ICCJ. Decizia nr. 5515/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5515/2011
Dosar nr. 4871/1/2011
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 3189 din 1 iunie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost admis recursul declarat de Casa Naţională de Pensii Publice împotriva Sentinţei nr. 245 din 19 octombrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost modificată sentinţa atacată în sensul că a fost respinsă, în tot, acţiunea reclamantului M.I.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de recurs a arătat că prin acţiunea înregistrată şi precizată la Curtea de Apel Alba Iulia M.I., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 18.782 RON cu titlu de stimulente pentru perioada 1 noiembrie 2008 - 1 mai 2009, sumă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, sub sancţiunea unor penalităţi de 5% pe zi de întârziere şi a amenzii prevăzută la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în caz de neexecutare în termen de 10 zile de la data pronunţării.
Totodată, reclamantul a solicitat şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii reclamantul a susţinut că a fost sancţionat disciplinar prin Decizia nr. 829 din 31 octombrie 2008 cu retrogradare din funcţia de conducere pe o perioadă de 6 luni şi,din acest motiv nu a beneficiat de stimulente, însă prin Sentinţa nr. 87/CA/2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, irevocabilă prin respingerea recursului s-a dispus anularea deciziei de sancţionare şi reintegrarea reclamantului în funcţia publică anterioară.
A mai susţinut reclamantul că, la cererea sa de repunere în situaţia anterioară şi în ce priveşte diferenţele salariale neîncasate, pârâta a făcut o plată parţială, refuzând să-i achite stimulentele.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta Casa Naţională de Pensii şi Asigurări Sociale a solicitat respingerea acţiunii în principal, ca lipsită de obiect, întrucât reclamantul a beneficiat de stimulente în perioada 03 - 06.2008 şi, în subsidiar, ca neîntemeiată, având în vedere că instanţa de judecată nu se poate substitui ordonatorului de credite în aprecierea activităţii reclamantului.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamant împotriva pârâtei Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale şi, în consecinţă, a obligat pârâta să plătească reclamantului 15.902 RON cu titlu de stimulente aferente perioadei 1 noiembrie 2008 - 1 decembrie 2008, 1 ianuarie 2009 - 1 mai 2009, actualizate cu rata inflaţiei începând cu scadenţa lunară pentru perioada de mai sus şi până la plata efectivă.
Prin aceeaşi sentinţă, a respins în rest acţiunea reclamantului şi a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantului a cheltuielilor de judecată în cuantum de 400 RON.
De asemenea, a respins excepţia lipsei de obiect a acţiunii, invocată de pârâtă.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă, a reţinut în esenţă, aşa cum reiese din considerentele sentinţei, următoarele:
Reclamantului i s-a aplicat sancţiunea retrogradării din funcţia publică de conducere de director executiv pe o funcţie de execuţie, pe o perioadă de 6 luni, începând cu 1 noiembrie 2008.
Prejudiciul înregistrat de reclamant prin aplicarea acestei sancţiuni disciplinare nelegale, îl constituie sub aspect material (financiar) diferenţele băneşti dintre salariul şi toate celelalte drepturi băneşti de care ar fi beneficiat în funcţia publică de conducere, pe de o parte şi cel realizat în funcţia publică de execuţie, pe de altă parte.
A mai constat prima instanţă că pârâta i-a plătit reclamantului doar sporul de conducere şi salariul de merit şi a recalculat sporurile de vechime, toxicitate şi antenă în funcţie de această nouă bază, făcându-se menţiunea pe statul de plată că în luna decembrie reclamantul a fost în concediu medical toată luna.
Casa Judeţeană de Pensii este una dintre instituţiile la nivelul căreia se acordă stimulente, în condiţiile stabilite prin Ordinul nr. 527/2007 al Ministrului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
În fine, arată instanţa, pentru perioada noiembrie 2008, ianuarie - aprilie 2009 inclusiv, imposibilitatea exercitării funcţiei publice de conducere a cauzat şi imposibilitatea evaluării competenţei manageriale şi a contribuţiei individuale a reclamantului.
Ca atare, pentru această perioadă (mai puţin luna decembrie 2008) sunt întrunite condiţiile art. 998 C. civ., respectiv raportul de cauzalitate directă între aplicarea sancţiunii disciplinare nelegale şi prejudiciul cauzat reclamantului prin neplata stimulentelor, astfel că instanţa a apreciat ca fondată cererea reclamantului pentru obligarea pârâtei la despăgubiri.
Aşadar, suma se va actualiza cu indicele de inflaţie, pentru fiecare lună de la data la care trebuia plătită, respectiv de la 17 decembrie 2008 pentru luna noiembrie aferent sumei de 2.448 RON, de la 4 martie 2009 pentru ianuarie 2009 aferent sumei de 3.168 RON, de la 3 aprilie 2009 pentru luna februarie 2009 aferent sumei de 2.874 RON, de la 15 aprilie 2009 pentru luna martie 2009 aferent sumei de 3.642 RON şi începând cu 8 iunie 2009 pentru luna aprilie 2009 aferent sumei de 3.770 RON, până la data plăţii - aceasta reprezentând deplina repunere a reclamantului în drepturile sale prin primirea unei sume la aceeaşi putere de cumpărare pe care ar fi avut-o dacă era achiziţionată la scadenţă.
Instanţa de recurs a constatat că hotărârea instanţei de fond este nelegală pentru că reclamantul nu a făcut dovada dreptului subiectiv prevăzut de lege pentru a beneficia de stimulente.
În raport de art. 20 din OG nr. 6/2007 şi art. 5 alin. (1) din Ordinul nr. 215/2009, instanţa de recurs a apreciat că acordarea stimulentelor nu reprezintă un drept al funcţionarului public, ci doar o vocaţie ce se transformă în drept numai în condiţiile realizării unor indicatori de performanţă, Înalta Curte constată că simpla anulare a deciziei de sancţionare a funcţionarului public nu conduce în mod automat la concluzia că acestuia i s-ar fi cuvenit stimulente materiale pentru perioada în care sancţiunea şi-a produs efectele, pentru acordarea acestora fiind necesare şi alte condiţii decât simpla deţinere a funcţiei.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire şi au fost invocate ca motive de revizuire:
- art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. - pentru că instanţa nu s-a pronunţat asupra cererii sale de acordare a stimulentelor aferente funcţiei de execuţie pentru care nu se pune problema inexistenţei dreptului deoarece toţi funcţionarii publici din Casa Judeţeană de Pensii Alba Iulia au primit stimulente.
Deşi a avut aplicată măsura mustrării, acesta putea beneficia de stimulente pentru că sancţiunea a fost radiată de drept în luna august 2008 dar a şi fost anulată prin Decizia nr. 2708 din 19 mai 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 479/57/2008.
Pentru perioada 01 noiembrie 2008 - 30 noiembrie 2008; 01 ianuarie 2009 - 30 aprilie 2009, reclamantul-revizuent avea dreptul la stimulente pentru că a participat, din funcţia de execuţie, la realizarea indicatorilor de performanţă şi a obţinut calificativul „foarte bine".
A precizat că nu a beneficiat de stimulente nici pentru funcţia de execuţie şi a depus o adeverinţă în acest sens.
- art. 322 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ.
În cadrul acestui motiv a arătat că prin Sentinţa nr. 87/CA/2009 a Curţii de Apel Alba Iulia a fost reintegrat în funcţia publică de director executiv şi a fost anulată Decizia de sancţionare nr. 829 din 31 octombrie 2008, hotărârea menţinută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 4 147/2009 şi, de aceea, în temeiul art. 998 C. civ. şi pentru deplina repunere în situaţia anterioară deciziei anulate intimata trebuia să-i admită şi stimulentele aferente funcţiei.
Prin hotărârea a cărei revizuire se cere a fost respinsă cererea revizuentului de acordare a stimulentelor şi, de aceea, apreciază că sunt două hotărâri potrivnice, respectiv Decizia nr. 4147/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Decizia nr. 3189/2001 a Înaltei Curţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casa Naţională de Pensii Publice a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea cererii de revizuire ca neîntemeiată.
Cererea de revizuire este nefondată şi va fi respinsă pentru următoarele considerente:
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, care se poate exercita numai împotriva hotărârilor irevocabile, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege.
I. Cazul de revizuire prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. se referă la situaţia în care instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.
Acest motiv de revizuire nu este incident în cauză deoarece prin Decizia nr. 3189 din 1 iunie 2011 a Înaltei Curţi instanţa de recurs, modificând sentinţa atacată, a respins în tot acţiunea reclamantului M.I.
De precizat ar fi faptul că obiectul acţiunii reclamantului în acel litigiu l-a constituit, între altele, obligarea C.N.P.A.S. la plata stimulentelor pentru perioada 1 noiembrie 2009 - 1 mai 2009, actualizate cu indicele de inflaţie.
Or, revizuentul susţine că instanţa nu s-ar fi pronunţat asupra cererii sale de acordare a stimulentelor în condiţiile în care acestea au fost chiar obiectul acţiunii respinse ca neîntemeiate.
Prin invocarea motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., revizuentul, de fapt, critică soluţia instanţei de recurs prin care i s-a respins cererea de acordare a stimulentelor ca neîntemeiată iar aceasta echivalează cu calea „recursului la recurs".
Revizuirea ar fi fost posibilă dacă instanţa de recurs, evocând fondul cauzei ar fi dat ceea ce nu s-a cerut, or dacă nu s-ar fi pronunţat asupra unui lucru cerut sau s-a dat mai mult decât s-a cerut. Însă, în cauză, instanţa de recurs a respins în totalitate cererea reclamantului de acordare a stimulentelor, aşa cum acesta solicitase.
II. Conform art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere atunci când există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de aceleaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate; aceste dispoziţii se aplică şi în cazul în care hotărârile potrivnice sunt date de instanţe de recurs.
Invocarea motivului de revizuire prevăzut de textul legal anterior enunţat presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
- Există hotărâri definitive contradictorii.
Textul nu distinge, ceea ce înseamnă că această condiţie este îndeplinită chiar dacă prin hotărârile potrivnice nu s-a rezolvat fondul. Este necesar, însă, ca ambele hotărâri să fie pronunţate ori pe considerente procedurale ori pe fond, pentru că dacă una este pronunţată în temeiul unei excepţii procesuale, iar cealaltă este pronunţată în fond, nu există contrarietatea susceptibilă să facă admisibilă revizuirea.
- Hotărârile potrivnice să fie pronunţate în aceeaşi pricină.
Ca atare, trebuie reţinută tripla identitate de părţi, obiect şi cauză care sunt elementele lucrului judecat.
- Hotărârile să fie date în dosare diferite.
Revizuirea nu este admisibilă dacă hotărârile contradictorii au fost pronunţate în aceeaşi cauză, pe parcursul mai multor cicluri procesuale, determinate de căile de atac exercitate de părţi.
- În al doilea proces, să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei.
Dacă instanţa sesizată cu cea de-a doua acţiune a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, această apărare nu mai poate fi reiterată pe calea revizuirii, deoarece s-ar opune tocmai puterea de lucru judecat a hotărârii date asupra primei acţiuni.
- Să se ceară anularea celei de a doua hotărâri.
Condiţiile indicate trebuie îndeplinite cumulativ, iar neîndeplinirea uneia dintre condiţii duce la respingerea cererii de revizuire.
În speţă, revizuentul invocă contrarietatea Deciziei nr. 3189 din 1 iunie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în raport de Sentinţa nr. 87/CA/2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, irevocabilă prin Decizia nr. 4147/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Trebuie precizat că prin Sentinţa nr. 87/CA din 8 aprilie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia s-a dispus anularea Deciziei nr. 829 din 31 octombrie 2008 a C.N.P.A.S. şi reintegrarea reclamantului în funcţia publică de conducere de director executiv al Casei Judeţene de Pensii Alba, soluţia irevocabilă prin Decizia nr. 4147/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Raportat la condiţiile impuse de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se constată că nu este îndeplinită condiţia pronunţării hotărârilor potrivnice în aceeaşi pricină, deoarece nu există triplă identitate de părţi, obiect şi cauză.
Astfel, chiar dacă părţile sunt identice în cele două dosare, nu există identitate de obiect şi cauză.
În primul dosar, soluţionat prin Sentinţa nr. 87/CA din 8 aprilie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia se solicitase anularea unei decizii de sancţionare şi obligarea la reintegrarea în funcţia publică de conducere, fără a se solicita plata drepturilor salariale sau a altor drepturi iar în cadrul litigiului soluţionat prin Decizia nr. 3189 din 1 iunie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a solicitat obligarea la stabilirea şi plata corespunzătoare a stimulentelor pentru perioada 01 noiembrie 2008 - 01 mai 2009.
Prin urmare, nu există contrarietate între cele două hotărâri judecătoreşti.
Mai mult, în considerentele Deciziei nr. 3189 din 1 iunie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a făcut referire la Sentinţa nr. 87/CA din 8 aprilie 2009 şi la faptul că deşi în dispozitivul sentinţei nu exista obligaţia de plată a diferenţelor salariale (nici nu se solicitase acest lucru) şi sporurilor aferente, autoritatea publică a efectuat aceste plăţi benevol, iar Înalta Curte a apreciat că nu se impune, ca urmare a anulării sancţiunii aplicate, şi plata stimulentelor.
Nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 2 şi art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cererea de revizuire va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de revizuire formulată de M.I. împotriva Deciziei nr. 3189 din 1 iunie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 5510/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 5524/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
