ICCJ. Decizia nr. 5236/2011. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5236/2011
Dosar nr.720/64/2010
Şedinţa publică din 8 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 201 din 17 decembrie 2010 pronunţată în dosarul nr. 720/64/2010, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul H.A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, B.I., ca nefondată.
Pentru a se pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov sub nr. 720/64/2010 reclamantul H.A. a chemat în judecată pe pârâtul B.I. în calitate de ministru al muncii, familiei şi protecţiei sociale, a solicitat instanţei obligarea acestuia la plata sumei de 600.000 lei daune materiale şi 400.000 lei daune morale.
În motive, reclamantul a arătat că a adresat pârâtului o Petiţie înregistrată sub nr. 6010 din 4 august 2010 la care nu a primit nici un răspuns în termenul legal, de 30 de zile.
În susţinerea acţiunii reclamantul a depus la dosar cererea sa înregistrată sub nr. 6010 din 4 august 2010 adresată Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Pârâtul B.I. ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsi calităţii procesuale pasive, arătând că a fost numit ministru la data de 3 septembrie 2010, ulterior expirării termenului legal prevăzut de art. 8 alin. (1) din OG nr. 27/2002, excepţia lipsei procedurii prealabile, excepţia netimbrării acţiunii, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Pârâtul a arătat că prin Petiţia înregistrată sub nr. 6010 din 4 august 2010 reclamantul şi-a manifestat nemulţumirea faţă de modul cum i-au fost aplicate prevederile Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportaţi în străinătate ori constituite în prizonieri.
Din verificările efectuate, pârâtul a constatat că reclamantul s-a adresat în repetate rânduri cu aceleaşi solicitări Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. La aceste petiţii Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a răspuns conform prevederilor OG nr. 27/2002.
Prin adresa nr. 2080/2451 din 03 iunie 2010 emisă de Direcţia de Asigurări Sociale din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale i s-a precizat reclamantului în temeiul art. 10 alin. (2) din OG nr. 27/2002 că dacă va reveni cu o nouă petiţie cu acelaşi conţinut aceasta va fi clasată potrivit prevederilor legale.
Pe cale de consecinţă, scrisoarea reclamantului H.A. adresată conducerii ministerului şi înregistrată sub nr. 6010 din 4 august 2010 având acelaşi obiect ca multe alte petiţii anterioare a fost clasată conform art. 10 alin. (2) din OG nr. 27/2002.
La dosar s-au depus înscrisuri.
Analizând, potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţiile invocate în cauză instanţa a constatat că acestea sunt neîntemeiate.
Potrivit OG nr. 27/2002 cererile adresate în temeiul acestui act normativ sunt scutite de la plata taxei de timbru, astfel că excepţia netimbrării acţiunii a fost respinsă prin încheierea din 10 noiembrie 2010.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului este neîntemeiată, în cauză neavând relevanţă data la care a fost numit în funcţia de ministru al muncii, familiei şi protecţiei sociale, ci calitatea sa de conducător al Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, calitate care impune existenţa anumitor drepturi şi obligaţii, printre care şi aceea de a răspunde petiţiilor adresate în considerarea funcţiei pe care o ocupă.
Excepţia lipsei plângerii prealabile este de asemenea nefondată având în vedere că din înscrisurile depuse la dosar rezultă că reclamantul H.A. a depus cereri prin care a adus la cunoştinţa pârâtului nemulţumirea sa legată de aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990, cereri ce pot fi asimilate plângerii prealabile date fiind referirile la corespondenţa purtată anterior cu aceleaşi solicitări.
Pe fond, instanţa constată că cererea reclamantului privind acordarea unor daune materiale şi morale pentru necomunicarea unui răspuns la petiţia înregistrată sub nr. 6010 din 4 august 2010 este neîntemeiată.
Reclamantul a adresat, în repetate rânduri, cereri petiţii având acelaşi conţinut cu cel cuprins în scrisoarea înregistrată sub nr. 6010 din 4 august 2010.
La aceste cereri reclamantul a primit răspunsuri, ultimul, cel comunicat sub nr. 2080/2451 din 3 iunie 2010 fiind în sensul că următoarele petiţii cu acelaşi conţinut vor fi clasate.
Instanţa a constatat că în speţă pârâtul a aplicat în mod corect prevederile art. 10 din OG nr. 27/2002.
Pentru aceste considerente, Curtea a respins acţiunea formulată de reclamantul H.A. în contradictoriu cu pârâtul Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, B.I.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs reclamantul H.A. arătând, în esenţă, următoarele:
Instanţa de fond a fost intimidată de pârât, ministrul B.I., şi astfel a pronunţat o hotărâre greşită deoarece nu a solicitat informaţii publice, conform OUG nr. 27/2002, ci şi-a întemeiat cererea pe prevederile Legii nr. 554/2004, ca urmare a refuzului pârâtului de a-i răspunde petiţiei sale, astfel că solicită aplicarea prevederilor art. 24 şi 25 din acest din urmă act normativ. De asemenea, solicită respectarea prevederilor art. 3, 4, 5 şi 51, 52, art. 20 şi 148 din Constituţia României.
Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, cât şi din oficiu, potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru considerentele în continuare arătate:
Prima instanţă, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 10 din OG nr. 27/2002 reţinând, conform probelor dosarului, că în condiţiile în care reclamantul H.A. s-a adresat cu mai multe petiţii pârâtului Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, în toate memoriile fiind exprimate critici identice în privinţa modului în care s-a făcut aplicarea prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990, în mod corect pârâtul i-a comunicat reclamantului că petiţiile ulterioare referitoare la aceeaşi chestiune vor fi clasate.
În acest sens, textul legal precitat prevede că: „1) În cazul în care un petiţionar adresează aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice mai multe petiţii, sesizând aceeaşi problemă, acestea se vor conexa, petentul urmând să primească un singur răspuns care trebuie să facă referire la toate petiţiile primite.
(2) Dacă după trimiterea răspunsului se primeşte o nouă petiţie de la acelaşi petiţionar ori de la o autoritate sau instituţie publică greşit sesizată, cu acelaşi conţinut, aceasta se clasează, la numărul iniţial făcându-se menţiune despre faptul că s-a răspuns".
De reţinut că la cererile cu conţinut identic formulate de către domnul H.A., pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a răspuns în mai multe rânduri, ultima comunicare, purtând numărul de înregistrare 2080/2451 din 3 iunie 2010, cu menţiunea că petiţiile ulterioare vor fi clasate.
În mod eronat reclamantul consideră că OG nr. 27/2002 se referă la informaţiile de interes public, or, actul normativ amintit reglementează activitatea de soluţionare a petiţiilor, motiv pentru care prima instanţă, corect, a reţinut aplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor ordonanţei, în condiţiile în care domnul H.A. s-a adresat instanţei de judecată, criticând modul în care Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale i-a soluţionat mai multe petiţii.
Pe de altă parte, prima instanţă a judecat pricina după procedura reglementată de Legea nr. 554/2004, examinând pretinsul refuz nejustificat al pârâtului de a rezolva petiţiile pe care i le-a adresat reclamantul, prin prisma definiţiei din art. 2 lit. i) din actul normativ precitat. Judecătorul fondului a tras concluzia corectă că în speţă nu este vorba de un refuz nejustificat al pârâtului, în sensul Legi nr. 554/2004, iar rezolvarea petiţiilor primite de la reclamant a fost bine întemeiată pe prevederile art. 10 din OG nr. 27/2002.
În fine, prevederile art. 24 şi 25 din Legea nr. 554/2004 sunt incidente doar în ipoteza în care acţiunea în contencios administrativ a fost admisă, iar autoritatea publică a fost obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, or, în speţă, cererea de chemare în judecată a reclamantului a fost respinsă ca nefondată, astfel că textele legale la care se referă reclamantul nu sunt incidente în cauză.
Apoi, reclamantul a solicitat fără temei respectarea unor prevederi constituţionale, în condiţiile în care nu a formulat nici o critică din care să rezulte în ce mod în hotărârea recurată au fost încălcate acele dispoziţii din Constituţia României.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. 1 C. proc. civ., constatând că recursul formulat de reclamantul domnul H.A. împotriva Sentinţei civile nr. 201 din 17 decembrie 2010 a Curţii de Apel Braşov este nefondat îl va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de H.A. împotriva sentinţei nr. 201/F din 17 decembrie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 5233/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5237/2011. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
