ICCJ. Decizia nr. 4814/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4814/2011
Dosar nr. 1779/33/2010
Şedinţa publică de la 19 octombrie 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea în contencios administrativ formulată la data de 10 noiembrie 2010, reclamanţii P.J. şi P.I. au chemat în judecată pârâtele Statul român, prin C.C.S.D. Bucureşti şi A.N.R.P., solicitând obligarea acestora la emiterea unei decizii reprezentând titlu de despăgubire, în conformitate cu dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, având ca obiect acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru imobilul construcţie şi teren, situat în Cluj-Napoca, str. C.B., cu obligarea la plata de cheltuieli de judecată în caz de opunere la admiterea acţiunii.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că urmare emiterii dispoziţiei din 25 septembrie 2006 a Primarului municipiului Cluj-Napoca, prin care s-a stabilit că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, pentru imobilul în litigiu, dosarul a fost înaintat către C.C.S.D. în scopul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în temeiul art. 16 alin. (7) al Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu toate acestea nici până în prezent, pârâta nu a desemnat un evaluator autorizat, care să stabilească valoarea de piaţă a imobilului.
Pârâta C.C.S.D. a depus întâmpinare în cauză, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, întrucât nu a fost parcursă până în prezent, în totalitate, procedura administrativă specială prevăzută de Legea nr. 247/2005, în condiţiile în care s-a considerat necesară completarea documentaţiei existente la dosar.
Pârâta A.N.R.P., prin întâmpinare, a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.
Prin sentinţa nr. 489 din 15 decembrie 2010, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis, în parte cererea formulată de reclamanţii P.J. şi P.I., în contradictoriu cu pârâtele C.C.S.D. şi A.N.R.P., şi, în consecinţă a obligat pârâta să emită o decizie reprezentând titlu de despăgubire, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru apartamentul din imobilul situat în Cluj Napoca, str. C.B.
Totodată, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P. şi a respins acţiunea faţă de aceasta.
A obligat pârâta C.C.S.D. să plătească reclamanţilor cheltuieli de judecată în sumă de 500 RON.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a avut în vedere următoarele considerente:
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.R.P. a reţinut că, din analiza Titlului VII al Legii nr. 247/2005, rezultă că singura entitate care are atribuţii în cadrul procedurii administrative care se finalizează prin emiterea titlului de despăgubire este pârâta C.C.S.D. (Capitolul V din Titlul VII).
Conform pct. 20 şi pct. 22 din O.U.G. nr. 81/2007, A.N.R.P. este organismul căruia îi revin numai competenţe de executare a acestei decizii, prin emiterea titlurilor de plată, a titlurilor de conversie, prin realizarea conversiei în acţiuni şi achitarea despăgubirilor în numerar, în acest sens fiind înfiinţată D.A.D.N., în structura acestei instituţii.
Drept urmare, a constatat instanţa, această pârâtă nu are calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, Curtea a reţinut că prin dispoziţia din 25 septembrie 2006, emisă de către Primarul municipiului Cluj-Napoca, s-a propus acordarea de despăgubiri în favoarea numiţilor P.J. şi P.I., pentru imobilul situat în Cluj-Napoca, str. C.B., acesta fiind preluat în baza Decretului nr. 223/1974, fără plata unor despăgubiri.
Această dispoziţie a rămas definitivă prin neexercitarea căii de atac la instanţa competentă, respectiv secţia civilă a tribunalului, în condiţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, ulterior procedându-se la înaintarea dosarului către C.C.S.D., în scopul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în temeiul art. 16 alin. (7) ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
A reţinut Curtea, că p arcurgerea procedurii instituite de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 care reglementează regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv poate fi echivalată cu o modalitate de punere în executare a drepturilor stabilite printr-o hotărâre judecătorească, întrucât ea are drept fundament dispoziţia Primarului municipiului Cluj-Napoca, din 25 septembrie 2006, căreia statul, în sens larg, prin autorităţile sale administrative, trebuie să i se conformeze.
Principiile stabilite prin lege, de acordare a despăgubirilor, în sens larg, sunt următoarele: acordarea unor despăgubiri juste şi echitabile în raport cu practica jurisdicţională internă şi internaţională având ca obiect cauze prin care s-au stabilit despăgubiri pentru imobile preluate în mod abuziv de Statul Român; neplafonarea prin lege a despăgubirilor acordate conform prevederilor prezentei legi.
Cum reclamanţii au parcurs procedurile instituite în favoarea lor, prima instanţă a apreciat că este doar culpa autorităţilor că aceştia nu se pot bucura de bunul de a cărui ocrotire ar trebui să se bucure, iar nerespectarea termenelor instituite prin actele normative indicate de către pârâtă nu trebuie să producă prejudicii în patrimoniul petenţilor, pentru care despăgubirea integrală înseamnă doar acordarea unei sume real echivalente.
Pentru a se pronunţa în sensul temeiniciei acţiunii, instanţa a luat în considerare şi împrejurarea că în practica Curţii de la Strasbourg s-a stabilit, în egală măsură, că noţiunea de termen rezonabil include şi durata procedurilor administrative, care au fost demarate în cauză de către reclamantă prin depunerea notificării, încă de la data de 13 februarie 2002.
În concluzie, luând în considerare intervalul scurs de atunci precum şi faptul că reclamanţii au fost lipsiţi de prerogativele dreptului de proprietate asupra imobilului naţionalizat încă din cursul anului 1979, iar dispoziţia Primarului municipiului Cluj Napoca din 25 septembrie 2006 poate fi asimilată unui „bun” în sensul art. 1 alin. (1) din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, Curtea a stabilit că nu poate fi primită apărarea pârâtei referitoare la netemeinicia acţiunii din perspectiva faptului că nu a fost urmată în totalitate procedura administrativă.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., instanţa a admis şi petitul referitor la acordarea cheltuielilor de judecată, în cuantum de 500 RON către reclamanţi.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta C.C.S.D., susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, formulându-se următoarele critici:
- nu se poate reţine culpa autorităţii-pârâte privind durata de soluţionare a dosarelor de despăgubire, deoarece în exercitarea atribuţiilor sale, C.C.S.D. a emis decizia prin care a fost stabilită ordinea de soluţionare a dosarelor de despăgubire. Această decizie a fost emisă în baza art. 17 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII al Legii nr. 247/2005;
- hotărârea instanţei de fond este nelegală, deoarece comisia a fost obligată direct la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri, cu eludarea etapei evaluării, prevăzută de art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi normele metodologice corespunzătoare;
- instanţa de fond nu a făcut aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. în privinţa cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 RON, această sumă reprezentând onorariu de avocat, fiind nejustificat de mare.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, însă numai pentru următoarele considerente:
Astfel, în mod corect instanţa de fond a înlăturat, în speţă, aplicarea unui act normativ intern, respectiv decizia C.C.S.D. emisă în aplicarea art. 17 alin. (2) din Normele metodologice a Titlului VII al Legii nr. 247/2005 şi prin care se stabileşte o anumită ordine de soluţionare a dosarelor constatându-se că reclamantului i-a fost încălcat un drept fundamental prevăzut de C.E.D.O., normă prioritară dreptului intern. S-a reţinut că reclamantul a demarat procedura de recuperare a bunului său încă din anul 2002, iar dosarul său de despăgubire a fost înaintat Comisiei încă din anul 2006, astfel că sub nici o formă nu se poate reţine că autoritatea pârâtă a respectat principiul termenului rezonabil de soluţionare a unei cereri, astfel cum a fost definită această noţiune în practica C.E.D.O. privind aplicarea art. 6 alin. (1) din Convenţie.
Este însă fundamentată critica privind căreia instanţa de fond nu a ţinut seama de etapa evaluării, care presupune un interval minim de 20 de zile, la care se adaugă, potrivit normelor metodologice, o procedură de contestare a concluziilor raportului de evaluare întocmit în dosar; în aceste condiţii, emiterea unei decizii de stabilire a despăgubirilor nu este posibilă de îndată, ci cu respectarea etapelor prevăzute de art. 16.12-art. 16.14 din Normele metodologice.
Referitor la cererea de aplicare a art. 274 alin. (3) în ceea ce priveşte onorariul avocatului, în sumă de 500 RON, această cerere este neîntemeiată în raport de volumul muncii apărătorului în dosarul de fond.
Pentru considerentele menţionate, cu referire la art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, dispunând modificarea hotărârii atacate, însă numai în privinţa stabilirii unui termen de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubiri care să includă şi etapa evaluării, respectiv un termen de 4 luni de la pronunţarea prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Statul român, C.C.S.D. împotriva sentinţei nr. 489 din 15 decembrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că stabileşte un termen de 4 luni, de la pronunţarea prezentei decizii, pentru finalizarea procedurii administrative prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3512/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 3521/2011. Contencios → |
|---|
