ICCJ. Decizia nr. 5539/2011. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5539/2011
Dosar nr. 45572/3/2008
Şedinţa publică de la 22 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 26 noiembrie 2008 pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat instanţei să constate existenţa calităţii pârâtului B.M.I.A. de colaborator al Securităţii.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat, în esenţă, că, prin cererea din 25 ianuarie 2007, Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 a solicitat, în temeiul Legii nr. 187/1999, verificarea, sub aspectul stabilirii calităţii de agent sau colaborator al Securităţii, a persoanelor care deţin titlul de revoluţionar, iar printre aceste persoane se află şi pârâtul.
După intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 24/2008, cererea formulată de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 s-a constatat a fi legală şi a fost întocmită Nota de constatare din 20 august 2008 în care au fost consemnate următoarele:
Pârâtul B.M.I.A. a fost recrutat de organele I.M.B.S, în anul 1975, pentru încadrarea informativă a unor colegi de facultate şi a semnat un Angajament la data de 25 martie 1975 preluând numele conspirativ „B.”. În anul 1978, după ce a fost repartizat ca medic la Dispensarul Şantierului Naval Constanţa şi, ulterior, la Dispensarul Agigea, pârâtul a fost predat în legătură organelor de Securitate Constanţa.
Reclamantul a susţinut că, pe baza materialelor furnizate de pârât, a fost avertizată o persoană semnalată cu manifestări ostile la adresa regimului comunist, iar ofiţerul de Securitate căruia pârâtul îi furniza informaţii a consemnat faptul că pârâtul, prin notele furnizate, în calitate de colaborator, a îndeplinit cu solicitudine sarcinile trasate în perioada 1978-1982.
A arătat reclamantul că pârâtul, fiind medic la Dispensarul Şantierului Naval Constanţa, a furnizat date despre diferiţi cunoscuţi, despre personalul dispensarului, angajaţii şantierului naval, despre cei de la şantierul Canal Dunăre – Marea Neagră sub numele conspirativ „D.”.
Dintre notele informative date în această perioadă, C.N.S.A.S. a invocat notele referitoare la un medic din Râmnicu – Vâlcea, un profesor de chimie din Eforie Sud; un inginer de la Canalul Dunăre – Marea Neagră, care au fost propuse pentru atenţionare.
Reclamantul arată că activitatea pârâtului a fost caracterizată chiar de ofiţerii de securitate din perioada 1978-1982 ca fiind una prolifică din punct de vedere al cantităţii şi calităţii informaţiilor furnizate de pârât şi, ca atare, informaţiile furnizate de B.M.I.A. se circumscriu prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii, întrucât au condus la îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor urmărite.
Prin încheierea de şedinţă din 5 decembrie 2008, Tribunalul Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea dosarului la Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, conform prevederilor art. 34 din O.U.G. nr. 24/2008.
2. Soluţia instanţei de fond
La Curtea de Apel Bucureşti, cauza a fost înregistrată la data de 12 decembrie 2008.
Pârâtul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 2 lit. b) şi art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, care a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin Decizia nr. 1667 din 15 decembrie 2009 a Curţii Constituţionale.
La termenul de judecată din 24 martie 2010, pârâtul a invocat excepţia de nelegalitate a actului de aplicare a notei de constatare din 20 august 2008, a procesului – verbal din 13 noiembrie 2008, şi a notei de constatare din 20 august 2008 adoptate de Colegiul director al C.N.S.A.S.
Prin sentinţa civilă nr. 2657 din 2 iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:
- a respins, ca neîntemeiată, excepţia de nelegalitate invocată de pârât
- a admis acţiunea formulată de reclamant şi a constatat existenţa calităţii de colaborator a pârâtului.
Cu privire la excepţia de nelegalitate, instanţa a reţinut următoarele:
În raport cu dispoziţiile art. 36 alin. (4) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a C.N.S.A.S., actul de aprobare a notei de constatare nu este un act administrativ producător de efecte juridice în mod direct, natura sa juridică fiind aceea de operaţiune administrativă necesară în procedura internă reglementată de O.U.G. nr. 24/2006, iar instanţa de contencios administrativ analizează aceste operaţiuni administrative în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, atunci când este învestită cu acţiunea formulată de C.N.S.A.S.
Nota de constatare care se depune la instanţa de judecată nu reprezintă un act administrativ, fiind un act de procedură civilă, astfel că finalitatea excepţiei de nelegalitate invocată de pârât nu este relevantă în privinţa acţiunii introdusă deja în instanţă.
Faţă de motivele invocate de pârât referitoare la neîntrunirea numărului de membrii prezenţi în Colegiul de conducere al C.N.S.A.S. la data aprobării notei de constatare, întrucât domnul M.D. era incompatibil cu funcţia de membru din luna martie 2006, iar şedinţa a avut loc la 13 noiembrie 2008, instanţa a constatat că, din procesul verbal al şedinţei Colegiului din 13 noiembrie 2008, rezultă că dl. M.D. a fost în concediu de odihnă şi a lipsit de la această şedinţă, iar nota a fost aprobată regulamentar cu 8 voturi „pentru”, fiind astfel respectate dispoziţiile regulamentare.
Cu privire la excepţia de nelegalitate a procesului-verbal din 13 noiembrie 2008 şi a notei de constatare din 20 august 2008, Curtea de apel a avut în vedere aceleaşi considerente, reţinând că C.N.S.A.S. a formulat acţiunea în justiţie după parcurgerea procedurii administrative interne şi cu respectarea prevederilor legale.
Pe fondul cauzei, Curtea a reţinut, în esenţă, următoarele:
Pârâtul a fost recrutat de către organele de securitate în anul 1975 pentru încadrarea informativă a unor colegi de facultate şi a semnat un Angajament la data de 25 martie 1975, prin care s-a angajat să sprijine organele de securitate „în mod secret şi organizat pentru descoperirea, lichidarea şi prevenirea faptelor îndreptate contra securităţii statului”.
Cu privire la susţinerile pârâtului în sensul că angajamentul a avut la bază un consimţământ viciat prin faptul că a fost forţat să semneze angajamentul şi să devină informator al securităţii fiind ameninţat cu arestarea şi excluderea din facultate, instanţa a reţinut că acestea sunt infirmate de actele aflate la dosarul cauzei.
Astfel, a argumentat Curtea de apel că, din analiza celor consemnate în cuprinsul Notei întocmită de I.M.B. Securitate la 25 februarie 1975, rezultă că recrutarea pârâtului a avut loc după ce organele de securitate au discutat în termeni de colaborare cu pârâtul fiindu-i date chiar explicaţii şi în niciun caz nu a fost ameninţat să semneze angajamentul, iar împrejurările relatate de pârât cu privire la situaţia rudelor sale nu sunt de natură a conduce la concluzia că pârâtul a semnat un angajament de informator al Securităţii sub ameninţarea cu arestarea sau violenţa.
Instanţa a mai reţinut că pârâtul a fost recompensat pentru informaţiile furnizate, aşa cum rezultă din chitanţele aflate la dosar, ceea demonstrează o colaborare paşnică şi benefică atât pentru pârât cât şi pentru Securitate.
Analizând informaţiile furnizate de către pârât sub numele conspirativ iniţial „B.” şi, apoi, „D.”, instanţa a stabilit că unele persoane au fost verificate sau supravegheate de Securitate, ca urmare a informaţiilor furnizate de pârât prin notele informative, aflate la dosarul cauzei, din 6 decembrie 1975, 4 ianuarie 1983, 29 septembrie 1982, 14 mai 1982, 22 octombrie 1981, 22 iunie 1979, 20 aprilie 1979.
În consecinţă, Curtea de apel a apreciat că pârâtul a furnizat foarte multe informaţii în colaborarea sa cu Securitatea, care priveau, fără putinţă de tăgadă, activităţi şi atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, încălcând astfel persoanelor urmărite dreptul la libertatea de exprimare şi libertatea opiniilor prevăzut de art. 28 din Constituţia României din 1965, coroborat cu art. 19 din Pactul Internaţional privind Drepturile civile şi Politice, dreptul la viaţa privată reglementat de art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile civile şi Politice, secretul corespondenţei prevăzut de art. 33 din Constituţia din 1965 şi dreptul la libera circulaţie prevăzut de art. 12 din Pactul Internaţional privind Drepturile civile şi Politice.
Ca atare, instanţa a apreciat că, în speţă, sunt îndeplinite cerinţele art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru constatarea calităţii pârâtului de colaborator al Securităţii.
3. Recursul promovat de pârâtul B.M.I.A.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs pârâtul B.M.I.A., solicitând admiterea excepţiei tardivităţii şi în principal respingerea acţiunii în constatare promovată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii ca tardiv formulată. În subsidiar recurentul a solicitat modificarea în tot a hotărârii primei instanţe în sensul respingerii acţiunii C.N.S.A.S. ca neîntemeiată.
Printr-o primă critică dezvoltată, recurentul-reclamant, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., a susţinut excepţia de tardivitate a acţiunii C.N.S.A.S., ca excepţie de ordine publică, în raport de prevederile art. 38 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al C.N.S.A.S. ce stipulează un termen de 7 zile pentru introducerea acţiunii, de la data adoptării notei de constatare, în cazul categoriei de personal precizate la art. 3 lit. b)–z) din O.U.G. nr. 24/2008. Recurentul a susţinut că termenul prevăzut, apreciat ca fiind imperativ, peremptoriu şi absolut al regulamentului arătat a fost încălcat întrucât nota de constatare a fost datată şi aprobată la 13 noiembrie 2008 iar acţiunea a fost depusă abia la data de 27 noiembrie 2008.
Pe acest aspect s-a mai arătat că de la acest termen nu se poate deroga, astfel că decăderea poate fi invocată de oricare din părţi, de procuror sau de instanţă, din oficiu, în orice fază a procesului.
Printr-un alt motiv de recurs dezvoltat, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susţinut că instanţa de fond a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, cu referire expresă la interpretarea dată conţinutului notei informative din 25 februarie 1975, apreciată ca fiind eronată, ruptă din context şi fără a fi coroborată cu celelalte acte aflate la dosarul cauzei, ce atestă urmărirea de către securitate a rudelor sale.
În contextul prezentării punctuale a conţinutului mai multor note informative, recurentul a apreciat că neanalizarea corectă a probatoriului de către prima instanţă, prin coroborarea tuturor elementelor de fapt cu cele de notorietate referitoare la măsurile constrângătoare aplicate de fosta securitate, a făcut să nu poată fi reţinută existenţa consimţământului său viciat, ce putea fi de altfel şi prezumat.
Printr-un al treilea motiv de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a apreciat că instanţa a aplicat greşit legea, respectiv art. 955 C. civ. referitoare la vicierea consimţământului, ignorând tocmai ameninţarea permanentă, specifică regimului din acea perioadă.
În contextul reluării în amănunt a situaţiei de fapt şi a modalităţii în care a fost contactat de securitate, recurentul a menţionat că întreaga sa familie a fost urmărită de securitate, mai ales că avea şi rude în străinătate, la rândul lor urmărite pentru convingerile declarat anticomuniste, aspecte ce demonstrează că a semnat angajamentul sub ameninţarea cu puşcăria şi excluderea din facultate.
În fine, apreciindu-se că instanţa de fond a interpretat greşit noţiunea de colaborator al Securităţii, în accepţiunea prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, recurentul a susţinut că instanţa de fond nu a interpretat corect probele administrate, raportat la relatările C.N.S.A.S. vizavi de notele informative invocate, trunchiate şi interpretate în mod neunitar, fiind ignorată şi împrejurarea că la rândul său a fost supravegheat de securitate.
4. Procedura de soluţionare a cauzei de către instanţa de recurs
În cursul soluţionării recursului, recurentul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, solicitând totodată suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 244 C. proc. civ.
Prin încheierea din data de 13 septembrie 2011, Înalta Curte, examinând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a apreciat-o ca fiind admisibilă, pentru motivele expres arătate în acea încheiere (filele 33-35 dosar recurs) şi în consecinţă a dispus sesizarea Curţii în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate invocată.
Totodată a fost respinsă cererea de suspendare a soluţionării recursului, apreciindu-se că nu sunt întrunite cerinţele art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pentru motivele de asemenea arătate în cuprinsul încheierii.
5. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar
Recursul nu este fondat.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale incidente din cuprinsul O.U.G. nr. 24/2008, şi sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ. Înalta Curte reţine că nu sunt întemeiate motivele de recurs formulate şi ca atare nu pot fi primite, în considerarea celor în continuare arătate.
Cu referire la excepţia tardivităţii acţiunii în constatare formulată de C.N.S.A.S., la data de 27 noiembrie 2008 (iniţial înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal), invocată raportat la prevederile art. 38 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a C.N.S.A.S., aprobat prin H.G. nr. 1/2008, în forma sa în vigoare la data adoptării notei de constatare în data de 13 noiembrie 2008, Înalta Curte apreciază că termenul de 7 zile prevăzut de textul sus-arătat este un termen de recomandare, iar nu unul de decădere sau de prescripţie, în lipsa unor menţiuni exprese în acest sens.
Această concluzie se impune şi pentru că în cuprinsul O.U.G. nr. 24/2008 nu se regăseşte nici o dispoziţie care să stabilească un termen pentru promovarea unor astfel de acţiuni în justiţie.
În acest sens Înalta Curte, s-a mai pronunţat deja, sesizată fiind cu privire la excepţii similare raportat la termenele la care face referire Regulamentul de organizare şi funcţionare al C.N.S.A.S.
Examinând criticile recurentului invocate în temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acest motiv de nelegalitate nu este incident în cauză.
Interpretarea dată probelor constituie o chestiune de fapt care nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecăţii, respectiv a cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Aşa fiind, Înalta Curte apreciază că toate criticile recurentului vizând fondul cauzei se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi din această perspectivă urmează a fi analizate şi de Înalta Curte.
Raportat la motivele de recurs dezvoltate, faţă de înscrisurile care există la dosarul cauzei şi prin prisma dispoziţiilor legale incidente, din cuprinsul O.U.G. nr. 24/2008, Înalta Curte apreciază că neîntemeiate sunt şi criticile recurentului vizând fondul cauzei, respectiv modalitatea în care instanţa de fond a aplicat şi interpretat noţiunea de colaborator al Securităţii, în accepţiunea prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
Judecătorul fondului a reţinut, raportat la angajamentul scris şi semnat de recurentul-reclamant la data de 25 martie 1975, (fila 77 dosar fond) că acesta din urmă a fost recrutat de organele de securitate, la acea dată, pentru încadrarea informativă a unor colegi de facultate.
Împrejurările de fapt invocate în faţa primei instanţe şi reluate practic şi prin motivele de recurs, prin care recurentul a susţinut că a fost viciat consimţământul său la momentul semnării şi acceptării adeziunii la structura represivă au fost înlăturate de către prima instanţă printr-o motivare coerentă şi pertinentă.
De altfel, în acord cu cele reţinute şi de judecătorul fondului, Înalta Curte apreciază că o astfel de susţinere nici nu putea fi reţinută, în condiţiile în care recurentul-reclamant nu a probat că s-ar fi aflat în vreuna dintre circumstanţele exoneratoare, limitativ şi expres prevăzute în art. 2 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008: „Persoana care a furnizat informaţii cuprinse în declaraţii, procese verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost cercetată, fie judecată ori condamnată”. În plus durata relativ îndelungată a colaborării (1975-1984) ca şi împrejurarea că aceasta a fost şi remunerată, astfel cum rezultă şi din actele dosarului (filele 82-86) corespunzător numelor conspirative ce-i fuseseră atribuite („B.” şi apoi „D.”) sunt de natură să întărească concluzia primei instanţe, împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, în sensul că circumstanţele menţionate cu privire la situaţia rudelor aflate în străinătate nu sunt apte a demonstra ameninţarea cu arestarea sub care s-ar fi aflat recurentul atunci când, student fiind, a semnat angajamentul de informator.
Contrar celor susţinute de recurent prin motivele de recurs, Înalta Curte reţine din considerentele sentinţei atacate că au fost cu justeţe analizate şi prezentate probele ce demonstrează îndeplinirea cerinţelor legale pentru reţinerea calităţii de colaborator al securităţii.
Numeroasele note informative depuse la dosar şi în detaliu examinate prin hotărârea primei instanţe, astfel cum rezultă din expunerea rezumativă a considerentelor, de mai sus, demonstrează cu evidenţă că prin delaţiunile sale recurentul a generat urmărirea persoanelor despre care au fost furnizate informaţii.
Astfel, informaţia că un diriginte de şantier asculta ştirile postului de radio Europa Liberă sau cea referitoare la un salariat al Centului de Calcul Construcţii, fost profesor de liceu, că avea o opinie contrară cu linia partidului, sau cele vizând intenţia unei alte persoane de a pleca din ţară, în mod evident erau de natură a atrage atenţia poliţiei politice, cu consecinţe directe asupra persoanelor vizate.
Aşa fiind nu se poate susţine că informaţiile furnizate nu ar fi avut o valoare operativă deosebită şi că nu ar fi încălcat dreptul persoanelor urmărite la libertatea de exprimare, la secretul corespondenţei şi dreptul la libera circulaţie, astfel cum în mod justificat s-a şi reţinut.
În fine, Înalta Curte arată că nu prezintă relevanţă juridică, din perspectiva prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 nici susţinerea recurentului în sensul că ulterior anului 1984 a fost la rândul său urmărit de organele de securitate, întrucât o astfel de circumstanţă, chiar reală fiind, nu este de natură a-l exonera pe recurentul-pârât de forma de răspundere instituită de reglementarea arătată pentru activităţile pe care personal le-a exercitat.
De altfel astfel cum în mod constant a statuat şi Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, în examinarea excepţiilor de neconstituţionalitate a numeroase prevederi din cuprinsul O.U.G. nr. 24/2008, prin acest act normativ se urmăreşte deconspirarea prin consemnarea publică a persoanelor care au participat la activitatea de poliţie politică comunistă, fără să promoveze răspunderea juridică şi politică a acestora şi fără să creeze premisele unei forme de răspundere morală şi juridică colectivă, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informaţii, în condiţiile lipsei de vinovăţie şi a vreunei încălcări a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Apreciind aşadar că nu sunt fondate criticile recurentului în considerarea argumentelor înfăţişate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. se va respinge ca atare recursul promovat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.M.I.A. împotriva sentinţei civile nr. 2657 din 2 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 22 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5537/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 5545/2011. Contencios → |
|---|
