ICCJ. Decizia nr. 5259/2011. Contencios. Anulare act emis de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Suspendare executare act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5259/2011
Dosar nr. 259/64/2011
Şedinţa publică de la 9 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 14 martie 2011, SC C. SRL Braşov a chemat în judecată Consiliul Naţional al Audiovizualului solicitând anularea măsurii de sancţionare contravenţională de 10.000 RON amendă, dispusă prin decizia nr. 198 din 10 februarie 2011, precum şi suspendarea executării sancţiunii.
În motivarea cererii s-a invocat nelegalitatea deciziei, care încalcă dreptul la informare şi la liberă exprimare, nefiind totodată întrunite elementele constitutive ale contravenţiilor reţinute în sarcina societăţii potrivit deciziei Consiliului Naţional al Audiovizualului nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.
Prin sentinţa nr. 68/F din 14 aprilie 2011, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a dispus anularea acţiunii ca insuficient timbrată, cu motivarea că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de art. 19 din Legea nr. 146/1997 de a timbra pentru toate petitele cererii, solicitarea de anulare a deciziei nr. 198/2011 fiind netimbrată.
Împotriva sentinţei a declarat recurs SC C. SRL Braşov, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, reclamanta a invocat prevederile art. 36 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor precum şi dispoziţiile art. 15 lit. m) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, potrivit cărora acţiunile având ca obiect contestarea sancţiunii contravenţionale a amenzii sunt scutite de plata taxei de timbru.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivul invocat şi de prevederile art. 304 şi 3041 din C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis şi a se dispune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Potrivit art. 93 din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului deciziile de sancţionare contravenţională adoptate de Consiliul Naţional al Audiovizualului pot fi atacate la secţia de contencios administrativ a curţii de apel.
Întrucât actul normativ susmenţionat nu conţine dispoziţii referitoare la plata taxei de timbru devin aplicabile prevederile art. 17 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, potrivit cărora pentru cererile formulate în baza acestei legi se percep taxele de timbru prevăzute de Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Cât priveşte O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aceste dispoziţii nu sunt aplicabile în cauză, ele regăsindu-se doar în cazul contravenţiilor constatate de Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii, nu şi a celor constatate de Consiliul Naţional al Audiovizualului.
Potrivit art. 15 lit. i) şi m) din Legea nr. 146/1997 sunt scutite de taxe judiciare de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac referitoare la sancţionarea contravenienţilor şi amenzile de orice fel.
În consecinţă, soluţia instanţei de fond, de anularea acţiunii ca netimbrată, apare ca pronunţată cu încălcarea prevederilor legale susmenţionate, impunându-se admiterea recursului şi casarea sentinţei cu trimitere spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de SC C. SRL Braşov împotriva sentinţei nr. 68/F din 14 aprilie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează hotărârea atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 5257/2011. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 5260/2011. Contencios → |
---|