ICCJ. Decizia nr. 4610/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4610/2011
Dosar nr.1500/2/2011
Şedinţa publică din 7 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta T.M.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, suspendarea în tot a HG nr. 737 din 21 iulie 2010 privind metodologia de recalculare a pensiilor de serviciu prevăzute la art. 1 lit. e)-h) din Legea nr. 119/2010.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube care constă în diminuarea drastică a drepturilor sale de pensie.
Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active, arătând că reclamanta nu face dovada drepturilor existente, prevăzute de lege şi care să fi fost vătămate de actul contestat, şi excepţia lipsei de interes întrucât aceasta nu justifică un interes legitim, personal, născut şi actual, a folosului practic urmărit, prin punerea în mişcare a procedurii judiciare. Pe fond, a cerut respingerea cererii, întrucât prezumţia de legalitate şi veridicitate de care se bucură actul administrativ determină principiul executării acestuia din oficiu, suspendarea actului administrativ fiind o măsură de excepţie.
În cauză a fost formulată cerere de intervenţie în interesul pârâtului de către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 3173 din 03 mai 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins a excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi lipsei de interes, precum şi cererea de suspendare formulată de reclamantă, ca neîntemeiate.
Prin aceeaşi sentinţă a admis cererea de intervenţie formulată de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale în interesul pârâtului.
3. Considerentele reţinute de prima instanţă în motivarea soluţiei sale
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:
În privinţa excepţiilor lipsei calităţii procesuale active şi lipsei de interes, prima instanţă a reţinut că pârâtul a invocat argumente comune, ce ţin de soluţionarea pe fond a cauzei, respectiv că reclamanta nu face dovada dreptului pretins şi nici a vătămării.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut, sub aspectul îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat, că împrejurările invocate de reclamantă nu sunt de natură să creeze „o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ”, având în vedere că actul administrativ cu caracter normativ a fost dat în aplicarea Legii nr. 119/2010, iar metodologia aprobată prin acest act nu completează sau modifică Legea nr. 119/2010, dispoziţiile art. 5 alin. (1) şi (4) din HG nr. 737/2010 fiind în concordanţă cu dispoziţiile legale sus-menţionate.
Aspectele invocate de reclamantă privind condiţiile speciale de muncă care au impus restricţii şi privaţiuni deosebite, deşi incontestabile, nu pot fi avute în vedere la pronunţarea suspendării actului administrativ, acestea făcând obiectul analizei oportunităţii actului normativ, de competenţă exclusivă a legiuitorului.
De asemenea, nici apărările reclamantei vizând exproprierea nu pot fi avute în vedere, în condiţiile în care hotărârea de Guvern este emisă în aplicarea legii şi nu se relevă dispoziţii care derogă sau adaugă la lege.
4. Recursul declarat în cauză
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta T.M.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a reiterat argumentele invocate în faţa primei instanţe, susţinând că prin actul administrativ atacat, ca urmare a recalculării pensiei de serviciu, i s-a produs un prejudiciu cert şi real în patrimoniul său, întrucât pensia stabilită astfel este inferioară celei ce i-ar fi fost determinată prin Legea nr. 119/2010.
În esenţă, a arătat că sunt îndeplinite cerinţele impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată, inclusiv cazul bine justificat faţă de care prima instanţă nu s-a raportat la motivele invocate, fiind încălcate astfel prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
În speţă, recurenta a susţinut că există indicii care răstoarnă prezumţia de legalitate a hotărârii atacate, în cauză încălcându-se principiul neretroactivităţii legii consacrat de art. 15 din Constituţie.
Astfel, data naşterii dreptului de pensie echivalează cu data îndepliniri condiţiilor legale prevăzute de lege şi cu data solicitării deschiderii dreptului la pensie în raport de legea în vigoare la acea dată. Aşadar, legislaţia intrată în vigoare ulterior acestei date nu poate retroactiva şi nu poate fi aplicată, cu efect de recalculare a cuantumului pensiei, or, hotărârea atacată are în vedere însăşi recalcularea unor drepturi de pensie anterior acordate, în raport de legislaţia în vigoare la acea dată.
În concluzie, recurenta a arătat că prin hotărârea atacată se încalcă prevederile art. 17 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene şi art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi art. 3, art. 4. art. 47 alin. (1) şi (2), art. 44 alin. (1) şi (3), art. 53 alin. (1) şi (2) din Constituţia României. Totodată, invocând şi Decizia nr. 574/2006 a Curţii Constituţionale.
5. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinările formulate în cauză, pârâtul şi intervenientul au solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii atacate, pârâtul arătând şi faptul că cererea a rămas fără obiect, întrucât actul administrativ atacat a fost abrogat.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate
Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu suspendarea executării HG nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, invocând în drept dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Ca urmare a aplicării metodologiei aprobate de Guvernul României prin actul administrativ normativ a cărui suspendare se solicită, recurentei-reclamante, vizată de art. 1 lit. g) ce se referă la pensiile de serviciu ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă, i s-au diminuat substanţial drepturile de pensie stabilite anterior intrării în vigoare a cadrului normativ menţionat.
Examinând aspectele invocate de reclamantă, prima instanţă a ajuns la concluzia că nu s-a dovedit îndeplinirea condiţiei „cazului bine justificat”, respectiv că nu au fost identificate „împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ” după cum indică art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, concluzie ce este împărtăşită şi de instanţa de recurs.
Potrivit dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru a se putea dispune măsura suspendării executării unui act administrativ, măsură excepţională în contextul în care acesta beneficiază de prezumţia de legalitate, trebuie dovedită, într-o situaţie concretă, îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii „cazul bine justificat” şi „paguba iminentă”.
În speţă, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a dovedit numai îndeplinirea celei de-a doua condiţii, într-adevăr, ca efect al recalculării pensiilor, drepturile stabilite fiind diminuate cu mult faţă de cele anterioare.
Cuantumul pensiei rezultat în urma recalculării nu poate însă constitui prin el însuşi un motiv suficient pentru a se admite acţiunea, cu atât mai mult cu cât criteriile avute în vedere pentru recalculare prin metodologia prevăzută de HG nr. 737/2010, sunt cele stabilite prin Legea nr. 119/2010.
Înalta Curte, la fel ca şi prima instanţă, nu a decelat elemente de nelegalitate evidentă a actului administrativ normativ, care să poată fi valorificate în procedura sumară cu care este învestită.
Într-adevăr, HG nr. 737/2010, publicată în M. Of. al României nr. 528/29.07.2010, a fost adoptată în temeiul art. 108 din Constituţie şi al art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, din examinarea înscrisurilor dosarului neputând fi identificate elemente de nelegalitate aparentă în operaţiunea elaborării şi adoptării sale.
De asemenea, verificând sumar concordanţa actului administrativ cu Legea nr. 119/2010, în baza şi în aplicarea căreia a fost emis, prin prisma motivelor invocate de recurentă, Înalta Curte constată că HG nr. 737/2010 îndeplineşte numai o funcţie tehnică, rezumându-se la a stabili instrumentele procedurale care să permită aplicarea actului normativ cu forţă juridică superioară, în acord cu dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind nomele de tehnică legislativă.
În realitate, prevederile legale criticate de către recurenta-reclamantă au fost preluate în cuprinsul actului administrativ din chiar Legea nr. 119/2010, respectiv art. 3 alin. (1): „Pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare” şi art. 7 alin. (1) „Procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare şi contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare”.
Aşa fiind, în limitele procedurii de faţă, Înalta Curte reţine că nu există argumente valide care să conducă la concluzia că HG nr. 737/2010 ar fi depăşit cadrul normativ fixat prin Legea nr. 119/2010.
În fine, nu este întemeiată nici critica constând în nemotivarea de către judecătorul fondului a soluţiei date cererii prin care reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ.
Prima instanţa a pronunţat sentinţa atacată cu respectarea dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., procedând la arătarea, într-un mod sintetic, dar suficient, a considerentelor de fapt şi de drept care au fundamentat concluzia neîntrunirii în cauză a condiţiei cazului bine justificat, condiţie obligatorie pentru a se putea dispune admiterea cererii reclamantei şi suspendarea executării actului administrativ unilateral cu caracter normativ contestat, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
Cât priveşte excepţia lipsei de obiect invocată de către intimatul-pârât, Înalta Curte reţine că într-adevăr prin OUG nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor a fost abrogată HG nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, însă acest act a intervenit ulterior pronunţării sentinţei recurate, caz în care HG nr. 737/2010 a produs efecte până la momentul abrogării, efecte supuse cenzurii instanţei de contencios administrativ.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse , în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a şi art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de T.M.A. împotriva sentinţei nr. 3173 din 03 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4587/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4611/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
