ICCJ. Decizia nr. 5257/2011. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5257/2011
Dosar nr. 10116/2/2009
Şedinţa publică de la 9 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată cu recurs
Prin sentinţa civilă nr. 3633 din 28 septembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S. în contradictoriu cu pârâtul R.P.G., ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Din înscrisurilor depuse în susţinerea cererii de chemare în judecată, rezultă că pârâtul a fost recrutat în martie 1987 pentru asigurarea informativă a locatarilor din imobilul din str. R.B., imobil apreciat ca „punct vulnerabil” întrucât prin dreptul acestuia se află traseul de deplasare a conducătorului statului. În acest sens pârâtul a semnat şi un angajament olograf în care se obligă să furnizeze date şi informaţii ce interesează organele de securitate, fiindu-i atribuit numele conspirativ „I.S.”.
Din conţinutul înscrisurilor analizate, instanţa de fond a apreciat că nu se poate reţine, în cauză, întrunirea cumulativă a condiţiilor rezultate din textul art. 2 lit. b), pentru că pârâtul să fie considerat colaborator al fostei Securităţi, în accepţiunea dată de legiuitor.
Astfel, consideră instanţa de fond că stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii nu se face, de plano, ca urmare a constatării faptului semnării unui angajament sau a furnizării unor informaţii, ci se impune verificarea împrejurării dacă se denunţau activităţi şi atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, precum şi măsura în care aceste delaţiuni vizau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului .
În acest context, instanţa de fond a apreciat că relaţiile date de către pârât în legătură cu faptul că persoana urmărită, D.Ş. are un comportament violent, consumă băuturi alcoolice, se ocupă cu comercializarea produselor de carne procurate de cumnatul său, nu ating cerinţa impusă de lege.
Contrar opiniei reclamantului, apreciază instanţa de fond ca aspectele semnalate, astfel cum au fost descrise anterior, nu se referă în mod evident la „activităţi şi atitudini potrivnice regimului totalitar comunist” şi nici nu se poate stabili modul în care prin această informaţie pârâtul ar fi vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale.
Instanţa de fond nu a primit nici afirmaţia reclamantului în sensul că semnalarea verbală a paratului furnizată anterior recrutarii, 15 ianuarie 1987 ar fi constituit material de prima sesizare şi singurul motiv pentru declanşarea supravegherii informative a celui în cauza , de vreme ce, potrivit raportului informativ din data de 28 noiembrie 1986, cu un an înainte, deci numitul D.Ş. se afla în atenţia Securităţii, fiind caracterizat drept ”omul problemă”.
2. Recursul declarat în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 33633 din 28 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul C.N.S.A.S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în condiţiile art. 3041 din C. proc. civ.
În acest sens, recurentul-reclamant a arătat că în cauză sunt îndeplinite în mod vădit atât condiţia cu privire la furnizarea unor date cu privire la atitudini potrivnice regimului comunist precum şi condiţia încălcării unor drepturi şi libertăţi fundamentale prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 ceea ce impunea reţinerea, de către instanţa de fond, a calităţii de colaborator al securităţii in persoana intimatului-pârât.
Astfel, susţine recurentul că acţiunea promovată s-a întemeiat pe împrejurarea că intimatul-pârât, sub acoperirea numelui conspirativ I.S. a informat Securitatea despre comportamentul antisocial al unei persoane ce locuia în acelaşi imobil situat pe str. R.B., locaţie care se afla pe traseul coloanei oficiale a preşedintelui statului de la acel moment. Consideră recurentul-reclamant că, raportat la importanţa scopului urmărit prin recrutarea intimatului, respectiv constituirea unei reţele informative pentru realizarea pazei şefului statului, comportamentul antisocial al numitului D.S. capătă valenţe politice.
Consideră recurentul că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că din probele administrate în cauză nu se poate conchide că pârâtul a denunţa activităţi potrivnice regimului comunist, în condiţiile în care pe baza delaţiunilor intimatului, organele de securitate au deschis, pe numele numitului D.Ş. Dosarul de urmărire nr. 1211781, ceea ce denotă că manifestările acestuia erau privite ca şi acte care ar putea împiedica buna desfăşurare a misiunilor de asigurare a securităţii deplasării conducerii superioare de partid şi de stat.
Mai arată recurentul că, în cauză este îndeplinită şi a doua condiţie care se referă la vizarea încălcării unor drepturi fundamentale şi nu neapărat la încălcarea propriu-zisă a acestor drepturi, în condiţiile în care este exclus ca intimatul-pârât să nu fi realizat faptul că, odată ce furniza astfel de informaţii asupra celui la care se referea denunţul urma, de obicei, să se desfăşoare o acţiune de investigare din partea Securităţii, ori o înăsprire a formelor de supraveghere, dacă persoana în cauză era deja urmărită.
Mai arată recurentul-reclamant că prezintă importanţă, în cauză, şi faptul că intimatul din propria iniţiativă, a relatat ofiţerului de Securitate anterior recrutării, despre faptul că în acelaşi imobil mai locuieşte numitul D.Ş. care în mod frecvent provoacă scandaluri, găzduieşte persoane fără forme legale.
Prin urmare, consideră recurentul că această ultimă condiţie nu este doar îndeplinită ci chiar depăşită, câtă vreme încălcarea dreptului la viaţă privată şi la liberă opinie este certă, nu este doar potenţială. Mai mult, delaţiunea intimatului, anterioară recrutării a constituit material de primă sesizare şi singurul motiv pentru supravegherea informativă a numitului D.Ş.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi art. 3041 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
Astfel, potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008, este considerată colaborator al securităţii persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Totodată, Înalta Curte subliniază faptul că pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii, în sensul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 nu este suficientă doar semnarea unui angajament de colaborare cu fosta Securitate şi furnizarea unor informaţii către organele fostei Securităţi ci se impune constatarea cu certitudine a faptului că au fost furnizate, în această calitate, informaţii prin care se denunţau activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, de natură a conduce la suprimarea sau îngrădirea unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, ceea ce nu se poate reţine în persoana intimatului.
În cauză instanţa de fond a reţinut în mod justificat că nu sunt întrunite cumulativ cele trei condiţii prevăzute de lege pentru constatarea calităţii de colaborator al securităţii, cât timp, recurentul-reclamant, căruia i-a revenit sarcina probei, nu a făcut dovada calităţii informaţiilor furnizate de intimatul-pârât, în acord cu exigenţele normei legale mai sus redate.
Astfel, este de necontestat faptul că intimatul a semnat un angajament privind sprijinirea organelor fastei Securităţi, în baza căruia a furnizat o serie de informaţii referitoare la comportamentul antisocial al unei persoane care, cum în mod corect reţine şi judecătorul fondului se afla deja în atenţia Securităţii, de circa un an.
Din analiza conţinutului celor trei note raport întocmite de ofiţerii de Securitate în urma discuţiilor purtate cu intimatul, rezultă că informaţiile furnizate de către acesta cu privire la comportamentul numitului D.Ş., nu se încadrează în sfera noţiunii de denunţare a unor activităţi şi atitudini potrivnice regimului totalitar.
Astfel, denunţarea unor fapte antisociale respectiv comportament violent pe fondul consumului excesiv de alcool (nota din 4 mai 1987), consumul frecvent la domiciliu de băuturi alcoolice împreună cu alte persoane, comercializarea unor preparate din carne la suprapreţ (nota din 2 septembrie 1987), intervenţia organelor de poliţie pentru sancţionarea consumului excesiv de băuturilor alcoolice şi atenţionarea în legătură cu găzduirea unor persoane (nota din 23 octombrie 1987) nu se circumscrie ipotezei normei înscrise în art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2000, cum în mod greşit se susţine prin cererea de recurs.
Faptul că persoana în legătură cu care au fost furnizate o serie de informaţii locuia într-un imobil situate pe traseul pe care se deplasa conducătorul statului din acea vreme, nu poate conduce la metamorfozarea unor fapte antisociale în fapte cu caracter politic cum în mod greşit susţine recurentul
Prin urmare, simpla denunţare, în termeni generali, a unui comportament antisocial al unei persoane aflate deja în atenţia organelor fostei Securităţi, aşa cum rezultă fără echivoc din raportul cu propunere de recrutare din 25 martie 1987, respectiv raportul informativ din 28 noiembrie 1986, în absenţa altor mijloace de probă administrate în cauză referitoare la alte informaţii furnizate de intimat, nu corespunde exigenţelor art. 2 lit. b) din O.G. nr. 24/2008, cum în mod corect a apreciat şi instanţa de fond.
În consecinţă, constatând că situaţia de fapt expusă de recurentul-reclamant nu este confirmată de înscrisuri prin care să se demonstreze că intimatul-pârât a furnizat informaţii de natură să vizeze îngrădirea unor drepturi ţi libertăţi fundamentale, toate criticile formulate de recurentul-reclamant apar ca fiind nefondate.
Toate considerentele expuse, converg către concluzia că soluţia pronunţată de instanţa de fond este temeinică şi legală, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C.N.S.A.S., împotriva sentinţei civile nr. 3633 din 28 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5256/2011. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 5259/2011. Contencios. Anulare act emis de... → |
|---|
