ICCJ. Decizia nr. 4584/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4584/2011
Dosar nr. 175/2/2011
Şedinţa publică din 6 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 3314 din 10 mai 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul Consiliul Concurenţei, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, prin care solicita suspendarea încheierii din 11 octombrie 2010 a comisiei constituite în cadrul Curţii de Conturi şi, pe cale de consecinţă, suspendarea executării pct. 3 din Decizia din 06 septembrie 2010 a Curţii de Conturi, până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în anulare formulată împotriva acesteia.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
În urma acţiunii „Auditul financiar al contului de execuţie şi al bilanţului contabil încheiate la 31 decembrie 2009”, Curtea de Conturi a întocmit procesul-verbal din 16 iulie 2010, în baza căruia a fost emisă Decizia din 06 septembrie 2010.
La pct. 3 din această decizie se menţionează că reclamantul a efectuat unele cheltuieli ocazionate de organizarea unei acţiuni de formare profesională, precum şi pentru o acţiune denumită „Organizarea mesei de Crăciun” care nu-şi găsesc corespondent în prevederile legale în vigoare.
Astfel, în perioada 26-28 noiembrie 2009, reclamantul a organizat la Azuga o acţiune de formare profesională a inspectorilor de concurenţă, plătind din creditele bugetare aprobate pe anul 2009, suma de 55.300 RON (3.660 RON pentru servicii transport şi 51.640 RON pentru servicii organizare seminar hoteliere).
Analizând documentele suplimentare prezentate de reclamant, s-a constatat că activităţile denumite generic „out-door”, care au antrenat plata sumei de 15.996 RON, nu au legătură cu obiectul acţiunii organizate şi nu au bază legală pentru a fi decontate din fonduri publice.
De asemenea, s-a reţinut că reclamantul a organizat în data de 22 decembrie 2009 o acţiune denumită „Organizarea mesei de Crăciun” ocazie cu care s-au decontat cheltuieli în sumă de 13.486,65 RON reprezentând meniul pentru un număr de 150 persoane.
Din documentele prezentate nu s-a putut stabili legalitatea acţiunii şi nici realitatea şi exactitatea sumelor plătite. În consecinţă, pârâta a dispus luarea măsurilor de recuperare şi virare la bugetul statului a sumelor plătite nelegal în cazul celor două acţiuni, respectiv a sumelor de 15.996 RON şi 13.486,65 RON, cu termen de realizare la data de 31 decembrie 2010.
Împotriva pct. 3 al acestei decizii, reclamantul a formulat contestaţie care a fost respinsă prin încheierea din 11 octombrie 2010.
Prima instanţă a apreciat că cererea de suspendare a executării este neîntemeiată, nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi anume existenţa cazului bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube.
Astfel, cazul bine justificat se referă la existenţa unei puternice îndoieli asupra legalităţii actului administrativ a cărei executare se solicită a fi suspendată, având în vedere prezumţia de legalitate şi veridicitate de care se bucură actul administrativ.
Referitor la această condiţie, reclamantul apreciază că este îndeplinită faţă de împrejurarea că pârâta nu a arătat în concret măsurile pe care entitatea verificată trebuie să le ia pentru stabilirea întinderii prejudiciului şi dispunerea recuperării acestuia.
Reţine prima instanţă că susţinerea nu poate fi primită ca argument în sprijinul acestei condiţii, având în vedere dispoziţiile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 care stabilesc că în situaţiile în care se constată existenţa unor abateri de la legalitate şi regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entităţii publice auditate această stare de fapt. Stabilirea întinderii prejudiciului şi dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligaţie a conducerii entităţii auditate. Rezultă din aceste dispoziţii legale că prin actul întocmit de Curtea de Conturi se constată doar existenţa abaterilor de la legalitate şi regularitate, cauzatoare de prejudicii, iar pentru recuperarea acestuia, stabilirea în concret a măsurilor ce se impun a fi luate se face de către conducerea entităţii auditate, în speţă, de conducerea reclamantului, astfel încât sub acest aspect nu se poate reţine emiterea deciziei din 06 septembrie 2010 cu încălcarea unor prevederi legale.
Cu privire la susţinerea reclamantului, cum că pârâta a interpretat restrictiv prevederile legale, înlăturând nepermis, fără o bază legală anumite activităţi din sfera de aplicare a art. 22 din Legea nr. 500/2002, prima instanţă a reţinut că aceste aspecte pot fi analizate în cadrul acţiunii având ca obiect anularea actului administrativ, instanţa care soluţionează cererea de suspendare a executării neavând a se pronunţa asupra legalităţii actului administrativ, ci asupra aparenţei de legalitate a acestuia.
Arată instanţa de judecată că a stabili cu ocazia soluţionării unei cereri întemeiate pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 dacă au fost aplicate în mod corect reglementările legale la momentul emiterii actului administrativ, echivalează cu prejudecarea fondului cauzei.
Or, se arată în considerentele sentinţei atacate, din actele depuse la dosar nu rezultă că ar fi afectată prezumţia de legalitate a deciziei Curţii de Conturi din 06 septembrie 2010, în ceea ce priveşte pct. 3 al acesteia, reclamantul nefăcând dovada unor împrejurări de fapt şi de drept de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii deciziei.
Referitor la paguba iminentă, astfel cum este definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, prima instanţă a reţinut că suspendarea executării actului administrativ, ca măsură de excepţie constând în întreruperea temporară a efectelor actului se justifică numai dacă actul administrativ conţine dispoziţii a căror îndeplinire ar produce consecinţe greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care actul ar fi ulterior anulat prin hotărâre judecătorească.
Reclamantul susţine că punerea în executare a pct. 3 din decizie îi produce un prejudiciu material viitor şi previzibil, întrucât introducerea unor acţiuni judecătoreşti împotriva persoanelor care ar putea fi făcute responsabile pentru pretinsul prejudiciu ar fi sortite eşecului şi suportării costurilor aferente acestor litigii.
Arată prima instanţă că nu se poate considera că formularea unor cereri de chemare în judecată şi achitarea unor taxe de timbru aferente acestora sunt împrejurări de natură că producă reclamantului o pagubă iminentă în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, cu atât mai mult cu cât asemenea acţiuni ar fi scutite de plata taxelor judiciare de timbru în temeiul art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997, indiferent dacă este vorba despre raporturi de muncă sau raporturi de serviciu ale acestor persoane, iar susţinerea că persoanele chemate în judecată i-ar solicita daune morale este o simplă supoziţie.
La termenul de judecată din 03 mai 2011, reclamantul a făcut referire la alte aspecte care, în opinia sa, demonstrează producerea unei pagube iminente în cazul executării deciziei cum ar fi afectarea execuţiei bugetului aprobat pe anul 2011, a aducerii la îndeplinire a ordinului nr. 413/2011 privind proiectele ce se vor derula în anul 2011, punerea în pericol a desfăşurării unui program special „Acordarea de asistenţă tehnică Republicii Moldova – twinning pe ajutor de stat”.
Prima instanţă a considerat că dispunerea măsurilor de recuperare a prejudiciului menţionat la pct. 3 din Decizia contestată nu este de natură să aibă consecinţe greu sau imposibil de înlăturat în cazul anulării deciziei, pentru reclamant care la întocmirea bugetului aferent anului 2011 ar fi trebuit să aibă în vedere actul emis de Curtea de Conturi.
Oricum, concluzionează prima instanţă, având în vedere că art. 14 din Legea nr. 554/2004 reglementează îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ, iar în cauză s-a constatat că nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, susţinerile referitoare la producerea unei pagubei iminente nu pot fi reţinute ca argumente în favoarea soluţionării favorabile a cererii de suspendare a executării.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei hotărâri, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamantul, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că sentinţa a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii.
În motivarea căii de atac se susţine, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat eronat dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Recurenta-reclamantă menţionează că prima instanţă în mod greşit a apreciat că nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, întrucât a înfăţişat instanţei împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, precum şi aparenţa de nelegalitate a actului atacat, care să fundamenteze susţinerile autorităţii de concurenţă privind existenţa unei astfel de situaţii.
Reiterând argumentele expuse cu ocazia judecării cauzei pe fond, se arată că în mod eronat Curtea de Conturi a apreciat că autoritatea de concurenţă nu a respectat prevederile art. 22 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât activităţile de tip „out door” fac parte din programul unitar al activităţii de pregătire profesională.
În ceea ce priveşte activitatea denumită „masă de Crăciun”, se susţine că şi această acţiune are legătură cu activitatea Consiliului de Concurenţei, fiind determinată de scopul avut în vedere, respectiv, prezentarea bilanţului autorităţii.
În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, recurenta-reclamantă susţine că este îndeplinită deoarece punerea în executare a deciziei Curţii de Conturi ar afecta bugetul aprobat pe anul 2011, cu consecinţa perturbării previzibile grave a funcţionării autorităţii de concurenţă şi afectarea măsurilor de reformă instituite de Guvern în ceea ce priveşte capitolul concurenţă.
De asemenea, se precizează că măsura recuperării pretinsului prejudiciu nu se poate dispune la acest moment, fiind incertă existenţa faptului generator şi a prejudiciului cauzat.
3. Soluţia instanţei recurs
Înalta Curte, analizând recursul în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente, de înscrisurile depuse la dosar, apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
În mod corect instanţa de fond a apreciat că împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, indicate de reclamantă, nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, astfel că nu este îndeplinită condiţia referitoare la existenţa unui „caz bine justificat”, aşa cum această noţiune a fost definită în art. 1 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.
Aspectele invocate de recurenta-reclamantă atât la fond, cât şi în recurs, referitoare la calificarea activităţilor de „out door” şi „masă de Crăciun”, ca activităţi care au legătură cu activitatea Consiliului Concurenţei şi, implicit, neconformitatea acesteia cu prevederile art. 22 din Legea nr. 500/2002, ţin de legalitatea actului administrativ ce poate fi analizată numai în cadrul acţiunii în anulare, întrucât în cazul unei cereri de suspendare a executării, instanţa investită cu o astfel de cerere nu poate realiza o prejudecare a fondului.
Această interpretare corespunde şi jurisprudenţei constante a secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi, care a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.
Astfel de împrejurări vădite, de fapt şi/sau de drept, care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reţinute ca obligaţii bugetare suplimentare), etc.
1. Din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege, rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.
În cauză, este necontestat că punerea în executare a deciziei Curţii de Conturi va avea drept consecinţă diminuarea patrimoniului recurentei, dar atâta vreme cât acest lucru are la bază un act administrativ care se bucură de prezumţia de legalitate, diminuarea patrimoniului are caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerinţelor art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege.
2. Mai mult, pentru a fi admisă suspendarea executării unui act administrativ, este necesar a fi făcută dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.
Cum în cauză s-a reţinut că nu este îndeplinită condiţia referitoare la cazul bine justificat, în mod corect a fost respinsă cererea de suspendare a executării actelor emise de Curtea de Conturi, astfel că toate celelalte critici sunt nefondate.
Astfel fiind, rezultă că instanţa de fond a dat o hotărâre temeinică şi legală, nefiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În cauză nu a fost făcută dovada îndeplinirii condiţiei „cazul bine justificat”, nefiind fondate nici criticile referitoare la faptul că instanţa de fond nu a reţinut în corect îndeplinirea condiţiei care vizează prevenirea „pagubei iminente”.
În consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 20 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul Consiliul Concurenţei împotriva sentinţei nr. 3314 din 10 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4562/2011. Contencios. Anulare acte privind... | ICCJ. Decizia nr. 4586/2011. Contencios → |
|---|
