ICCJ. Decizia nr. 5062/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Sesizată ca urmare a pronunțării de către Tribunalul București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a sentinței nr. 3688 din 11 decembrie 2009 de declinare a competenței de judecare a cauzei, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 4794 din 29 noiembrie 2010, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții, cetățeni italieni rezidenți în România, A.P., B.G., R.G.; M.C. și T.G., în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Medicilor Dentiști din România, prin care solicitau anularea deciziei din 5 decembrie 2008, prin care au fost suspendați din organizația profesională până la terminarea cercetărilor efectuate de organele competente. Prin aceeași sentință au fost respinse excepțiile lipsei calității de reprezentant, nulității cererii de chemare în judecată și inadmisibilității acțiunii, invocate de pârât.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Cu privire la excepția nulității cererii de chemare în judecată și a lipsei calității de reprezentant, motivat de lipsa contractului de asistență juridică de la dosarul cauzei, prima instanță a reținut că, în conformitate cu art. 131 alin. (1) din Statutul Profesiei de Avocat "contractul de asistență juridică prevede întinderea puterilor pe care clientul le conferă avocatului, iar în baza acestuia avocatul se legitimează prin împuternicire avocațială, iar în conformitate cu alin. (2) în lipsa unor prevederi contrare avocatul este împuternicit să efectueze orice act specific profesiei pe care-l consideră necesar pentru realizarea intereselor clientului".
La dosar se află depuse atât contractele de asistență juridică cât și actele adiționale încheiate cu reclamanții iar din conținutul acestora rezultă că avocatul are posibilitatea semnării cererii de chemare în judecată astfel încât nu sunt întrunite dispozițiilor art. 133 alin. (1) din C. proc. civ. referitoare la nulitatea cererii.
în ce privește excepția lipsei calității de reprezentant, invocată în baza art. 161 din C. proc. civ., instanța de fond a reținut că, întrucât la dosarul cauzei sunt depuse contractul de asistență juridică și împuternicirea avocațială, și aceasta este neîntemeiată.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, întemeiată pe dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, prima instanță reține că a fost formulată procedura administrativă prealabilă, respectiv s-a formulat contestație împotriva deciziei nr. 12 din 5 decembrie 2008, astfel încât nu poate fi primită excepția lipsei procedurii prealabile deoarece, anterior formulării acțiunii la Tribunalul București, reclamanții prin avocat s-au adresat conducerii Colegiul Medicilor Dentiști din România, contestând decizia de suspendare, inclusiv reclamantul R.G. care a atașat, de asemenea, contestația sa împotriva aceleași decizii.
Dovada că decizia a fost mai întâi contestată la Colegiul Medicilor Dentiști din România rezultă și adresa din 16 martie 2009 emisă de conducerea Colegiul Medicilor Dentiști din România adresată apărătorului reclamanților în cauză, din care rezultă că s-a formulat plângere administrativă la 23 septembrie 2009 și înregistrată din aceeași dată la Colegiul Medicilor Dentiști din România, prin care însuși pârâtul solicită să-i fie comunicate documentele deținute de avocat cu privire la cetățenii italieni, reclamanți în cauză, respectiv contracte individuale de muncă, certificat de membru la Colegiul Medicilor Dentiști din România Bihor, acte care dovedesc domiciliul acestora în România, respectiv în județul Bihor.
Cu privire la fondul cauzei.
Reclamanții, cetățeni italieni, contestă decizia nr. 12 din 5 decembrie 2008 prin care s-a dispus suspendarea certificatelor de liberă practică eliberate de Colegiul Medicilor Dentiști din România Bihor. Prin cererea introductivă, au solicitat instanței să se constate nulitatea deciziei contestate, motivat de faptul că nu sunt respectate prevederile art. 108 alin. (2) și art. 113 din Regulamentul de organizare și funcționare a Colegiul Medicilor Dentiști din România; or, dispozițiile la care se face referire prin acțiune fac parte din capitolul referitor la sancțiuni disciplinare, neaplicabile în speță.
Consiliul Național al Colegiul Medicilor Dentiști din România nu a fost sesizat cu soluționarea unei acțiuni disciplinare față de reclamanți, medici stomatologi, deoarece organul competent cu soluționarea cauzelor disciplinarea este Comisia Superioară de Disciplină așa cum prevăd dispozițiile Legii nr. 95/2006, aplicabile în speță.
Măsura luată prin decizia contestată a fost motivată de faptul că prin adresa din 7 iunie 2007 Ministerul Public, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. a sesizat Colegiul Medicilor Dentiști din România de existența unui dosar de urmărire penală, așa cum rezultă din copia adresei aflată la dosar. Din adresa emisă de Ministerul Public se reține că se fac cercetări privind studiile medicale și diplomele obținute pentru mai mulți cetățeni italieni printre care se află și reclamanții.
Aceștia au făcut dovada că sunt înscriși în Colegiu, fiindu-le emise certificate de înscriere eliberate de Colegiul Medicilor Dentiști din Bihor și ulterior sesizării primite de la D.N.A. existând dubii cu privire la modul de obținere a unor diplome de studii în România s-a solicitat Colegiului Teritorial Bihor documentele referitoare la eliberarea certificatului de membru pentru fiecare dintre cetățenii italieni.
Deși reclamanții au susținut că locuiesc pe teritoriul României, nu s-a făcut dovada acestor afirmații, aceasta fiind o condiție prevăzută de dispozițiile Legii nr. 95/2006.
De asemenea, din adresa emisă de Parlamentul României, Camera Deputaților, Comisia pentru sănătate și familie, emisă din 24 iulie 2008, se reține că s-a solicitat pârâtului ca, în cazul în care nu există documentație completă privind aprobarea dreptului de practică, se impune anularea acestuia pentru cetățenii italieni, reclamanți în cauză, astfel încât Consiliul Național care a avut loc la 5 decembrie 2008 a decis suspendarea certificatelor de liberă practică și a drepturilor ce decurg din acestea, eliberate de Colegiul Medicilor Dentiști din România-Bihor pe numele reclamanților.
Deși li s-a solicitat reclamanților de către pârât să depună o serie de documente în vederea soluționării contestației formulate, adresa fiind emisă către avocatul acestora din 16 martie 2009, din dosarul Tribunalului București, nu s-a făcut dovada că reclamanții au răspuns la solicitările pârâtului.
Prin urmare, concluzionează instanța de fond, nu se poate reține culpa pârâtului în lipsa răspunsului solicitat de către reclamanți la contestația formulată, nefăcându-se nicio dovadă împotriva celor reținute prin decizia contestată din 5 decembrie 2008.
împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs atât reclamanții, cât și pârâtul.
Prin recursul declarat de recurentul-pârât, recurs care se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. se solicită modificarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii excepțiilor invocate, iar pe fond menținerea soluției de respingere a acțiunii reclamanților.
în ceea ce privește aspectul de nelegalitate invocat acesta privește greșita respingere a excepțiilor de procedură și de fond invocate aspecte care privesc greșita aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor art. 161 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ., a dispozițiilor art. 133 alin. (1) din C. proc. civ. și a dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Recurentul-pârât arată că a invocat următoarele excepții la instanța de fond, excepții respinse în mod nelegal;
1 - excepția lipsei calității de reprezentant, în raport de dispozițiile art. 82 și art. 112 pct. 6 din C. proc. civ.;
2 - excepția nulității cererii de chemare în judecată, în raport de dispozițiile art. 133 alin. (1) din C. proc. civ.;
3 - excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile în raport de dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în ceea ce privește pe reclamantul B.G.;
4 - excepția inadmisibilității acțiunii pentru toți reclamanții care nu au respectat termenul în care erau obligați să efectueze procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și nu au probat existența unor motive justificate privind depășirea acestui termen.
Pe fondul cauzei, recurentul-pârât apreciază ca legală și temeinică soluția de respingere pronunțată prin sentința atacată ținând cont că măsura administrativă contestată respectiv suspendarea dreptului de liberă practică acordat reclamanților până la finalizarea cercetărilor efectuate de organele competente.
Se arată că cercetările penale efectuate de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție nu au fost finalizate până la data formulării prezentului recurs.
în recursul declarat de recurenții-reclamanți se critică pe fond soluția de respingere a acțiunii reclamanților invocându-se motive de recurs care se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 5, pct. 7, pct. 8 și pct. 9 din C. proc. civ. solicitându-se casarea cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe pentru a se pronunța motivat în raport de probele administrate pe toate cererile formulate de reclamanți, conform art. 312 alin. (5) din C. proc. civ.
în motivele de recurs se arată că sentința atacată nu este motivată, în fapt și în drept, în raport de dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., fapt care atrage nulitatea, în raport de dispozițiile art. 297 alin. (1) raportat la art. 316 din C. proc. civ. și constatarea că instanța nu a cercetat fondul cauzei.
Se invocă faptul că instanța de fond a interpretat greșit și eronat probele administrate, existând o vădită contradictorialitate în cuprinsul considerentelor fiind îndeplinite condițiile motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și pct. 8 din C. proc. civ.
în ceea ce privește pe fond soluția de respingere a acțiunii reclamanții-recurenți invocă greșita aplicare a legii în ceea ce privește soluția recurată prin care a fost respinsă acțiunea având ca obiect anularea deciziei din 5 decembrie 2008 contestată atât pentru neîndeplinirea condițiilor de formă cât și pentru inexistența unui temei legal pentru emiterea unei decizii de suspendare a certificatelor de liberă practică până la finalizarea cercetărilor efectuate de organele competente.
La dosar recurentul-pârât a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului declarat de recurenții-reclamanți ca nefondat și menținerea ca legal emisă a hotărârii recurate în ceea ce privește soluția de respingere a acțiunii ca neîntemeiate.
Curtea analizând recursurile declarate , în raport de motivele invocate va aprecia pentru următoarele considerente ca fondat recursul declarat de recurentul-pârât și ca nefondat recursul declarat de recurenții-pârâți.
Recursul declarat de recurentul-pârât este întemeiat, în raport de soluția instanței de fond pronunțată în baza art. 137 alin. (1) din C. proc. civ. prin care au fost respinse excepțiile de procedură și de fond invocate de autoritatea pârâtă.
Curtea apreciază că în parte hotărârea recurată este în parte nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a legii în ceea ce privește respingerea excepției lipsei calității de reprezentant și a excepției lipsei procedurii prealabile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru o parte din reclamanți.
Astfel, din actele depuse rezultă că în mod greșit a fost respinsă excepția calității de reprezentant, în raport de dispozițiile art. 161 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ. pentru reclamanții B.G. și A.P. care au făcut dovada calității de reprezentant în baza contractului de asistență juridică încheiat în condițiile și formele precizate de lege.
Contractele de asistență juridică depuse la dosar nu privesc acești reclamanți, iar cererea de chemare în judecată nu a fost însușită de aceștia.
Pe cale de consecință apare ca întemeiată excepția lipsei calității de reprezentant pentru reclamanții B.G. și A.P.
în ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 aceasta apare întemeiată în parte numai în ceea ce privește pe reclamantul R.G. Din actele dosarului rezultă că au formulat procedură prealabilă reclamanții A.P. M.C. și T.G. la 23 februarie 2009, la dosar neexistând solicitarea numitului în acest sens de revocare a deciziei contestate nefiind valabilă solicitarea din 2 mai 2009.
în ceea ce privește pe reclamantul B.G. acesta nu a probat îndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dar față de acesta operează cu prioritate excepția de procedură a lipsei calității de reprezentant.
în ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii pentru neformularea în termen de 30 de zile de la comunicare a procedurii prealabile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Curtea apreciază că nu poate fi reținută în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Plângerea prealabilă a fost efectuată de o parte din reclamanți, cetățeni străini, în cadrul termenului de 6 luni de la data emiterii deciziei contestate, astfel decizia a fost emisă la 5 decembrie 2008 și a fost contestată la 23 februarie 2009.
Față de cele contestate mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ. va admite recursul declarat de pârâtul Colegiul Medicilor Dentiști din România.
Va modifica, în parte sentința atacată și în consecință;
Va admite excepția lipsei calității de reprezentant pentru reclamanții B.G. și A.P. și va admite excepția lipsei procedurii prealabile pentru reclamantul R.G.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Recursul declarat de recurenții-reclamanți, Curtea îl apreciază ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 5, pct. 7, pct. 8 și pct. 9 din C. proc. civ.
în cauză nu se poate reține motivul de casare cu trimitere prevăzut de art. 304 pct. 5 din C. proc. civ. și care privește nemotivarea hotărârii contestate sau existența unei motivări contradictorii de natură a considera că au fost încălcate dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. și că s-ar impune casarea cu trimitere pentru necercetarea fondului cauzei.
Instanța de fond și-a motivat în fapt și în drept soluția de respingere pe fond a acțiunii, fiind respectate dispozițiile art. 261 pct. 5 din C. proc. civ. în sensul existenței posibilității instanței de recurs de a verifica legalitatea și temeinicia sentinței recurate.
în consecință, Curtea apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 312 alin. (5) din C. proc. civ. pentru a se dispune casarea cu trimitere spre rejudecare.
în ceea ce privește celelalte motive de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 din C. proc. civ. Curtea le apreciază ca nefondate.
Astfel în cauză nu se poate reține existența unor motive contradictorii, aprecierea greșită a probelor administrate sau aplicarea greșită a legii în raport de situația de fapt.
Curtea apreciază că motivele de fapt și de drept justifică situația de respingere a acțiunii în condițiile în care nu au fost reținute motivele de nulitate și de nelegalitate invocate de recurenții- reclamanți.
Faptul că instanța de fond nu a motivat expres toate aspectele de nelegalitate invocate nu infirmă legalitatea și temeinicia sentinței de fond.
Prin decizia nr. 12 din 5 decembrie 2008 s-a dispus de autoritatea competentă în raport de cercetările penale în curs desfășurate în dosar. "suspendarea până la finalizarea cercetărilor efectuate de organele competente a certificatelor de liberă practică și a drepturilor ce decurg din aceasta". Această decizie nu a fost adoptată în soluționarea unei proceduri disciplinare și pe cale de consecință nu sunt aplicabile dispozițiile legale privind procedura disciplinară.
Această decizie s-a adoptat ca o măsură administrativă provizorie și necesară avându-se în vedere cercetarea penală în curs astfel cum în mod corect s-a reținut de instanța de fond.
Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ. a respins recursul reclamanților ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond pe fondul cauzei.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5061/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5044/2011. Contencios → |
|---|
