ICCJ. Decizia nr. 5054/2011. Contencios
| Comentarii |
|
I. Circumstanțele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21 octombrie 2010 pe rolul Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ, reclamanta SC S. SAS a chemat în judecată pe pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală, D.G.F.P. Timiș, Biroul Soluționare Contestații (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "D.G.F.P. Timiș"), Agenția Națională de Administrare Fiscală, Autoritatea Națională a Vămilor, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj, Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Bihor (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "D.J.A.O.V. Bihor") și Agenția Națională de Administrare Fiscală, Autoritatea Națională a Vămilor, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "D.R.A.O.V. Timișoara"), solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună;
- anularea în totalitate a deciziei din data de 8 iunie 2010 emisă de pârâta D.G.F.P. Timiș privind soluționarea contestației formulate de SC S. SAS din Franța prin reprezentant fiscal SC B.C. SRL, Timișoara;
- anularea în totalitate a deciziei din data de 22.04.2010 emisă de pârâta D.J.A.O.V. Bihor privind soluționarea plângerii prealabile formulate de SC S. SAS din Franța, reprezentată fiscal prin SC B.C. SRL, Timișoara, împotriva procesului-verbal de control din 4 martie 2010;
- anularea în totalitate a deciziei din data de 4 martie 2010 pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal, emisă de pârâta D.J.A.O.V. Bihor;
- anularea în totalitate a deciziei din data de 4 martie 2010 pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal, emisă de pârâta D.J.A.O.V. Bihor;
- anularea în totalitate a deciziei din data de 4 martie 2010 pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal, emisă de pârâta D.J.A.O.V. Bihor;
- anularea în totalitate a procesului-verbal de control din data de 4 martie 2010, întocmit de inspectori vamali din cadrul pârâtei D.J.A.O.V. Bihor;
- restituirea către reclamantă a sumei de 1.411.392 RON, încasată prin executare silită de către pârâta D.R.A.O.V. Timișoara;
- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
Prin sentința nr. 59 din 19 ianuarie 2011, Tribunalul Timiș, secția de contencios administrativ a admis excepția necompetenței materiale a tribunalului, invocată de pârâta D.G.F.P. Timiș, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, în temeiul art. 159 pct. 2 din C. proc. civ. raport la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reținând că decizia emisă în soluționarea plângerii prealabile se referă la suma de 1.330.485 RON, care se situează peste pragul valoric de 500.000 RON.
învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 228 din 29 iunie 2011, prin care a admis excepția de necompetență materială și, în consecință, a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Timiș. Totodată, Curtea de apel a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus sesizarea înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, că obiectul principal al judecății îl constituie cererea de anulare a două acte administrativ-fiscale distincte, respectiv decizia pentru regularizarea situației nr. 109 din 4 martie 2010 și decizia pentru regularizarea situației nr. 110 din 4 martie 2010, ambele emise de o autoritate publică locală, D.J.A.O.V. Bihor, prin care au fost stabilite în sarcina societății obligații fiscale suplimentare în cuantum de 478.481 RON prin prima decizie, respectiv de 270.334 RON prin a doua decizie.
în raport cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Curtea de apel a reținut că instanța de contencios administrativ și fiscal competentă se stabilește în funcție de cuantumul obligațiilor fiscale stabilite prin fiecare decizie de regularizare, iar nu în funcție de cuantumul total stabilit prin cele două decizii, întrucât, dacă s-ar proceda contrar, competența materială nu ar mai fi stabilită prin lege, ci ar rămâne la aprecierea părții. în acest sens, Curtea de apel a reținut, cu titlu de exemplu, că, în cazul a două acțiuni separate prin care ar fi contestate cele două decizii de regularizare, competența ar reveni pentru fiecare tribunalului, pe când, în cazul contestării deciziilor printr-o singură acțiune, competența ar reveni curții de apel, situație de neacceptat deoarece competența materială nu ține de o astfel de opțiune.
II. Considerentele înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență
1. Argumente de fapt și de drept relevante
înalta Curte constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21,art. 22 alin. (3) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.
După cum rezultă din lucrările dosarului, înalta Curte reține următoarele:
Prin decizia nr. 1080/179 din data de 8 iunie 2010, pârâta D.G.F.P. Timiș, Biroul de soluționare contestații a soluționat contestația formulată de SC S. SAS din Franța, prin reprezentant fiscal SC B.C. SRL, Timișoara împotriva deciziei pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 108 din data de 4 martie 2010, a deciziei pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal din data de 4 martie 2010 și a deciziei pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 110 din data de 4 martie 2010, decizii emise de pârâta D.J.A.O.V. Bihor.
Prin decizia nr. 62 din data de 22 aprilie 2010, pârâta D.J.A.O.V. Bihor a respins plângerea prealabilă formulată de SC S. SAS din Franța, reprezentată fiscal prin SC B.C. SRL, Timișoara, împotriva măsurilor dispuse prin procesul-verbal de control din 4 martie 2010 întocmit de D.J.A.O.V. Bihor, privind plata la bugetul de stat a sumei de 1.330.485 RON, reprezentând datorie vamală și accesorii, stabilită în sarcina societății.
în fapt, procesul-verbal de control din 4 martie 2010, întocmit de inspectori vamali din cadrul D.J.A.O.V. Bihor, a vizat declarațiile vamale de import din 5 martie 2007, din 5 martie 2007 și din 5 martie 2007, iar, în urma controlului, s-a constatat că societatea a încheiat în mor eronat operațiuni vamale suspensive plasate în regim de admitere temporară (cu exonerarea totală sau parțială de drepturi de import) inițiate înainte de aderarea României la Uniunea Europeană și care s-au încheiat după aderare, prin punerea în liberă circulație, nerespectând prevederile din anexa nr. V pct. 4 alin. (13), alin. (16) și alin. (19) la Tratatul de aderare, precum și prevederile din documentul D.G. TAXUD nr. 1661/2006.
La procesul-verbal de control au fost atașate:
Decizia pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal din data de 4 martie 2010;
Decizia pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal din data de 4 martie 2010;
Decizia pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal din data de 4 martie 2010.
Rezultă, astfel, că, în urma unei singure operațiuni de control, finalizate prin întocmirea de către D.J.A.O.V. Bihor a procesului-verbal de control din 4 martie 2010, au fost emise toate cele trei decizii de regularizare a situației privind obligațiile suplimentare stabilite în sarcina societății reclamante în cuantum total de 1.330.485 RON.
Conform dispozițiilor art. 218 alin. (2) din C. proc. fisc., invocate de reclamantă drept temei legal pentru introducerea cererii de chemare în judecată, "Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii".
Astfel, în cauză, conform procedurii de contestare a actelor administrativ-fiscale reglementată de Titlul IX din C. proc. fisc., persoana (în speță, reclamanta SC S. SAS) care se consideră lezată prin actele administrative-fiscale (toate cele trei decizii de regularizare) poate contesta la instanța competentă numai decizia emisă în soluționarea contestației (decizia din data de 8 iunie 2010, pârâta D.G.F.P. Timiș, Biroul de soluționare contestații). A accepta teza propusă de Curtea de apel în privința determinării instanței competente în funcție de cuantumul valoric al obligațiilor fiscale stabilite prin fiecare dintre cele trei decizii de regularizare, ar însemna deschiderea a trei litigii diferite care, în esență, privesc însă aceeași situație administrativ-fiscală analizată în cadrul unui singur proces-verbal de control și finalizată printr-o singură decizie de soluționare a contestației, în condițiile în care numai acest din urmă act poate fi atacat la instanța de contencios administrativ, pentru a se asigura existența pe rolul instanțelor a unui litigiu unic în cadrul căruia să fie lămurită, în fapt și în drept, întreaga situație litigioasă.
Astfel fiind, înalta Curte reține că obiectul litigiului are caracter unitar și privește, în principal, conform dispozițiilor citate, legalitatea și temeinicia deciziei din data de 8 iunie 2010 emise de pârâta D.G.F.P. Timiș, iar, în subsidiar, legalitatea și temeinicia procesului-verbal de control la care sunt atașate deciziile de regularizare atașate procesului-verbal de control.
Pe cale de consecință, în raport cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care stabilesc o competență materială partajată între tribunal și Curtea de apel în funcție de pragul valoric al sumei de 500.000 RON, competența instanței se determină în funcție de cuantumul total al sumei vizate de actul administrativ-fiscal contestat, în speță decizia din data de 8 iunie 2010 emisă de pârâta D.G.F.P. Timiș, Biroul soluționare contestații.
înalta Curte reține că, întrucât actul contestat vizează obligații fiscale stabilite în sarcina societății reclamante în sumă totală de 1.330.485 RON, competența aparține Curții de apel, în raport cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. Completul de judecată este format din 2 judecători".
2. Temeiul legal al regulatorului de competență
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (5) din C. proc. civ., înalta Curte a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5036/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5042/2011. Contencios → |
|---|
