ICCJ. Decizia nr. 5036/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, reclamanta B.D., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, a solicitat anularea deciziei din 24 aprilie 2009 a Directorului General al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și a Ordinului Ministerului Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale nr. 1626 din 26 iunie 2009, emiterea deciziilor necesare privind obligarea pârâților la plata drepturilor salariale reprezentând diferența de 50% din salariul de bază, neacordate ca urmare a aplicării actelor a căror anulare o solicită, cât și pentru înregistrarea în cartea de muncă a acestora.
Reclamanta a susținut, în esență, faptul că la momentul promovării acțiunii, O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională, astfel că deciziile și ordinele date în aplicarea acestei ordonanțe sunt lipsite de temei legal.
Reclamanta a invocat și excepția de nelegalitate a H.G. nr. 606/2009, susținând că legiuitorul a creat o situație discriminatorie prevăzând un nivel de salarizare diferențiat în raport de calitatea de nou angajat.
Prin sentința civilă nr. 60 din 7 mai 2010, Curtea de Apel Bacău a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamanta B.D., având două capete de cerere principale, respectiv anularea deciziei nr. 623 din 24 aprilie 2009 emisă de directorul general al A.P.I.A. și anularea Ordinului nr. 1626 din 26.06.2009 emis de Ministerul Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale, și două capete de cerere accesorii referitoare la plata drepturilor salariale și efectuarea de mențiuni în cartea de muncă, care urmează soarta cererilor principale.
A reținut instanța că excepția inadmisibilității acțiunii este întemeiată în ceea ce privește capetele principale de cerere, întrucât reclamanta nu a îndeplinit procedura prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, deoarece toate cererile adresate pârâților s-au referit la acordarea sporului pentru gestionarea fondurilor europene și nu la revocarea actelor a căror anulare se solicită.
Recursul declarat de reclamanta B.D. împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel a fost admis de înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 5503 din 9 decembrie 2010, cauza fiind trimisă, spre rejudecare, aceleiași instanțe.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut, în esență, că recurenta-reclamantă a solicitat, în principal, anularea deciziei din 24 aprilie 2009 a Directorului General al Agenției de Plăți și Intervenție și a Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 1626 din 26 iunie 2009, prin care a fost eliberată din funcția de director executiv adjunct al Centrului Județean A.P.I.A. Neamț și respectiv, numită în funcția de director coordonator adjunct al Centrului Județean A.P.I.A. Neamț, motivat de faptul că O.U.G. nr. 37/2009, ce a constituit temeiul legal al celor două acte administrative, a fost declarată neconstituțională, fapt ce atrage anularea acestora.
Conform înscrisurilor depuse la dosar, reclamanta a formulat cerere de chemare în judecată la 9 decembrie 2009.
A reținut instanța de recurs că reclamanta a înțeles să promoveze acțiunea dedusă judecății în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, în contextul în care, în M. Of., Partea I nr. 758/6.11.2009 a fost publicată Decizia nr. 1257/2009 a Curții Constituționale, prin care s-a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009, privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, este neconstituțională.
Astfel fiind, conform art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, acțiunea se introduce direct la instanța de contencios administrativ competentă, nefiind obligatorie plângerea prealabilă conform art. 7 alin. (5) din aceeași Lege.
Rejudecând cauza în fond, după casarea cu trimitere dispusă prin decizia nr. 5503 din 9 decembrie 2010 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 51 din 1 aprilie 2011, a hotărât următoarele:
- a respins excepția tardivității primului capăt de cerere în anularea deciziei nr. 623 din 24 aprilie 2009 emisă de Directorul general al A.P.I.A., invocată de pârâta A.P.I.A., reținând, în esență, că acțiunea a fost formulată cu respectarea termenului prevăzut de art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, raportat la data de 6 noiembrie 2009 (când a fost publicată în M. Of. al României Decizia nr. 1257/2009 prin care Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea O.U.G. nr. 37/2009) și data formulării acțiunii, respectiv 7 decembrie 2009;
- a respins excepția lipsei de obiect al celui de-al treilea capăt de cerere, invocată de pârâta A.P.I.A., reținând că reclamanta a solicitat despăgubiri echivalente cu diferența de drepturi salariale de 50% din salariul de bază, neacordate ca urmare a aplicării O.U.G. nr. 37/2009, a H.G. nr. 606/2009 și a actelor administrative a căror anulare o solicită, începând cu luna iulie 2009, iar împrejurarea că, prin Ordinul nr. 3193/2009, salariul reclamantei a fost majorat cu 75% nu are relevanță pentru perioada anterioară lunii decembrie;
- a respins excepția de nelegalitate a H.G. nr. 606/2009, invocată de reclamanta B.D., reținând că art. 4 din hotărârea Guvernului este în acord cu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 1/2004 și ale art. 2 din Legea nr. 490/2004, în aplicarea cărora a fost emis actul;
- a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantă;
- a anulat decizia nr. 623 din 22 aprilie 2009 emisă de Directorul General al A.P.I.A. și Ordinul nr. 1626/2009 emis de ministrul agriculturii pădurilor și dezvoltării rurale;
- a obligat pe pârâții să-i plătească reclamantei despăgubiri, reprezentând diferența de 50% din salariul de bază pentru perioada 1 iulie-22 decembrie 2009.
Pe fondul cauzei, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:
Prin decizia nr. 623 din 24 aprilie 2009 emisă de Directorul general al A.P.I.A., reclamanta a fost eliberată din funcția publică de director executiv adjunct la Centrul Județean Neamț din cadrul A.P.I.A., funcție desființată în baza art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, reclamantei acordându-i-se un preaviz de 30 de zile la a cărui expirare urma să fie eliberată din funcție.
Eliberarea reclamantei din funcția respectivă a fost consecința exclusivă a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 37/2009, nefiind menționate alte împrejurări care să conducă la eliberarea reclamantei din funcție.
Ulterior, reclamanta s-a prezentat la concursul organizat în temeiul O.U.G. nr. 37/2009 pentru ocuparea funcției de director coordonator adjunct la aceeași instituție și, prin Ordinul nr. 1626/2009 emis de ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, a fost numită în funcția de director coordonator adjunct.
Instanța a constatat, însă, că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2009, publicată în M. Of., Partea I, nr. 668/6.10.2009, astfel că, la momentul pronunțării prezentei hotărâri nu mai sunt în vigoare dispozițiile legale pe baza cărora s-a dispus eliberarea reclamantei din funcție.
Mai mult decât atât, Curtea de apel a reținut că, prin Decizia nr. 1257/2009, publicată în M. Of., Partea I, nr. 758/6.11.2009, Curtea Constituțională a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice este neconstituțională.
Având în vedere cele reținute de Curtea Constituțională, că o menținere a actelor administrative contestate, care au fost emise în baza unui act normativ declarat neconstituțional ar pune în discuție supremația Constituției și ar permite prelungirea nelegală a unui comportament abuziv al autorității publice emitente. De vreme ce a fost declarat neconstituțional actul normativ care a constituit temeiul actelor administrative contestate, nu mai există niciun temei pentru a se reține că aceste acte ar fi emise cu respectarea supremației Constituției.
A mai reținut instanța că anularea actelor administrative nelegale implică înlăturarea oricăror efecte produse pentru trecut de aceste acte, astfel că este întemeiată cererea de obligare a pârâților la plata diferenței de 50% din salariul de bază pentru perioada 1iulie-22 decembrie 2009.
în ceea ce privește cererea de obligare la emiterea deciziilor necesare înregistrării în carnetul de muncă a evoluției situației juridice a reclamantei, instanța a constatat că este neîntemeiată, întrucât, din carnetul de muncă depus în copie la dosar, rezultă că au fost înregistrate toate schimbările intervenite în raportul de serviciu al reclamantei.
împotriva sentinței civile nr. 51 din 1 aprilie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 și dispozițiile art. 3041din C. proc. civ.
Printr-o primă critică din recurs, recurentul-pârât invocă inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, susținând că reclamanta nu a făcut dovada formulării plângerii prealabile, conform dispozițiilor art. 7 și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Printr-o a doua critică din recurs, recurentul-pârât invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a ministerului față de primul capăt de cerere, având ca obiect anularea Deciziei nr. 623 din 24 aprilie 2009 emisă de directorul general al A.P.I.A., susținând că este terț față de raporturile de serviciu stabilite între reclamantă și pârâta A.P.I.A.
Pe fondul cauzei, recurentul-pârât susține, în esență, că în mod netemeinic și nelegal instanța de fond a dispus obligarea ministerului la plata de despăgubiri, reprezentând diferența de 50% din salariul de bază pentru perioada 1 iulie-22 decembrie 2009, întrucât cererea de acordare a despăgubirilor este subsidiară cererii în anulare și este admisibilă numai în măsura în care se face dovada faptului că cererea principală a fost formulată cu respectarea prevederilor Legii nr. 554/2004, așa cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 și ale art. 1 alin. (6), art. 8 alin. (1), art. 18 alin. (3) și art. 19 din Legea nr. 554/2004. Or, susține recurentul-pârât că reclamantei în incumba obligația de a face dovada îndepliniri procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Analizând cauza, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041din C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.
După cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, reclamanta a învestit instanța cu o cerere având ca obiect două capete principale, respectiv anularea deciziei nr. 623 din 24 aprilie 2009 emisă de directorul general al A.P.I.A. și anularea Ordinului nr. 1626/2009 emis de ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, și două capete de cerere accesorii referitoare la plata drepturilor salariale și efectuarea de mențiuni în cartea de muncă, care urmează soarta cererilor principale.
Față de împrejurarea că, prin acțiune, reclamanta a solicitat anularea Ordinului nr. 1626/2009 emis de ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, este neîntemeiată critica din recurs referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, care are calitatea de emitent al acestui act contestat.
Critica din recurs referitoare la inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 nu poate fi primită, întrucât această chestiune a fost dezlegată irevocabil de instanța de recurs în cadrul primului ciclu procesual, când, prin decizia nr. 5503 din 9 decembrie 2010, înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a reținut că, deoarece reclamanta a înțeles să promoveze acțiunea în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, în contextul în care, în M. Of., Partea I nr. 758/6.11.2009, a fost publicată Decizia nr. 1257/2009 a Curții Constituționale, prin care s-a constatat că legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009, privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, este neconstituțională, nu este obligatorie îndeplinirea procedurii plângerii prealabile. în acest sens, sunt lipsite de echivoc dispozițiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "în situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicate în altă cauză, acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of. al României, Partea I".
Pentru aceleași argumente, este neîntemeiată și critica din recurs referitoare la obligarea pârâților la plata despăgubirilor, atâta timp cât susținerile recurentului se raportează tot la inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată pentru neîndeplinirea procedurii plângerii prealabile.
Pe fondul cauzei, instanța reține că nu se contestă faptul că actele contestate au fost emise în temeiul O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice care, la art. III alin. (1) și (3) a stabilit că: "(1) Funcțiile publice, funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de urgență, care face parte integrantă din aceasta, precum și adjuncții acestuia, se desființează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
(3) La expirarea termenului prevăzut la alin. (1) din prezenta ordonanță de urgență, serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de urgență vor fi conduse de un director coordonator al serviciului public deconcentrat. Directorul coordonator este ajutat de unul sau mai mulți adjuncți, în limita numărului de posturi care se desființează".
De asemenea, este necontestat că prin Decizia nr. 1257/2009, Curtea Constituțională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituție, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională, ca urmare a faptului că această ordonanță de urgență este lovită de un viciu de neconstituționalitate, fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora "Ordonanțele de urgență(_) nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului(_)".
Or, a argumentat Curtea Constituțională, prin O.U.G. nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria funcționarilor publici de conducere funcțiile de director executiv și director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale.
Totodată, este necontestat că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009 publicată în M. Of. nr. 668/6.10.2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituțională în privința dispozițiilor art. I pct. 1-5 și pct. 26, art. II,art. IV,art. V,art. VIII și anexa 1, cu motivarea că acestea conțin aceleași reglementări și aceleași soluții legislative ca și cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în privința neconstituționalității căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 1257/2009.
în plus, Curtea Constituțională a reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat și dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.
în esență, instanța de fond a motivat că actele administrative atacate sunt nelegale, întrucât au fost emise în temeiul unei ordonanțe de urgență în privința căreia Curtea Constituțională a statuat că este afectată de un viciu de neconstituționalitate, soluție legală și temeinică, având în vedere că, raportat la art. 126 alin. (6) din Constituție și art. 9 din Legea nr. 554/2004, este lipsit de efecte juridice un act administrativ care a fost dat în baza unei ordonanțe sau dispoziții din ordonanță care au fost declarate ca fiind neconstituționale.
Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ care a fost dat în baza unei ordonanțe sau dispoziție dintr-o ordonanță declarată ulterior neconstituțională, poate fi lipsit de efectele sale, dacă este atacat în termenele prevăzute la art. 9 din Legea nr. 554/2004, cum s-a procedat, de altfel, în cauza de față.
Pe cale de consecință, în mod corect instanța a dispus anularea actelor contestate și, în consecință, a dispus obligarea pârâților la plata despăgubirii reprezentând diferența de 50% din salariul de bază pentru perioada cuprinsă între data de 1 iulie 2009, data eliberării din funcție, și data de 22 decembrie 2009, când, prin Ordinul nr. 3193/2009, salariul reclamantei a fost majorat cu 75%.
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., înalta Curte a respins recursul ca nefondat, neexistând motive pentru reformarea sentinței potrivit art. 20 alin. (3) din Legea n.554/2004 sau art. 3041din C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5057/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5054/2011. Contencios → |
|---|
