ICCJ. Decizia nr. 5559/2011. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5559/2011
Dosar nr. 12896/33/2004
Şedinţa publică de la 23 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la instanţa de contencios administrativ la 3 noiembrie 2004 reclamanta SC P. SA Cluj-Napoca a solicitat anularea deciziei nr. 150 din 31 martie 2004 prin care Guvernul României, Comisia Specială pentru retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a dispus retrocedarea în natură a spaţiului de destinaţie de farmacie, aflat la parterul imobilului situat în T., Judeţul Cluj, Arhiepiscopiei Române Unite cu Roma (Greco–Catolică) de Alba-Iulia şi Făgăraş, reprezentată de Mitropolia Bisericii Române Unite cu Roma (Greco-Catolică).
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că decizia atacată este nulă pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 şi pct. 9 din normele metodologice, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, privind termenul de depunere a cererilor de retrocedare şi potrivit cărora, trebuia să se constate decăderea pârâtei Mitropolia Bisericii Române Unite cu Roma (Greco–Catolică) din dreptul de a solicita retrocedarea unor imobile care i-au aparţinut.
Reclamanta a mai arătat că, deşi este titulara unui drept de administrare asupra imobilului retrocedat prin decizia contestată, nu a fost citată pe parcursul procedurii pentru a-şi apăra dreptul sau cel puţin pentru opozabilitate.
Nelegalitatea deciziei emise de comisia pârâtă a fost invocată şi pentru vătămarea adusă dreptului extratabular de proprietate dobândit de reclamantă asupra imobilului în baza art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 şi art. 2 din H.G. nr. 15/1991, arătându-se că nu erau întrunite condiţiile legale pentru retrocedarea în natură a imobilului.
Acţiunea reclamantei a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 88 din 10 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal .
Instanţa de fond a reţinut că reclamanta nu a dovedit dobândirea unui drept real de proprietate extratabular asupra imobilului cu destinaţie de farmacie, situat în T., Judeţul Cluj şi că, la data soluţionării cererii de retrocedare, proprietarul exclusiv al bunului era Statul Român.
Apărarea reclamantei privind dobândirea dreptului de proprietate în baza dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 a fost respinsă, cu motivarea că aceasta nu a fost reorganizată prin procedura prevăzută în legea respectivă, fiind înfiinţată ca societate comercială farmaceutică pe acţiuni, prin preluarea activului şi pasivului fostelor Oficii farmaceutice, potrivit prevederilor art. 1 şi 2 din H.G. nr. 15/1991.
Instanţa de fond a reţinut că nici prin acest ultim act normativ nu s-a constituit un drept de proprietate al reclamantei asupra imobilului, dat fiind că, bunurile exploatate în exercitarea dreptului de administrare operativă directă nu devin proprietatea titularului acestui drept.
În lipsa unei baze legale explicite pentru transmiterea dreptului de proprietate, instanţa de fond a considerat că, transformarea dreptului de administrare operativă directă în drept de proprietate nu este compatibilă cu modurile reglementate de art. 644–art. 645 din C. civ., aşa încât bunurile care fac obiectul dreptului de administrare operativă directă au rămas în proprietatea statului.
Prin simpla includere a spaţiului comercial în inventar s-a apreciat că nu se produc efectele dobândirii dreptului de proprietate al reclamantei asupra bunului respectiv, iar inventarul nu poate fi opus şi nici calificat ca fiind un titlu de proprietate caracterizat, perfect opozabil părţilor.
De asemenea, s-a avut în vedere că reclamanta nu a dovedit dobândirea dreptului extratabular de proprietate asupra imobilului, invocând fără temei vătămarea adusă unui asemenea drept prin decizia de retrocedare în natură a bunului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, solicitând ca în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul admiterii acţiunii şi anulării deciziei din 31 martie 2004 a Comisiei speciale pentru retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România .
Ca prim motiv de recurs s-a invocat interpretarea şi aplicarea eronată a prevederilor de drept material cuprinse în art. 20 din Legea nr. 15/1990, în H.G. nr. 15/1991, în art. 39 din Legea nr. 3/1978 şi în art. 65 din Legea nr. 31/1990.
Recurenta a susţinut că instanţa de fond a considerat în mod eronat că fostele oficii farmaceutice, care au funcţionat în baza Legii nr. 3/1978, au fost reorganizate exclusiv în baza H.G. nr. 15/1991, fără aplicarea Legii nr. 15/1990, pentru că nu au fost unităţi economice de stat.
Faţă de dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 3/1978 şi art. 3, pct. 4 din anexa nr. 2 la H.G. nr. 15 /1991, recurenta a arătat că s-a constituit în procedura de reorganizare reglementată la nivel de principiu de Legea nr. 15/1990 şi în concret, ulterior, de H.G. nr. 15/1991, întrucât cele două acte normative nu se exclud , ci dimpotrivă, se completează reciproc.
Urmarea acestui mod de reorganizare, recurenta a susţinut că a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului înglobat în capitalul social iniţial după inventarierea efectuată în conformitate cu H.G. nr. 945/1990 de o comisie desemnată de Ministerul Sănătăţii. Conform prevederilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 şi art. 2 din H.G. nr. 15/1991, s-a precizat că, bunurile inventariate şi reevaluate după procedura prevăzută în H.G. nr. 945/1990 sunt proprietatea societăţii comerciale constituită prin reorganizare.
În etapa anterioară constituirii societăţii comerciale, s-a arătat că a fost recunoscută existenţa dreptului de administrare, ca drept real, transformat într-un veritabil drept de proprietate prin adoptarea hotărârii Guvernului nr. 15/1991 şi a statutului societăţii nou înfiinţate. Potrivit dispoziţiilor art. 65 din Legea nr. 31/1990, s-a învederat că dobândirea dreptului de proprietate de către societatea comercială are loc tocmai prin aportul la capitalul social.
În urma procesului de reorganizare, s-a arătat că, dreptul de administrare operativă al fostei unităţi economice de stat s-a transformat prin efectul legii în drept de proprietate extratabulară al societăţii comerciale constituite prin reorganizare.
Ca argument în acest sens a fost indicată copia în extras a registrului de mijloace fixe, în care imobilul este cuprins cu denumirea”clădirea farmaciei 23”, având numărul de inventar 10016 şi adresa administrativă în T., judeţul Cluj.
În cel de-al doilea motiv de recurs, a fost criticată soluţia de menţinere ca legală a deciziei administrative de retrocedare, deşi s-a dovedit că prin emiterea acesteia a fost vătămat dreptul de proprietate al recurentei, realizându-se în realitate o expropriere, în afara cazurilor prevăzute de legea fundamentală şi fără respectarea procedurii specifice în materie.
Recurenta a arătat că prin decizia contestată, comisia de retrocedare a emis un titlu de proprietate asupra unui imobil care nu se mai afla în proprietatea statului, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. VI alin. (2) din O.U.G. nr. 184/2002, conform cărora sunt exceptate de la retrocedarea în natură imobilele care au fost înstrăinate în mod legal după 1989. În noţiunea de înstrăinare, s-a arătat că este inclusă şi transmiterea dreptului de proprietate cu titlu oneros în procedura specială de constituire a societăţilor comerciale cu capital de stat.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi cu dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a constatat corect legalitatea deciziei din 31 martie 2004 prin care Comisia specială pentru retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a dispus ca Arhiepiscopiei Române Unite cu Roma (Greco–Catolică) de Alba–Iulia şi Făgăraş să-i fie retrocedat în natură spaţiul cu destinaţia de farmacie, compus din 1 sală de servire, 3 laboratoare, 1 birou, 1 depozit, 1 grup sanitar, aflat la parterul imobilului situat în municipiul T., Judeţul Cluj, înscris în Cartea funciară a localităţii Turda.
Faţă de situaţia juridică a imobilului , dovedită cu înscrisurile depuse la dosar, s-a constatat întemeiat conformitatea deciziei de retrocedare cu dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 501/2002, care au prevăzut posibilitatea retrocedării imobilelor care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul-român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, compuse din construcţii împreună cu terenul aferent, existente în natură.
Din cuprinsul Cărţii Funciare Turda rezultă că imobilul a fost naţionalizat în baza Decretului nr. 358/1948, fiind trecut în proprietatea statului în conformitate cu art. 13 din Decretul nr. 177/1948 şi Decretul nr. 1998/1948, iar prin încheierea nr. 1086 din 24 octombrie 1963 a fost intabulat dreptul de proprietate al statului, cu atribuirea unui drept de administrate operativă directă în favoarea Oficiului Farmaceutic Regional Cluj. Potrivit menţiunilor, se reţine că, prin încheierea cu nr. 13385 din 8 noiembrie 2001 a fost înregistrată schimbarea denumirii beneficiarului dreptului de administrare operativă directă din Oficiul Farmaceutic Regional Cluj în SC P. SA Cluj–Napoca.
Deşi nu a contestat aceste înscrieri din cartea funciară, avute în vedere la stabilirea situaţiei juridice a imobilului, recurenta a invocat în mod neîntemeiat dobândirea unui drept de proprietate asupra bunului obiect al retrocedării prin efectul Legii nr. 15/1990 şi al H.G. nr. 15/1991.
Instanţa de fond a apreciat corect că Legea nr. 15/1990 nu poate fi reţinută ca temei pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului de către fostul Oficiu Farmaceutic Regional Cluj, întrucât acest act normativ a avut ca obiect reorganizarea fostelor unităţi economice de stat, categorie care nu includea şi oficiile farmaceutice.
Regimul juridic al oficiului farmaceutic era stabilit prin Legea nr. 3/1978 privind asigurarea sănătăţii populaţiei, care în art. 39 prevedea că acesta era organizat în judeţe în subordinea direcţiilor sanitare, răspunzând faţă de consiliul judeţean de întreaga activitate de distribuire a medicamentelor, depozitare şi control al acestora, asigurând aprovizionarea ritmică cu produse farmaceutice, tehnico – medicale şi materiale sanitare a farmaciilor, unităţilor sanitare şi a populaţiei, precum şi prepararea unor produse prin laboratoarele sale de specialitate.
Din acest motiv, se constată că societăţile comerciale farmaceutice pe acţiuni au fost înfiinţate prin preluarea activului şi pasivului fostelor oficii farmaceutice în baza H.G. nr. 15/1991 şi nu prin efectul reorganizării reglementate de Legea nr. 15/1990.
În art. 1, art. 2 şi Anexa nr. 1 din H.G. nr. 15/1991 s-a prevăzut expres desfiinţarea fostului Oficiu farmaceutic Cluj şi preluarea activului şi pasivului acestui oficiu de nou înfiinţată societate comercială farmaceutică pe acţiuni, SC N. SA, a cărei denumire actuală este SC P. SA.
Modul de înfiinţare a recurentei ca societate comercială farmaceutică pe acţiuni a fost reglementat printr-un alt act normativ decât Legea nr. 15/1990 şi anume, H.G. nr. 15/1991, care nu prevede dobândirea dreptului de proprietate asupra bunurilor aflate în patrimoniul societăţii şi exploatate printr-un drept de administrare operativă directă.
De altfel, nici dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, indicate de recurentă drept temei juridic pentru dobândirea dreptului de proprietate, nu au prevăzut că societatea comercială nou înfiinţată devine proprietara tuturor bunurilor care au format obiectul dreptului de administrare directă al fostei unităţi economice de stat, fiind exceptate de la trecerea în proprietate acele bunuri transmise cu alt titlu.
Instanţa de fond a stabilit corect atât domeniul de aplicare a Legii nr. 15/1990, sub aspectul subiectelor de drept supuse reorganizării,cât şi domeniul de aplicare a H.G. nr. 15/1991, sub aspectul regimului juridic al bunurilor fostelor oficii farmaceutice, reţinând în mod întemeiat că, recurenta a fost înfiinţată ca societate comercială farmaceutică pe acţiuni în baza H.G. nr. 15/1991, act normativ care nu a prevăzut transmiterea în proprietate a bunurilor aflate în administrarea directă a fostelor oficii farmaceutice desfiinţate.
Realizarea procedurii de inventariere şi de evaluare a imobilului nu constituie o dovadă a titlului de proprietate invocat de către recurentă, întrucât această procedură s-a efectuat în vederea determinării corecte a patrimoniului , fără a produce efecte în privinţa drepturilor deţinute asupra bunurilor înregistrate ca mijloace fixe.
Efectuarea şi finalizarea unei asemenea proceduri reprezintă o condiţie obligatorie pentru aplicarea H.G. nr. 15/1991 privind înfiinţarea societăţilor comerciale farmaceutice, fără alte consecinţe patrimoniale de natura unui transfer de proprietate din patrimoniul statului, cum neîntemeiat a susţinut recurenta.
În art. 2 din H.G. nr. 15/1991 s-a prevăzut expres că valoarea capitalului social al societăţilor comerciale înfiinţate este definitivat după finalizarea evaluării patrimoniului, conform H.G. nr. 945/1990, avându-se în vedere că societăţile respective au preluat activul şi pasivul de la oficiile farmaceutice desfiinţate prin acelaşi act normativ.
În atare situaţie, se va respinge ca nefondată prima critică formulată în recurs, constatându-se că instanţa de fond a interpretat corect prevederile legale incidente în cauză, în sensul că recurenta nu a dovedit un drept de proprietate asupra bunului retrocedat şi nici realizarea formelor de publicitate imobiliară necesare opozabilităţii actului de transfer al dreptului din proprietatea statului în patrimoniul său.
Cea de-a doua critică formulată de recurentă este de asemenea nefondată, întrucât prin probele administrate în cauză nu s-a dovedit exceptarea imobilului obiect al retrocedării de la aplicarea dispoziţiilor art. VI alin. (2) din O.U.G. nr. 184/2002.
Conform acestei reglementări, sunt exceptate de la retrocedarea în natură imobilele care au fost înstrăinate în mod legal după 1989, iar situaţia de fapt concretă în cauză nu corespunde ipotezei juridice avută în vedere de legiuitor , nefiind dovedit transferul legal al dreptului de proprietate asupra bunului din patrimoniul statului după anul 1989 şi până la emiterea deciziei de retrocedare deduse judecăţii.
Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că nu sunt motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de S.C. Pharmafarm S.A. Cluj împotriva sentinţei civile nr. 88 din 10 februarie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5554/2011. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 5560/2011. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
