ICCJ. Decizia nr. 5262/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5262/2011
Dosar nr. 47126/3/2009
Şedinţa publică de la 9 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Hotărârea primei instanţe.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 27 noiembrie 2009, sub nr. 47126/3/2009 reclamanta V.M.I. a chemat în judecată pârâta A.N.R.P., solicitând instanţei obligarea pârâtei la plata sumei de 200.000 RON despăgubiri, cu cheltuieli de judecata.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că prin decizia din 10 noiembrie 2008, Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor a dispus plata sumei de 1.915.000 RON despăgubire pentru terenul din str. T., iar prin comunicarea din 21 mai 2008 a informat-o că din totalul stabilit are dreptul sa primeasca în numerar numai suma de 500.000 RON din care 40% în primul an şi 60% în al doilea an, pentru diferenţa de 1.415.000 RON primind acţiuni la Fondul Proprietatea. Reclamanta a mentionat şi faptul că a notificat pârâta la data de 23 noiembrie 2009 pentru plata sumei de 500.000 RON, dar cererea a ramas fără răspuns.
În drept au fost invocate dispozitiile Legi nr. 554/2004, Legii nr. 247/2005 şi O.U.G. nr. 81/2007.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale întrucât A.N.R.P. este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, competenţa revenind Curţii de Apel şi excepţia prematurităţii întrucit plata despăgubirilor se dispune în termen de 15 zile de la existenţa disponibilitaţilor financiare în ordinea depunerii cererilor de opţiune, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 115-art. 119 din C.proc. civ., Legea nr. 247/2005, H.G. nr. 361/2005, O.G. nr. 81/2007, H.G. nr. 128/2008 şi Legea nr. 554/2004.
La termenul din 25 februarie 2010 reclamanta a depus cerere modificatoare, prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1.915.000 RON actualizată conform Legii nr. 9/1998.
Prin sentinţa civilă nr. 647/2010, Tribunalul a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Prin sentinţa nr. 3814 din 8 octombrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia prematurităţii în privinţa tranşei de despăgubiri de 60% şi a respins acţiunea, cu privire la această tranşă.
A admis, în parte, acţiunea modificată formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P. şi a obligat pârâta la plata către reclamantă, a sumei de 200.000 RON, actualizată conform legii.
A respins în rest, acţiunea modificată şi a obligat pârâta la plata sumei de 700 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, către reclamantă, conform art. 274-art. 276 din C. proc. civ.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut, în esenţă, că î n privinţa primei tranşe, de 40%, termenul de plată edictat de prevederile legale menţionate, s-a finalizat la data de 10 noiembrie 2009, perioadă în care pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia legală, astfel încât excepţia de prematuritate este nefondată, iar cererea de chemare în judecată sub acest aspect, este întemeiată, inclusiv sub aspectul actualizării conform legii.
În privinţa solicitării de obligare la plata despăgubirilor, reprezentând cea de-a doua tranşă, aferentă anului secund de la data eliberării titlului reprezentat de decizia 3335/2008, instanţa de fond a statuat că este întemeiată excepţia prematurităţii invocată de pârâtă, întrucât raportat la data emiterii 10 noiembrie 2008, pârâtul trebuie să plătească cea de a doua tranşă până la data de 10 noiembrie 2010, interval neepuizat la momentul soluţionării cauzei.
2. Recursul exercitat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât reclamanta V.M.I. cât şi pârâta A.N.R.P., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin recursul său reclamanta V.M.I. a susţinut că în mod greşit prima instanţă a redus onorariul de avocat de la suma de 2.500 RON la 700 RON fără să motiveze sentinţa sub acest aspect.
A arătat această recurentă că onorariul în cuantumul solicitat a fost justificat, având în vedere că acţiunea a fost formulată pe rolul Tribunalului Bucureşti, că pentru soluţionarea cauzei a fost nevoie de mai multe notificări, s-a răspuns la întâmpinare şi au fost depuse concluzii scrise.
În recursul formulat, A.N.R.P. a susţinut că hotărârea instanţei de fond este netemeinică şi nelegală, pentru următoarele considerente:
A arătat că potrivit art. 3, lit h) Titlul VII din Legea nr. 247/2005, introdus prin O.U.G. nr. 81/2007, "titlurile de plată sunt certificate emise de A.N.R.P., în numele şi pe seama statului român, care încorporează drepturile de creanţă ale deţinătorilor asupra statului român, de a primi în numerar o sumă maximă de 500.000 RON" şi că sumele aferente despăgubirilor în numerar se plătesc în două transe, pe parcursul a doi ani, calculaţi cu începere de la data emiterii titlului de plată, până la concurenta sumei de 500.000 RON, chiar dacă valoarea titlurilor de despăgubire depăşeşte această sumă. Sumele aferente despăgubirilor în numerar în cuantum de maxim 250.000 RON se vor plăti într-o singură tranşă.
Recurenta a învederat instanţei că pentru dosarul de opţiune din 23 septembrie 2009, Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar a emis decizia-titlul de conversie din 16 decembrie 2008, în cuantum de 1.415.000 RON, reprezentând un număr total de 1.415.000 acţiuni la o valoare nominală de 1 RON pentru fiecare acţiune, în conformitate cu actele normative în vigoare. Mai mult, Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar a transmis titlul de conversie către Depozitarul Central, în vederea înregistrării persoanelor îndreptăţite la despăgubiri în registrul acţionarilor Fondului Proprietatea, urmând ca titlul de plată pentru suma de 500.000 RON să fie emis, în termen de 15 zile de la existenţa disponibilităţilor financiare în contul Autorităţii, în ordinea înregistrării cererilor de opţiune.
A arătat recurenta că până în prezent plata despăgubirilor în numerar s-a realizat pentru prima tranşă până la dosarul de opţiune din 29 aprilie 2008, reclamanta având dosarul de opţiune înregistrat din 12 decembrie 2008.
Recurenta a mai subliniat faptul că Guvernul României, ţinând seama de impactul semnificativ asupra bugetului de stat pe care îl va avea plata despăgubirilor conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, generând implicaţii financiare suplimentare asupra cheltuielilor bugetului de stat şi care ar avea drept consecinţă imposibilitatea menţinerii echilibrului bugetar, a adoptat O.U.G. nr. 62/2010, prin care se modifică anumite prevederi cu privire la modalitatea de valorificare a titlurilor de despăgubire emise de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Conform art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 62/2010, intrată în vigoare la data de 30 iunie 2010, pe perioada de 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute în Titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente”. De asemenea conform alin. (2) şi alin. (3) din art. 3 valorificarea titlurilor de despăgubiri emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor se va face doar prin conversia lor în acţiuni emise de Fondul Proprietatea, corespunzător sumei pentru care s-a formulat opţiunea. Dacă până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, persoanele îndreptăţite la despăgubiri au optat pentru acordarea titlurilor de plată, dar acestea nu au fost emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, pot opta pentru conversia titlurilor de despăgubire în acţiuni emise de Fondul Proprietatea vor primi titluri de plată după expirarea perioadei de suspendare prevăzute la alin. (1).
A mai susţinut recurenta că prin sentinţa criticată instanţa de fond a obligat în mod eronat la plata către reclamanţi a sumei de 200.000 RON actualizată conform legii, având în vedere că în H.G. nr. 128/2008, Legea nr. 247/2005, O.U.G. nr. 81/2007 şi H.G.nr. 1095/2005, nu sunt prevăzute reglementări pentru actualizarea sumelor de bani stabilite prin deciziile emise de către Comisia Centrală sau Autoritatea Naţională pentru Restituirea Propeietăţilor, în raport cu rata inflaţiei sau cursul euro.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
1. Recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
Prin decizia nr. 3335 din 10 noiembrie 2008 privind acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII, Regimul stabilirii şi plaţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005 emisă de Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor s-a emis titlul de despăgubire în favoarea reclamantei în cuantum de 1.915.000 RON, conform raportului de evaluare întocmit în Dosarul nr. 15606/CC. Prin notificarea din 23 noiembrie 2009, reclamanta a precizat că a primit acţiuni la Fondul Proprietatea în valoare de 1.450.000 lei, iar diferenţa, în cuantum de 500.000 RON nu a fost achitata în termen de 1 an de la data emiterii deciziei.
În drept sunt incidente dispozitiile art. 3 lit. h), prevederile art. 181 alin. (4) şi art. 182 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 247/2005, Titlului VII , dispoziţiile art. 182 pct. 1 lit. a) din H.G. nr. 128/2008.
Potrivit art. 3 lit. h) din Legea nr. 247/2005 „ titlurile de plată sunt certificate emise de A.N.R.P., în numele şi pe seama statului român, care încorporează drepturile de creanţă ale deţinătorilor asupra statului român, de a primi, în numerar o sumă de maxim 500.000 RON. Sumele aferente despăgubirilor în numerar se plătesc în două tranşe, pe parcursul a doi ani, calculaţi cu începere de la data emiterii titlului de plată, până la concurenţa sumei de 500.000 RON, chiar dacă valoarea titlurilor de despăgubire depăşeşte această sumă. Sumele aferente despăgubirilor în numerar în cuantum de maxim 250.000 RON se vor plăti într-o singură tranşă. Despăgubirile în numerar mai mari de 250.000 RON dar până în 500.000 RON se vor plăti astfel: prima tranşă a despăgubirilor în numerar va fi în cuantum de 250.000 RON, cea de-a doua tranşă a despăgubirilor va fi reprezentată de diferenţa între cuantumul total al despăgubirilor în numerar şi suma de 250.000 RON. Suma de până la 500.000 RON urmează a se acorda pentru fiecare dosar de despăgubire, cu menţiunea ca în ipoteza în care obiectul cererilor de restituire, deşi identic, a fost disjuns, pretenţiile de restituire fiind soluţionate de entităţi diferite, dosarele respective se vor conexa, socotindu-se a fi un singur dosar de despăgubire ”.
Totodată, în conformitate cu prevederile art. 181 alin. (4) şi art. 182 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 247/2005, Titlului VII , alin. (4) titlurile de despăgubire se valorifică în termen de 3 ani de la data emiterii, care însă nu expiră mai devreme de 12 luni de la prima şedinţă de tranzacţionare a acţiunilor emise de Fondul Proprietatea.
„Art. 182. - În cazul prevăzut la art. 181 alin. (2), titularul titlului de despăgubire va proceda astfel :
a) dacă optează pentru primirea exclusiv de despăgubiri în numerar, se prezintă, personal sau prin mandatar cu procură autentică, la Direcţie, care, după reţinerea titlului de despăgubire în original, îi va transfera despăgubirea în numerar în termen de 15 zile calendaristice de la data existenţei disponibilităţilor financiare ;”
În baza acestor prevederi legale şi a opţiunii exprimate de reclamantă intimata avea obligaţia să emită titlul de plată pentru despăgubirile stabilite prin decizia din 10 noiembrie 2008 emisă de Comisia pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Astfel că, în mod corect prima instanţă, pornind de la principiu potrivit căruia normele legale trebuie interpretate în sensul în care să producă efecte juridice şi nu în sensul în care nu ar putea produce nici un efect, a procedat la admiterea acţiunii reclamantei şi obligarea A.N.R.P. la plata către reclamantă a sumei de 200.000 RON reprezentând prima tranşă din suma datorată.
Înalta Curte reţine că interpretarea art. 182 lit. a) Titlul VII al Legii nr. 247/2005 se poate face numai prin corelare cu art. 3 lit. h) şi art. 181 alin. (4) al aceluiaşi act normativ, iar o soluţie de respingere a cererii reclamantei pe motiv că nu există disponibilităţi în cont nu poate fi primită în condiţiile în care nu s-au administrat dovezi concludente care să justifice durata de soluţionare a opţiunii de plată în numerar faţă de disponibilităţile financiare alocate, de numărul persoanelor care urmau să fie despăgubite, de volumul sau complexitatea lucrărilor administrative necesare pentru efectuarea plăţii.
Înalta Curte respinge criticile formulate de A.N.R.P. cu privire la modul de interpretare a termenului de doi ani al plăţii sumelor stabilite prin titlul de despăgubire, stabilit de prima instanţă având în vedere data emiterii deciziei din 10 noiembrie 2008 şi prevederile art. 181 alin. (4) din Legea nr. 247/2005.
Totodată Înalta Curte apreciază că, în mod corect instanţa de fond a admis actualizarea cu indicele de inflaţie la data plăţii efective a despăgubirilor stabilite prin titlul de despăgubire (prima tranşă), această soluţie fiind justificată de principiul reparaţiei integrale şi de dispoziţiile art. 16 alin. (9) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 care permit actualizarea cu indicele de inflaţie inclusiv în privinţa sumelor stabilite prin titlul de despăgubire emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În ceea ce priveşte aplicabilitatea art. 3 din O.U.G.nr. 62/2010 de suspendare a titlurilor de plată pe o perioadă de 2 ani, de la intrarea în vigoare a acestei ordonanţe, Înalta Curte reţine că, în speţă reclamanta a formulat acţiunea la data de 27 noiembrie 2009, iar O.U.G. nr. 62/2010 a intrat în vigoare la data de 30 iunie 2010, motiv pentru care se apreciază că nu are incidenţă în acest caz.
2. Recursul declarat de reclamanta V.M.I.
Reclamanta V.M.I. a formulat recurs în ceea ce priveşte acordarea cheltuielilor de judecată, susţinând că în mod greşit prima instanţă a redus cuantumul acestora de la suma de 2.500 RON la suma de 700 RON.
Acordarea cheltuielilor de judecată este reglementată de prevederile art. 274-art. 276 din C. proc. civ.
Potrivit acestor dispoziţii:
„Art. 274 . - Partea care cade în pretenţiuni va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.”
Judecătorii nu pot micşora cheltuielile de timbru, taxe de procedură şi impozit proporţional, plata experţilor, despăgubirea martorilor, precum şi orice alte cheltuieli pe care partea care a câştigat va dovedi că le-a făcut .
Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat .
Art. 275. - Pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată .
Art. 276. - Când pretenţiile fiecărei părţi au fost încuviinţate numai în parte, instanţa va aprecia în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor.”
În cauză, p rin sentinţa nr. 3814 din 8 octombrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea reclamantei doar în ceea ce priveşte acordarea primei tranşe de despăgubiri în cuantum de 200.000 RON reprezentând un procent de 40% din valoarea titlului de despăgubirea, respingând în rest acţiunea, în ceea ce priveşte a doua tranşă în valoarea procentuală de 60% din valoarea titlului.
Aşa fiind şi având în vedere prevederile art. 274 şi art. 276 din C. proc. civ., în raport cu faptul că pretenţiile reclamantei au fost încuviinţate doar în parte, Înalta Curte reţine că prima instanţă a procedat în mod corect la reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată solicitate de reclamantă de la suma de 2.500 RON la suma de 700 RON.
În consecinţă, pentru considerentele mai susmenţionate, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de V.M.I. şi de A.N.R.P. împotriva sentinţei nr. 3814 din 8 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5260/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5263/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
