ICCJ. Decizia nr. 4788/2011. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4788/2011
Dosar nr. 8262/2/2009
Şedinţa publică de la 18 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 28 august 2009, reclamanta SC N.R. SA a chemat în judecată pe pârâtele Autoritatea Naţională a Vămilor, Direcţia Municipiului Bucureşti pentru Accize şi Operaţiuni Vamale şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, solicitând instanţei:
- anularea raportului de inspecţie fiscală întocmit la data de 21 ianuarie 2009 de către Direcţia Municipiului Bucureşti pentru Accize şi Operaţiuni Vamale şi înregistrat din 27 ianuarie 2009, prin care au fost stabilite în sarcina sa obligaţi de plată în sumă de 750.684 RON;
- anularea deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală din 4 februarie 2009, emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti şi înregistrată din 4 februarie 2009;
- anularea deciziei din 27 martie 2009 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti privind soluţionarea contestaţiei formulate împotriva raportului de inspecţie fiscală şi împotriva deciziei de impunere;
- obligarea Direcţiei Generale a Municipiului Bucureşti la restituirea sumei de 777.787 RON, plătită în considerarea deciziei de impunere (incluzând şi majorări şi penalităţi de întârziere);
- obligarea pârâtelor, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, arată reclamanta, în luna august 2008, a importat din Ucraina, în vederea revânzării ulterioare, o serie de uleiuri minerale de bază tip OB-300, OB-400 şi OB-500, având codul Taric NC 2710 19 99.
A revândut uleiurile mai multor societăţi comerciale, încheindu-se şi contractul de vânzare-cumpărare din 26 august 2008 cu societatea comercială A.I. KFT, o persoană juridică de drept maghiar, livrându-i o cantitate de 285,7 tone de ulei mineral tip OB-300.
Menţionează reclamanta că la momentul importului uleiurilor minerale a furnizat o declaraţie autorităţilor competente (Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Prahova), prin care a arătat că uleiurile minerale importate din Ucraina cu factura din 9 august 2008, vor fi utilizate la fabricarea de lubrifianţi, nu ca şi combustibil pentru motor sau aditivi pentru combustibil.
În perioada 5 ianuarie 2009-21 ianuarie 2009, societatea reclamantă a fost supusă unei inspecţii de ordin fiscal, având obiectiv „verificarea tranzacţiilor comerciale derulate în perioada anului 2008 cu A.I. KFT Ungaria”, prin raportul de inspecţie fiscală reţinându-se că nu ar fi respectat dispoziţiile art. 175 alin. (4) C. fisc. şi prevederile punctului 5 alin. (1) şi alin. (4) din Normele metodologice, în conformitate cu care ar fi trebuit să achite accizele datorate pentru uleiul mineral vândut. Urmare a acestui raport de inspecţie fiscală, i s-a comunicat decizia de impunere. Arată reclamanta că s-a conformat obligaţiilor de plată stabilite prin raportul de inspecţie fiscală şi prin decizia de impunere, însă acest lucru nu echivala cu o recunoaştere explicită a vreunei culpe în derularea tranzacţiei comerciale cu firma ungară.
A arătat reclamanta că, având în vedere conţinutul art. 175 alin. (3) C. fisc., se poate constata că uleiurile minerale importate nu se circumscriu categoriei de produse energetice accizabile la care face referire acest articol.
Mai citează şi prevederile art. 175 alin. (4) şi ale art. 1754 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. fisc., arătând că analiza riguroasă a particularităţilor speţei deduse judecăţii, coroborată cu o interpretare literală, sistematică şi teleologică a textelor legale invocate, revelează fără doar şi poate ca în cauză este aplicabilă ipoteza prevăzută de art. 1754 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. fisc., uleiurile minerale fiind importate şi utilizate în alte scopuri decât în calitate de combustibil pentru motor sau pentru încălzire.
Precizează reclamanta că, în primul rând, are în vedere certificatul de analiză al produsului din data de 22 august 2008, primit de la producător, care atestă în mod indubitabil faptul că uleiul mineral de tip OB-300 nu poate fi utilizat ca şi combustibil, datorită unor parametrii de inflamabilitate foarte ridicaţi, precum şi unei vâscozităţi mai mari decât a combustibililor „clasici”.
De asemenea, fapt deosebit de important, trebuie menţionate declaraţiile pe proprie răspundere depuse la autorităţile vamale în vederea obţinerii liberului de vamă în ceea ce priveşte importurile de ulei mineral din Ucraina, o parte din acestea fiind vândute A.I. Conform acestor declaraţii, s-a precizat în mod explicit că „produsul ulei mineral achiziţionat cu factura din 18 august 2008, va fi comercializat exclusiv către utilizatorii finali şi nu va fi utilizat drept combustibil pentru motor sau drept combustibil pentru încălzire, ci potrivit destinaţiei lor şi anume la producerea de lubrifianţi”.
Mai mult, A.I. a furnizat de asemenea o declaraţie pe proprie răspundere în care a specificat că uleiul mineral ce urma a fi achiziţionat de la SC N.R. SA nu va fi comercializat în România, în producţie sau în comerţ.
Nu în ultimul rând, facturile şi avizele de expediţie aferente livrării mărfii către A.I. confirmă practic că produsele importate nu au fost puse în vânzare drept combustibil pentru încălzire sau combustibil pentru motor.
Prin urmare, în considerarea argumentelor expuse mai sus, devine evident faptul că uleiurile minerale importate nu se încadrează în sfera produselor energetice accizabile, fiind exceptate de la plata accizelor în conformitate cu prevederile art. 1754 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. fisc.
Totodată, raportul de inspecţie fiscală nu a probat existenţa niciunui înscris care să ateste că produsele importate din Ucraina ar fi fost utilizate de subscrisa drept combustibil pentru motor sau pentru încălzire ori revândute în acest scop.
Continuă reclamanta că, în conformitate cu prevederile art. 163 lit. f) C. fisc., „regimul suspensiv este regimul fiscal conform căruia plata accizelor este suspendată pe perioada producerii, transformării, deţinerii şi deplasării produselor”.
Astfel, uleiurile minerale importate din Ucraina sunt produse energetice neaccizabile, având în vedere particularităţile acestora care ţin în mod fundamental de gradul de inflamabilitate şi vâscozitate.
Prin urmare, aserţiunile din decizia de impunere potrivit cărora ar fi efectuat livrări de produse în regim suspensiv de la plata accizelor, sunt profund eronate, întrucât nu poate fi vorba de un regim suspensiv al plătii accizelor, atâta vreme cât produsele în sine nu sunt unele pentru care se datorează acciză.
Uleiurile minerale importate din Ucraina nu se încadrează în categoria produselor energetice accizabile, la care face referire art. 175 alin. (4), alin. (5) şi alin. (6) C. fisc., având în vedere că tranzacţia comercială încheiată cu societatea ungară A.I. a avut ca obiect importul de uleiuri minerale care nu sunt destinate a fi puse în vânzare sau utilizate ca şi combustibil pentru încălzire sau combustibil ori aditivi pentru motor.
Autorităţile pârâte prin întâmpinări depuse la dosar au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiate şi menţinerea ca legal emise a actelor contestate.
În raport de actele depuse şi de susţinerile părţilor, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 4277 din 2 noiembrie 2010 a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a apreciat că actele contestate, raportul de inspecţie fiscală şi decizia de impunere sunt legal emise, reclamanta datorând obligaţii de plată în sumă de 750.684 RON reprezentând accize şi accesorii aferente.
S-a apreciat că reclamanta datorează accize pentru produsele energetice şi ulterior revândute societăţii ungare A.I., pe motiv că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru ca uleiurile minerale în discuţie să fie considerate ca produs neaccizabil. Aceasta deoarece reclamanta a vândut uleiul mineral către firma ungară, care nu a putu fi verificată la sediul indicat în Ungaria, instanţa apreciază că declaraţia reclamantei din momentul importului nu este suficientă în condiţiile în care declaraţia firmei ungare în calitate de cumpărător nu este înregistrată la autoritatea vamală competentă şi din cuprinsul ei nu rezultă scopul utilizării produselor energetice.
Curtea de Apel Bucureşti reţine ca fiind corectă interpretarea dispoziţiilor legale îndeplinită de organele fiscale că în cazul produselor energice, nu produsele ca atare sunt exceptate de la plata accizelor, ci utilizarea lor în alte scopuri decât în calitate de combustibil pentru motor sau combustibil pentru încălzire, după cum prevede în mod expres art. 1754 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. fisc.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, în termen, motivat şi legal timbrat pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Motivele de recurs invocate conform art. 3041 C. proc. civ. se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1169 C. civ., în care se priveşte sarcina probei pe aspectul susţinut de pârâtele-intimate în întâmpinare în sensul că reclamanta-recurentă nu ar fi respectat scopul pentru care a efectuat importul de uleiuri minerale, acelea de a le folosi la fabricarea de lubrifianţi şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) C. fisc. şi a dispoziţiilor art. 175 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. fisc.
Se arată că uleiurile minerale importate de reclamanta-recurentă din Ucraina se încadrează în situaţia de excepţie de la regula care stabileşte că „produsele energetice sun accizabile” conform art. 162 lit. g) coroborat cu art. 163 lit. a) C. fisc.
Recurenta arată că, în raport de actele depuse, respectiv declaraţia sa pe propria răspundere, produsul importat, ulei mineral nu era un produs accizabil deoarece datorită viscozităţii ridicate, aceste uleiuri minerale nu por fi utilizate pentru încălzire sau pentru combustibil, situaţia importului său încadrându-se în prevederile cuprinse în art. 1754 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. fisc.
În motivele de recurs se arată că sancţionarea sa cu sumele impuse la plată cu titlu de accize a fost abuzivă, iar instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că recurenta a probat din punctul obligaţiilor sale, că uleiurile minerale importate nu sunt produse energetice accizabile şi a înlăturat nemotivat adresa din 23 martie 2010 din care rezultă, pe de o parte că recurenta în calitate de importator şi-a îndeplinit singura obligaţie care îi revenea aceea de a da o declaraţie pe proprie răspundere autorităţii vamale pentru a obţine liberul la vamă şi că pe de altă parte societatea din Ungaria, ţară comunitară în calitate de cumpărătoare nu avea obligaţia înscrierii ca utilizator fiscal pe teritoriul României.
Iar faptul că nu s-a putut efectua verificarea la sediul firmei ungare nu pot fi de natură a atrage automat culpa societăţii recurente în condiţiile în care aceasta şi-a îndeplinit toate obligaţiile legale şi anume acela de a oferi o declaraţie pe propria răspundere, înregistrat la organul vamal competent, uleiul importat nefiind un produs supus accizării deoarece nu ar fi obţinut liberul la vamă.
Se solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată, depunând în susţinerea recursului opinia fiscală din 2 iunie 2011.
Apreciind recursul declarat, în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază ca nefondat pentru următoarele considerente:
Sentinţa atacată este dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a dispoziţiilor art. 1169 C. civ., în ceea ce priveşte aprecierea probelor dosarului şi a dispoziţiilor art. 175 alin. (3), alin. (4) şi alin. (5) şi art. 1754 alin. (1) pct. 2 lit. a), lit. b) şi lit. c) C. fisc. în raport de situaţia de fapt de probele administrate şi de obligaţiile reţinute în sarcina părţilor.
În ceea ce priveşte sarcina probei, în ceea ce priveşte susţinerile din întâmpinările depuse de intimate, Curtea apreciază că în mod corect s-a reţinut de instanţa de fond în sensul că simpla depunere la momentul importului, a unei declaraţii pe propria răspundere cu privire la scopul în care urmează a fi importate produsele energetice nu echivalează cu îndeplinirea condiţiilor legale pentru excepţia de la plata accizelor. În cauză nu poate fi reţinut caracterul abuziv al impunerii de plată privind accizele, în condiţiile în care există îndoieli privind utilizarea finală a produselor impute de recurentă şi vândute ulterior către societatea ungară, A.I. Această societate nu a dat o declaraţie valabilă deoarece nu e înregistrată la autoritatea vamală competentă şi din cuprinsul ei declaraţia din 22 septembrie 2008, nu rezultă scopul utilizării energiei, iar firma ungară nu a putut fi identificată astfel că autorităţile fiscale nu pot proceda la verificarea utilizării efective a produselor energetice.
În situaţia în care produsele energetice sunt exceptate de la plata accizelor întrucât sunt utilizate în alte scopuri decât în calitate de combustibil pentru motor sau combustibil pentru încălzire, operatorii economici vânzători şi utilizatori sunt supuşi unui regim distinct de autorizare sau înregistrare la autoritatea fiscală teritorială, care să dovedească scopul utilizării şi să asigure autorităţilor fiscale verificarea respectării utilizării efective a produselor conform scopului declarat.
Astfel, exceptarea se aplică produselor energetice, altele decât cele supuse regimului de antrepozitare ori de deplasare şi primire în regim suspensiv, dacă ele sunt livrate direct utilizatorilor finali de către operatorii economici care achiziţionează astfel de produse în vederea comercializării, inclusiv prin achiziţii intracomunitare ori import, cu condiţia că atât vânzătorul, cât şi utilizatorul final să respecte obligaţia de a depune la autoritatea fiscală teritorială declaraţii pe propria răspundere din care să rezulte scopul pentru care sunt achiziţionate produsele.
Ca urmare, este corectă concluzia că în cazul produselor energetice, nu produsele ca atare sunt exceptate de la plata accizelor, ci utilizarea lor în alte scopuri decât în calitate de combustibil pentru motor sau combustibil pentru încălzire, după cum prevede în mod expres art. 1754alin. (1) pct. 2 lit. a) C. fisc.
Fiind o excepţie de la regimul general de accizare al produselor energetice, aceasta este de strictă interpretare, aplicabilă doar produselor energetice pentru care se face dovada utilizării lor în scopurile exceptate stabilite de legiuitor.
Astfel, reclamanta avea nu numai obligaţia sa depună la organul fiscal teritorial o declaraţie pe proprie răspundere din care sa rezulte scopul utilizării (altul decât utilizarea drept combustibil) ci şi să depună diligenţe pentru a se asigura că acest scop este îndeplinit, prin livrarea produsului către operatori economici utilizatori finali care urmau să îl utilizeze în scopul afirmat de reclamantă, conform angajamentului luat de cumpărător (prin clauze contractuale, declaraţii).
În cauză instanţa de fond în mod corect că deşi reclamanta a declarat că uleiul mineral va fi utilizat la fabricarea de lubrifianţi şi nu drept combustibil pentru motor sau aditivi pentru combustibil, nefiind îndeplinite condiţiile legale pentru a fi încadrat în situaţia de excepţie de la regula stabilită în art. 162 lit. g) coroborat cu art. 163 lit. a) C. fisc. în sensul că „produsele energetice sunt accizabile”. Aceasta deoarece recurenta a vândut produsul respectiv, respectiv ulei mineral achiziţionat din Ucraina cu factura din 8 septembrie 2008, unei societăţii care nu are calitatea de utilizator final, care nu a declarat scopul pentru care a achiziţionat produsele şi care nu a putut fi identificată la sediul declarat.
Adresa invocată în recurs din 23 martie 2010 şi opinia fiscală depusă în susţinerea motivelor de recurs nu infirmă legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate.
Acestor acte în sensul că, în cauză era suficientă declaraţia pe propria răspundere a recurentei, în calitate de importator, din care să rezulte scopul importului în sensul de a nu folosi uleiurile minerale pe post de combustibil sau aditiv pentru combustibil, pentru ca produsul importat să fie scutit de la plata accizei. În mod corect instanţa de fond a apreciat că nu produsul ca atare este scutit ci utilizarea lui finală. Iar în condiţiile în care recurenta a vândut o parte din produsul importat unei societăţii din Ungaria, iar aceasta nu a fost identificată şi nu a rezultat scopul utilizării produselor energetice, în mod corect în baza raportului de inspecţie fiscală din 21 ianuarie 2009 în sarcina recurentei a fost stabilită obligaţia de plată în sumă d 750.684 RON reprezentând accize şi accesorii aferente.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat, menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC N.R. SA împotriva sentinţei civile nr. 4277 din 2 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3309/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3310/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
