ICCJ. Decizia nr. 532/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 532/2011
Dosar nr. 377/54/2010
Şedinţa publică din 1 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 89 din data de 22 februarie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de către reclamanta SC R. SA în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Dolj şi a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 1184 din 31 decembrie 2009 emisă de D.G.F.P. DOLJ, activitatea de Inspecţie Fiscală până la soluţionarea contestaţiei de către instanţa de fond
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a solicitat suspendarea executării Deciziei de Impunere nr. 1184 din 31 decembrie 2009 emisă în baza Raportului de Inspecţie Fiscală din 28 decembrie 2009, de către D.G.F.P. DOLJ, activitatea de Inspecţie Fiscală, prin care au fost stabilite în sarcina reclamantei obligaţii fiscale suplimentare în cuantum de 669.213,84 lei.
Instanţa de fond a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile impuse de dispoziţiile art. 215 C. proCod Fiscal şi art. 14 din Legea nr. 554/2004, constatând, în primul rând, că în cauză actele administrative au fost contestate în procedura prealabilă, contestaţie înregistrată din 25 februarie 2010, iar reclamanta a achitat cauţiunea prevăzută de normele de procedură fiscală.
Prima instanţă a reţinut împrejurări de natură a crea îndoieli asupra temeiniciei şi legalităţii actului contestat, în sensul avut în vedere de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, criticând concluziile raportului de inspecţie fiscală ca insuficient fundamentate şi motivate, fiind, pe de altă parte, previzibil prejudiciul material ce se poate produce reclamantei prin executarea de îndată a actului administrativ fiscal în raport de suma reţinută prin Decizia de impunere raportată la cifra de afaceri a societăţii reclamante aşa cum acesta a fost dovedită în cauză, la relaţiile comerciale ce ar fi vătămate şi la personalul ce ar putea fi astfel disponibilizat.
A arătat Curtea că organul fiscal are posibilitatea de a institui măsuri asigurătorii asupra bunurilor debitoarei, iar, pe de altă parte, introducerea căilor administrative de atac, a acţiunii împotriva actelor administrative, precum şi suspendarea actelor administrative, nu sunt cauze care să determine suspendarea aplicării majorărilor de întârziere pentru debitele restante, aspect de natură a responsabiliza contribuabilul.
Instanţa de fond a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare a raportului de inspecţie fiscală şi procesului verbal de control, arătând că acestea nu reprezintă acte administrative fiscale susceptibile de a fi puse în executare, singurul act de acest fel fiind constituit de Decizia de impunere, potrivit art. 85 şi 86 C. proc. civ.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, pârâta a arătat în esenţă:
- În raport cu suma contestată cuantumul cauţiunii stabilită de instanţa de fond este derizoriu şi nu poate îndeplini scopul cauţiunii de a acoperi o parte importantă din prejudiciul produs bugetului de stat.
- Reclamanta nu a îndeplinit condiţiile reglementate de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Prezumţia de legalitate şi veridicitate de care se bucură actul administrativ fiscal determină executarea acestuia din oficiu, devenind titlu executoriu şi în consecinţă suspendarea executării actelor administrativ fiscale constituie o excepţie.
- Cazul bine justificat presupune ca, pe baza pagubei iminente, reclamanta să dovedească împrejurări care să fie legate de efectele actului contestat, împrejurări care să fie justificate.
Împrejurările reţinute de instanţa de fond nu sunt de natură a crea o puternică îndoială sub aspectul legalităţii actului administrativ contestat.
Aplicarea formelor de executare silită pentru recuperarea creanţelor bugetare nu poate determina admiterea unei cereri de suspendare formulată în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.
- Instanţa de fond nu a motivat de ce condiţia prejudiciului iminent este îndeplinită pentru acordarea suspendării.
Producerea unui prejudiciu în patrimoniul contribuabilului nu poate fi demonstrat prin simpla înşiruire a unor etape parcurse de organele fiscale în încercarea de a recupera prejudiciul produs bugetului de stat.
Simpla afirmaţie ca prin executarea actelor administrativ – fiscale, reclamanta ar fi prejudiciată nu poate conduce la îndeplinirea celor două condiţii.
În drept cererea de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Reclamanta S.C. RUCOM S.A. a formulat întâmpinare la cererea de recurs şi a invocat excepţia tardivităţii formulării acestuia. Pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Referitor la excepţia tardivităţii, invocată de reclamantă, Înalta Curte analizând-o în conformitate cu prevederile art. 137 C. proc. civ., constată că nu este întemeiată şi urmează să o respingă. Astfel se reţine că, comunicarea sentinţei recurate către pârâta – recurentă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj s-a efectuat în data de 17 martie 2010, iar cererea de recurs a fost introdusă la data de 23 martie 2010 prin intermediul poştei – cu respectarea termenului de 5 zile de la comunicare prevăzută de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.
Analizând cererea de recurs, normele legale incidente şi prin prisma prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este fondată pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare:
Instanţa de fond în mod greşit a apreciat că în speţă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) C. proc. civ.
În primul rând se constată că în ceea ce priveşte cazul bine justificat, cele reţinute de instanţa fondului că, „ar putea" constitui această condiţie, nici nu au fost măcar invocate de reclamantă în cererea sa.
Cererea reclamantei intimate de suspendare a executării actelor administrativ fiscale nu cuprinde motive care să reprezinte un caz bine justificat pentru a fi analizate de instanţa de fond. Această cerere se referă doar la eventualul prejudiciu al acestei societăţi, în această perioadă de „colaps financiar" .
Prin urmare, reclamanta nu a invocat motive sau împrejurări care să creeze o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate care constituie unul din fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.
Singura referire a reclamantei la faptul că a formulat o contestaţie parţială împotriva actelor administrativ fiscale întrucât le consideră netemeinice şi nelegale – nu constituie în sine o îndoială puternică asupra legalităţii actelor.
Înalta Curte apreciază că la rândul său instanţa de fond nu a conturat existenţa unei împrejurări de fapt sau de drept care să conducă la un caz bine justificat în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.
Analizând cererea de suspendare, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actelor administrativ fiscale, reclamanta doar a arătat că a formulat contestaţie administrativă şi că prejudiciul pe care l-ar suporta ar duce la grave consecinţe în ceea ce priveşte relaţiile comerciale.
Nici enumerarea într-o manieră necoerentă şi fără a putea fi conturată ideea cazului bine justificat, aşa cum a procedat instanţa de fond nu duce la îndeplinirea acestei condiţii.
Cum îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 este cumulativă şi interdependentă, nu are relevanţă, că prejudiciul poate produce consecinţe grave – întrucât nu este analizat, grefat pe „un caz bine justificat".
Faţă de cele arătate mai sus se va respinge excepţia tardivităţii recursului, în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 9 se va admite recursul, se va modifica sentinţa atacată în sensul că pe fond se va respinge cererea de suspendare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia tardivităţii recursului invocată de către intimata – reclamantă SC R. SA.
Admite recursul formulat de către recurenta - pârâtă Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Dolj împotriva sentinţei civile nr. 89 din 22 februarie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa recurată în sensul că respinge cererea de suspendare ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 526/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 536/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
