ICCJ. Decizia nr. 4815/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4815/2011
Dosar nr. 611/45/2010
Şedinţa publică de la 19 octombrie 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul cauzei şi hotărârea primei instanţe.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, sub nr. 611/45/2010, reclamanta SC P.C. SRL a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, în nume propriu şi prin reprezentant A.P.I.A. solicitând: să constate dreptul de a beneficia în conformitate cu Legea nr. 381/2002 de despăgubiri în valoare de 1.019.322 RON provocate de seceta prelungită, conform documentelor comunicate pârâtelor; să oblige pârâtele să aprobe sumele necesare pentru acordarea de despăgubiri pentru pagubele suferite în urma secetei excesive din anul agricol 2009, să transmită Ministerului Finanţelor Publice cererea de deschidere a creditelor bugetare împreună cu situaţia centralizatoare a calamităţilor pe judeţe, precum şi să alimenteze conturile Direcţiilor pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală; să oblige pârâtele să achite despăgubiri în cuantum de 1.019.322 RON ce i se cuvin ca urmare a pierderilor suferite în urma secetei excesive prelungite în timp;
A solicitat, totodată obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că are calitatea de producător agricol şi în cursul anului 2009 datorită secetei excesive şi persistente i-a fost afectată foarte grav producţia agricolă.
A mai arătat reclamantă, că deşi îndeplineşte toate cerinţele prevăzute de Legea nr. 381/2002 şi a îndeplinit toate formalităţile, pârâtul a refuzat să îi acorde despăgubirile ce i se cuvin.
Pârâta A.P.I.A. a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei instituţii.
Pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării a depus, de asemenea, întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca fiind neîntemeiată.
Totodată, prin întâmpinare a invocat excepţiile inadmisibilităţii acţiunii, a prematurităţii şi a tardivităţii dreptului la acţiune.
Având în vedere faptul că A.P.I.A. nu a fost chemată în judecată în nume propriu, ci în calitate de reprezentantă a Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, instanţa a recalificat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive ca fiind o excepţie a lipsei calităţii de reprezentant.
Prin precizările depuse la dosar la ultimul termen de judecată, pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale a invocat excepţia inadmisibilităţii pentru motivul că Legea nr. 381/2002, care a reprezentat temeiul de drept al acţiunii formulate, a fost abrogată expres prin Legea nr. 381/2010.
Prin sentinţa nr. 38 din 26 ianuarie 2011 Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect constatarea dreptului reclamantei de a beneficia de despăgubiri conform Legii nr. 381/2002.
A respins excepţia inadmisibilităţii în ceea ce priveşte celelalte capete de cerere.
A respins excepţia tardivităţii introducerii acţiunii.
A respins excepţia prematurităţii introducerii acţiunii şi a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentantă a A.P.I.A.
A anulat cererea formulată de reclamanta SC P.C. SRL în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale prin A.P.I.A. şi a respins acţiunea formulată de reclamanta SC P.C. SRL în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut următoarele considerente:
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii, instanţa a apreciat că este întemeiată doar în ceea ce priveşte primul capăt al acţiunii, respectiv constatarea dreptului de a beneficia de despăgubiri potrivit Legii nr. 381/2002.
Potrivit dispoziţiilor art. 111 C. proc. civ., acţiunea în constatare este inadmisibilă în situaţia în care partea poate cere realizarea dreptului. Ori în cauză, Curtea a constatat că reclamanta, prin capătul 3 de cerere, a solicitat realizarea dreptului, respectiv obligarea pârâtului la plata de despăgubiri.
Instanţa nu a reţinut celelalte aspecte invocate în sprijinul excepţiei de inadmisibilitate care au vizat restul capetelor de cerere.
A apreciat Curtea că abrogarea expresă a Legii nr. 381/2002 prin Legea nr. 281/2010 nu poate conduce la inadmisibilitatea acţiunii ci cel mult se poate vorbi de lipsa temeiului juridic.
În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii introducerii acţiunii, Curtea a reţinut că aceasta nu este întemeiată.
A avut în vedere faptul că acţiunea a fost fundamentată pe nesoluţionarea în termenul legal a unei solicitări, iar raportat la cererea adresată la data de 30 aprilie 2010 termenul prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004 a fost respectat.
Instanţa a respins şi excepţia prematurităţii formulării capătului al treilea al acţiunii, cel vizând obligarea pârâtei la plata de despăgubiri potrivit dispoziţiilor Legii nr. 381/2002, motivat de faptul că existenţa sau nu a hotărârii de guvern prin care să se constate calamitarea culturilor aparţinând reclamantei are relevanţă doar în planul temeiniciei acţiunii formulate iar nu asupra prematurităţii.
Curtea a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant a A.P.I.A. pentru Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, reţinând că potrivit dispoziţiilor Legii nr. 1/2004, această instituţie nu are calitatea de reprezentantă a ministerului în justiţie.
Pe fond, instanţa a apreciat acţiunea ca fiind neîntemeiată, având în vedere, în primul rând, faptul că, prin Legea nr. 281/2010 ce a intrat în vigoare la data de 2 ianuarie 2011 a fost abrogată Legea nr. 381/2002 şi în consecinţă nu mai există temei pentru a obliga autoritatea publică pârâtă să realizeze demersurile indicate în acţiune şi să achite sumele de bani solicitate.
Un alt considerent avut în vedere pentru respingerea cererii privind obligarea pârâtului la plata despăgubirilor prevăzute de Legea nr. 381/2002 l-a constituit faptul că producătorii agricoli, persoane fizice sau juridice, care au înregistrat pagube produse de fenomene naturale pot primi despăgubiri aferente calamităţilor naturale de la bugetul de stat numai după efectuarea procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 381/2002. Or, în prezenta cauză, Curtea a constatat că Guvernul României nu a emis o hotărâre prin care să declare starea de calamitate naturală.
2. Recursul declarat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC P.C. SRL Iaşi, susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:
- în mod greşit s-a admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind constatarea dreptului său de a beneficia de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat de seceta excesivă prelungită, acest capăt de cerere având ca obiect, de fapt, recunoaşterea dreptului pretins, ca urmare a îndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de Legea nr. 381/2002;
- în mod greşit instanţa de fond a respins acţiunea pentru considerentul că Legea nr. 281/2010 a abrogat Legea nr. 381/2010. Cererea de chemare în judecată a fost formulată anterior datei de 2 ianuarie 2011, iar legea civilă nu retroactivează. Aşadar, Legea nr. 281/2010 urmează să se aplice doar pentru situaţiile ulterioare intrării acesteia în vigoare, nu şi pentru prezenta cauză. Chiar şi în situaţia în care s-ar considera că efectele Legii nr. 281/2010 s-ar aplica şi prezentei cauze, dispoziţiile acesteia sunt contrare dispoziţiilor Regulamentului nr. 1857/2006 al Comisiei Europene. Potrivit art. 11 din regulamentul menţionat, producătorii agricoli ce au suferit pierderi cauzate de fenomene meteorologice nefavorabile urmează a primi despăgubiri, acestea urmând a fi plătite direct fermierului în cauză, iar „ajutoarele trebuie plătite în termen de 4 ani de la efectuarea cheltuielilor sau de la pierdere”.
- în mod greşit a considerat instanţa că inexistenţa unei hotărâri de guvern de declarare a stării de calamitate naturală conform art. 14 din Legea nr. 381/2002 exonerează pe pârâtă de răspundere, de vreme ce în baza dispoziţiilor art. 8 din Ordinul nr. 419/2009 aceasta avea obligaţia de a elabora proiectul de hotărâre de guvern prin care să se declare stare de calamitate pentru anul agricol 2009 în zonele afectate, respectiv în judeţul Iaşi. Pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale a invocat propria culpă prin invocarea excepţiei prematurităţii acţiunii, întrucât hotărârea de guvern de declarare a stării de calamitate nu poate fi emisă de Guvern în lipsa unui proiect de hotărâre de guvern;
- în mod greşit instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant a A.P.I.A. Conform dispoziţiilor art. 2 alin. (2) şi alin. (8) din O.G. nr. 14/2002 instituţia responsabilă cu implementarea formelor de ajutor de stat este Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale prin A.P.I.A., respectiv centrele judeţene ale acesteia. Prin urmare pârâta urmează să stea în judecată întrucât dispoziţiile legale îi conferă atribuţii în implementarea formelor ajutoarelor de stat ce urmează a se acorda ca urmare a calamităţilor naturale.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, ce se încadrează, din punct de vedere procedural, în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Cu privire la primul motiv de recurs, în mod corect instanţa de fond a respins primul capăt de cerere al acţiunii ca inadmisibil, citând dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., potrivit cărora acţiunea în constatare este inadmisibilă în situaţia în care partea poate cere realizarea dreptului; ori, în cauză, reclamanta, prin capătul 3 de cerere a solicitat realizarea dreptului, respectiv obligarea pârâtului la despăgubiri.
De asemenea, este nefondat motivul de recurs potrivit căruia instanţa de fond nu a aplicat Legea nr. 381/2002 (ci o lege ulterioară acesteia), motivul respingerii acţiunii fiind tocmai împrejurarea că reclamanta nu a făcut dovada respectării procedurilor speciale instituite de Legea nr. 381/2002, în termenele şi condiţiile stabilite de această lege, iar Guvernul României nu a emis hotărârea de declarare stării de calamitate naturală prevăzută de aceeaşi lege.
Referitor la al treilea motiv de recurs în mod corect instanţa de fond a făcut aplicarea art. 14 din Legea nr. 381/2002, reţinând că Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale are obligaţia de a sesiza Guvernul, care, în funcţie de calamităţile naturale, precum şi de mărimea zonei afectate, declară starea de calamitate naturală prin hotărâre. Adoptarea unei asemenea hotărâri reprezintă o condiţie esenţială pentru acordarea despăgubirilor prevăzute de Legea nr. 381/2002, iar instanţa nu se poate substitui acestei autorităţi, constatând ea însăşi starea de calamitate.
Cu privire la al patrulea motiv de recurs, deşi reclamanta susţine că a parcurs procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 381/2002, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale fiind în culpă că nu a sesizat Guvernul pentru declararea stării de calamitate, această procedură nu a fost parcursă în forma şi termenele prevăzute de lege.
Potrivit art. 19 şi art. 20 din Legea nr. 381/2002 şi dispoziţiile art. 10 din Ordinul nr. 419/2002, pentru a putea beneficia de despăgubiri, printre altele, producătorul agricol afectat are obligaţia, în prealabil de a depune o înştiinţare, în scris, cel mai târziu în 48 ore de la data producerii evenimentului, în cazul vătămării culturilor agricole, la primăria pe raza teritorială unde s-au produs fenomenele, conform modelului prezentat în anexa nr. I la Ordinul 419/2002. cu respectarea metodologiei de lucru reglementata de Legea nr. 381/2002, prezentând, cu bună-credinţă şi în conformitate cu realitatea din teren, nivelul estimativ al pagubelor înregistrate.
Reclamanta nu a îndeplinit aceasta obligaţie prealabilă prevăzută în mod imperativ de lege.
Astfel, potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, rezultă că aceasta a transmis înştiinţarea la Primării, insa nu în forma cerută de lege [art. 19 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 381/2002 coroborat cu art. 10 din Ordinul 419/2002] pentru a putea verifica daca a fost respectat termenul imperativ de 48 ore prevăzut de lege, deci cu încălcarea dispoziţiilor legale menţionate, ceea ce echivalează cu neîndeplinirea procedurii prealabile obligatorii, motiv pentru care cererea este inadmisibilă.
Împrejurarea că nu s-a respectat termenul imperativ de 48 de ore rezultă în mod neechivoc din chiar înştiinţările depuse la Primarii care arata fără putinţă de tăgadă ca „în perioada lunilor martie-aprilie-mai şi iulie-august 2009; martie-aprilie-mai şi iunie 2009; iunie, iulie, august 2008 (...)” s-a produs fenomenul de secetă.
Cum dispoziţiile legale arătate prevăd imperativ ca inştiinţarea se depune cel mai târziu în 48 ore de la data producerii fenomenului şi cum nu s-a consemnat data şi ora producerii fenomenului, ci perioada, martie-aprilie-mai şi iulie august 2009; martie-aprilie-mai şi iunie 2009; iunie, iulie, august 2008, se constată că această condiţie de admisibilitate nu este îndeplinită. Mai mult, raportând data producerii la data sesizării, înştiinţarea apare ca fiind şi tardivă. Astfel, reclamanta avea dreptul şi obligaţia să depună înştiinţarea cel târziu în 48 ore de la declanşare, or aceasta a sesizat fenomenul cu mult peste termenul legal, în raport cu luna martie pentru anul 2009 şi, respectiv cu luna iunie pentru anul 2008.
2. O altă condiţie de admisibilitate este aceea ca producătorul agricol să depună documentaţia întocmită potrivit Legii nr. 381/2002 în termen de 5 zile la D.A.D.R. judeţene.
Or, faţă de conţinutul proceselor-verbale, rezulta ca actele au fost întocmite la data de 18 mai 2009 şi depuse la D.A.D.R. abia la data de 25 noiembrie 2009 cu mult peste termenul legal prevăzut de legiuitor.
În fine, în mod corect a fost admisă de către instanţa de fond excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.P.I.A., deoarece potrivit Legii nr. 1/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea A.P.I.A., această instituţie nu are atribuţii în domeniul gestionării schemei prevăzute de Legea nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamităţi naturale în agricultură.
Pentru considerentele menţionate, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legală şi temeinică, iar în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC P.C. SRL Iaşi împotriva sentinţei nr. 38 din 26 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3521/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3522/2011. Contencios → |
|---|
