ICCJ. Decizia nr. 5554/2011. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5554/2011
Dosar nr. 5785/1/2011
Şedinţa publică de la 22 noiembrie 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta T.S.E., a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor, ca instanţa să dispună încadrarea sa pe un post prevăzut cu studii superioare, începând cu data de 1 ianuarie 2003, arătând, în esenţă, că este angajată în cadrul Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj, pe funcţia de referent principal şi deşi a absolvit Facultatea de Protecţia Mediului în anul 2000 şi a solicitat transformarea postului într-unul cu studii superioare, în baza art. 9 alin. (3) din O.U.G. nr. 192/2002 şi art. 28 alin. (4) din O.U.G. nr. 123/ 2003, nu s-a dat curs solicitării sale.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 38/CA din 9 februarie 2011, Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantă, reţinând, în esenţă, următoarele: dispoziţiile art. 9 alin. (4) din O.U.G. nr. 192/2002 şi ale art. 28 alin. (5) din O.G. nr. 123/2003 reglementează nivelul de salarizare al funcţionarilor publici care au trecut pe o funcţie corespunzătoare studiilor absolvite; aceste prevederi vin în completarea celor cuprinse la alin. (3), respectiv alin. (4), conform cărora promovarea în condiţiile legii a persoanelor care au absolvit studii de nivel superior în specialităţi în care îşi desfăşoară activitatea se face prin transformarea postului pe care sunt încadrate, în post de nivel superior; la fel ca prevederile art. 68, şi dispoziţiile cuprinse în aceste ordonanţe prevăd condiţia absolvirii unor studii de nivel superior în specialitatea în care îşi desfăşoară activitatea, ori reclamanta nu a absolvit astfel de studii, prin urmare nu îi sunt aplicabile nici prevederile art. 9 alin. (3) din O.U.G. nr. 192/2002, respectiv ale art. 28 alin. (4) din O.U.G. nr. 123/2003, nici cele ale art. 9 alin. (4) din O.U.G. nr. 192/2002, respectiv ale art. 28 alin. (5) din O.U.G. nr. 123/2003, care se completează cu dispoziţiile de la alineatele anterioare; chiar dacă dispoziţiile respective prevăd că promovarea se face prin transformarea postului, această promovare nu se realizează decât în condiţiile prevăzute de art. 68 din Legea nr. 188/1999, respectiv prin promovarea examenului organizat pentru ocuparea funcţiei publice într-o clasă superioară. A mai reţinut instanţa că pârâta a emis în acest sens Ordinul nr. 1944/2010 care produce efecte juridice, nefiind atacat.
3. Recursul reclamantei
Împotriva hotărârii instanţei de fond, reclamanta T.S.E. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi arătând, în esenţă, următoarele: iniţial, art. 68 din Legea nr. 188/1999 avea alt conţinut şi abia în 2007 a fost introdus textul care a fost reprodus în sentinţă, dar care nu retroactivează pentru că nu se poate aplica unor raporturi juridice de serviciu, născute cu mult înainte, sub imperiul altor prevederi; conform fişei postului deţinut în anul 2000, pentru că desfăşura activitate privind resursele umane, organizarea generală şi perfecţionarea, îi erau suficiente studiile superioare absolvite, respectiv studii superioare tehnice şi că îi erau aplicabile prevederile art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 192/2002.
Recurenta a invocat excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 1944/2010, renunţând ulterior la acest mijloc de apărare.
A mai susţinut recurenta că netemeinicia sentinţei este determinată şi de incompleta probaţiune administrată în faţa primei instanţe care, deşi a obligat intimata să depună „situaţia personalului care în anul 2004 a trecut pe studii superioare şi dovada de echivalare între studiile absolvite şi funcţiilor nou ocupate în cadrul Direcţiei Regionale Vamale Oradea”, a îmbrăţişat poziţia intimatei care a afirmat că termenul de păstrare este de 5 ani şi a expirat, deşi au termen de păstrare permanent.
4. Soluţia instanţei de recurs
Prin decizia nr. 3551 din 17 iunie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta T.S.E., reţinând, în esenţă, următoarele:
Reclamanta a solicitat transformarea postului său, de referent principal, într-unul cu studii superioare, în baza art. 9 alin. (3) din O.U.G. nr. 192/2002 şi O.U.G. nr. 123/2003, începând cu 1 ianuarie 2003.
Reclamanta este încadrată la Direcţia Regională Vamală Oradea încă din anul 1995 şi a absolvit, în iunie 2000, Facultatea de Protecţia Mediului, specializarea ingineria mediului.
Funcţia publică a dobândit-o, potrivit, potrivit Legii nr. 188/1999, începând cu 1 noiembrie 2000.
La data de 1 ianuarie 2003, dată de la care reclamanta a solicitat transformarea postului, în Legea nr. 188/1999 dispoziţiile art. 68 erau abrogate, având în vedere că în legea de salarizare (O.U.G. nr. 192/2002) erau prevăzute condiţiile de promovare a funcţionarilor publici.
Recurenta–reclamantă a solicitat încadrarea pe un post prevăzut cu studii superioare începând cu anul 2003 şi invocând dispoziţiile O.U.G. nr. 192/2002 [art. 4 alin. (4)] şi pe cele ale art. O.U.G nr. 123/2003 [art. 28 alin. (5)] dar acestea au fost acte normative ce se refereau la salarizarea funcţionarilor publici şi a altor drepturi, dar care au avut aplicabilitate limitată în timp. De exemplu O.U.G. nr. 192/2002 s-a aplicat pentru salarizarea funcţionarilor publici pe anul 2003, iar ulterior au fost adoptate şi alte acte normative (O.U.G. nr. 123/2003, O.U.G. nr. 94/2004, O.G. nr. 2/2006, O.G. nr. 6/2007) iar în prezent salarizarea funcţionarilor publici se face potrivit Legii nr. 330/2009.
Dacă recurenta aprecia că i se cuvenea încadrarea pe un post cu studii superioare încă din anul 2003, putea să solicite aceasta sau dacă a făcut demersuri, în caz de răspuns negativ, se putea adresa instanţelor de judecată, mai ales că dispoziţii similare celor înscrise în art. 26 din O.U.G. nr. 192/2002 sunt cuprinse în toate actele normative care au reglementat salarizarea funcţionarilor publici, aşa cum sunt înscrise şi în Legea nr. 330/2009, însă, problema transformării postului funcţionarului public care a absolvit studii de nivel superior se rezolvă potrivit prevederilor art. 68 din Legea nr. 188/1999.
Atât Legea nr. 188/1999, cât şi legile de salarizare a funcţionarilor publici se referă la ipoteza în care funcţionarul public dobândeşte diploma de licenţă pe parcursul desfăşurării activităţii ca funcţionar public, iar studiile sunt necorespunzătoare funcţiei ocupate.
Situaţia reclamantei nu se încadrează în această ipoteză deoarece a absolvit studiile superioare anterior numirii în funcţia publică, iar specialitatea absolvită nu era din cele cerute pentru funcţia ocupată.
Recurenta–reclamantă a formulat critici în motivele de recurs în privinţa susţinerilor instanţei de fond legate de specialitatea absolvită şi funcţia ocupată, dar pentru funcţia de consilier sau inspector în cadrul Biroului organizare, resurse umane şi învăţământ erau necesare studii universitare în domeniul economic , juridic sau cel al administraţiei publice.
Mai mult, aceasta a insistat în aplicarea prevederilor art. 4 din O.U.G. nr. 192/2002 şi art. 28 alin. (5) din O.U.G. nr. 123/2003, dar nu se poate dispune o asemenea promovare, după 10 ani, în condiţiile în care, potrivit acelor acte normative se putea contesta modul de aplicare a procedurilor privind promovarea ca urmare a studiilor absolvite, iar aplicarea acelor proceduri era anuală.
Referitor la excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 1944/2010 prin care s-a stabilit reîncadrarea recurentei şi salarizarea pentru anul 2010, recurenta a renunţat ulterior la această excepţie invocată.
Instanţa de fond nu a pronunţat soluţia pe baza unui probatoriu incomplet, iar recurenta nu a precizat cât era de pertinentă depunerea unei situaţii din anul 2004 pentru soluţionarea favorabilă a cererii sale.
Dacă în anul 2004 recurenta-reclamantă aprecia că trebuia să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 123/2003 putea să conteste eventualul răspuns al autorităţilor publice la acel moment.
5. Motivele contestaţiei în anulare formulate de recurentă.
Cu privire la decizia nr. 3551 din 17 iunie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, recurenta, reclamantă T.S.E. a formulat contestaţie în anulare.
Contestatoarea a susţinut că decizia instanţei de recurs este rezultatul unei greşeli materiale, deoarece aceasta nu s-a pronunţat asupra motivului de recurs prin care a solicitat casarea cu trimitere, în vederea completării probatoriilor, întrucât Curtea de Apel Oradea admisese ca probă în sarcina intimatei de a depune „situaţia personalului care în anul 2004 a fost trecut pe studii superioare şi dovada de echivalare între studiile absolvite şi funcţiile nou ocupate în cadrul Direcţiei Regionale Vamale Oradea”.
Cu multă uşurinţă instanţa de fond, deşi era vorba de o probă concludentă în examinarea tratamentului discriminatoriu aplicat recurentei contestatoare, în raport cu alţi angajaţi ai intimatei, a îmbrăţişat poziţia potrivit căreia situaţiile respective au termen de păstrare cinci ani şi nu puteau fi prezentate.
S-au învederat că această concluzie contrazice dispoziţiile legale, art. 8 din Legea nr. 16/2006, potrivit cărora fiecare creator de arhivă îşi face un Nomenclator propriu, în cazul intimatei acesta concretizându-se în Ordinul nr. 1547/2008, care stabileşte termenul de păstrare de 70 de ani în cadrul birourilor personale şi oricum se putea solicita o copie conformă de la Arhivele naţionale, însă judecătorul fondului nu şi-a exercitat rolul activ, conform art. 129 alin. (5) din C. proc. civ., ceea ce conduce la casarea cu trimitere, spre o nouă rejudecare.
Contestatoarea a concluzionat că se impune casarea cu trimitere pentru ca intimata să lămurească problema studiilor superioare necesare pentru un funcţionar public din cadrul biroului personal pentru perioada 2003–2004, întrucât, dacă la studii medii se permit şi studii tehnice, este evident ca acest lucru se aplică şi funcţionarilor publici cu studii superioare, ori instanţa de control judiciar nu s-a pronunţat pe acest motiv de recurs.
6.Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac ce poate fi promovată împotriva hotărârilor irevocabile pentru motivele prevăzute de lege, art. 317 şi art. 318 din C. proc. civ.
Potrivit art. 318 din C. proc. civ. „Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.”
Contestatoarea a invocat atât greşeala materială, conform art. 318 teza I din C. proc. civ., dar şi omisiunea cercetării unui motiv de recurs, menţionată ca motiv de contestaţie în anulare de teza a II-a a aceluiaşi text.
„Greşeala materială” la care se referă textul art. 318 teza I din C. proc. civ. invocat de contestatoare se referă numai la greşeli formale, de procedură, evidente, necunoscute sau neobservate la data soluţionării recursului.
Aprecierea probelor sau interpretarea dispoziţiilor legale exced noţiunii de „greşeală materială”, în înţelesul textului menţionat anterior.
Aceste împrejurări nici nu pot forma obiectul contestaţiei în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 318 teza II-a din C. proc. civ., deoarece respectivele situaţii au fost analizate de instanţa de recurs, care a apreciat ca nefondate susţinerile privind probatoriul incomplet, acestea nemaiputând fi deduse cercetării judecătoreşti într-o cale extraordinară de atac.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 320 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de T.S.E. cu privire la decizia nr. 3551 din 17 iunie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5546/2011. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 5559/2011. Contencios → |
|---|
