ICCJ. Decizia nr. 5063/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 613 din 23 decembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul E.G., în contradictoriu cu pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul Justiției, a anulat fișa de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale reclamantului pe anul 2009, întocmită la data de 4 ianuarie 2010 de către directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, precum și procesul-verbal de soluționare a contestației din 1 iulie 2010 și a respins capătul de cerere privind acordarea calificativului, ca inadmisibil, și pe cel privind daunele morale, ca nefondat.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
în prealabil, prima instanță a stabilit că pârâtul Ministerul Justiției are calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece conform art. 1 din H.G. nr. 1894/2004 privind organizarea, funcționarea și atribuțiile Administrația Națională a Penitenciarelor, aceasta "este o instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Justiției", subordonare care este confirmată prin contrasemnarea de către ministrul justiției a procesului verbal de soluționarea contestației reclamantului.
Cu privire la fondul cauzei.
Prin fișa de evaluare a performanțelor profesionale ale reclamantului E.G., director la Penitenciarul T.J., întocmită la data de 4 ianuarie 2010 de către Directorul General al Administrației Naționale a Penitenciarelor s-a stabilit nota finală a evaluării de 1,11, fiindu-i acordat calificativul nesatisfăcător. Perioada supusă evaluării a fost de la data de 1 decembrie 2008 la data de 1 decembrie 2009.
Rezultatul evaluării i-a fost comunicat reclamantului la data de 27 ianuarie 2009 , acesta formulând obiecțiuni la evaluarea efectuată.
Fișa de evaluare a fost contrasemnată de către subsecretarul de stat R.G., fără a fi completată rubrica privind data la care a fost efectuată această operațiune.
împotriva rezultatului evaluării reclamantul a formulat contestație ce a fost înregistrată M.J. din 18 mai 2010.
Prin procesul verbal de soluționare a contestației din 1 iulie 2010 întocmit de Administrația Națională a Penitenciarelor și contrasemnat de M.J., s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a contestației.
Evaluarea funcționarilor publici reprezintă o activitate cu un caracter deosebit de important pentru evoluția și cariera acestora, motiv pentru care legiuitorul i-a acordat o atenție deosebită, reglementând prin art. 4-art. 13 din Ordinul Ministrului Justiției nr. 2792/C/2004, în mod exhaustiv desfășurarea acesteia, prin stabilirea unor proceduri etapizate, a unor criterii cu un grad cât mai înalt de obiectivitate, și care totodată sunt determinate și cuantificate, tocmai pentru a se asigura posibilitatea verificării respectării întregii proceduri de evaluare.
în absența acestora s-ar introduce arbitrariul în procedura evaluării, lăsând astfel la latitudinea evaluatorului, respectarea sau nerespectarea anumitor etape sau criterii, situație contrazisă de caracterul imperativ al normelor privind procedura evaluării.
Din conținutul fișei de evaluare rezultă că la 17 din cele 20 de obiective a fost acordată nota minimă -1, iar la celelalte 3, note puțin peste minim, fără a exista o motivare a punctajului acordat.
Instanța de fond reține că, orice decizie de natură a produce efecte privind drepturile și libertățile trebuie motivată, mai ales din perspectiva posibilității persoanei și a societății de a aprecia asupra legalității și temeiniciei măsurii, respectiv asupra respectării limitelor dintre puterea discreționară și arbitrariu.
A accepta teza potrivit căreia autoritatea publică emitentă a actului nu trebuie să-și motiveze actele echivalează cu golirea de conținuta esenței democrației, a statului de drept bazat pe principiul legalității.
Obligația autorității emitente de a motiva actul administrativ constituie o garanție contra arbitrariului administrației publice și se impune mai ales în cazul actelor prin care se suprimă drepturi sau situații juridice individuale.
De altfel, și în jurisprudența comunitară se reține că motivarea trebuie să fie adecvată actului emis și trebuie să prezinte de o manieră clară și univocă algoritmul urmat de instituția care a adoptat măsura atacată, astfel încât să le fie permis persoanelor vizate să stabilească motivarea măsurilor și de asemenea să permită Curților Comunitare competența să efectueze revizuirea actului.
Așa cum a decis Curtea Europeană de Justiție, amploarea și detalierea motivării depind de natura actului adoptat, iar cerințele pe care trebuie să le îndeplinească motivarea depind de circumstanțele fiecărui caz, o motivare insuficientă sau greșită este considerată a fi echivalentă cu o lipsă a motivării actelor. Mai mult, insuficiența motivării sau nemotivarea atrage nulitatea sau nevalabilitatea actelor comunitare.
O detaliere a motivelor este necesară și atunci când instituția emitentă dispune de o largă putere de apreciere, căci motivarea conferă actului transparență, particularii putând verifica dacă actul este corect fundamentat și în același timp permite exercitarea de către Curte a controlului jurisdicțional.
Față de cele expuse, prima instanță reține că actul administrativ atacat este nemotivat, motivarea reprezentând astfel cum s-a arătat o obligație generală a autorității publice, aplicabilă oricărui act administrativ, îndeplinind un dublu rol: acela de transparență în profitul beneficiarului actului, care va putea să verifice dacă actul este sau nu întemeiat, precum și acela de a conferi instanței un instrument eficient în vederea realizării controlului judiciar, având astfel posibilitatea de a verifica elementele de fapt și de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ.
Sancțiunea pentru nemotivarea actului administrativ nu poate fi decât anularea acestuia.
De asemenea, se arată în considerentele sentinței atacate, potrivit dispozițiilor art. 9 din Ordinul nr. 2792/C/2009 emis de Ministerul Justiției pentru aprobarea criteriilor privind evaluarea performanțelor activității profesionale a funcționarilor publici din sistemul Administrației Penitenciare, precum și a magistraților detașați în sistemul penitenciar, procedura de evaluare se realizează în 3 etape: completarea fișei de evaluare de către evaluator, interviul și contrasemnarea fișei de evaluare.
Art. 13 din același act normativ prevede că interviul, ca etapă a procesului de evaluare, reprezintă un schimb de informații care au loc între evaluator și funcționarul public.
Dispozițiile legale citate anterior, instituie în mod imperativ etapa interviului, ca etapă componentă a procesului de evaluare.
Or, în cauza dedusă judecății, evaluarea performanțelor profesionale ale reclamantului pe anul 2009 a fost efectuată fără parcurgerea acestei etape, reclamantul luând cunoștință despre rezultatul evaluării la data de 27 ianuarie 2010, după ce fișa de evaluare fusese semnată și completată de către evaluator.
Astfel, constată instanța de fond, între reclamant și evaluator nu a avut loc un schimb de informații, conform art. 13 din Ordinul Ministrului Justiției nr. 2792/2004 reclamantul luând cunoștință despre rezultatul evaluării cu ocazia comunicării fișei de evaluare la data de 27 ianuarie 2010, după ce aceasta la data de 4 ianuarie 2010 fusese completată, datată și semnată de către evaluator.
Dat fiind faptul că procedura de evaluare a activității profesionale a reclamantului pentru anul 2008 a fost efectuată cu nerespectarea dispozițiilor art. 9 și art. 13 din Ordinul Ministrului Justiției nr. 2792/2004, iar notarea s-a realizat fără a exista o motivare, prima instanță apreciază că atât fișa de evaluare și procesul verbal de soluționare a contestației administrative sunt nelegale și, pe cale de consecință urmează a se dispune anularea acestora .
Cu privire la capătul de cerere având ca obiect acordarea calificativului "foarte bun", instanța de fond a reținut că nu are competența de a modifica calificativele acordate prin raportul de evaluare, întrucât astfel, depășind atribuțiile judecătorești, s-ar substitui persoanei căreia îi revine, potrivit legii, competența de a realiza activitatea de evaluare.
Prima instanță a respins petitul privind acordarea despăgubirilor sub forma daunelor morale, reținând că nu s-a produs vreo dovadă în sensul că afecțiunile medicale ar fi fost determinate s-au agravate de situația de fapt dedusă judecății privind prejudiciul moral suferit de către reclamant; totodată, s-a apreciat că reparația acordată de către instanță prin anularea actelor administrative este suficientă și acoperitoare.
împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs pârâții.
în motivarea recursurilor formulate, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., recurenții-pârâți au susținut în esență că în mod greșit instanța de fond a apreciat ca fiind întemeiată în parte cererea formulată de reclamant, dispunând anularea fișei de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale reclamantului pe anul 2009 precum și procesul verbal de soluționare a contestației din 1 iulie 2010.
Astfel, au susținut recurenții că atât fișa de evaluare cât și procesul verbal privind soluționarea contestației reclamantului au fost întocmite cu respectarea prevederilor Ordinului Ministrului Justiției nr. 2792/2004 și că în cauză nu există motive pentru anularea acestora.
Recurenta-pârâtă Administrația Națională a Penitenciarelor a invocat și motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 4 din C. proc. civ. , susținând în esență că prin anularea fișei de evaluare instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, întrucât procesul de evaluare este atributul exclusiv al evaluatorului iar actul respectiv nu are regimul juridic al unui act administrativ.
în ceea ce privește recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Justiției, acesta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 5 din C. proc. civ. susținând că instanța de fond a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât nu a menționat în dispozitivul sentinței pronunțate, calea de atac și termenul în care aceasta se poate declara.
Intimatul E.G. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor formulate și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate, susținând în esență că în mod corect s-a reținut de instanța de fond că nu există o motivare cu privire la punctajul acordat și că nu a fost respectată procedura de evaluare reglementată prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 2792/C/2004.
Analizând sentința atacată în raport de criticile formulate de recurenți, în raport de dispozițiile legale incidente cât și în temeiul dispozițiilor art. 3041din C. proc. civ., înalta Curte constată că recursurile formulate în cauză sunt nefondate.
în ceea ce privește criticile recurentei-reclamante Administrația Națională a Penitenciarelor în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 4, potrivit cărora instanța de fond și-a depășit atribuțiile judecătorești prin anularea fișei de evaluare întrucât procesul de evaluare reprezintă atributul exclusiv al evaluatorului, instanța d control judiciar le apreciază ca fiind nefondate.
Motivul de recurs invocat presupune incursiunea autorității judecătorești în sfera activității autorității executive sau legislative astfel cum este consacrată de Constituție sau de o lege organică prin săvârșirea unor acte care intră în atribuțiile unei alte autorități decât cea judecătorească.
în speță, instanța de fond nu și-a depășit atribuțiile judecătorești analizând în baza competențelor legale actele administrative atacate în temeiul dispozițiilor art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cât și prin raportare la prevederile Ordinului Ministrului Justiției nr. 2792/C/2004.
Criticile formulate de recurentul-pârât Ministerul Justiției în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 5 privind excepția lipsei calității procesuale pasive sunt nefondate întrucât potrivit dispozițiilor art. 1 din H.G. nr. 1894/2004 Administrația Națională a Penitenciarelor este o instituția publică aflată în subordinea Ministerului Justiției iar pe de altă parte, procesul-verbal de soluționare a contestației este contrasemnat de către ministerul justiției.
Examinând celelalte critici comune ambelor recurenți-pârâți formulate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 3041din C. proc. civ., instanța de control judiciar le apreciază ca fiind nefondate, instanța de fond stabilind în mod corect, în baza probatoriului administrat în cauză, prin raportare la prevederile Legii nr. 293/2004 și a Ordinului Ministrului Justiției nr. 2792/C/2004, nelegalitatea actelor administrative contestate și pe cale de consecință anularea acestora, respectiv fișa de evaluare a performanțelor individuale ale reclamantului pe anul 2009 întocmită la data de 4 ianuarie 2010 precum și procesul verbal de soluționare a contestației din 1 iulie 2010, prin care s-a respins contestația cu privire la fișa de evaluare.
Astfel cum a rezultat din probatoriul administrat în cauză, nu au fost respectate dispozițiile Ordinului Ministrului Justiției nr. 2792/C/2004 pentru aprobarea criteriilor privind evaluarea performanțelor activității profesionale a funcționarilor publici din sistemul administrației penitenciare, reținându-se neparcurgerea uneia din etapele procedurii obligatorii, prevăzută de dispozițiile art. 13, respectiv aceea a interviului, fișa de evaluare fiind comunicată intimatului-reclamant după ce aceasta a fost completată, datată și semnată de evaluator, la data de 27 ianuarie 2010.
Pe de altă parte, din enumerarea actelor administrative atacate, instanța de fond a reținut nemotivarea acestora, atât din punct de vedere al punctajului acordat prin fișa de evaluare cât și în raport de criticile formulate de intimat prin contestația formulată, astfel că în mod corect aceasta a dispus anularea actelor atacate.
Având în vedere toate aceste considerente de fapt și de drept, înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, a respins recursurile declarate în cauză, ca nefondate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5065/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5061/2011. Contencios → |
|---|
