ICCJ. Decizia nr. 5065/2011. Contencios
Comentarii |
|
Prin sentința nr. 3752 din 6 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta F.S. România, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, prin care solicita să fie obligat pârâtul să elaboreze modificările la Regulamentul de Sporuri nr. 721/2005 cu modificările și completările ulterioare, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 304/2008 pentru aprobarea O.U.G. nr. 17/2008, pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 115/2004 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului contractual din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Din probatoriul administrat rezultă că odată cu apariției Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, O.U.G. nr. 115/2004 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului contractual din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 1.138/2.12.2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția art. 23,art. 24,art. 26,art. 27,art. 28,art. 29,art. 30,art. 36,art. 37 și art. 41, a fost abrogată (art. 48 pct. 17 din Legea nr. 330/2009).
Având în vedere art. 43 din Legea nr. 330/2009, conform cărora "orice dispoziții contrare se abrogă", precum și art. 65 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, care prevăd că "în cazuri deosebite în care la elaborarea și adoptarea unei reglementări nu a fost posibilă identificarea tuturor normelor contrare se poate prezuma că acestea au făcut obiectul modificării, completării ori abrogării lor implicite", reiese că au fost abrogate prevederile Ordinului nr. 721/2005, elaborat în baza prevederilor O.U.G. nr. 115/2004.
Până la apariția Legii-cadru nr. 330/2009, actele normative în vigoare privind salarizarea personalului din unitățile sanitare bugetare sunt O.U.G. nr. 115/2004 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului contractual din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar cu modificările și completările ulterioare, iar, în aplicarea art. 13 din acest act normativ, Ordinul Ministrului Sănătății nr. 721/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind acordarea sporurilor ta salariile de bază în conformitate cu prevederile art. 13 din O.U.G. nr. 115/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările și completările ulterioare.
O.U.G. nr. 115/2004, la data publicării, respectiv 2 decembrie 2004, a fost modificată succesiv prin mai multe acte normative. O astfel de modificare a fost adusă și prin Legea nr. 304 din 3 decembrie 2008 privind aprobarea O.G. nr. 17/2008 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 115/2004 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului contractual din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar iar, în baza acesteia, trebuia să se modifice corespunzător și Regulamentul privind acordarea sporurilor la salariile de bază în conformitate cu prevederile art. 13 din O.U.G. nr. 115/2004.
în cursul anului 2009 au fost promovate modificările la Regulamentul privind acordarea sporurilor la salariile de bază în conformitate cu prevederile art. 13 din O.U.G. nr. 115/2004, în conformitate cu prevederile Legii nr. 304/2008, modificări inițiate de Ministerul Sănătății, care nu s-au putut finaliza, deoarece Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Ministerul Finanțelor Publice nu au acordat aviz pozitiv, motivat de faptul că se prevedeau creșteri salariale considerabile, într-un an bugetar în care nu exista sustenabilitate financiară ci, din contra, prin O.U.G. nr. 34/2009 au fost reduse o serie de sporuri, ca atare nu din culpa pârâților.
însă, la recomandarea celor două ministere implicate, precum și pentru a respecta prevederile legale, Ministerul Sănătății a inițiat un Memorandum cu tema influența financiară de modificare a Regulamentului de acordare a sporurilor ca urmare a Legii nr. 304/2008 și conform solicitărilor F.S.
Ca atare, reprezentanții F.S. au fost implicați tot timpul în procesul de elaborare a modificărilor la Ordinul nr. 721/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind acordarea sporurilor la salariile de bază în conformitate cu prevederile art. 13 din O.U.G. nr. 115/2004, în prezent, în baza Legii nr. 330/2009, fiind elaborat de către Ministerul Sănătății un nou proiect de Ordin pentru acordarea sporurilor, proiect care prevede și modificările introduse de Legea nr. 304/2008.
Concluzionează instanța de fond că din înscrisuri rezultă că la elaborarea proiectului de act normativ au fost respectate procedurile privind transparența decizională prevăzute de Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională, acesta fiind postat pe site-ul Ministerului Sănătății și aflându-se în circuitul de avizare interministerială.
împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta.
Motivele de recurs invocate conform art. 3041din C. proc. civ. se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare a legii în raport de obiectul cauzei, respectiv contestarea refuzului nejustificat al autorității pârâte de a elabora și a emite ordinul de modificare a Regulamentului de sporuri nr. 721/2005 în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 304/2008 pentru aprobarea O.U.G. nr. 17/2008 pentru completarea și modificarea O.U.G. nr. 115/2004 privind salarizarea și alte drepturi al personalului contractual din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar.
în motivele de recurs se arată că în mod greșit a fost respinsă acțiunea deoarece ordinul solicitat nu a fost emis în termen util, fiind încălcate dispozițiile Legii nr. 24/2000, iar menținerea acestui ordin a determinat aplicarea diferită la nivelul diferitelor unități sanitare.
La dosar intimatul-pârât a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate, Curtea va aprecia pentru următoarele considerentele că în cauză soluția de respingere a acțiunii este dată cu aplicarea corectă a legii, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.
Curtea nu va reține existența unui refuz nejustificat de soluționare a cererii având ca obiect emiterea ordinului de modificare a Regulamentului de acordare a sporurilor aprobat prin nr. 721/2005 în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Acesta deoarece prin apariția Legii nr. 330/2009, O.U.G. nr. 115/2004 a fost abrogată expres, existând la nivelul anului 2009 un nou cadru legislativ. Pe de altă parte în cursul anului 2009 au fost promovate modificările la Regulamentul privind acordarea sporurilor la salariile de bază în conformitate cu prevederile art. 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2004, în conformitate cu prevederile Legii nr. 304/2008, modificări Inițiate de Ministerul Sănătății, dar care nu s-au putut finaliza, deoarece Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Ministerul Finanțelor Publice nu au acordat aviz pozitiv acestor modificări, având în vedere că prin aceste modificări se prevedeau creșteri salariale considerabile, într-un an bugetar în care nu există sustenabilitate financiară, ci din contra, prin O.U.G. nr. 34/2009 au fost reduse o serie de sporuri.
Totuși, la recomandarea celor două ministere implicate, precum și pentru a respecta prevederile legale, Ministerul Sănătății a inițiat un Memorandum cu tema influența financiară de modificare a Regulamentului de acordare a sporurilor ca urmare a Legii nr. 304/2008 și conform solicitărilor F.S."
în prezent, în baza Legii nr. 330/2009 Ministerul Sănătății a emis Ordinul nr. 547/2010 pentru aprobarea Regulamentului privind acordarea sporurilor la salariile de bază, în conformitate cu prevederile notei din anexa nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ordin ce a fost publicat în M. Of. al României nr. 370/4.06.2010.
Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ. a respins recursul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.
← ICCJ. Decizia nr. 5071/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5063/2011. Contencios → |
---|