ICCJ. Decizia nr. 4586/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4586/2011
Dosar nr. 504/33/2011/a1
Şedinţa publică din 6 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii. Hotărârea instanţei de fond.
Prin încheierea din 19 mai 2011, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta SC C. SRL, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Sălaj, şi a dispus suspendarea executării deciziei de impunere din 29 octombrie 2010 şi a dispoziţiei din 28 octombrie 2010, emise de pârâtă, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei. Prin aceeaşi încheiere, instanţa de judecată a dispus restituirea cauţiunii de 96.000 RON, depusă de reclamantă, cu recipisa de consemnare din 27 aprilie 2011, şi a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâtă.
2. Motivele de fapt şi de drept avute în vedere de judecătorul fondului.
2.1. Prin raportul de inspecţie fiscală din 29 octombrie 2010 au fost stabilite obligaţii de plată cu caracter fiscal în sarcina reclamantei.
Ulterior a fost emisă Decizia de impunere 29 octombrie 2010 prin care au fost determinate obligaţiile de plată.
De asemenea, prin dispoziţia din 28 octombrie 2010 au fost menţionate măsurile ce urmează a fi luate de către reclamantă pentru corectarea erorilor materiale din decontul de T.V.A. aferent lunii mai 2007.
Faţă de actele fiscale întocmite reclamanta a formulat contestaţie ce nu a fost soluţionată nici până în prezent.
Reclamanta a formulat acţiune în contencios administrativ prin care a solicitat anularea actelor fiscale.
Sub acest aspect prima instanţă constată că sunt îndeplinite condiţiile procedurale prevăzute de art. 15 ce face trimitere la art. 14 din Legea nr. 554/2004.
2.2. Referitor la excepţia autorităţii de lucru judecat, prima instanţă a reţinut următoarele:
Potrivit art. 1201 C. civ. există putere de lucru judecat atunci când cea de-a doua cerere se judecă între aceleaşi părţi, are acelaşi obiect şi este întemeiată pe aceeaşi cauză.
A arătat pârâta că reclamanta a mai solicitat, în Dosarul nr. 363/33/2011, suspendarea actelor administrativ atacate.
Curtea constată că prin cererea de chemare în judecată înregistrată în Dosarul nr. 363/33/2011 reclamanta a solicitat suspendarea executării acestora.
Prin sentinţa civilă nr. 219/2011 din 01 aprilie 2011 s-a admis cererea formulată de către reclamantă şi s-a dispus suspendarea executării deciziei de impunere din 29 octombrie 2010 şi a dispoziţiei din 28 octombrie 2010 privind măsurile stabilite de organele fiscale, până la pronunţarea instanţei de fond.
Dosarul de fond în cadrul căruia reclamanta a solicitat anularea acestor acte administrative este Dosarul nr. 190/33/2011 al Curţii de Apel Cluj.
Prin sentinţa civilă nr. 233 din 11 aprilie 2011 s-a admis excepţia inadmisibilităţii invocată de către organul fiscal şi s-a respins ca inadmisibilă acţiunea reclamantei.
Faţă de această stare de fapt, prima instanţă constată că efectele primei suspendări au încetat, în sentinţa de suspendare fiind menţionat că acea suspendare va avea efect până la pronunţarea asupra instanţei de fond, respectiv în Dosarul nr. 190/33/2011.
Atât doctrina, cât şi practica judiciară au statuat că pentru a se reţine autoritatea de lucru judecat este absolut necesar ca hotărârea judecătorească, în raport de care se solicită a se constata autoritatea de lucru judecat, să fi fost soluţionată pe fond.
În speţă, Dosarul nr. 363/33/2011 nu a fost soluţionat pe fond, ci prin reţinerea excepţiei inadmisibilităţii pentru lipsa procedurii fiscale prealabile, situaţie în care nu se poate reţine excepţia autorităţii de lucru judecat.
2.3. Referitor la fondul cererii de suspendare, prima instanţă a reţinut următoarele:
Procedura fiscală prevăzută de art. 205 şi urm. C. proCod Fiscal impune persoanei interesate să formuleze contestaţie adresată organului fiscal împotriva actelor fiscale vătămătoare.
Art. 206-208 C. proc. civ. descriu procedura de soluţionare a contestaţiei administrative obligatorie în materie fiscală.
Susţinerea reclamantei, necontestată de pârâtă, potrivit căreia nici până în prezent contestaţia administrativă nu a fost soluţionată permite instanţei să reţină îndeplinirea cerinţelor legale prevăzute de art. 14, la care face trimitere art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Soluţionarea într-un termen rezonabil a contestaţiei reprezintă o garanţie a respectării dreptului la apărare, stabilit de lege în favoarea celui care formulează contestaţia (art. 213 C. proCod Fiscal).
Începerea executării silite împotriva reclamantei, chiar de către organul fiscal cu atribuţii în soluţionarea contestaţiei, are un caracter vădit vătămător asupra drepturilor patrimoniale şi nepatrimoniale ale reclamantei.
În temeiul art. 7231 C. proc. civ., prima instanţă a dispus restituirea cauţiunii în sumă de 96.000 RON depusă de reclamantă cu recipisa de consemnare din 27 aprilie 2011, motivat de faptul că iniţial reclamanta a precizat ca temei juridic al cererii sale dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 care, coroborat cu art. 215 C. proCod Fiscal, impuneau obligaţia depunerii unei cauţiuni; or, ca urmare a precizării temeiului juridic al cererii, în sarcina reclamantei nu mai există obligaţia depuneri cauţiunii.
3. Recursul formulat de pârâta D.G.F.P. Sălaj împotriva încheierii din 19 mai 2011 a Curţii de Apel Cluj.
Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta invocă aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi neîndeplinirea condiţiilor cazului bine justificat şi a pagubei iminente.
3.1. Instanţa de fond nu a argumentat şi nici nu a identificat vreo împrejurare de fapt sau de drept care să fie de natură să pună sub semnul îndoielii prezumţia de legalitate de care se bucură actul administrativ-fiscal atacat.
3.2. Simplele afirmaţii ale reclamantei referitoare la producerea pagubei prin eventuala executare a actelor administrative nu sunt suficiente pentru a dovedi paguba iminentă în lipsa unor dovezi privind cifra de afaceri, profitul obţinut, etc.
Producerea unei pagube iminente trebuie să fie o consecinţă a executării actului aparent nelegal şi nu însăşi executarea actului administrativ atacat.
II. Considerentele Înaltei Curţi – instanţa competentă să soluţioneze calea de atac.
1. Recursul este fondat.
1.1. Reclamanta-intimată în prezenta cauză, a precizat în faţa instanţei de fond temeiul juridic al cererii sale de suspendare a actului administrativ fiscal, ca fiind cel prevăzut de art. 15 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.
Potrivit acestui text legal, „suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14 şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond”.
1.2. În speţă, reclamanta a afirmat în faţa instanţei de fond că a atacat în instanţă refuzul autorităţii emitente de a soluţiona în termen legal contestaţia depusă.
Aşadar, condiţia impusă de art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, pentru formularea cererii de suspendare nu este îndeplinită, deoarece pe rolul instanţei de contencios competente nu există înregistrată o cerere pentru anularea actului.
1.3. Împrejurarea că organul fiscal nu a soluţionat contestaţia nu este un argument în sensul admiterii cererii de suspendare a executării actului administrativ atacat.
Contestarea executării silite urmează altă cale judiciară, astfel încât nici acest argument nu este hotărâtor pentru pronunţarea unei hotărâri de suspendare a actului administrativ.
1.4. Atât reclamanta, cât şi judecătorul fondului aveau obligaţia să identifice şi să demonstreze îndeplinirea condiţiilor impuse de dispoziţiile art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, respectiv: cazul bine justificat şi paguba iminentă.
1.5. Argumentele aduse de reclamantă, în sensul că nu datorează sumele stabilite de organul fiscal, ţin de soluţionarea fondului cererii.
Cazul bine justificat este dovedit prin constatarea existenţei unor împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Asemenea împrejurări nu au fost evidenţiate prin încheierea atacată, de unde rezultă că hotărârea instanţei de fond este nelegală sub acest aspect.
1.6. Cea de-a doua condiţie pentru suspendarea actului administrativ, prevenirea pagubei iminente, nu poate fi îndeplinită prin simpla constatare a consecinţelor executării actului sau începerea executării silite, astfel cum a consemnat nelegal judecătorul fondului.
Partea reclamantă avea obligaţia să aducă dovezi legate de dificultăţile financiare sau de alte aspecte particulare, ceea ce în speţă nu există.
1.7. Faţă de acestea, se va reţine că cele două condiţii impuse de lege pentru suspendarea actului administrativ nu au fost îndeplinite.
2. În concluzie, în drept, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, se va admite recursul formulat, se va casa încheierea recurată, iar cererea de suspendare va fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Sălaj împotriva încheierii din 19 mai 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează încheierea atacată şi respinge cererea de suspendare, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4584/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4587/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
