ICCJ. Decizia nr. 3522/2011. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3522/2011
Dosar nr. 3513/1/2011
Şedinţa publică de la 16 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 2024 din 5 aprilie 2011 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondat recursul declarat de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri împotriva sentinţei civile nr. 194 din 30 aprilie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin care:
- a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul N.C.;
- s-a anulat Ordinul nr. 6 din 04 ianuarie 2010, emis de către pârât;
- s-a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia de director coordonator la Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Cluj;
- a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a unei despăgubiri în cuantum de 1.212 RON/lună, reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale aferente funcţiei de director coordonator şi cele corespunzător funcţii de comisar principal, calculată de la 4 ianuarie 2010 şi până la data reintegrării în funcţie a reclamantului, suma urmând a fi indexată în raport cu indicele de inflaţie la momentul plăţii, precum şi la plata sumei de 1.504,30 RON cu titlu de cheltuieli de judecată;
- a fost respinsă cererea reclamantului privind acordarea de daune morale.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, următoarele:
Exercitarea dreptului de apreciere al autorităţii pârâte în privinţa performanţelor manageriale ale reclamantului s-a produs cu „exces de putere”, astfel cum a fost definit în art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004.
Astfel, s-a reţinut că decizia de a i se acorda reclamantului calificativul „necorespunzător”este una arbitrară, în condiţiile în care în pofida punctajului obţinut la evaluare, superior celui pentru care se acorda „nesatisfăcător”, autoritatea publică pârâtă nu şi-a motivat respectiva decizie, astfel încât să acorde posibilitatea celui evaluat să-şi poată formula apărările, iar instanţei de judecată să exercite în mod efectiv controlul judecătoresc al actului administrativ contestat.
S-a constatat de către instanţa de recurs că, procedând în acest fel, autoritatea publică pârâtă a încălcat limitele dreptului de apreciere de care dispune în privinţa evaluării funcţionarilor publici, drept pe care nu îl poate exercita discreţionar absolut, fără a oferi o explicaţie de ce punctajul obţinut era insuficient pentru menţinerea în funcţie a reclamantului.
Înalta Curte a apreciat că în mod corect prima instanţă a reţinut că, fiind vorba de evaluarea performanţelor manageriale ale reclamantului, acestuia trebuia să i se aducă la cunoştinţă că o astfel de evaluare are loc, iar, în lipsa aducerii la cunoştinţă a acestui fapt, i s-a încălcat dreptul la apărare.
S-a mai reţinut în considerentele deciziei atacate faptul că este irelevant care sunt temeiurile legale care au stat la baza încheierii contractului de management, pentru că nu acel contract este supus cenzurii instanţei de judecată, ci Ordinul nr. 6 din 4 ianuarie 2010, prin care reclamantul a fost eliberat din funcţia de conducere deţinută.
Împotriva deciziei nr. 2024 din 5 aprilie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, recurentul-pârât Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri a formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., susţinând că decizia atacată este rezultatul unei greşeli materiale.
Prin motivele contestaţiei în anulare se arată că prin decizia atacată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut dispoziţiile sentinţei civile nr. 194 pronunţată de către Curtea de Apel Cluj la data de 30 aprilie 2010, respectiv reintegrarea pe funcţia deţinută şi plata despăgubirilor reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale aferente funcţiei de director coordonator şi cele corespunzătoare funcţiei de comisar I principal, instanţa interpretând în mod greşit că intimatul-reclamant poate fi repus în funcţie, deşi, prin declararea ca neconstituţionale a O.U.G. nr. 37/2009 şi O.U.G. nr. 105/2009, practic s-a desfiinţat această funcţie.
Arată contestatorul că, procedând în acest mod, judecătorul a repus în vigoare, pe cale jurisprudenţială, norme juridice declarate neconstituţionale, care nu mai pot produce efecte juridice pentru viitor.
Înalta Curte, examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, constată că prezenta contestaţie în anulare este nefondată.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
În ceea ce priveşte excepţia de inadmisibilitate invocată de către intimat, Înalta Curte apreciază că aceasta vizează în fapt neîndeplinirea condiţiilor de temeinicie a contestaţiei în anulare, fiind o apărare de fond ce tinde la respingerea contestaţiei în anulare ca nefondată.
Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 şi 2 C. proc. civ.: „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului”.
Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol: „contestaţia poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond”.
Cu alte cuvinte, prin această cale de atac se urmăreşte repararea neregularităţilor evidente privind actele de procedură, în afara problemelor de fond legate de probele administrate şi a stării de fapt la care se referă litigiul.
Deci, în cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menţionate anterior.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege.
Reglementând contestaţia în anulare specială, art. 318 C. proc. civ. prevede că: „Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.
Motivele contestaţiei în anulare speciale sunt, aşadar, expres şi limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare.
Prima ipoteză a textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunţarea unei soluţii eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecăţii, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deşi era ataşată dovada achitării taxei de timbru, greşita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc.
Fiind un text de excepţie, noţiunea de „greşeală materială” nu poate fi interpretată extensiv.
În orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a situaţiei de fapt în urma aprecierii probelor şi nici modul cum instanţa a înţeles să interpreteze prevederile legale, situaţie în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiaşi recurs, ceea ce nu este admisibil.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte apreciază că în pricina de faţă contestaţia în anulare formulată nu îndeplineşte condiţiile expres şi limitativ prevăzute în textele legale susmenţionate, deoarece motivele invocate de contestator nu se încadrează în niciuna din ipotezele reglementate de dispoziţiile citate, instanţa de recurs apreciind în mod corect, în raport de actele şi lucrările dosarului, faptul că recursul este nefondat.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile contestatorului sunt nefondate şi nu pot fi primite, iar instanţa de recurs a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.
De asemenea, Înalta Curte va respinge ca neîntemeiată cererea formulată de intimatul N.C., în baza dispoziţiilor art. 274, privind obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor efectuate în faţa instanţei de recurs, reprezentând onorariu de avocat şi cheltuieli de deplasare.
Astfel, Înalta Curte apreciază că, în ceea ce priveşte cheltuielile efectuate în faţa instanţei de recurs, valorificarea pretenţiilor derivate dintr-un ciclu procesual se poate face de regulă în cadrul procesului care a prilejuit manifestarea culpei procesuale, sau, în caz contrar, partea îndreptăţită poate să solicite repararea prejudiciului suferit de ea în cadrul unui proces distinct, prin introducerea unei acţiuni separate, având ca obiect recuperarea cheltuielilor de judecată provocate de comportarea culpabilă a celeilalte părţi.
În ceea ce priveşte cheltuielile ocazionate de exercitarea prezentei căi de atac extraordinare, Înalta Curte constată că intimatul nu a făcut dovada acestor cheltuieli prin înscrisul depus la dosar, motiv pentru care va respinge cererea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri împotriva Deciziei nr. 2024 din 5 aprilie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4815/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4930/2011. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
