ICCJ. Decizia nr. 3521/2011. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3521/2011
Dosar nr. 3512/1/2011
Şedinţa publică de la 16 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 5145 din 19 noiembrie 2010 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondat recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 44 din 8 februarie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta SC V. SRL Suceava şi a fost obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să răspundă la petiţia înregistrată din 8 iunie 2009.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de recurs a reţinut următoarele:
Instanţa de contencios administrativ a fost învestită de către SC V. SRL Suceava cu o cerere de chemare în judecată a Ministerului Justiţiei, având ca obiect obligarea autorităţii publice de a-i răspunde la petiţia înregistrată din data de 8 iunie 2009, invocându-se nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, potrivit art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.
S-a apreciat că prima instanţă a stabilit în mod legal că Ministerul Justiţiei nu a răspuns în termen legal la petiţia ce i-a fost adresată de intimată, în raport de dispoziţiile art. 8 alin. (1) şi art. 9 din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor.
Instanţa de recurs a mai reţinut că susţinerea recurentului, în sensul că acţiunea a rămas fără obiect în raport de actul din 16 noiembrie 2009, nu poate fi primită, pentru că nu a demonstrat că răspunsul a fost trimis înainte de pronunţarea sentinţei, 8 februarie 2010, precum şi faptul că în cuprinsul concluziilor scrise formulate la judecata în primă instanţă, la data de 1 februarie 2010, Ministerul Justiţiei nu a făcut nicio menţiune referitoare la rezolvarea petiţiei, ci a insistat asupra competenţelor sale şi asupra interpretării dispoziţiilor art. 37 alin. (3) din Legea nr. 188/2000.
S-a apreciat ca fiind lipsită de fundament juridic şi pretenţia intimatei de a obţine, în recursul părţii adverse, sancţionarea unei terţe persoane, precum şi faptul că, în raport de limitările impuse de intimata-reclamantă prin obiectul acţiunii sale, Înalta Curte nu poate face aprecieri în legătură cu conţinutul efectiv al răspunsului trimis de Ministerul Justiţiei, cel mai probabil după pronunţarea sentinţei.
Împotriva deciziei nr. 5145 din 19 noiembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., susţinând că dezlegarea dată în dosar de către instanţa de recurs este rezultatul unei erori materiale.
Prin motivele contestaţiei în anulare se arată că prin decizia atacată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut soluţia pronunţată de Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. 6324/86/2009, respectiv obligarea pârâtului-recurent Ministerul Justiţiei de a răspunde SC V. SRL Suceava la petiţia înregistrată din 8 iunie 2009, cu motivarea că „Înalta Curte nu poate face aprecieri în legătură cu conţinutul efectiv al răspunsului trimis de Ministerul Justiţiei, cel mai probabil, după pronunţarea sentinţei".
Arată contestatorul că Ministerul Justiţiei a răspuns petiţionarei la data de 16 noiembrie 2009, astfel cum s-a precizat prin cererea de recurs formulată şi cum se poate observa din adresa anexată acesteia din 16 noiembrie 2009, ce reprezintă răspunsul comunicat de către Corpul de Control al Ministrului petentei SC V. SRL, astfel că ministerul a ajuns, ca urmare a pronunţării deciziei atacate, în situaţia de a trebui să formuleze un nou răspuns, cu acelaşi obiect.
Înalta Curte, examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, constată că prezenta contestaţie în anulare este nefondată.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 şi 2 C. proc. civ.: „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului”.
Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol: „contestaţia poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond”.
Cu alte cuvinte, prin această cale de atac se urmăreşte repararea neregularităţilor evidente privind actele de procedură, în afara problemelor de fond legate de probele administrate şi a stării de fapt la care se referă litigiul.
Deci, în cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menţionate anterior.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege.
Reglementând contestaţia în anulare specială, art. 318 C. proc. civ. prevede că: „Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.
Motivele contestaţiei în anulare speciale sunt, aşadar, expres şi limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare.
Prima ipoteză a textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunţarea unei soluţii eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecăţii, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deşi era ataşată dovada achitării taxei de timbru, greşita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc.
Fiind un text de excepţie, noţiunea de „greşeală materială” nu poate fi interpretată extensiv.
În orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a situaţiei de fapt în urma aprecierii probelor şi nici modul cum instanţa a înţeles să interpreteze prevederile legale, situaţie în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiaşi recurs, ceea ce nu este admisibil.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte apreciază că în pricina de faţă contestaţia în anulare formulată nu îndeplineşte condiţiile expres şi limitativ prevăzute în textele legale susmenţionate, deoarece motivele invocate de contestator nu se încadrează în niciuna din ipotezele reglementate de dispoziţiile citate, instanţa de recurs apreciind în mod corect, în raport de actele şi lucrările dosarului, faptul că recursul este nefondat.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile contestatorului sunt nefondate şi nu pot fi primite, iar instanţa de recurs a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de Ministerul Justiţiei împotriva deciziei nr. 5145 din 19 noiembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4814/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 4815/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
