ICCJ. Decizia nr. 497/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 497/2011
Dosar nr. 1213/59/2009
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.Procedura în primă instanţă
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta K. (R.) R.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea pârâtei să desemneze în termen de 30 de zile de la pronunţarea hotărârii un evaluator pentru imobilul situat în Arad, str. Ş., jud. Arad şi terenul aferent, să emită Titlul de despăgubiri pentru imobil, în termen de 30 de zile după efectuarea evaluării.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în data de 13 august 2001, a formulat notificare în temeiul Legii 10/2001, pentru imobilul situat în Arad, str. Ş., judeţ Arad. In data de 19 mai 2006, Primăria Arad, prin Dispoziţia nr. 985, a dispus acordarea de măsuri reparatorii constând în titluri de despăgubire la Fondul „Proprietatea" în condiţiile Legii nr. 247/2005 titlul VII. Dosarul administrativ a fost transmis la Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor în mai 2006, unde a fost înregistrat sub nr. 27560/ CC.
A mai arătat reclamanta că deşi au trecut aproximativ 8 ani de la data la care a formulat notificarea pentru obţinerea de despăgubiri, în temeiul Legii 10/2001, şi mai mult de 3 ani de când dosarul administrativ a ajuns la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, cererea a rămas nesoluţionată.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiate, apreciind că nu sunt incidente prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea 554/2004, întrucât reclamanta nu a solicitat un răspuns, ci eliberarea unui anumit act administrativ care poate fi emis doar în baza unei legi speciale – Legea 247/2005 şi care prevede mai multe etape legale prealabile şi obligatorii emiterii deciziei conţinând titlul de despăgubire, or, a considerat că nu se poate reţine tergiversarea autorităţii în emiterii acestei decizii, câtă vreme aceasta se poate emite numai după parcurgerea procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea 247/2005, şi nu în urma formulării unei simple cereri a persoanei îndreptăţite.
2.Hotărârea Curţii de apel
Prin Sentinţa nr. 165 din 23 martie 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta K. (R.) R.R. în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor Bucureşti, a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să desemneze în termen de 30 zile de la pronunţarea hotărârii un evaluator pentru evaluarea imobilului situat în Arad, str. Ş., judeţul Arad şi a terenului aferent şi să emită Decizia reprezentând titlul de despăgubiri, în termen de 30 zile de la data efectuării evaluării.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în data de 13 august2001, în baza Legii nr. 10/2001, reclamanta a formulat notificare pentru imobilul situat în Arad, Str. Ş., jud. Arad, iar la data de 19 mai 2006, Primăria Arad, prin Dispoziţia din 19 mai 2006, aflată la fila 4 din dosar a dispus acordarea de măsuri reparatorii constând în titluri de despăgubire la Fondul „Proprietatea" în condiţiile Legii nr. 247/2005 titlul VII.
Dosarul administrativ a fost trimis la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, unde a fost înregistrat sub nr. 27560/ CC, după cum recunoaşte şi pârâta prin întâmpinarea formulată.
Prima instanţă a constatat că au trecut aproximativ 9 ani de când reclamanta a formulat notificarea şi peste 4 ani de când dosarul se află la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, că până la data pronunţării prezentei hotărâri Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a emis Decizia reprezentând titlul de despăgubiri, cererea sa rămânând deci nesoluţionată, caz în care apărările pârâtei nu au putut fi primite, aceasta ignorând dispoziţiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
De asemenea, prima instanţă a constatat că legea impune un termen maxim de 60 de zile de la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 pentru predarea către Secretariatul Comisiei Centrale a dispoziţiilor emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare, astfel că nu poate reţine caracterul rezonabil al unei întârzieri de peste patru ani în verificarea legalităţii acestor dispoziţii, cu atât mai mult cu cât pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a justificat sub nici o formă această întârziere excesivă.
Judecătorul fondului a reţinut astfel că este de necontestat că reclamanta are dreptul la un proces echitabil – drept garantat de art. 6 paragraf 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi de art. 21 alin. (3) din Constituţia României – drept care implică, între alte cerinţe, şi o durată rezonabilă a soluţionării litigiului.
De asemenea, este incontestabil şi faptul că în cadrul calculării termenului rezonabil al procesului judiciar se ia în considerare şi durata procedurilor administrative impuse de lege anterior sesizării instanţelor.
Prima instanţă a reţinut că într-adevăr legea nu determină termenul maxim în cadrul căruia Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este obligată de emită Decizia reprezentând titlul de despăgubiri în favoarea reclamantei, însă această omisiune a legii nu poate conduce la acceptarea ideii că această Comisie nu este ţinută de respectarea dreptului la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil şi că nu are obligaţia să se pronunţe într-un termen cât mai scurt posibil asupra cererii reclamantei.
Chiar dacă legea nu impune un asemenea termen, necesitatea respectării termenului rezonabil al litigiului declanşat prin cererea reclamantei de acordare a măsurilor reparatorii (în natură sau prin echivalent) prevăzute de Legea nr. 10/2001 impune verificarea motivelor invocate de către pârâtă pentru întârzierea soluţionării cererii reclamantei.
Aşa fiind, în considerarea dispoziţiilor art. 6 paragraf 1 şi a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prima instanţă a apreciat că se impune obligarea autorităţii pârâte la analizarea dosarului nr. 27560/ CC, la desemnarea unui evaluator şi la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri în favoarea reclamantei.
3. Recursul declarat de pârâtă
Împotriva sentinţei Curţii de apel a declarat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,invocând dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a arătat că instanţa de fond nu a ţinut seama de apărările formulate în cauză şi astfel a reţinut greşit o încălcare a termenului rezonabil în soluţionarea dosarului intimatei - reclamante.
În esenţă, recurenta-pârâtă a făcut o expunere rezumativă a principalelor etape care trebuie parcurse în cadrul procedurii administrative prevăzute de titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi a arătat că în cauza supusă judecăţii, cu ocazia analizării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului s-a constatat că dosarul trebuie completat cu o copie lizibilă a procesului-verbal de predare-primire întocmit la preluarea imobilului în baza Decretului nr. 115/1984, în lipsa căruia nu se poate trece la etapa evaluării.
Recurenta - pârâtă a făcut referire şi la prevederile Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2009, conform cărora dosarele privind acordarea de despăgubiri, în măsura în care se constată că sunt complete, vor fi transmise spre evaluare în ordinea înregistrării acestora la Secretariatul Comisiei Centrale şi a arătat că în speţă nu a fost încălcat termenul rezonabil calculat în funcţie de criteriile stabilite în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cum ar fi complexitatea cauzei, conduita reclamantei şi cea a autorităţilor competente ori importanţa litigiului pentru reclamantă.
O critică distinctă vizează caracterul justificat al refuzului de soluţionare, determinat de împrejurarea că Dosarul nr. 27569/ CC nu este complet, lipsind elemente indicate în adresa din 30 noiembrie 2009, transmisă Primăriei Municipiului Arad.
4. Apărările formulate de K. (R.) R.R.
Intimata - reclamantă nu a formulat întâmpinare dar prin concluziile scrise înregistrate la data de 24 ianuarie 2011 a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Susţine că prima instanţă nu a putut reţine caracterul rezonabil al unei întârzieri de peste 4 ani în analizarea dosarului său şi că recurenta – pârâtă nu a solicitat completarea cu înscrisurile menţionate decât după formularea acţiunii, iar în momentul de faţă dosarul este complet.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Acţiunea reclamantei are ca temei refuzul nejustificat de efectuare a unei operaţiuni administrative premergătoare deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în cadrul procedurii administrative reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Calitatea intimatei-reclamante de persoană îndreptăţită la despăgubiri a fost stabilită prin dispoziţia din 19 mai 2006 a Primarului Municipiului Arad, care a fost înaintată, împreună cu documentaţia aferentă, Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, primind numărul de înregistrare 27560/ CC. Cu toate acestea, până la data sesizării instanţei dosarul nu fusese trimis încă unui evaluator, conform art. 16 alin. (5) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaţiilor pentru imobilul preluat abuziv conferă consistenţă soluţiei pronunţate de instanţa de fond, în sensul încălcării principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Împrejurarea că Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu exclude incidenţa acestui principiu, pentru că, având în vedere dispoziţiile art. 20 din Constituţia României, normele interne cuprinse în legislaţia primară şi secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate şi aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, statuat ca o garanţie a unui proces echitabil atât în procedura judiciară, cât şi în cadrul procedurii administrative.
Apărarea recurentei-pârâte, în sensul că dosarul cu propunere de despăgubiri era incomplet, nu poate fi reţinută, pentru că nu se bazează pe argumente solide, adresa din 30 noiembrie 2009 prin care se solicită Primarului Municipiului Arad, înscrisuri în completare, a fost întocmită după înregistrarea acţiunii de fond şi după primirea citaţiei pentru primul termen de judecată, având deci un evident caracter pro causa.
Complexitatea etapelor procedurale poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare, a unei totale pasivităţi a autorităţii publice, în condiţiile în care de la data formulării acţiunii la 12 noiembrie 2009 şi până la pronunţarea prezentei decizii nu s-a emis Decizia solicitată.
De aceea, Înalta Curte constată că sentinţa primei instanţe nu este criticabilă nici sub aspectul pretinsei ignorări a regulilor de stabilite a ordinii de soluţionare a dosarelor, prevăzute în Decizia nr. 2815/2008.
Aceste elemente constituie argumente pentru păstrarea sentinţei fondului sub aspectul obligării Comisiei la continuarea procedurii administrative prin desemnarea evaluatorului şi emiterea actului administrativ, reprezentând titlul de despăgubire în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul de faţă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei nr. 165 din 23 martie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 469/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 508/2011. Contencios → |
|---|
