ICCJ. Decizia nr. 4787/2011. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4787/2011
Dosar nr. 296/85/2009
Şedinţa publică de la 18 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC A.L. SRL Sibiu a chemat în judecată D.G.F.P. Sibiu în numele şi pentru Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii Sibiu şi A.N.A.F. solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâtele să dispună:
- anularea deciziei din 19 decembrie 2008 privind soluţionarea contestaţiei;
- anularea în parte a deciziei de impunere din 14 octombrie 2008, a raportului de inspecţie fiscală din 14 octombrie 2008 şi exonerarea reclamantei de plata sumei de 554.936 RON reprezentând impozit pe profit suplimentar şi accesorii.
În motivarea acţiunii, reclamata a arătat că impozitul pe profit stabilit este nelegal deoarece organul fiscal a procedat la aplicarea greşită în timp a prevederilor legale privitoare la calculul impozitului pe profit în condiţiile în care cheltuielilor din diferenţele de curs valutar înregistrate de reclamantă la 31 decembrie 2003, le sunt aplicabile reglementările legale în vigoare la această dată, adică art. 10 din Legea nr. 414/2002 şi respectiv pct. 10.6 şi pct. 10.7 din H.G. nr. 859/2002 şi nu cele cuprinse în C. fisc. care a intrat în vigoare la 1 aprilie 2004.
Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 225/F/CA din 29 septembrie 2010 a admis acţiunea formulată de reclamantă dispunând anularea deciziei din 19 decembrie 2008 privind soluţionarea contestaţiei, a deciziei de impunere din 14 octombrie 2008 şi raportul de inspecţie fiscală din 14 octombrie 2008 şi exonerând reclamanta de plata sumei de 554.936 RON, reprezentând 303.781 RON impozit pe profit şi 251.155 RON majorări aferente acestui impozit.
Totodată a obligat pârâta să plătească în favoarea reclamantei suma de 14.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că actele administrativ fiscale sunt nelegal întocmite şi vor fi anulate parţial.
Astfel, interpretarea sistemică şi sistematică a acestor texte legale conduce la concluzia că pierderea netă reportată pentru anul fiscal următor dobândeşte mai întâi regimul cheltuielilor din diferenţele de curs valutar şi numai după stabilirea pierderii nete pentru anul respectiv se poate discuta despre regimul fiscal de deducere, corespunzător cheltuielilor cu dobânda.
Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs D.G.F.P. Sibiu în nume propriu precum şi pentru A.N.A.F., Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii Sibiu.
Recurenta a susţinut în esenţă că instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 414/2003 şi ale art. 23 C. fisc., coroborate cu dispoziţiile pct. 6.1. din Normele de aplicare aprobate prin H.G. nr. 44/2004, în sensul că nu a stabilit corect regimul fiscal aplicabil acestor operaţiuni, în perioada supusă verificărilor, respectiv 1 ianuarie 2004-31 decembrie 2007, nerespectând procedura specială prevăzută de aceste dispoziţii, motiv de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Analizând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză cât şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ. Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat.
Aspectul aflat în litigiu în cauza de faţă, vizează aplicarea în timp a legislaţiei fiscale referitoare la deducerea cheltuielilor cu dobânzile şi diferenţele de curs valutar, respectiv efectului operaţiunii de reportare a pierderii nete din anul fiscal anterior, astfel cum în mod corect s-a reţinut prin hotărârea atacată.
În această privinţă, instanţa de fond a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale incidente în cauză, respectiv dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 414/2002 cât şi dispoziţiile pct. 10.2 alin. (3) din H.G. nr. 859/2002 aplicabile în ceea ce priveşte anul 2003 şi dispoziţiile art. 23 C. fisc. cu lămuririle prevăzute de dispoziţiile pct. 61 din Normele de aplicare aprobate prin H.G. nr. 44/2004, în ceea ce priveşte perioada ulterioară.
Potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 414/2002 şi ale pct. 10.6 şi pct. 10.7 din H.G. nr. 859/2002:
„În cazul în care cheltuielile din diferenţele de curs valutar ale contribuabilului depăşesc veniturile din diferenţele de curs valutar, diferenţa va fi tratată ca o cheltuială cu dobânda, în sensul alin. (1) şi alin. (3), deductibilitatea acestei diferenţe fiind supusă limitărilor prevăzute de aceste aliniate”.
Aceste prevederi au fost preluate şi de dispoziţiile art. 23 alin. (3) C. fisc., potrivit căruia în cazul în care cheltuielile din diferenţele de curs valutar ale contribuabilului depăşesc veniturile din diferenţele de curs valutar, diferenţa va fi tratată ca o cheltuială cu dobânda în sensul alin. (1) şi alin. (2); deductibilitatea acestei diferenţe fiind supusă limitărilor prevăzute de aceste aliniate.
Din perspectiva acestor prevederi legale, instanţa de control judiciar apreciază că în mod corect s-a reţinut de către instanţa de fond, în baza probatoriului administrat în cauză, faptul că pierderea netă din diferenţele de curs valutar şi cheltuielile cu dobânzile aferente rămase nedeductibile la sfârşitul anului 2003 se reportează în anul următor, acestea urmând a fi tratate ca fiind cheltuieli ale perioadei respective şi supuse limitărilor aplicabile în acea perioadă.
Susţinerile recurentei potrivit cărora prin expertiza contabilă efectuată în cauză, expertiză însuşită de către instanţa de fond, în mod greşit a fost diminuată pierderea netă din diferenţele de curs valutar, nedeductibilă în anul2003, reportată în anii următori până la deductibilitatea integrală şi a diminuat-o cu veniturile din diferenţele de curs valutar aferente anilor următori, nu pot fi reţinute întrucât astfel cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 414/2002 cât şi art. 23 alin. (3) C. fisc., regimul de deductibilitate al cheltuielilor cu dobânda prevăzut de aceste dispoziţii se aplică pierderii nete rezultate din diferenţele de curs valutar şi nu cheltuielilor rezultate din diferenţele de curs valutar.
Nu pot fi reţinute nici criticile recurentei referitoare la nerespectarea principiului anualităţii evidenţei contabile şi al stabilirii impozitelor şi taxelor prevăzut de dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 571/2003 întrucât astfel cum rezultă din examinarea operaţiunilor contabile efectuate de intimată în perioada 2004-2006 intimata a raportat cheltuielile cu dobânzile şi cu pierderea netă din diferenţa de curs valutar rămase nedeductibile înregistrate la finele anului, în perioada următoare, acestea urmând a fi considerate drept cheltuieli ale perioadei respective şi au devenit subiect al limitării aplicabile în acea perioadă.
Având în vedere aceste considerente, instanţa de control judiciar reţine că hotărârea atacată este legală şi temeinică, neexistând motive pentru casarea sau modificare acesteia, instanţa de fond procedând la aplicarea şi interpretarea corectă a dispoziţiilor egale incidente în cauză, respectiv dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 414/2002, pct. 10.6 şi pct. 10.7 din H.G. nr. 859/202 în ceea ce priveşte sumele reprezentând cheltuielile cu dobânzile şi cu pierderea netă din diferenţe de curs valutar, rămase nedeductibile la 31 decembrie 2003 şi reportate în anul fiscal 2004, precum şi dispoziţiile art. 23 C. fisc., respectiv pct. 60, pct. 68 şi pct. 69 din Normele de aplicare aprobate prin H.G. nr. 44/2004, aplicabile începând cu anul 2004.
În consecinţă, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat, ca nefondat.
PENTRU CESTE MOTIVE.
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Sibiu în nume propriu şi pentru A.N.A.F. şi Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii Sibiu împotriva sentinţei civile nr. 225/F/CA din 29 septembrie 2010 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta la 5.000 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă SC A.L. SRL Sibiu.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3303/2011. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 3309/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
