ICCJ. Decizia nr. 5260/2011. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5260/2011
Dosar nr. 2290/54/2010
Şedinţa publică de la 9 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată cu recurs
Prin sentinţa civilă nr. 41/2011 din 2 februarie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul P.C. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi SC P.O. SA.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
În speţa de faţă, fiind emis pentru atestarea dreptului de proprietate al unei persoane juridice determinate, actul administrativ contestat este un act administrativ cu caracter individual în privinţa căruia, în materia termenelor pentru introducerea acţiunii în anulare, sunt aplicabile dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004.
Ca atare, cum reclamantul este un terţ în raport cu actul administrativ contestat conform dispoziţiilor legale menţionate, se reţine că termenul de sesizare a instanţei este cel prevăzut de alin. (2), respectiv 1 an de la data luării la cunoştinţă a existenţei certificatului de atestare a dreptului de proprietate care, în mod firesc, nefiindu-i adresat, nu i-a fost comunicat.
Fiind în prezenţa unui act juridic ce atestă existenţa în patrimoniul pârâtei a unui drept real suspus publicităţii imobiliare în condiţiile Legii nr. 7/1996, modificată şi completată, apreciază instanţa de fond că momentul luării la cunoştinţă a existenţei acestuia coincide cu momentul înscrierii certificatului în Cartea funciară, când dreptul de proprietate al titularului certificatului a devenit opozabil erga omnes, de la această dată curgând termenul de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) pentru contestarea actului administrativ.
Se mai reţine că aşa cum rezultă din extrasul de carte funciară eliberat de O.C.P.I. Olt şi încheierea din 29 martie 2007 emisă de Biroul de cadastru şi Publicitate Imobiliară Slatina, întabularea în Cartea funciară a unităţii administrativ teritoriale Verguleasa a dreptului de proprietate al S.N.P. P. SA, actualmente SC P.O. SA, în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 23 decembrie 2004, asupra imobilului în suprafaţă de 7.752,630 RON (care potrivit fişei corpului de proprietate cuprinde şi suprafaţa de teren de 2102,67 mp. în litigiu), a fost dispusă la data de 8 mai 2007.
În aceste condiţii, consideră instanţa de fond că, formulând cererea de constatare a nulităţii parţiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor abia la data de 14 iulie 2010, reclamantul a depăşit cu mult termenul de decădere de 1 an de la data luării la cunoştinţă a actului administrativ contestat, stabilit de dispoziţiile legale citate anterior, acţiunea acestuia fiind tardiv formulată.
Instanţa de fond a mai apreciat că nu poate reţine susţinerile reclamantului referitoare la faptul că ar fi luat cunoştinţă de actul administrativ contestat numai de la data depunerii acestuia într-un litigiu aflat pe rolul altei instanţe, fiind irelevant momentul la care acesta a cunoscut efectiv existenţa certificatului în discuţie atât timp cât, de la data înscrierii în Cartea funciară, actul administrativ în contestat îi devenea opozabil şi acestuia.
De altfel, se mai reţine că, chiar reclamantul, arătând în cuprinsul cererii de chemare în judecată că, după ce a devenit proprietarul terenului în baza contractului de vânzare-cumpărare din 11 martie 2003, a încercat negocierea cu SC P. SA pentru încheierea unui contract de închiriere, recunoaşte implicit cunoaşterea certificatului în discuţie a cărui existenţă nu putea fi ignorată mai bine de 6 ani de la emitere şi 3 ani de la înscrierea sa în Cartea funciară.
În raport de soluţia pronunţată în ce priveşte primul capăt de cerere, curtea de apel a respins şi cererea privind obligarea pârâtei la emiterea unui nou certificat de atestare a dreptului de proprietate, apreciind ca nefiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 1 coroborat cu art. 8 din Legea nr. 554/2004 pentru obligarea autorităţii pârâte la emiterea unui alt certificat atât timp cât actul administrativ pretins vătămător contestat de reclamant nu a fost desfiinţat.
2. Recursul declarat în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 41/F din 2 februarie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul P.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în condiţiile art. 304 pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 din C. proc. civ.
2.1 Printr-o primă critică formulată, în temeiul art. 304 pct. 7 din C. proc. civ., susţine recurentul că motivarea hotărârea instanţei de fond este una sumară şi confuză, ceea ce echivalează cu o nemotivare a acesteia.
2.2 Printr-o altă critică, circumscrisă motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., recurenta susţine că soluţia instanţei de fond, de respingere a acţiunii ca tardiv formulată, este nelegală şi netemeinică, fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi fără a se avea în vedere înscrisurile aflate la dosarul cauzei din care rezulta că actul contestat nu i-a fost niciodată comunicat, dată fiind calitatea sa de terţ, şi că a luat cunoştinţă în mod concret de existenţa respectivului certificat de atestare a dreptului de proprietate în cadrul Dosarului nr. 236/104/2010, suspendat în prezent pe rolul Tribunalului Olt.
Mai arată recurentul că drept dovadă a faptului că nu a avut cunoştinţă despre existenţa certificatului de atestare a dreptului de proprietate contestat a şi notificat prin intermediul executorului judecătoresc, intimata-pârâtă SC P.O. SA, să plătească chiria aferentă terenului ocupat, dar şi să încheie contracte întrucât terenul este proprietatea personală a recurentului.
Mai arată recurentul că prin admiterea excepţiei şi respingerea acţiunii, dreptul său de a avea acces la justiţie nu a fost respectat, fiind lipsit de posibilitatea clară şi concretă de a avea acces la o instanţă care să statueze asupra contestaţiei sale.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi art. 3041 din C. proc.civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
3.1 Înalta Curte, în primul rând, va înlătura criticile circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 din C. proc. civ., în condiţiile în care instanţei de fond şi-a motivat hotărârea pronunţată, prin raportare la situaţia de fapt reţinută în urma aprecierii probatoriului administrat în cauză, fără a putea fi reţinută lipsa motivării, în sensul art. 261 pct. 5 din C. proc. civ., cum în mod greşit se susţine prin cererea de recurs.
3.2 Înalta Curte va respinge şi criticile din recurs referitoare la nelegalitatea şi netemeinicia soluţiei pronunţate de Curtea de apel, critici care se circumscriu motivului de recurs prev. de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., constatând că instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 445/2004, în raport de probele administrate de părţi.
Acţiunea reclamantului privind anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, eliberat la 23 decembrie 2004 de Ministerul Economiei şi Finanţelor, în favoarea SC P. SA Bucureşti, actuală SC P.O. SA Bucureşti putea fi formulată în termenul prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, respectiv, în termen de 1 an de la data luării la cunoştinţă.
În baza certificatul de atestare a dreptului de proprietate (actul contestat) emis la data de 23 decembrie 2004, prin încheierea din 8 mai 2007, pronunţată în Dosarul nr. 7988/2007 al Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Slatina, a fost întabulat în Cartea funciară a localitatea V., jud. Olt, dreptul de proprietate al intimatei-pârâte pentru imobilului în natură teren în suprafaţa de 7752,630.
În conformitate cu art. 25 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 „ înscrierile în cartea funciară îşi vor produce efectele de opozabilitate faţă de terţi de la data înregistrării cererilor; ordinea înregistrării cererilor va determina rangul înscrierilor ”.
Aşadar este de necontestat că din momentul intabulării, înscrierii în cartea funciară titlul de proprietate al intimatei-pârâte este opozabil „erga omnes”.
Faţă de situaţia de fapt prezentată, în mod corect instanţa de fond a apreciat că acţiunea este tardivă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie statuând în mod constant că în cazul certificatelor de atestare a dreptului de proprietate emise în baza H.G. nr. 834/1991 data luării la cunoştinţă de către terţi, despre existenţa actului administrativ este data efectuării formalităţilor de publicitate imobiliară, respectiv 8 mai 2007, când actul a fost înscris în Cartea funciară.
Tardivitatea cererii de anulare parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, rezultă de asemenea şi din situaţia de fapt concretă a recurentului-reclamant care a avut cunoştinţă de faptul că terenul, al cărui drept de proprietate l-a dobândit la data de 11 martie 2003, se suprapune parţial cu terenul intimatei-pârâte , câtă vreme în cererea de chemare în judecată se face referire la discuţiile purtate cu conducerea SC P. SA referitoare la încheierea unui contract de închiriere privind suprafaţa de teren pe care se află sonda.
Înalta Curte constată că, în raport de situaţia de fapt expusă şi completând motivarea instanţei de fond, termenul de contestare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate a început să curgă încă de la data de 8 mai 2007, anterior cumpărării terenului de către recurentul-reclamant de la proprietar persoană fizică, care, la rândul său, a avut posibilitatea contestării respectivului act pe calea acţiunii în contencios administrativ, însă a stat în pasivitate.
Respingerea acţiunii ca tardiv formulată, în raport de termenul de decădere reglementat de art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ, nu reprezintă o atingere adusă dreptului privind liberal acces la justiţie, consfinţit de art. 21 din Constituţie, republicată, sau dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 parag.1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În acord cu jurisprudenţa C.E.D.O., reglementarea condiţiilor procedurale ale acţiunii în justiţie prin stabilirea unor termene, cum este termenul de decădere pentru introducerea acţiunii în anularea unui act administrative, nu poate fi considerată o limitare a dreptului la un proces echitabil.
Toate considerentele expuse, converg către concluzia că soluţia pronunţată de instanţa de fond este temeinică şi legală, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de P.C., împotriva sentinţei civile nr. 41 din 2 februarie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5259/2011. Contencios. Anulare act emis de... | ICCJ. Decizia nr. 5262/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
