ICCJ. Decizia nr. 5603/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5603/2011
Dosar nr. 616/45/2010
Şedinţa publică de la 23 noiembrie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 22 din 19 ianuarie 2011 pronunţată în dosarul nr. 616/45/2010, Curtea de Apel Iaşi a admis acţiunea formulată de reclamantul A.I., în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Iaşi şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, a anulat decizia de imputare din 26 octombrie 2009, Hotărârea nr. 692513 din 21 decembrie 2009, Hotărârea nr. 4 din 5 martie 2010 şi a obligat pârâţii să-i plătească reclamantului suma de 44,66 lei, cheltuieli de judecată. Prin aceeaşi hotărâre instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Administraţiei şi Internelor în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect anularea deciziei de impunere nr. 92513 din 21 decembrie 2009.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi la nr. 616/45/2010, reclamantul A.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiei si Internelor, cu sediul in Bucureşti, şi Inspectoratul Judeţean al Politiei de Frontiera Iaşi, cu sediul in str. George Coşbuc, anularea deciziei de imputare nr. 674789 din 26 octombrie 2009 şi a hotărârii din 21 decembrie 2009 emisă de Comisia de soluţionare a contestaţiei din cadrul U.P.F. Iaşi, precum si a hotărârii nr. 4 din 05 martie 2010 comunicata la data de 24 martie 2010, rectificată la data de 31 martie 2010, ambele pronunţate de către Comisia de Jurisdicţie a imputaţiilor din cadrul Ministerul Administraţiei si Internelor Bucureşti.
În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că reclamantul a fost angajat prin concurs la data de 01 decembrie 2005 în cadrul I.J.P.F. Iaşi, având calitatea de agent de politie la sectorul Politiei de Frontiera Tutora, frontiera verde. La data angajării, a urmat un curs de formare si perfecţionare împărţit in trei module, fără a beneficia de cazare sau masa.
După absolvirea cursurilor, şi-a desfăşurat activitatea de agent in acelaşi loc unde a efectuat si practica, revenindu-i sarcina de asigurare a pazei si supravegherii frontierei pe localităţile Ungheni, Tutora, Osoi, Prisecani, Macaresti, pe o adâncime de 30 km de la frontieră spre interior. Activitatea sa profesionala implica deplasări în mers pe jos de 15 pana la 30 km zilnic, indiferent de condiţiile meteorologice, respectiv ploaie, căldura, ger. La data angajării a fost supus controlului de efort fizic si unui control medical riguros, pe care l-a trecut, dar din cauza condiţiilor zilnice in care îşi desfăşura activitatea fără a beneficia de măsuri de protecţie in trei ani de activitate s-a îmbolnăvit grav, astfel ca în anii 2007 şi 2008, a fost internat in mai multe rânduri, iar la data de 26 noiembrie 2008 cazul său medical a făcut obiectul trecerii spre analiza in comisia de stabilire a cauzelor si împrejurărilor in care a survenit îmbolnăvirea sa. Pe baza actelor medicale si a întregului dosar, aceasta comisie a stabilit faptul ca in timpul si din cauza îndeplinirii obligaţiilor de serviciu a contractat mai multe boli grave, profesionale.
Fiind internat, a fost investigat şi tratat, iar la externare i s-a recomandat evitarea frigului, a umezelii si eforturilor fizice, precum si reinternarea in luna decembrie a aceluiaşi an.
Dată fiind starea sa de sănătate si internările in spital încă din anul 2007, reclamantul a ieşit la raport solicitând mutarea de la sectorul Politiei de frontiera Tutora la Sectorul Politiei de Frontiera Iaşi, unde existau trei puncte de frontiera cu funcţii de şofer, punct control acces, împărţire armament sau dispecerat, unde nu ar mai fi trebuit sa străbată pe jos cei 15-30 km zilnic. După raportul din 2007, au fost transferaţi pe astfel de posturi sau detaşaţi alţi colegi ai săi. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în anul 2008, când a ieşit la raport solicitând mutarea, cunoscând faptul că sunt locuri de munca pentru care ar fi corespuns din punct de vedere medical. Din cauza eşecurilor demersurilor sale si pentru că starea sa de sănătate s-a degradat in continuare, reclamantul a fost nevoit ca in data de 06 februarie 2009 sa îşi înainteze demisia din cadrul funcţiei pe care o îndeplinea.
La opt luni după demisie reclamantul a primit decizia de imputare din 26 octombrie 2009, pe care o consideră nelegală deoarece demisia a avut loc ca urmare a unei situaţii neimputabile lui, starea precară de sănătate dobândita in timpul si din cauza condiţiilor de munca si a refuzului conducerii de a i se oferi un loc de munca corespunzător noii sale stări de sănătate.
A mai susţinut reclamantul că decizia este nelegală deoarece a fost emisă tardiv şi pentru că cercetarea împrejurărilor in care s-a produs fapta nu s-a făcut cu chemarea in scris si ascultarea sa. De asemenea, a fost încălcată şi regula potrivit căreia nu poate fi imputat folosul nerealizat de instituţia păgubită, or, lui i se impută un număr de zile nelucrate, care ar fi trebuit prestate conform angajamentului de şcolarizare, deci un folos nerealizat prin prestarea muncii in perioada respectivă.
A subliniat reclamantul că în hotărârea Comisiei din cadrul ministerului se retine ca i-au fost imputate cheltuieli de şcolarizare si pentru ca a fost îndepărtat din instituţia de învăţământ din motive imputabile, însă el nu a părăsit şcoala, ci funcţia de agent la trei ani de la încadrare, si nu din motive imputabile, ci pentru ca nu mai era apt medical, fapt constatat chiar de o comisie din cadrul instituţiei unde era încadrat.
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi dispoziţiile legale aplicabile în cauză, Curtea a reţinut următoarele:
Reclamantul A.I. a fost încadrat la Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Iaşi la data de 01 decembrie 2005, fiind numit şi repartizat la compartimentul ture serviciu al S.P.F. Ţuţora, având funcţia de agent (fila 51 din dosar).
După angajare, în perioada 09 ianuarie 2006-22 decembrie 2006, reclamantul a urmat un curs de formare şi perfecţionare de şase luni în cadrul şcolii şi şase luni practică la sectoarele Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Iaşi, timp în care a prestat activităţi efective de pază ca agent pentru care a fost salarizat, fără a beneficia de cazare ori masă.
La data de 09 ianuarie 2006, reclamantul a semnat un angajament, înregistrat la Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Iaşi, prin care s-a obligat ca, în cazul în care va fi îndepărtat din instituţia de învăţământ pentru motive imputabile, precum în eventualitatea că nu va îndeplini serviciul minim 10 ani în unităţile şi garnizoanele în care va fi încadrat sau mutat ulterior, să restituie cheltuielile de întreţinere efectuate cu el pe timpul şcolarizării.
Aşa cum reiese din certificatul medical din 03 februarie 2009, emis de Comisia de expertiză medico-legală de pe lângă Spitalul Militar Iaşi (fila 33), reclamantul A.I. a fost internat de mai multe ori în spital pentru afecţiuni ale coloanei vertebrale, fapt care a dus la verificarea capacităţii acestuia de a-şi îndeplini obligaţiile militare şi de serviciu. Astfel, s-a stabilit că A.I. este apt limitat pentru serviciul de poliţie, recomandându-se, printre altele, încadrarea într-o funcţie corespunzătoare clasării şi evitarea eforturilor mari, a frigului şi umezelii. Din procesul-verbal din 26 noiembrie 2008 (fila 39), întocmit de o comisie din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Iaşi, rezultă că îmbolnăvirea a survenit în timpul şi din cauza îndeplinirii obligaţiilor de serviciu
La data de 06 februarie 2009, reclamantul şi-a dat demisia (fila 31 din dosar), invocând deteriorarea continuă a stării sale de sănătate şi ataşând ultimul bilet de externare cu diagnosticele şi recomandările comisiei de medici din Spitalul Clinic Militar de Urgenţă Iaşi.
La aceeaşi dată, a fost emisă dispoziţia din 06 februarie 2009, prin care au încetat raporturile de serviciu cu reclamantul prin demisie.
La data de 02 septembrie 2009, inspectorul-şef a aprobat solicitarea contabilului-şef de numire a unei comisii de cercetare administrativă pentru stabilirea cheltuielilor efectuate pe perioada cursurilor şi stagiului de practică efectuate de A.I.
Prin decizia nr. 674789 din 26 octombrie 2009, pârâtul Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Iaşi i-a imputat reclamantului suma de 12908,81 lei pentru producerea unei pagube, la data de 06 februarie 2009, prin neonorarea angajamentului din 06 ianuarie 2006 şi încălcarea art. 22, 23 din Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 1122 din 05 ianuarie 2006 (fila 45).
Reclamantul a folosit căile administrative de atac, acestea fiind respinse prin hotărârea nr. 692513 din 21 ianuarie 2009 a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Iaşi (fila 64) şi hotărârea nr. 4 din 05 martie 2010 a Comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor (filele 69, 70).
Ţinând seama de faptul că pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor nu este emitentul deciziei de imputare din 26 octombrie 2009 şi nici al hotărârii nr. 92513 din 21 decembrie 2009, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestuia în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect anularea deciziei de imputare nr. 674789 din 26 octombrie 2009 şi a hotărârii nr. 92513 din 21 decembrie 2009 şi a respins acest capăt de cerere, formulat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor, ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei instanţa a reţinut că actele atacate sunt netemeinice şi nelegale.
În mod greşit au considerat pârâţii că în cauză sunt incidente prevederile art. 22 şi 23 din Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 1122/2006 pentru aprobarea Normelor Metodologice privind stabilirea cheltuielilor de întreţinere pe timpul şcolarizării, a cheltuielilor efectuate pe perioada cursurilor/programelor de specializare, perfecţionare, stagii de practică, şi modul de recuperare a acestora de la persoanele care nu îşi respectă angajamentele încheiate.
Potrivit dispoziţiilor art. 22, poliţiştii şi funcţionarii publici ce urmează o formă de specializare sau perfecţionare în ţară, cu scoatere de la locul de muncă, şi care primesc în această perioadă drepturile salariale, sunt obligaţi să încheie un angajament că vor lucra în Ministerul Administraţiei şi Internelor pe o perioadă determinată ce se stabileşte în funcţie de durata cursului, stagiului sau altor activităţi potrivit ordinului ministrului administraţiei şi internelor.
În art. 23 din acelaşi act normativ se prevede că, în cazul în care din motive imputabile poliţiştii şi funcţionarii publici nu respectă angajamentul prevăzut la art. 22, vor restitui Ministerului Administraţiei şi Internelor drepturile salariale efectiv primite pe perioada cursurilor de specializare sau perfecţionare, proporţional cu timpul rămas până la împlinirea termenului, precum şi celelalte drepturi băneşti efectiv primite pe aceeaşi perioadă, cu excepţia cazului în care poliţiştii şi funcţionarii publici respectivi nu mai deţin funcţiile din motive neimputabile acestora sau în cazul transferului în interes de serviciu.
O condiţie esenţială ce rezultă din aceste texte de lege pentru angajarea răspunderii materiale a poliţiştilor şi funcţionarilor publici ce urmează o formă de specializare sau perfecţionare în ţară pentru nerespectarea angajamentului prevăzut la art. 22 este aceea a „scoaterii de la locul de muncă” în perioada în care se desfăşoară cursurile de specializare sau perfecţionare. În situaţia în care urmează o formă de perfecţionare, fără „scoatere de la locul de muncă” este normal ca poliţistul ori funcţionarul public să fie retribuit pentru perioada respectivă, fără riscul de a restitui drepturile salariale corespunzătoare în cazul în care nu respectă angajamentul prevăzut de art. 22, deoarece, altfel, ar presta o muncă forţată, interzisă de lege.
În speţă, nu a fost îndeplinită această condiţie întrucât din probele administrate în cauză rezultă că reclamantul A.I. a urmat forme de perfecţionare în perioada 09 ianuarie 2006-22 decembrie 2006 concomitent cu prestarea activităţilor specifice de agent de poliţie, nefiind „scos de la locul de muncă”.
De asemenea, Curtea a reţinut că din adresele din 16 septembrie 2009 şi din 30 septembrie 2009 reiese că reclamantul A.I. nu a beneficiat de alte drepturi aferente cursului de iniţiere în carieră urmat în perioada 09 ianuarie 2006-22 decembrie 2006 (filele 48, 49), de tipul celor prevăzute în art. 3 din Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 1122/2006.
Prin urmare, atât timp cât reclamatul a urmat forma de perfecţionare fără a fi scos de la muncă, beneficiind doar de drepturile pe care le-ar fi primit în situaţia în care nu ar fi urmat o formă de pregătire profesională, în mod greşit s-a reţinut că Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Iaşi a suferit o pagubă şi că suma stabilită cu titlu de despăgubire reprezintă cheltuielile de întreţinere pe timpul şcolarizării reclamantului în perioada 09 ianuarie 2006-22 decembrie 2006.
Instanţa a mai reţinut că nu este îndeplinită nici condiţia existenţei culpei poliţistului în nerespectarea angajamentului din 06 ianuarie 2006.
Aşa cum s-a reţinut mai sus, din certificatul medical din 03 februarie 2009 (filele 33, 34), din procesul-verbal din 26 noiembrie 2008 (file 59, 60), biletele de internare şi externare de la filele 61 şi 62 reiese că starea sănătăţii reclamantului s-a deteriorat din cauza îndeplinirii atribuţiilor de serviciu. Întrucât pârâţii nu au luat nici o măsură privind sănătatea reclamantului, în situaţia în care, aşa cum rezultă din actele medicale aflate la dosar, aceasta s-a deteriorat, fapt cunoscut de Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Iaşi, încetarea raporturilor de serviciu în aceste condiţii, la iniţiativa reclamantului, nu îi poate fi imputată acestuia.
În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia decizia de imputare a fost emisă tardiv, instanţa consideră că este neîntemeiată.
Este adevărat că în art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 se prevede că termenul pentru efectuarea cercetării administrative şi înregistrarea actului de cercetare este de cel mult 60 de zile de la data când comandantul sau şeful unităţii a constatat sau a luat cunoştinţă de producerea pagubei, însă, în speţă se constată că termenul a fost respectat deoarece şeful unităţii pârâte a luat cunoştinţă de producerea pagubei la data de 02 septembrie 2009, când inspectorul-şef a aprobat solicitarea cotabilului-şef de numire a unei comisii de cercetare administrativă pentru stabilirea cheltuielilor efectuate pe perioada cursurilor şi stagiului de practică urmate de A.I., iar cercetarea a fost finalizată prin emiterea deciziei de imputare decizia nr. 674789 din 26 octombrie 2009.
Neîntemeiate sunt şi criticile reclamantului privind procedura de cercetare.
Instanţa constată, în baza citaţiei din 07 octombrie 2009, primite de destinatar, că poliţistul a fost invitat la sediul unităţii pentru explicaţii scrise şi propunerea de probe însă acesta nu s-a prezentat. Ulterior, comisia a formulat întrebări în nota din 15 octombrie 2009, comunicată reclamantului cu confirmare de primire, la aceeaşi adresă, la care nu s-a primit răspuns, corespondenţa fiind returnată deoarece a expirat termenul de păstrare.
Având în vedere deci, că reclamantul nu a fost scos de la locul de muncă în perioada 09 ianuarie 2006-22 decembrie 2006 în care a urmat o formă de specializare şi că încetarea raporturilor de serviciu a fost cauzată de faptul că pârâtul Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Iaşi nu a luat nici o măsură de protecţie a sănătăţii reclamantului, Curtea consideră că pârâtul Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Iaşi nu a suferit nici un prejudiciu ca urmare a încetării raporturilor de serviciu cu reclamantul, ceea ce impune soluţia admiterii acţiunii formulate de reclamantul A.I., în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Iaşi şi Ministerul Administraţiei şi Internelor şi anularea deciziei de imputare din 26 octombrie 2009 şi a hotărârii nr. 692513 din 21 decembrie 2009, emise de Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Iaşi, precum şi a hotărârii nr. 4 din 05 martie 2010, emisă de pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au formulat pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Iaşi.
În motivarea recursului, pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor a arătat, în esenţă, următoarele.
Conform probelor de la dosarul cauzei, participarea reclamantului la concursul de iniţiere organizat de către Şcoala de Formare Iniţială şi Continuă a Personalului Poliţiei de Frontieră Iaşi s-a făcut cu scoaterea acestuia de la locul de muncă, fapt pentru care în mod temeinic şi legal, cercetarea administrativă a fost efectuată prin luarea în considerare a dispoziţiilor art. 22 din Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 1122/2006.
Invocarea de către reclamant a motivelor de sănătate ce au determinat actul sau de voinţă, nu îl exonerează de răspunderea materială, în lipsa unei clasări medicale care să-l încadreze în situaţia de a fi în imposibilitate de a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, fapt care ar fi condus la schimbarea încadrării legale în ceea ce priveşte încetarea raporturilor de serviciu.
Este de observat că actul de voinţă al reclamantului de a solicita încetarea raporturilor de serviciu, constituie, potrivit art. 21 lit. b) pct. 2 şi art. 23 din Ordinul nr. 1122/2006, coroborate cu prevederile art. 69 alin. (1) lit. d) şi f) din Legea nr. 360/2002, un motiv imputabil atrage răspunderea materială a acestuia pentru nerespectarea argumentului asumat.
Astfel, nu poate fi reţinută susţinerea instanţei de fond că încetarea raporturilor de serviciu nu poate fi imputată reclamantului în condiţiile în care nu au luat nici o măsură privind sănătatea acestuia în lipsa unei clasări medicale, pe de o parte, iar pe de altă parte, acest motiv nu se încadrează în cazurile limitativ prevăzute de încetare a funcţiilor publice, neimputabile funcţionarului public, reglementate în art. 24 lit. b) din Ordinul nr. 1122/2006.
În motivarea recursului Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Iaşi a arătat, în esenţă, următoarele:
Greşit a apreciat instanţa de fond faptul că reclamantul ar fi urmat cursurile de iniţiere în carieră fără a fi scos de la locul de muncă, în realitate, participarea la cursurile respective făcându-se cu scoaterea de la locul de muncă, pe module de pregătire.
În ceea ce priveşte existenţa culpei reclamantului, esenţial este că acesta a solicitat din proprie iniţiativă încetarea raporturilor de serviciu prin demisie, cu toate că potrivit certificatului medical al comisiei de expertiză a fost declarat apt limitat pentru serviciul în poliţie, şi nu a fost declarat inapt, ceea ce îi permitea continuarea serviciului în poliţie
Examinând sentinţa prin prisma criticilor formulate, precum şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate şi urmează a fi respinse pentru cele ce vor fi expuse în continuare.
În esenţă, pârâţii susţin că suma imputată reclamantului A.I., în cuantum de 12.908,81 lei reprezintă drepturile salariale efectiv primite pe perioada cursului de specializare, perfecţionare şi a stagiului de practică, proporţional cu timpul rămas până la împlinirea termenului prevăzut în angajamentul din 09 ianuarie 2009, precum şi celelalte drepturi materiale efectiv primite.
În realitate, suma menţionată în Decizia de imputare din 26 octombrie 2009 nu reprezintă drepturile salariale efectiv încasate de reclamant, în conformitate cu art. 35 alin. (1) din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, care să fie recuperate de la acesta în condiţiile prevăzute în O.G. nr. 121/1998. Conform calculelor întocmite de Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Iaşi, suma imputată reclamantului a fost determinată pe baza salariilor şi a altor drepturi băneşti primite de reclamant, în cuantum total de 16.390,67 lei, care a fost împărţită la numărul total al perioadei de timp pe care reclamantul s-a angajat să o lucreze în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor (3.653 zile), rezultând valoarea unei zile lucrate, în cuantum de 4,4869 lei. Valoarea unei zile lucrate a fost înmulţită cu 2.877 (diferenţa dintre 3.653 zile şi 776 zile lucrate de reclamant), rezultând suma de 12.908,81 lei ce i-a fost imputată.
Prin urmare, suma consemnată în decizia de imputare nu reprezintă totalul drepturilor salariale efectiv primite de reclamant, care să fie recuperată de la acesta, urmare a nerespectării angajamentului din 09 ianuarie 2009, în baza prevederilor O.G. nr. 121/1998, ci suma de bani pe care acesta ar fi încasat-o de la Ministerul Administraţiei şi Internelor, în perioada scursă de la data demisiei sale până la împlinirea termenului de 10 ani. Cum dreptul la reparaţie întemeiat pe prevederile O.G. nr. 121/1998 se naşte numai în măsura în care s-a produs un prejudiciu, iar în speţă suma imputată reclamantului nu reprezintă o consecinţă negativă patrimonială care să condiţioneze naşterea obligaţiei de despăgubire în sarcina acestuia, rezultă că decizia de imputare este nelegală.
În consecinţă, în raport de cele reţinute de instanţa de control judiciar, examinarea motivelor dezvoltate de recurenţi este inutilă, argumentele prezentate în memoriile de recurs ar fi prezentat relevanţă doar în ipoteza în care reclamantului i-ar fi fost imputate drepturile efectiv primite în perioada în care acesta a urmat cursurile de formare şi specializare.
Este de observat că prima instanţă bine a admis acţiunea reclamantului şi a anulat decizia de impunere precum şi actele administrative emise în procedura prealabilă, însă cu o motivare eronată, astfel că aceasta va fi substituită cu motivarea instanţei de control judiciar.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate şi urmează a fi respinse ca atare, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Iaşi, împotriva sentinţei nr. 22 din 19 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Iaşi - secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5557/2011. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 5646/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
