ICCJ. Decizia nr. 4789/2011. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4789/2011
Dosar nr. 9826/2/2009
Şedinţa publică de la 18 octombrie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Reclamanta SC Z.T. SRL a chemat în judecată pârâtele D.G.S.C. şi D.G.F.P. Ilfov solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâtele să dispună anularea raportului de inspecţie fiscală din 6 februarie 2009 şi a deciziei de impunere din 2009, precum şi anularea parţială a deciziei din 11 septembrie 2009 pentru suma de 1.169.267 RON reprezentând impozit pe profit suplimentar în sumă de 450.044 RON, majorări de întârziere de 179.945 RON aferente impozitului pe profit şi TVA în sumă de 539.278 RON.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat în mod greşit organul de control nu a acordat drept de deducere pentru suma de 36.920 RON reprezentând TVA aferentă facturilor emise de SC E.G.S.C. SRL pe motiv că acestea nu îndeplinesc calitatea de documente justificative, întrucât prezintă modificări privind sediul social al societăţii emitente, iar cifra de afaceri la 31 decembrie 2007 este inferioară facturilor emise către reclamantă.
La data de 23 martie 2010, pârâta A.N.A.F., prin întâmpinare, a invocat excepţia lipsei de interes în formularea acţiunii, cu privire la suma de 262.383 RON, arătând că prin decizia din 11 septembrie 2009, prin care s-a soluţionat contestaţia reclamantei s-a dispus desfiinţarea deciziei de impunere din 2009 şi a raportului de inspecţie fiscală din 2009 pentru suma de 54.748 RON reprezentând TVA.
Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 4397 din 9 noiembrie 2010, a respins excepţia lipsei de interes pentru suma de 262.383 RON, a admis în parte acţiunea reclamantei, anulând, în parte, decizia din 11 septembrie 2009 emisă de A.N.A.F. şi decizia de impunere din 2009, emisă de D.G.F.P. Ilfov.
De asemenea, a stabilit că reclamanta datorează un impozit suplimentar de 21.998,80 RON, la care se adaugă majorările de întârziere aferente.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză reiese că reclamanta datorează o diferenţă de impozit pe profit în sumă de 21.998,80 RON compusă din 482 RON diferenţă de plată pentru anul 2006; 19.676,57 RON diferenţă de plată pentru anul 2007; 1.840,23 RON diferenţă de impozit pentru anul 2008.
În ce priveşte TVA din raportul de expertiză contabilă, întocmit în cauză nu rezultă că societatea reclamantă datorează sume cu acest titlu .
Suma de 498.137 RON reprezentând TVA dedusă în baza unor facturi fiscale pe care organul de control nu le-a socotit ca fiind documente justificative, expertul a concluzionat că modificările făcute respectă Ordinul ministrului finanţelor nr. 3512/2008.
Cât priveşte TVA-ul aferent facturilor de chirii în sumă de 59.598 RON s-a reţinut că poate fi dedus, întrucât reclamanta a prezentat notificarea privind opţiunea de taxare a operaţiunilor de închiriere.
Recursul
Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică au declarat recurs A.N.A.F. şi D.G.F.P. Ilfov.
În motivarea cererilor de recurs întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9, pct. 5, pct. 7 şi art. 3041 C. proc. civ. D.G.F.P. Ilfov şi A.N.A.F. au arătat în esenţă următoarele:
- Hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal şi a fost data cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii şi nu cuprinde motivele pe care se sprijină.
Se arată referitor la impozitul pe profit în sumă de 450.044 RON şi majorările aferente în sumă de 179.945 RON, că aceste diferenţe de impozit pe profit au fost stabilite de organele de inspecţie fiscală în condiţiile în care facturile nu îndeplinesc calitatea de document justificativ.
În perioada septembrie 2006-septembrie 2008, reclamanta SC Z.T. SRL a achiziţionat bunuri cu facturi primite de la diverşi furnizori pe care le-a înregistrat în contabilitate ca şi cheltuieli deductibile, însă organele de inspecţie fiscală au constatat că aceste achiziţii nu pot fi înregistrate ca şi cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil întrucât facturile fiscale nu îndeplinesc calitatea de document justificativ deoarece acestea prezintă ştersături, modificări de preţ unitar, valoare produs, cantitate, data facturii, modificarea adresei furnizorului, lipsa datei de expediţie.
În acest fel, s-au constatat aplicabile dispoziţiile art. 21 alin. (4) lit. f) coroborat cu art. 155 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. precum şi prevederile anexei 1 pct. 5 din Ordinul ministrului finanţelor nr. 1850/2004 privind registrele şi formularele financiar-contabile.
A mai arătat recurenta că prin adresa din 24 august 2009 înregistrată la D.G.S.C. din 26 august 2009, reclamanta a depus în susţinerea contestaţiei cu nr. de 38 copii legalizate după facturi fiscale a căror valoare adăugată este de 498.137 RON.
A rezultat din documentele prezentate că s-au făcut corecţii dar aceste documente nu au putut fi reţinute în soluţionarea contestaţiei, întrucât nu respectă prevederile art. 159 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003, societatea având posibilitatea corectării facturilor fiscale în timpul inspecţiei fiscale.
- În ceea ce priveşte opţiunea de taxare a operaţiunilor prevăzute de art. 141 alin. (2) lit. k) C. fisc. se arată că notificarea privind opţiunea de taxare a fost depusă de SC B.C. SRL la data de 27 ianuarie 2009, iar controlul s-a efectuat la reclamantă în intervalul 26-30 ianuarie 2009 şi a cuprins perioada 1 ianuarie 2005-30 septembrie 2008.
În acest sens, consideră recurenta că pentru anul 2007, organele de control trebuie să aplice legislaţia în vigoare la data începerii operaţiunii şi nu la data la care se face notificarea potrivit art. 141 alin. (3) C. fisc.
Întâmpinarea
Reclamanta SC Z.T. SRL a formulat întâmpinare la cererile de recurs şi a solicitat respingerea acestora ca nefondate, solicitând menţinerea sentinţei de fond ca fiind legale şi temeinică.
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Analizând motivele de recurs invocate, normele legale incidente în cauză precum şi în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate în parte pentru considerentele ce vor fi prezentate în cele ce urmează:
- În ceea ce priveşte lipsa motivării instanţei de fond, se observă că acest motiv de recurs este nefondat. Instanţa de fond a respectat exigenţele prevăzute de art. 261 C. proc. civ., a arătat motivele de fapt şi de drept care au format convingerea sa şi cele pentru care a înlăturat cererile părţilor.
- Referitor la calitatea de document justificativ a facturilor înregistrate în contabilitate pentru achiziţiile de bunuri făcute în perioada septembrie 2006-septembrie 2008, se reţine că la data soluţionării contestaţiei reclamantei împotriva deciziei de impunere din 6 februarie 2009 era în vigoare Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3512/2008 privind documentele financiar contabile care la art. 10 alin. (3) arată că „erorile se corectează prin tăierea cu o linie a textului sau a cifrei greşite pentru ca acestea să poată fi citite iar deasupra lor se scrie textul sau cifra corectă”.
Cu toate acestea organul de soluţionare a contestaţiei în mod eronat a consemnat că nu pot fi înregistrate ca şi cheltuieli deductibile facturile referitoare la achiziţii de bunuri materiale în perioada septembrie 2006-septembrie 2008, deoarece nu îndeplinesc calitatea de document justificativ pentru că prezintă ştersături, modificări de preţ unitar, valoare produs, cantitate produs, data facturii, modificarea adresei furnizorului, lipsa datei de expediere, în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (4) lit. f) coroborat cu art. 157 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 şi anexa nr. 1 pct. 5 din Ordinul ministrului finanţelor nr. 1850/2004.
Prin art. 5 alin. (1) şi alin. (2) din Ordinul ministrului finanţelor nr. 3512/2008, se precizează prevederile prezentului ordin se aplică începând cu 1 ianuarie 2009. Pe data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1850/2004 privind registrele şi formularele financiar contabile precum şi orice alte dispoziţii contrare prevederilor prezentului ordin.
Se reţine că reclamanta a depus la organul de soluţionare a contestaţiei un număr de 38 de facturi corectate dar acesta nu a ţinut cont de acestea, considerând că trebuiau emise noi facturi care să cuprindă pe de o parte informaţiile din documentul iniţial, numărul şi data documentului corectat, valorile cu semnul minus iar pe de altă parte informaţiile şi valorile corecte, adică exigenţele prevăzute de pct. 5 anexa nr. 1 din Ordinul ministrului finanţelor nr. 1850/2004, care fusese abrogat expres la data soluţionării contestaţiei (decizia nr. 328 din 11 septembrie 2009).
Nu poate fi reţinută motivarea recurenţilor în sensul că reclamanta intimată avea posibilitatea corectării facturilor fiscale în timpul inspecţiei fiscale conform art. 811 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, întrucât acest lucru nu exclude posibilitatea ca, contestatorul să depună probe noi în susţinerea contestaţiei, în conformitate cu prevederile art. 213 alin. (4) din O.U.G. nr. 92/2003.
În raport de cele arătate mai sus, se reţine că faţă de suma 498.138 RON, organele de inspecţie fiscală nu au procedat la o analiză temeinică a situaţiei de fapt şi nu au interpretat corect dispoziţiile legale.
În ceea ce priveşte celelalte aprecieri ale instanţei de fond privind stabilirea deductibilităţii cheltuielilor efectuate de reclamantă, instanţa fondului a omologat raportul de expertiză, iar în cererile de recurs nu sunt critici privind acest aspect.
- În ceea ce priveşte TVA-ul, aferent facturilor de chirii, cererile de recurs sunt fondate în ceea ce priveşte facturile de închiriere emise pe anul 2007.
Se reţine că reclamanta a depus în timpul inspecţiei fiscale notificarea privind opţiunea de taxare a operaţiunilor prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. k) C. fisc., depusă de SC B.C. SRL şi înregistrată la data de 27 ianuarie 2009; controlul s-a efectuat în intervalul 26 ianuarie-30 ianuarie 2009 şi a cuprins perioada de la 1 ianuarie 2005-30 septembrie 2008.
Prin notificarea SC B.C. SRL depusă la data de 27 ianuarie 2009 se notifică opţiunea de taxare începând cu data de 1 ianuarie 2005.
Potrivit pct. 38 alin. (3) şi alin. (5) din Normele de aplicare a Legii nr. 571/2003 în vigoare la 1 ianuarie 2007 opţiunea pentru regimul de taxare prevăzut de alin. (1), se va notifica organelor fiscale competente şi se va exercita de la data depunerii notificării sau de la o altă dată ulterioară înscrisă în notificare.
Cum notificarea privind opţiunea de taxare a operaţiunilor prevăzute de art. 141 alin. (2) lit. k) din Legea nr. 571/2003 a fost făcută la data de 27 ianuarie 2009 rezultă că nu pot fi aplicabile prevederile, pct. 38 alin. (1) şi alin. (3) din Normele de aplicare a Legii nr. 571/2003, aşa cum au fost modificate şi în vigoare de la data de 1 ianuarie 2008 care prevăd faptul că notificarea depusă cu întârziere nu va anula dreptul persoanei impozabile de a aplica regimul de taxare, care se va exercita de la data înscrisă în notificare.
Rezultă că regimul aplicabil pentru operaţiunile de închiriere efectuate în anul 2007 este cel de la data începerii operaţiunii şi nu cel de la data efectuării notificării, având în vedere prevederile legale în vigoare raportate la perioada verificată.
Instanţa de fond a interpretat greşit prevederile legale, nu a ţinut cont de modificările intervenite în aplicare pct. 38 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 în acest fel sentinţa recurată fiind sub incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin urmare, Înalta Curte, va admite recursurile în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va modifica sentinţa recurată, în sensul că reclamanta datorează şi suma de 41.140 RON reprezentând TVA, aferentă facturilor de închiriere emise pe anul 2007. Va menţine celelalte dispoziţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de A.N.A.F. şi de D.G.F.P. a judeţului Ilfov împotriva sentinţei civile nr. 4397 din 9 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa recurată în sensul că reclamanta datorează şi suma de 41.140 RON aferentă facturilor de închiriere emise pe anul 2007.
Menţine celelalte dispoziţii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3423/2011. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 3426/2011. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
