ICCJ. Decizia nr. 5084/2011. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.5084/2011
Dosar nr. 7919/2/2010
Şedinţa publică din 1 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1098 din 15 februarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca inadmisibilă, acţiunea prin care reclamantul R.M., în contradictoriu cu pârâta P.L.M., solicita obligarea acesteia să răspundă petiţiei din data de 10 august 2010 iar, în caz contrar, să fie obligată la plata de daune morale.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că acţiunea reclamantului excede noţiunii de contencios administrativ, astfel cum aceasta este definită de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, întrucât este formulată exclusiv împotriva unei persoane fizice iar nu a unei autorităţi publice şi nu vizează un act administrativ.
Împotriva acestei sentinţe, pe care o consideră netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamantul, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. şi arătând în esenţă că, prin nepunerea în discuţia părţilor a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, instanţa de fond a încălcat principiul contradictorialităţii şi dreptul la apărare al recurentului.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei, în calitate de judecător, să răspundă petiţiei din data de 10 august 2010, prin care solicita să completeze, în sensul dorit de petent, dispozitivul deciziei nr. 3122 din 15 iunie 2010 pronunţată de Î.C.C.J., iar în caz contrar să fie obligată pârâta la plata de daune morale.
Potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public".
De asemenea, dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. f) din acelaşi act normativ definesc „contenciosul administrativ" ca fiind „activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim".
Cum acţiunea reclamantului nu se circumscrie prevederilor legale mai sus citate, nici sub aspectul subiectului de sezină - care, în speţă, nu este o autoritate publică, nici sub aspectul obiectului acţiunii - care nu este un act administrativ, în mod corect a reţinut instanţa de fond că acţiunea este inadmisibilă, respingând-o ca atare.
Este neîntemeiată critica recurentului referitoare la nerespectarea de către instanţa de fond a principiului contradictorialităţii şi a dreptului la apărare, de vreme ce, pentru data la care a fost judecată pricina în fond, 15 februarie 2011, ambele părţi au fost legal citate; mai mult decât atât, prin cererea formulată (f.5 - dosar fond), reclamantul a solicitat judecarea în lipsă.
In acest sens, sunt chiar dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., invocate de recurent, potrivit cărora îndeplinirea actelor de procedură cu neobservarea formelor legale atrage sancţiunea nulităţii numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.
Or, în cauză, nu se poate susţine că există o astfel de vătămare, de vreme ce, aşa cum s-a arătat, recurentul-reclamant a fost legal citat în faţa primei instanţe, având posibilitatea de a se prezenta şi de a-şi susţine cererea înaintea instanţei de fond.
Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul R.M. împotriva sentinţei nr. 1098 din 15 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 500/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5096/2011. Contencios → |
|---|
