ICCJ. Decizia nr. 5061/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Circumstanțele cauzei
Prin încheierea de ședință din 21 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a sesizat secția de contencios administrativ și fiscal, cu soluționarea excepției de nelegalitate a art. 17 lit. i) din H.G. nr. 1043/2004, invocată de apelanta reclamantă P.L. (fostă P.A.L.), în dosarul înregistrat la instanța de trimitere din 2009, dispoziții în conformitatea căreia, pentru încheierea contractului de racordare, solicitantul trebuie să depună, anexat cererii de racordare proprietarului/proprietarilor instalației de utilizare a gazelor naturale.
Susține autoarea excepției că prevederile art. 17, lit. i) din H.G. nr. 1043/2004, încalcă prevederile art. 480 din C. proc. civ., întrucât contravine dreptului de folosință al proprietății comune.
Soluția instanței de fond
Prin sentința nr. 3090 din 20 aprilie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 17 lit. i) din H.G. nr. 1043/2004, invocată de reclamanta P.L., în dosar, al secției comerciale, a aceleiași instanțe, în contradictoriu cu pârâții SC D.S. SA, SC D.S.R. SRL și Guvernul Românei.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Conform O.G. nr. 60/2000 privind reglementarea activităților din sectorul gazelor naturale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 463/2001,art. 22 alin. (2) și alin. (4), accesul la sistemul de transport și la sistemele de distribuție a gazelor naturale se realizează în regim reglementat, cu obligația transportului și/sau distribuitorului de a face publice tarifele și/sau alte condiții și obligații privind accesul reglementat la sistemele de transport și distribuție.
în contextul armonizării legislației din România cu prevederile Directivei 2003/55/CE privind reglementările comune pentru piața internă în sectorul gazelor naturale se impune reglementarea accesului la rețelele de transport și de distribuție a gazelor naturale.
Racordarea solicitanților la rețelele de transport și de distribuție, pe baza unor tarife prestabilite, este o practică obișnuită în majoritatea țărilor din Uniunea Europeană.
în baza atribuțiilor și competențelor conferite prin O.G. nr. 41/2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 791/2001, Autoritatea Naționala de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale, la propunerea operatorilor de transport și de distribuție a elaborat regulamentele de acces la sistemul de transport și, respectiv, la sistemele de distribuție a gazelor naturale.
în elaborarea regulamentelor s-a avut în vedere asigurarea accesului nediscriminatoriu la sistemul de transport și la sistemele de distribuție a gazelor naturale pentru toți solicitanții/utilizatorii, printr-o abordare de detaliu a procesului de acordare a accesului.
în conformitate cu legislația în vigoare, serviciul de distribuție este serviciu public de interes național. Sistemul național de transport (S.N.T.) face parte din domeniul public al statului și este de importanță strategică.
Având în vedere aceste circumstanțe se impune ca reglementarea accesului la sistemul de transport și la sistemele de distribuție să fie aprobată și aplicată unitar, la nivel național, în baza unei hotărâri a Guvernului.
Regulamentele de acces stabilesc condițiile de rezervare, de principiu, a unor capacități și de racordare la sistemele de transport și de distribuție precum și tarifele aferente acestora.
Odată cu intrarea în vigoare a hotărârii Guvernului se impune abrogarea H.G. nr. 538/1999 privind condițiile de emitere a acordului de utilizare și consum a gazelor naturale, pentru a nu se crea paralelisme legislative; de altfel, acest act normativ este căzut în desuetudine. Realitățile economice de pe piața gazelor naturale sunt de fond altele decât cele avute în vedere la data emiterii H.G. nr. 538/1999.
Prin aceste regulamente este consfințită includerea în patrimoniul operatorului de transport/operatorului de distribuție a instalațiilor de racordare, ceea ce conferă posibilitatea recunoașterii costurilor operaționale pentru realizarea serviciului de transport și, respectiv, de distribuție utilizând aceste bunuri.
Având în vedere că atât activitatea de transport cât și cea de distribuție a gazelor naturale au caracter de monopol natural, prin stabilirea unor tarife de racordare unitare, la un nivel rezonabil, pe teritoriul României se realizează o protecție evidentă a consumatorilor față de unele practici abuzive care au loc în prezent.
Refuzul accesului la sistemul de transport/de distribuție este posibil numai în cazuri justificate, conform legii.
încălcarea prevederilor prezentelor regulamente atrage răspunderea contravențională. Constatarea și sancționarea contravențiilor se va face prin agenții constatatori ai Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale.
Concluzionează prima instanță, în raport cu argumentele prezentate, că în vederea finalizării procesului de privatizare în domeniul distribuției de gaze naturale s-a impus completarea legislației din România, fiind necesară și oportună în acest sens aprobarea prin hotărâre de Guvern a regulamentelor sus menționate.
Recursul
împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta.
în motivarea cererii de recurs, reclamanta P.L. a arătat în esență următoarele:
- Instanța de fond nu a analizat observațiile și criticile reclamantei. Astfel reclamanta a criticat încălcarea prin art. 17 din H.G. nr. 1043/2004 a art. 480 din C. civ., iar instanța vorbește despre armonizarea tarifelor la gazele naturale, fără o examinare efectivă a argumentelor reclamantei.
în fapt, a arătat recurenta că a încheiat cu pârâta SC D.S. SA, contractul de furnizare a gazelor naturale pentru imobilul situat în București, imobil proprietate comună a acesteia și a fostului său soț P.A.A.
Ulterior după desfacerea căsătoriei, fostul soț a solicitat abuziv rezilierea contractului încheiat de recurentă în nume personal și în calitate de coproprietar al imobilului iar intimata, pârâtă a reziliat unilateral contractul considerând că a fost întocmit eronat în absența acordului fostului titular de contract, fostul soț.
- Arată recurenta că art. 17 lit. i) din H.G. nr. 1043/2004 este dat cu încălcarea art. 480 din C. civ., întrucât se încalcă dreptul de folosință al proprietății comune, fiind afectat și interesul minorei prin lipsirea de utilitățile necesare.
Se ignoră astfel și dreptul de coproprietate asupra instalației de utilizare a gazelor naturale care o îndreptățește să beneficieze ori de unul din cele două puncte de consum existente ori de altă modalitate tehnică de furnizare de gaze.
- Se arată de asemenea că art. 17 lit. i) din H.G. nr. 1043/2004 încalcă art. 44 din Constituția României privind garantarea dreptului de proprietate și de asemenea încalcă art. 40 lit. c) și lit. d) din Legea gazelor nr. 351/2005, furnizorul fiind obligat să asigure continuitatea și siguranța în furnizarea gazelor naturale contractate.
întâmpinarea
Pârâtul, intimat Secretariatul General al Guvernului, a formulat întâmpinare la cererea de recurs și a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată. Se arată că prin H.G. nr. 1043/2004 s-a urmărit accesul nediscriminatoriu la sistemul de transport și la sistemele de distribuție a gazelor naturale pentru toți solicitanții/utilizatorii.
Considerentele și soluția instanței de recurs
Recursul nu este fondat.
Excepția de nelegalitate invocată de recurentă și care urmează a fi analizată privește art. 17 lit. i) din H.G. nr. 1043/2004 potrivit căruia "Pentru încheierea contractului de racordare, solicitantul va depune anexat cererii de racordare următoarele documente:_i). Acordul proprietarului/proprietarilor instalației de utilizare a gazelor naturale la care se realizează racordarea, în cazul în care alimentarea obiectivului nu necesită realizarea unui branșament, deoarece există posibilitatea tehnică de racordare la o instalație de utilizare existentă".
Din situația de fapt prezentată de recurenta, reclamantă înalta Curte reține că atunci aceasta era coproprietar, în devălmășie, fiind căsătorită cu celălalt coproprietar P.A.A. pârâta intimată a încheiat cu aceasta contractul de furnizare gaze naturale din 7 februarie 2008, în virtutea dreptului său de administrare comună.
Această situație a fost posibilă și pentru că exista deja o instalație de utilizare a gazelor naturale cu două puncte de consum, instalație care are ca titular de contract pe fostul soț P.A.A. Contractul de execuție fiind încheiat în timpul căsătoriei, acesta având tot un drept de administrare și beneficiind de prezumție a mandatului tacit (art. 35 din C. fam.).
Având în vedere că după desfacerea căsătoriei, recurenta, reclamantă a rămas cu fostul soț în coproprietate asupra imobilului, pârâta-intimată a considerat incidente dispozițiile art. 17 alin. (1) lit. i) din H.G. nr. 1043/2004 și a reziliat unilateral contractul de furnizare gaze naturale cu reclamanta pentru lipsa acordului coproprietarului fostului soț.
Art. 480 din C. civ. prevede "Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și a dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege".
Art. 44 alin. (2) teza I din Constituția României prevede "Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular".
Prin coproprietatea ordinară rezultată ca efect al desfacerii căsătoriei, regula consimțământului tacit care funcționa în timpul căsătoriei se schimbă în consimțământ unanim al coproprietarilor în ceea ce privește actele de orice fel cu privire la bun, fiecare coproprietar are folosința bunului dar este obligat ca exercitarea acestei folosințe să nu aducă atingere dreptului egal al celuilalt coproprietar.
Se apreciază că în cauză nu sunt încălcate dispozițiile arătate mai sus, prevederile art. 17 alin. (1) lit. i) din H.G. nr. 1043/2004, nu aduc atingere dreptului de proprietate așa cum este analizat în speță. Având în vedere situația de fapt prezentată se reține că nu prevederile atacate cu excepția de nelegalitate vatămă interesele recurentei/reclamante ci mai exact modul de aplicare al acestora de către instituția pârâtă.
Astfel, constată înalta Curte că în cauză prin prisma și a prevederilor invocate a fi încălcate, instanța fondului cauzei va analiza temeinicia/sau netemeinicia cererii reclamantei-recurente.
Analizarea dreptului de coproprietate al celor două părți asupra imobilului din sector 1, este o problemă de interpretare și de punere în aplicare a dispozițiilor art. 17 alin. (1) lit. i) din H.G. nr. 1043/2004.
Faptul că fostul soț este titular cont contract de execuție instalație de utilizare la data de 21 februarie 2005 (în timpul căsătoriei), îl plasează pe acesta în aceeași poziție ca a reclamantei privind acordul celuilalt coproprietar, nefiind prezumat mandatul tacit ca în timpul căsătoriei, în ceea ce privește chiar derularea acestui contract sau a vreunui alt contract de furnizare gaze naturale pe numele său. Instituția pârâtă nu poate considera în lipsa unei hotărâri judecătorești privind partajul că fostul soț este proprietar absolut asupra instalațiilor de branșament a sumelor de bani cheltuite în acest scop etc. și deci nu poate discrimina recurenta (cu atât mai mult cu cât aceasta are în îngrijire un copil de 10 ani), trebuind să aplice același regim și fostului soț. însă toate acestea vor fi analizate de către instanța care va cerceta temeinicia fondului cererii recurentei fiind așa cum s-a precizat o argumentare care ține de punerea în aplicare a prevederilor legale atacate în conformitate cu art. 4 alin. (1) Legea nr. 554/2004.
Art. 40 lit. c) și lit. d) din Legea nr. 351/2004, face referire la consumatori situați în zonele în care furnizorul deține și licența de distribuție a gazelor naturale ori intimata, pârâtă SC D.S.R. SRL este doar distribuitor de gaze naturale, furnizor fiind o altă societate SC G.D.F.S.E.R. SA.
Prin urmare aceste dispoziții nu prezintă relevanță în soluționarea excepției de nelegalitate invocate însă lit. d) privind continuitatea în furnizarea gazelor naturale poate fi avută în vedere în soluționarea fondului (existând și reglementare europeană în acest sens).
Față de cele arătate mai sus, considerând că dispozițiile art. 17 alin. (1) lit. i) din H.G. nr. 1043/2004 nu încălcau prevederile legale arătate mai sus și că ceea ce o vătăma pe recurentă era modul de aplicare al acestor dispoziții legale, în conformitate cu prevederile art. 3041raportat la art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5063/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5062/2011. Contencios → |
|---|
