ICCJ. Decizia nr. 5096/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5096/2011
Dosar nr. 938/89/2011
Şedinţa publică din 1 noiembrie 2011
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 59 din 10 februarie 2011, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat în favoarea Tribunalului Vaslui competenţa de soluţionare a acţiunii prin care reclamanta Agenţia pentru Protecţia Mediului Vaslui, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, solicita anularea procesului-verbal de constatare nr. CA-9113 din 12 februarie 2010, emis de pârât, precum şi a titlului de creanţă dispus prin procesul-verbal, anularea Deciziei nr. CA 20019 din 29 martie 2010, prin care se soluţionează contestaţia formulată împotriva procesului-verbal de constatare şi declararea ca eligibile a costurilor privind plata salariilor angajaţilor din proiect conform cererii de finanţare, precum şi suspendarea executării titlului de creanţă dispus prin proces-verbal de constatare, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut, în esenţă, că obiectul cauzei priveşte o creanţă bugetară, rezultată din nereguli privind utilizarea fondurilor comunitare şi de cofinanţare, competenţa de soluţionare fiind stabilită exclusiv în raport de criteriul cuantumului sumei stabilită de actul administrativ atacat, de până la 500.000 lei, indiferent dacă actul este emis de o autoritate centrală, conform dispoziţiilor art. 10 alin. (1) teza I-a din Legea nr. 554/2004 coroborat cu cele ale OG nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător.
Prin sentinţa nr. 215/CA din 16 mai 2011, Tribunalul Vaslui, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reţinând, în esenţă, că, în speţă, faţă de împrejurarea că actele contestate sunt emise de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 3 C. proc. civ., conform cărora soluţionarea cererilor privind actele emise de autorităţile centrale este de competenţa curţilor de apel.
Constatându-se ivirea conflictului negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru pronunţarea regulatorului de competenţă, potrivit art. 22 C. proc. civ.
Verificând cauza, Curtea constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Tribunalul Vaslui, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
În speţă, suma în litigiu a fost calculată în urma verificării modului de utilizare de către reclamantă a unor fonduri avansate din fonduri de cofinanţare comunitare, în temeiul OG nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, astfel cum a fost modificată.
Potrivit dispoziţiilor art. 4 din acest act normativ, „Constituie obiect al recuperării creanţelor bugetare rezultate din nereguli sumele plătite necuvenit din fonduri comunitare şi/sau din cofinanţarea aferentă, costurile bancare, inclusiv accesoriile acestora, precum şi alte sume stabilite de lege în sarcina debitorului" [alin. (1)] şi „Creanţele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanţelor fiscale, în sensul drepturilor şi obligaţiilor care revin creditorilor, autorităţilor cu competenţe în gestionarea asistenţei financiare comunitare nerambursabile şi debitorilor" [alin. (2)].
Din cuprinsul dispoziţiilor legale citate, rezultă că actele contestate în cauză sunt acte administrativ-fiscale în sensul prevederilor art. 41 C proCod Fiscal, ce pot fi contestate conform procedurii reglementate de acelaşi cod, respectiv Titlul IX - „Soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale".
Conform art. 218 alin.(2) C proCod Fiscal, „Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei potrivit art. 212, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii".
În temeiul normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) C proCod Fiscal, în ceea ce priveşte stabilirea instanţei de contencios administrativ competente să soluţioneze contestaţia formulată împotriva deciziei emise de autoritatea administrativ-fiscală, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În interpretarea şi aplicarea normelor de competenţă prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudenţa Instanţei Supreme s-a reţinut, în mod unitar, că aceste dispoziţii instituie două criterii de determinare a competenţei materiale a instanţei de fond, după cum urmează:
- criteriul poziţionării în cadrul sistemului administraţiei publice (rangul autorităţii centrale sau locale) a autorităţii publice emitente a actului atacat, în cazul actelor administrative cu caracter general;
- criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuţiei sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat, în cazul actelor administrativ-fiscale.
Aşadar, dacă litigiul are caracter fiscal, în sensul că priveşte taxe, impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, competenţa se stabileşte în funcţie de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenţei tribunalului de cea a curţii de apel fiind suma de 500.000 lei.
In speţă, fiind vorba de un litigiu având ca obiect o creanţă bugetară - în sumă de 298.266,54 lei, echivalentul a 72.370,20 Euro - asimilată creanţelor fiscale, în sensul prevederilor Codului de procedură fiscală, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa materială a instanţei de contencios administrativ se stabileşte în funcţie de criteriul valoric şi revine Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Vaslui, instanţă în favoarea căreia urmează a se stabili competenţa de soluţionare a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Agenţia pentru Protecţia Mediului Vaslui, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, în favoarea Tribunalului Vaslui, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5084/2011. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 5106/2011. Contencios → |
|---|
