiile Ordinului nr. 519 din 27 septembrie 2005 privind aprobarea instrucţiunilor pentru aplicarea Titlului IX din OG nr. 92/2003 privind C. proCod Fiscal, republicată, este inadmisibilă cererea de suspendare a executării dispoziţiei precizate, atâta vreme cât prin aceasta nu s-au stabilit impozite, taxe şi accesorii ale acestora.
Prin întâmpinare intimata SC C. SRL Zalău a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecinţa obligării recurentei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocaţial.
Recursul este nefondat.
În general, se recunoaşte că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumţia autenticităţii şi veridicităţii, fiind el însuşi titlu executoriu. Principiul legalităţii actelor administrative presupune însă, atât ca autorităţile administrative să nu încalce legea, cât şi ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigenţe de către autorităţi să fie în mod efectiv asigurată. Prin urmare, în procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum şi anumite garanţii de echitate pentru particulari, întrucât acţiunile autorităţilor publice nu pot fi discreţionare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecţie adecvată împotriva arbitrariului. Tocmai de aceea, suspendarea executării actelor administrative trebuie considerată ca fiind în realitate, un eficient instrument procedural aflat la îndemâna autorităţii emitente sau a instanţei de judecată, pentru a asigura respectarea principiului legalităţii, fiind echitabil ca atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare, acestea să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi. În considerarea celor două principii incidente în materie - al legalităţii actului administrativ şi al executării acestuia din oficiu - suspendarea executării constituie, totuşi, o situaţie de excepţie aceasta putând fi dispusă numai în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege.
Într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. Prin „cazuri bine justificate” se înţelege, în sensul legii, „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ” [art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004], iar prin „pagubă iminentă” se desemnează „prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public” [art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare]. Pe de altă parte, în condiţiile art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat, în acest caz instanţa putând dispune suspendarea actului administrativ atacat până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 14 alin. (2)-(7) din Legea contenciosului administrativ.
Prima instanţă a reţinut în mod judicios, în cauză, că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi a dispus în mod întemeiat, prin sentinţa recurată, admiterea cererii reclamantei şi suspendarea executării deciziei de impunere din 29 octombrie 2010 şi a dispoziţiei din 28 octombrie 2010 privind măsurile stabilite de organele fiscale, până la pronunţarea instanţei de fond.
Suspendarea executării actelor administrativ fiscale atacate de către reclamantă pe calea contenciosului administrativ se impune, în temeiul prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, în condiţiile în care este îndeplinită atât condiţia cazului bine justificat (întrucât într-adevăr motivele de fapt şi de drept invocate prin contestaţia administrativă sunt de natură să determine o serioasă îndoială sub aspectul legalităţii şi temeiniciei actelor administrative fiscale atacate), cât şi cerinţa prevenirii unei pagube iminente (deoarece executarea de îndată a actului administrativ fiscal ar putea conduce la desfăşurarea cu mari dificultăţi, pe mai departe, a activităţii economice a intimatei, chiar la intrarea în insolvenţă, şi i-ar produce astfel acesteia un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului).
Susţinerea recurentei referitoare la inadmisibilitatea cererii reclamantei de suspendare a executării dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală din 28 octombrie 2010 nu poate fi primită, textul art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi, respectiv, art. 15 din OG nr. 92/2003 privind C. proCod Fiscal nefăcând nicio distincţie prin raportare la stabilirea sau nu, prin actul administrativ fiscal atacat, a unor impozite, taxe şi accesorii ale acestora.
În aceste condiţii, constatând că motivele de recurs invocate în cauză sunt neîntemeiate şi că hotărârea atacată este legală şi temeinică se va dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de pârâta D.G.F.P. Sălaj împotriva sentinţei nr. 219 din data de 01 aprilie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., fiind în culpă procesuală, recurenta D.G.F.P. Sălaj va fi obligată la plata în favoarea intimatei a sumei de 800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, constând în onorariu avocaţial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Sălaj împotriva sentinţei nr. 219 din 01 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de 800 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4554/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4562/2011. Contencios. Anulare acte privind... → |
|---|
