ICCJ. Decizia nr. 4612/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4612/2011
Dosar nr.11639/2/2009
Şedinţa publică din 7 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta J.O. a solicitat ,prin mandatar S.V., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe (în calitate de reprezentant al Secţiei Consulare a Ambasadei României din Chişinău) să i se recunoască dreptul de a depune cererea de redobândire a cetăţeniei române la sediul Secţiei Consulare a Ambasadei României din Chişinău şi obligarea pârâtului să-i primească cererea de redobândire a cetăţeniei române într-un termen scurt, rezonabil (maxim 6 luni de la data receptării cererii de intenţie de către instituţie) şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esenţă, că în luna aprilie 2009 s-a prezentat la Secţia Consulară a Ambasadei României din Republica Moldova pentru a depune cererea de redobândire a cetăţeniei române, însă a fost refuzată, cu motivarea că trebuia să depună mai întâi o cerere de intenţie ca să fie programată pentru depunerea actelor referitor la redobândirea cetăţeniei române, prin intermediul Poştei Moldovei, şi apoi o să primească invitaţia de programare.
Ulterior, la data de 24 septembrie 2009, a formulat o nouă cerere pentru a-i fi fixată data la care să fie invitată pentru depunerea cererii de redobândire a cetăţeniei române, solicitare la care nu a primit niciun răspuns.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, întrucât capacitatea limitată a Secţiei Consulare din cadrul Ambasadei României la Chişinău de a procesa dosarele cuprinzând cererile de redobândirea cetăţeniei şi actele necesare a fi depuse pentru înaintarea solicitării la Ministerul Justiţiei a impus organizarea unei programări.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 3329 din 08 septembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă şi a obligat pârâtul să dispună Secţiei Consulare a Ambasadei României la Chişinău să primească cererea reclamantei de redobândire a cetăţeniei române, în termen de cel mult 6 luni de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri, precum şi dosarul cu actele justificative.
Totodată, a obligat pârâtul la plata sumei de 4 RON către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată.
3. Considertentele reţinute de prima instanţă în motivarea soluţiei sale
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:
Reclamanta a formulat la data de 24 septembrie 2009, prin scrisoare recomandată, cerere de programare în vederea depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei române, la Secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău, iar pârâtul nu i-a răspuns.
Potrivit art. 10 din Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei, ratificată prin Legea nr. 396/2001 „fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie”.
Conform art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, „persoanele care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate pot depune cererea de redobândire sau de acordare, întemeiată pe dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi art. 101, însoţită de actele care dovedesc îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, la misiunile diplomatice ori oficiile consulare competente ale României. Cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetăţenie”.
Concluzionând, în raport de prevederile legale sus menţionate, judecătorul fondului a reţinut că atitudinea pârâtului la solicitarea reclamantei de stabilire a unui termen în vedere depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei române, chiar în condiţiile existenţei unor dificultăţi obiective de desfăşurare a activităţii la Secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău, se constituie, indubitabil, într-un refuz nejustificat de soluţionare a cererii lui în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.
4. Recursul declarat în cauză
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul-pârât, a arătat, în esenţă, că nu se poate reţine un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, în sensul Legii nr. 554/2004.
Potrivit jurisprudenţei europene, un termen rezonabil nu este neapărat un termen scurt şi în cauză există o justificare argumentată a împrejurării că reclamantului nu i s-a stabilit încă o dată pentru a depune cererea de redobândire a cetăţeniei, prima instanţă reţinând astfel în mod greşit existenţa unui refuz nejustificat al autorităţii, în sensul legii.
Prima instanţă nu a avut în vedere starea obiectivă de fapt invocată de autoritatea pârâtă, deşi aceasta a determinat, într-o legătură cauzală directă, situaţia specifică a derulării procedurii consulare.
Totodată, recurentul-pârât a arătat că stadiul procesării cererilor de redobândire a ajuns la un nivel satisfăcător şi a afirmat că începând cu data de 16 august 2010, în toate locaţiile din Republica Moldova, procesarea cererilor de redobândire a cetăţeniei române are loc fără programare şi fără a mai fi necesară formularea unei scrisori de intenţie.
Pe de altă parte, potrivit OUG nr. 5/2010, cetăţenii moldoveni categorie ce se încadrează în dispoziţiile art. 101 din Legea nr. 21/1991, pot depune cererea şi la sediul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, fără nicio restricţie în ce priveşte situarea domiciliului sau condiţionat de obţinerea dreptului de şedere în România ori de o programare prealabilă, iar birourile teritoriale ale acestei autorităţi, sunt operaţionale începând cu data de 08 februarie 2010.
Ultimele modificări legislative oferă alternativă cetăţenilor moldoveni, în mod specific, astfel că nu mai subzistă nicio imposibilitate a reclamantei de a-şi valorifica drepturile prevăzute de Legea nr. 21/1991, cu modificările şi completările ulterioare, iar din acest punct de vedere recurenta apreciază că acţiunea a rămas fără obiect la data pronunţării sentinţei, întrucât procedura de invitare pe baza unei programări prealabile nu se mai regăseşte în practica Secţiei Consulare a Ambasadei României la Chişinău, devenind astfel caducă orice solicitare în acest sens.
Justificarea refuzului îndeplinirii operaţiunii învederate de reclamantă (primirea cererii în termen rezonabil) nu poate atrage condamnarea autorităţii administrative solicitate deoarece contenciosul administrativ sancţionează exclusiv culpa administrativă (prin dovedirea unei forme de vinovăţie) şi nu faptul obiectiv al neîndeplinirii unei atribuţii (fapt prezumat numai relativ a constitui un prejudiciu prin vătămarea adusă de încălcarea unui drept sau interes legitim al petiţionarului, conform art. 1 din Legea nr. 554/2004).
Prima instanţă nu a avut în vedere starea obiectivă de fapt invocată de autoritatea pârâtă, deşi aceasta a determinat, într-o legătură cauzală directă, situaţia specifică a derulării procedurii consulare.
Chiar în eventualitatea în care s-ar considera că cererea de programare a datei pentru prezentarea la sediul oficiului consular în vederea depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei nu a fost soluţionată înr-un termen rezonabil, trebuia analizat pe fond dacă se întrunesc, în cauză, condiţiile de existenţă ale unui refuz nejustificat.
În fine, recurentul-pârât a susţinut că ordinea internă stabilită de autoritate nu încorporează un refuz de soluţionare a cererii de depunere a dosarului, ci arată condiţiile concrete în care acesta urmează să fie procesat, fără ca autoritatea publică solicitată să se derobeze de la îndeplinirea obligaţiei prevăzute de Legea nr. 21/1991.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate
Intimata-reclamantă a supus controlului instanţei de contencios administrativ refuzul nejustificat al autorităţii administrative de a-i primi cererea de redobândire a cetăţeniei române într-un termen scurt, rezonabil.
Din actele depuse la dosarul de fond rezultă că reclamanta s-a adresat, prin scrisoare recomandată, în data de 24 septembrie 2009 Ministerului Afacerilor Externe, prin Secţia Consulară a Ambasadei României de la Chişinău, în vederea depunerii cererii şi actelor necesare redobândirii cetăţeniei române şi neprimind răspuns a introdus prezenta cerere de chemare în judecată.
Pornind de la această bază factuală, soluţia primei instanţe reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a legislaţiei incidente raportului juridic dedus judecăţii.
Prevederile art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 262/2007, statuează că „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Legea nr. 21/1991 nu prevede un termen pentru soluţionarea cererilor de redobândire a cetăţeniei române formulate conform art. 10, însă complexitatea procedurii exclude, în mod obiectiv, incidenţa termenului de drept comun, de 30 de zile, prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, din acest motiv prima instanţă a stabilit un termen de 6 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
Împrejurarea că legea specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja însă autoritatea competentă în tergiversarea primirii dosarelor de redobândire a cetăţeniei române, pentru că art. 10 din Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei, adoptată la Strasbourg la 06 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, publicată în M. Of. nr. 490/09.07.2002, impune fiecărui stat să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie.
În ceea ce priveşte criteriile de apreciere a caracterului rezonabil al duratei unei proceduri, aplicabile nu numai celei judiciare, ci şi procedurii administrative, nu se poate face abstracţie de principiile cristalizate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în aplicarea art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Durata rezonabilă a procedurii se apreciază în lumina acestor principii, în funcţie de particularităţile fiecărei cauze, luându-se în calcul complexitatea cauzei, conduita reclamantului sau petiţionarului şi cea a autorităţilor competente, miza litigiului.
Or, din această perspectivă, se apreciază că trecerea unui an de la formularea primei cereri de reclamantă este în măsură să lipsească de efecte juridice prevederile Legii nr. 21/1991; în plus, fără a face abstracţie de motivele de ordin administrativ, organizatoric, invocate de autoritatea competentă, Înalta Curte reţine că în discuţie nu este însăşi rezolvarea cererii de redobândire a cetăţeniei, ci numai fixarea datei de depunere a cererii, ceea ce constituie încă un argument în sensul caracterului nerezonabil al duratei procedurii.
Prin urmare, prima instanţă a dat o rezolvare corectă cauzei constatând nesoluţionarea în termenul legal a cererii reclamantei privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetăţeniei române.
Cât priveşte critica referioare la lipsa de obiect a acţiunii, ca urmare a modificările administrative şi normative interveninte, potrivit cărora nu mai subzistă nicio imposibilitate a reclamantei de a-şi valorifica drepturile prevăzute de Legea nr. 21/1991, întrucât procedura de invitare pe baza unei programări prealabile nu se mai regăseşte în practica autorităţii, constată că nu poate fi primită, având în vedere că soluţia primei instanţe este corectă în raport de dispoziţiile legale în vigoare la acel moment (24 septembrie 2009).
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 304 pct. 9 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei nr. 3329 din 08 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4611/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4618/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
