ICCJ. Decizia nr. 4620/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4620/2011
Dosar nr.1340/46/2010
Şedinţa publică din 7 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, restrânsă ulterior, reclamantul R.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acesteia la emiterea deciziei privind titlul de despăgubiri pentru un teren în suprafaţă de 976 m.p. şi o construcţie în suprafaţă de 241 m.p., desfăşurată pe o suprafaţă de 457 m.p., în prezent demolată, precum şi la daune cominatorii în cuantum de 100 RON/zi de întârziere, de la data introducerii acţiunii şi până la emiterea efectivă a respectivei decizii.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin dispoziţia din 04 decembrie 2006, Primarul mun. Piteşti a propus acordarea de despăgubiri conform Legii nr. 10/2001, pentru imobilele preluate în mod abuziv, teren şi construcţie, situate în mun. Piteşti.
Ulterior, dispoziţia însoţită de documentele aferente a fost înaintată pârâtei în vederea emiterii deciziei de despăgubiri, însă deşi au trecut mai mult de 4 ani şi a solicitat în numeroase rânduri soluţionarea cauzei sale, până în prezent nu a primit niciun răspuns.
Reclamantul a apreciat că se află în prezenţa unui refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri, fiindu-i atins un interes legitim, urmare a nerespectării unui drept recunoscut de lege, fiind incidente dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii, susţinând, în esenţă, că nu au fost parcurse etapele din cadrul procedurii administrative reglementată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005, dosarul reclamantului fiind analizat în privinţa legalităţii cererii de restituire în natură, prilej cu care s-a constatat că trebuie completat cu înscrisuri, respectiv copia legalizată de pe certificatul de moştenitor emis de pe urma defunctei R.A. şi documente ce atestă preluarea abuzivă a tuturor celor patru apartamente ce compun imobilul notificat parter şi etaj. Totodată, a invocat şi respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 3/F-C din 12 ianuarie 2011, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea restrânsă formulată de reclamant şi a obligat pârâta să emită Decizia privind titlul de despăgubiri pentru terenul şi construcţia la care se referă dispoziţia din 04 decembrie 2006 a Primarului mun. Piteşti.
3. Considertentele reţinute de prima instanţă în motivarea soluţiei sale
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin dispoziţia din 04 noiembrie 2006, emisă de Primăria mun. Piteşti, s-a propus acordarea în favoarea reclamantului de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru terenul în suprafaţă de 976 m.p. (potrivit planului cadastral al oraşului Piteşti din anii 1930-1933) şi pentru construcţia în prezent demolată în suprafaţă construită la sol de 241 m.p. şi desfăşurată de 457 m.p.
Dosarul aferent dispoziţiei menţionate a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale, fiind declanşată astfel procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, care instituie parcurgerea mai multor etape, respectiv etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor, etapa analizării dosarelor şi etapa evaluării, procedura finalizându-se prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri.
În cauză, a fost parcursă doar etapa transmiterii şi înregistrării dosarului în ce priveşte acordarea de măsuri reparatorii acordate reclamantului şi etapa analizării acestuia în privinţa legalităţii cererii de respingere în natură a imobilului notificat.
În ceea ce priveşte susţinerile pârâtei în sensul că dosarul de despăgubire nu este complet, prima instanţă a reţinut că nu sunt dovedite, în cauză se presupune că înscrisurile solicitate au fost depuse deja odată cu notificarea adresată Primăriei mun. Piteşti, aflându-se la dosarul înaintat pârâtei.
Aşa fiind, prima instanţă a reţinut că nesoluţionarea cererii reclamantului deşi au trecut mai mult de 4 ani de când a fost înregistrată la autoritatea pârâtă, poate fi considerată ca nerespectare a unui termen rezonabil, referitor la emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubiri, tăcerea pârâtei, care nu a răspuns solicitărilor ce i-au fost adresate, apărând ca un refuz nejustificat.
În privinţa cererii pentru acordarea unor daune cominatorii în cuantum de 100 RON/zi de întârziere, prima instanţă a reţinut că nu poate fi primită în raport de dispoziţiile art. 5802 şi art. 5803 C. proc. civ.
4. Recursul declarat în cauză
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinice, invocând prevederile art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susţinut că în mod greşit prima instanţă a reţinut că s-a tergiversat soluţionarea dosarului de despăgubiri al reclamantului, întrucât soluţionarea acestor dosare se face în virtutea declanşării procedurii de acordare a despăgubirilor prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, procedură complexă, ce cuprinde mai multe etape.
În cauză, etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor a fost parcursă, dosarul fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 31226/CC şi analizat sub aspectul verificării legalităţii respingerii cererii de restituire, constatându-se că lipsesc o serie de înscrisuri, constând în motivarea soluţiei adoptate de Primăria mun. Piteşti, copia legalizată de pe certificatul de moştenitor emis de pe urma defunctei R.A. şi documente ce atestă preluarea abuzivă a tuturor celor patru apartamente ce compun imobilul notificat parter şi etaj.
Aşadar, recurenta a susţinut că în mod netemeinic prima instanţă a obligat Comisia Centrală la emiterea deciziei, reţinând încălcarea principiului procesului rezonabil în parcurgererea procedurii prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, fără a ţine cont de aspectele obiective ale soluţionării dosarului de despăgubire al reclamantului, fiind de necontestat că persoanele beneficiare ale prevederilor legii menţionate au dreptul la parcurgerea acestei proceduri într-un termen rezonabil, însă jurisprudenţa Curţii Europene în materie de termen rezonabil stabileşte anumite criterii ce trebuie luate în calcul, cum ar fi complexitatea cauzei, conduita reclamantului şi cea a autorităţilor competente, precum şi importanţa litigiului pentru reclamant.
În concret, criticile recurentei-pârâte aduse sentinţei atacate constau în faptul că prima instanţă a ignorat prevederile deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul că dosarul reclamantului trebuie să respecte ordinea stabilită prin această decizie, invocând şi Decizia nr. 1 din 08 februarie 1994 a Curţii Constituţionale prin care s-a statuat că „Principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit. nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite”.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041, Înalta Curte constată că recursul este fondat, însă pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate
Intimatul-reclamant a supus controlului instanţei de contencios administrativ refuzul nejustificat al autorităţii administrative de a elibera actul administrativ, respectiv Decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru terenul în suprafaţă de 976 m.p. (potrivit planului cadastral al oraşului Piteşti din anii 1930-1933) şi pentru construcţia în prezent demolată în suprafaţă construită la sol de 241 m.p. şi desfăşurată de 457 m.p.
Calitatea de persoană îndreptăţită la despăgubiri i-a recunoscută prin dispoziţia din 04 noiembrie 2006, emisă de Primarul mun. Piteşti, prin care a fost soluţionată notificarea înregistrată în 2001.
Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen în cadrul căruia să fie finalizată procedura de stabilire a despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv, însă complexitatea etapelor procedurii administrative exclude, în mod obiectiv, incidenţa termenului de drept comun, de 30 de zile, instituit prin art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, care constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ şi de aceea se va dispune obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire într-un termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, însă vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.
Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce la concluzia că autoritatea publică este îndreptăţită să determine ea însăşi acest interval de timp, întrucât este necesar ca deciziile, care reprezintă titluri de despăgubiri, să fie emise într-un termen rezonabil, în sensul prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, după cum s-a pronunţat în mod constant şi instanţa supremă.
Înalta Curte constată că reclamantul a început procedurile de recuperare a bunului sau contravalorii acestuia prin notificarea formulată în anul 2001, iar dosarul cu dispoziţia de acordare a despăgubirilor emisă în 04 noiembrie 2006, împreună cu documentaţia aferentă, a fost înregistrat sub nr. 31226/CC la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaţiilor pentru imobilul preluat abuziv, conferă consistenţă concluziei la care a ajuns prima instanţă, în sensul încălcării principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Totodată, reţine că sentinţa primei instanţe nu este criticabilă nici sub aspectul pretinsei ignorări a regulilor de stabilire a ordinii de soluţionare a dosarelor, prevăzute în Decizia nr. 2815/2008.
Dispoziţiile art. 20 din Constituţia României şi normele interne cuprinse în legislaţia primară şi secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate şi aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 parag. 1 din Convenţie ca o garanţie a dreptului la un proces echitabil şi aplicabil nu numai în procedura judiciară, ci şi în cadrul procedurii administrative şi, de asemenea, în etapa executării hotărârilor sau deciziilor definitive.
Soluţionarea cauzelor în mod imparţial, echitabil şi într-un termen rezonabil constituie şi un element al dreptului la o bună administrare, drept fundamental al cetăţeanului Uniunii Europene, consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 07 decembrie 2000 de către Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene.
Aşadar, complexitatea etapelor procedurale poate constitui un criteriu de apreciere în ce priveşte respectarea termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare, a unei totale pasivităţi a autorităţii publice, în condiţiile în care din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că la pronunţarea prezentei hotărâri s-a emis Decizia solicitată.
Prin urmare, critica recurentei privind nesocotirea de către prima instanţa a criteriilor pe baza cărora se apreciază termenul rezonabil, rezultate din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, nu este justificată.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte va admite recursul, va modifica, în parte, sentinţa atacată, în sensul că va obliga pârâta să emită Decizia reprezentând titlul de despăgubiri, pentru imobilul ce face obiectul dispoziţiei din 04 noiembrie 2006 emisă de Primarul mun. Piteşti, în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 3/F-C din 12 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că obliga pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită Decizia reprezentând titlul de despăgubiri, pentru imobilul ce face obiectul dispoziţiei din 04 noiembrie 2006 emisă de Primarul mun. Piteşti, în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4619/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4622/2011. Contencios → |
|---|
