ICCJ. Decizia nr. 5524/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5524/2011
Dosar nr. 1559/109/2010
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prima instanţă
a) cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea formulată, reclamantul P.G.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor - Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor, anularea Hotărârii nr. 5 din 12 martie 2010 pronunţată de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul ministerului.
În motivarea plângerii s-a arătat că, prin această hotărâre s-a dispus, în esenţă, admiterea cererii de revizuire formulată de I.G.P.R. împotriva Hotărârii nr. 100 din 18 decembrie 2009 pronunţată de aceeaşi comisie, desfiinţarea hotărârii şi menţinerea titlului executoriu emis pe numele reclamantului.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-a reţinut că prin Hotărârea nr. 100/18 decembrie 2009 s-a admis plângerea acestuia împotriva Hotărârii nr. 58627/2009 pronunţată de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor şi s-a dispus efectuarea unei cercetări administrative de către o comisie constituită la nivelul D.G.C.A.I. asupra aspectelor semnalate în conţinutul hotărârii de referinţă, prin care i-a fost imputată reclamantului suma de 20.878,32 RON, reprezentând cotă parte din cheltuielile de şcolarizare efectuate cu pregătirea sa.
Hotărârea a cărei anulare a solicitat-o a avut ca temei juridic prevederile art. 35 alin. (1) din OG nr. 121/1998 şi a fost motivată pe nesemnarea contestaţiei iniţiale de către reclamant.
Temeiul legal a fost completat cu dispoziţiile art. 133 alin. (1) C. proc. civ., text potrivit căruia cererea de chemare în judecată, care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura, va fi declarată nulă.
Aşadar, comisia a reţinut, pe de o parte, faptul că au fost nesocotite prevederile art. 133 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, că este îndeplinită condiţia revizuirii bazată pe descoperirea unor acte sau fapte noi care nu au putut fi prezentate până la data soluţionării cauzei.
Reţinerea comisiei este nelegală şi nu corespunde situaţiei de fapt existente în cauză, deoarece, la momentul soluţionării Hotărârii nr. 100 din 18 decembrie 2009 emisă de aceeaşi comisie reclamantul a fost prezent, aşa cum este consemnat în partea introductivă a acestei hotărâri şi nu i s-a pus în vedere chestiunea privitoare la semnarea cererii de chemare în judecată.
În ceea ce priveşte imputarea sumelor reprezentând cheltuieli de întreţinere s-a arătat că a formulat obiecţiuni în privinţa numărului de zile, care a determinat cheltuielile cu cazarea, pe considerentul că nu s-au avut în vedere perioadele de vacanţă, permisiile, fiind încălcate dispoziţiile Legii nr. 137/1991, care sunt aplicabile în speţă şi nu dispoziţiile art. 17 din HG nr. 294/2007, greşit reţinute de către comisie.
b) întâmpinarea formulată în cauză
Prin întâmpinarea formulată la 29 decembrie 2010, pârâtul a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiate, pe considerentul că temeiul legal privind admisibilitatea cererii de revizuire reţinut de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor la momentul pronunţării hotărârii este cel corect, regăsit în prevederile art. 35 alin. (1) teza a II-a din OG nr. 121/ 2009, prevedere analogă cu prevederea stipulată la art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
Prin urmare, atâta vreme cât plângerea adresată împotriva Hotărârii nr. 58627 din 24 septembrie 2009, nu era semnată şi această lipsă nu a fost complinită pe parcursul soluţionării contestaţiei, în mod corect, s-a dispus revizuirea Hotărârii nr. 100/2009, aplicându-se dispoziţiile sus-menţionate.
c) Sentinţa şi considerentele primei instanţe
Prin Sentinţa civilă nr. 157/FC din 11 februarie 2011 Curtea de Apel Piteşti, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis plângerea formulată de reclamantul P.G.V. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia Generală Juridică şi a anulat Hotărârea nr. 5 din 12 martie 2010 emisă de pârât, în sensul că a respins cererea de revizuire.
A obligat pe pârât să plătească reclamantului suma de 4.000 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că potrivit prevederilor art. 35 alin. (1) din OG nr. 121/1998, hotărârile definitive pot fi revizuite de organul care le-a pronunţat, la cererea militarilor interesaţi, a comandanţilor, a şefilor unităţilor ori a şefilor organelor de control financiar de gestiune când au fost descoperite fapte ori acte noi care nu au putut fi prezentate până la data soluţionării cauzei, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.
Pârâtul a considerat drept fapt, respectiv act nou, conform dispoziţiei art. 35 alin. (1) din OG nr. 121/1998, nesemnarea plângerii iniţiale de către reclamant. Această prevedere a fost coroborată cu cea stipulată la art. 133 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care lipsa semnăturii de pe cererea de chemare în judecată atrage nulitatea acesteia.
Art. 3025 alin. (1) C. proc. civ. sancţionează, într-adevăr, cu nulitatea lipsa menţiunilor prevăzute expres pentru cererea de chemare în judecată, între care şi semnătura.
Această prevedere se coroborează cu cea de la art. 133 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că necuprinderea în cererea de chemare în judecată a semnăturii reclamantului sau a pârâtului va fi declarată nulă, însă, la alin. (2) al aceluiaşi articol, se precizează că lipsa semnăturii se poate totuşi complini în timpul judecăţii, iar dacă pârâtul invocă lipsa de semnătură reclamantul va trebui să semneze cel mai târziu la prima zi de înfăţişare următoare, iar când este prezent, în instanţă, în chiar şedinţa în care a fost invocată nulitatea, dispoziţie care nu a fost avută în vedere de către pârât.
S-a apreciat că petentul a fost prezent la judecată, procedura fiind legal îndeplinită, dar nu i s-a pus în vedere să semneze plângerea, aşa cum prevăd dispoziţiile legale, ceea ce conduce la concluzia că omisiunea nu se datorează reclamantului.
De altfel, acesta a susţinut că la dosarul respectiv a fost depusă o plângere semnată, dar nu cunoaşte din ce motive aceasta nu ar fi ajuns la dosar şi nici nu poate dovedi existenţa unui asemenea înscris datorită caracterului clasificat al documentelor.
Prima instanţă a considerat că pentru împlinirea lipsei unei menţiuni exprese vizând cererea de chemare în judecată, este necesară citarea persoanei cu această menţiune şi numai în ipoteza în care, la termenul stabilit acesta lipseşte nejustificat, se impune constatarea nulităţii cererii respective, ceea ce în cauză nu s-a dovedit.
Despre emiterea Deciziei nr. 5 din 12 martie 2010, reclamantul a luat act la data de 23 martie 2010, prin intermediul serviciilor poştale, nefiind făcută dovada citării sale în faţa comisiei.
De asemenea, s-a avut în vedere că motivul luat în considerare la admiterea cererii de revizuire nu se înscrie în cele prevăzute de legea specială, respectiv OG nr. 121/1998, întrucât dispoziţia pct. 5 al art. 322 C. proc. civ. reprezintă dreptul comun, astfel că susţinerea reclamantului este justificată, Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor procedând greşit la admiterea cererii de revizuire.
2. Instanţa de recurs
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Ministerul Administraţiei şi Internelor.
a) Motivele de recurs
În motivele de recurs s-a susţinut că Hotărârea nr. 5 din 12 martie 2010 a Comisiei de Jurisdicţie şi Imputaţie din Cadrul M.A.I. este legală, având în vedere că petentul nu a semnat contestaţia, situaţie în care sancţiunea aplicabilă este aceea a nulităţii cererii.
S-a precizat că motivul de revizuire este cel prevăzut de art. 35 alin. (1) teza a II-a din OG nr. 121/1998, că după pronunţarea hotărârii s-a descoperit că cererea nu a fost semnată.
S-au formulat critici şi asupra cuantumului cheltuielilor de judecată.
b) Analiza motivelor de recurs
Din examinarea motivelor de recurs, a probelor cauzei şi a legislaţiei aplicabile, Înalta Curte reţine:
Reclamantului P.G.V. i s-a imputat suma de 20.878,32 RON prin Decizia nr. 222473 din 5 iunie 2009.
A formulat contestaţie împotriva acestei decizii, care a fost respinsă prin Hotărârea nr. 58627 din 24 septembrie 2009, iar împotriva acestei din urmă hotărâri s-a formulat contestaţie care a fost admisă prin Hotărârea nr. 100 din 18 decembrie 2009 a Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul M.A.I.
Împotriva Hotărârii nr. 100 din 18 decembrie 2009 s-a formulat cerere de revizuire de către I.G.P.R., întemeiată pe prevederile art. 35 alin. (1) din OG nr. 121/1998.
Prin Hotărârea nr. 5 din 12 martie 2010 Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor a admis cererea de revizuire formulată de I.G.P.R., a desfiinţat Hotărârea nr. 100/2009 şi a menţinut titlul executoriu emis pe numele reclamantului P.G.V.
S-a reţinut că în cauză sunt incidente prevederile art. 133 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că cererea de chemare în judecată care nu cuprinde semnătura reclamantului, va fi declarată nulă, că lipsa semnăturii a fost descoperită ulterior, situaţie în care este incident motivul de revizuire prevăzut de art. 35 alin. (1) din OG nr. 121/1998.
Lipsa semnăturii de pe cererea de chemare în judecată - chestiune descoperită ulterior, poate fi apreciată ca încadrându-se în motivele de revizuire prevăzute de art. 35 alin. (1) din OG nr. 121/1998.
Din analiza Hotărârii nr. 5/2010 se constată că soluţionarea cererii de revizuire s-a făcut fără citarea persoanei obligate la plată.
Potrivit art. 38 din OG nr. 121/1998, la soluţionarea cauzelor de către comisia de jurisdicţie a imputaţiilor, persoanele obligate la plată vor fi citate.
Textul nu distinge după obiectul cererii, respectiv contestaţie sau revizuire, astfel că în sarcina comisiei există obligaţia de a cita persoana obligată la plată.
În aceste condiţii, Hotărârea nr. 5/2010 este nelegală, critica formulată în plângere fiind astfel întemeiată, motiv pentru care Hotărârea nr. 5/2010 va fi desfiinţată şi va fi obligată comisia să soluţioneze cererea de revizuire formulată de IGPR împotriva Hotărârii nr. 100/2009, cu respectarea procedurii prevăzută de art. 38 din OG nr. 121/1998.
În consecinţă, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va admite, se va modifica sentinţa atacată şi se va desfiinţa Hotărârea nr. 5 din 12 martie 2010, cu obligarea Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor să soluţioneze cererea de revizuire formulată de M.A.I. împotriva Hotărârii nr. 100/2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva Sentinţei civile nr. 165/FC din 11 februarie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite plângerea formulată de P.G.V.
Desfiinţează Hotărârea nr. 5 din 12 martie 2010 a Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Obligă Comisia să soluţioneze cererea de revizuire formulată de M.A.I. - Inspectoratul General al Poliţiei împotriva Hotărârii nr. 100/2009 a Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 5515/2011. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 5534/2011. Contencios → |
|---|
