ICCJ. Decizia nr. 5534/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5534/2011
Dosar nr.215/43/2011/a1
Şedinţa publică din 22 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Soluţia primei instanţe
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 16 iunie 2011 pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC „P.I." SRL - Târgu Mureş a solicitat:
- anularea Deciziei nr. 233/2010 din 29 martie 2011 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş pentru soluţionarea contestaţiei formulată împotriva Deciziei de impunere nr. 509 din 29 aprilie 2010 şi împotriva Raportului de inspecţie fiscală nr. 1147 din 29 aprilie 2010;
- anularea Deciziei de impunere nr. 509 din 29 aprilie 2010 privind obligaţiile fiscale suplimentare şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. 1147 din 29 aprilie 2010;
- suspendarea executării deciziei de impunere privind obligaţiile suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. 509/2010 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. 1147/12 mai 2010, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
În motivarea cererii de suspendare a executării actului administrativ contestat, reclamanta a arătat că, prin Sentinţa civilă nr. 110 din 10 august 2010, Curtea de Apel Târgu Mureş a admis cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 509 din 29 aprilie 2010 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. 1147 din 12 mai 2010, dispunând suspendarea executării acestora până la pronunţarea instanţei de fond.
Această hotărâre a rămas irevocabilă prin Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 217/43/2010.
S-a menţionat, de asemenea, că, prin Decizia contestată, au fost stabilite în sarcina societăţii obligaţii fiscale suplimentare în cuantum de 793.825 RON, prin reţinerea unei stări de fapt greşite şi interpretarea eronată a înscrisurilor probatorii prezentate, iar executarea acestor obligaţii fiscale ar conduce la blocarea în totalitate a activităţii societăţii recent ieşită din procedura de reorganizare, o blocare a activităţii ce ar însemna practic desfiinţarea acesteia.
S-a arătat că societatea, în situaţia în care se află, are imperios nevoie de finanţări pentru a-şi redresa activitatea şi pentru a urmări scopul vizat de instituţia reorganizării şi are un număr considerabil de angajaţi ale căror locul de muncă ar fi periclitate dacă s-ar începe executarea silită a presupusei creanţe fiscale.
Prin Sentinţa civilă nr. 160 din 7 iulie 2010, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea reclamantei şi a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere fiscală nr. 509 din 29 aprilie 2010 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. 1147 din 12 mai 2010, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de apel a reţinut următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 110 din 10 august 2010, Curtea de Apel Târgu Mureş a admis cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 509 din 29 aprilie 2010 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. 1147 din 12 mai 2010, dispunând suspendarea executării până la soluţionarea cauzei pe fond, iar această hotărâre a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 762 din 9 februarie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 217/43/2010. În acest sens, instanţele au reţinut că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât din înscrisurile depuse la dosar rezultă o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate a celor două acte administrativ-fiscale şi o pagubă iminentă constând în perturbarea activităţii societăţii, cu atât mai mult cu cât, în faţa instanţei, s-a făcut dovada înregistrării a unei cereri pentru deschiderea procedurii insolvenţei.
Împrejurările reţinute prin hotărârile judecătoreşti menţionate în procedura reglementată de art. 14 din Legea nr. 554/2004 sunt de actualitate, iar, pe rolul instanţei a fost înregistrată cererea de anulare a Deciziei nr. 233/2010 din 29 martie 2011, de soluţionare a contestaţiei formulată împotriva Deciziei de impunere nr. 509 din 29 aprilie 2010 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. 1147 din 29 martie 2010, cu termen de judecată fixat pentru data de 11 noiembrie 2011.
Curtea de apel a reţinut incidenţa, în cauză, a dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004 şi împrejurarea că se menţin motivele invocate de reclamantă care au demonstrat îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 din aceeaşi lege, avute în vedere de instanţele de judecată care au pronunţat hotărârile menţionate anterior.
2. Recursul promovat de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş
Împotriva Sentinţei civile nr. 160 din 7 iulie 2011 a Curţii de Apel Târgu Mureş, Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş (DGFP Mureş), solicitând admiterea recursului, cu consecinţa modificării în tot a sentinţei atacate şi a respingerii ca nefondată a cererii reclamantei de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 509 din 29 aprilie 2010.
Ca temei legal al recursului promovat au fost invocate motivele de nelegalitate reglementate de prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În esenţă, prin motivele de recurs dezvoltate recurenta a susţinut că prima instanţă nu a motivat soluţia adoptată în sensul că nu a arătat în concret temeiurile şi împrejurările de fapt care conduc la concluzia îndeplinirii cumulative a cerinţelor impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi anume cazul bine justificat şi paguba iminentă. Şi aceasta cu atât mai mult cu cât măsura suspendării executării unui act administrativ fiscal este una de excepţie astfel cum a statuat în mod constant Înalta Curte în jurisprudenţa sa.
3. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, faţă de prevederile legale incidente din materia supusă verificării şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ., apreciază că nu sunt întemeiate criticile recurentei-pârâte, în considerarea celor în continuare arătate.
Primul motiv de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., prin care se critică practic nemotivarea hotărârii nu poate fi primit.
Înalta Curte apreciază că hotărârea atacată nu este viciată de lipsa motivării şi nici de neanalizarea condiţiilor expres şi limitativ prevăzute de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, republicată pentru a se putea dispune suspendarea actului administrativ atacat.
Actele şi lucrările dosarului atestă că prezenta cerere de suspendare a fost întemeiată pe prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004, şi prin formularea ei reclamanta intimată a tins la obţinerea unei hotărâri de suspendare până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei de fond, aflată în curs de judecată.
Judecătorul fondului, în examinarea cererii de suspendare fundamentată pe temeiul legal sus evocat, a făcut în mod expres trimitere la o cerere anterioară de suspendare, formulată de aceeaşi societate reclamantă, dar întemeiată pe prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată, admisă irevocabil prin Decizia nr. 762 din 9 februarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu precizarea că prin respectiva hotărâre judecătorească, executarea Deciziei de impunere fiscală nr. 509 din 29 aprilie 2010 a fost suspendată numai până la pronunţarea instanţei de fond.
În acest context, reţinând că prezenta cerere de suspendare este fundamentată pe un alt temei legal (art. 15 alin. (1) şi urm. din Legea nr. 554/2004) şi este admisibilă, dată fiind posibilitatea legală conferită de legiuitor părţii ce se consideră vătămată printr-un act administrativ apreciat nelegal şi care ar putea fi pus în executare, de a se menţine măsura suspendării şi după momentul pronunţării instanţei de fond, când înceta suspendarea dispusă în baza art. 14 din lege, referirile şi trimiterile făcute de judecătorul fondului la motivele analizate cu ocazia soluţionării cererii anterioare, nu echivalează cu nemotivarea hotărârii de faţă. Şi aceasta cu atât mai mult cu cât, judecătorul fondului, a apreciat, raportat la probele administrate că motivele avute în vedere cu ocazia analizării primei cereri, irevocabil admisă, se menţin.
Înalta Curte apreciază totodată că şi motivele de nelegalitate invocate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sunt nefondate.
După cum s-a arătat constant în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în această materie, cererea de suspendare a executării unui act administrativ unilateral care are ca temei juridic art. 15 din Legea nr. 554/2004 modificată, este condiţionată în privinţa admisibilităţii sale de existenţa unei acţiuni în anularea actului solicitat a fi suspendat, cerinţă îndeplinită, câtă vreme prezenta cerere a fost formulată concomitent cu o astfel de cerere.
Interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, republicată conduce la concluzia potrivit căreia, reclamantului, fie că a cerut sau nu suspendarea în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, art. 15 îi conferă dreptul de a solicita suspendarea, sau, după caz, de a reitera cererea de suspendare.
În fine, cum motivele vizând cazul bine justificat şi paguba iminentă au fost analizate şi apreciate ca fiind întemeiate prin hotărârea judecătorească irevocabilă sus indicată, noile documente ataşate consolidând practic argumentele asupra cărora s-a statuat, Înalta Curte reţine că nu reprezintă un motiv de nelegalitate a sentinţei atacate împrejurarea că judecătorul fondului nu a mai reluat in extenso toate acele consideraţiuni.
Faţă de cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. se va respinge aşadar ca nefondat recursul de faţă, considerentele expuse susţinând temeinicia şi legalitatea soluţiei pronunţate de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş împotriva Sentinţei civile nr. 160 din 7 iulie 2011 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 22 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 5524/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5558/2011. Contencios → |
|---|
