ICCJ. Decizia nr. 5567/2011. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5567/2011
Dosar nr. 6183/2/2011
Şedinţa publică de la 23 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 5 iulie 2011, reclamanta SC S.P. SA a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti, până la pronunţarea instanţei de fond, să se dispună suspendarea executării următoarelor acte administrative prin care au fost stabilite obligaţii fiscale suplimentare în sumă de 1.255.038 RON, reprezentând impozit pe profit, dobânzi şi penalităţi , decizia de impunere din 22 iunie 2011 şi raportul de inspecţie fiscală din 22 iunie 2011.
Reclamanta a susţinut că nu datorează obligaţiile fiscale suplimentare stabilite prin actele administrativ-fiscale contestate, iar executarea acestora în perioada de soluţionare a recursului administrativ, înregistrat din 4 iulie 2011 a Direcţia Generală a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti poate determina blocarea activităţii societăţii, provocând consecinţe grave, prin imposibilitatea executării obligaţiilor contractuale.
Reclamanta a mai arătat că, demararea unor forme de executare silită, marcate de publicitatea inerentă unor astfel de acte, ar crea societăţii o imagine de debitor rău platnic sau de rea credinţă, ceea ce ar afecta într-o măsură dramatică imaginea şi credibilitatea sa pe piaţă, existând astfel un risc serios de afectare a raporturilor cu partenerii existenţi, dar şi în ceea ce priveşte iniţierea unor noi raporturi contractuale.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa civilă nr. 4784 din 23 august 2011, prin care a admis cererea formulată de reclamantă şi a dispus suspendarea în parte a executării deciziei de impunere din 22 iunie 2011 şi a raportului de inspecţie fiscală din 22 iunie 2011 până la pronunţarea instanţei de fond.
Instanţa de fond a constatat că sunt îndeplinite în cauză condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actului administrativ, precum şi cerinţa de plată a unei cauţiuni, în conformitate cu prevederile art. 215 alin. (2) din C. proc. civ.
Condiţia existenţei unui caz bine justificat, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, a fost considerată ca fiind îndeplinită în cauză prin dovedirea unor împrejurări de fapt şi de drept de natură a crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii deciziei de impunere din 22 iunie 2011 şi a raportului de inspecţie fiscală din 22 iunie 2011.
Instanţa de fond a apreciat că există aparenţa unei greşeli grave făcute de organele fiscale referitoare la interpretarea prevederilor legale şi contractuale în ceea ce priveşte momentul transferului dreptului de proprietate.
Pentru constatarea condiţiei privind paguba iminentă, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, s-a avut în vedere că, executarea actelor administrative contestate poate bloca activitatea societăţii, întrucât aceasta s-ar afla în imposibilitate să respecte obligaţiile contractuale şi obligaţiile de plată pentru utilităţi. De asemenea, s-a avut în vedere că, reclamanta este beneficiara unor contracte de credit, iar executarea silită reprezintă unul dintre cazurile în care banca poate considera debitul ca fiind scadent anticipat.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti, solicitând ca în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării formulate de reclamantă.
În primul motiv de recurs, s-a susţinut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, deoarece instanţa de fond a prejudecat fondul, pronunţându-se asupra motivelor de nelegalitate invocate în cererea de anulare.
Astfel, s-a arătat că existenţa unui caz bine justificat a fost stabilită faţă de aparenţa unei greşeli făcute de organele fiscale referitoare la interpretarea prevederilor legale şi contractuale în ceea ce priveşte momentul transferului dreptului de proprietate asupra lucrărilor care au făcut obiectul contractului încheiat de intimata–reclamantă SC I.C.M. SRL.
Recurenta a criticat şi argumentarea instanţei de fond cu privire la faptul că, vânzarea unor lucrări viitoare nu poate fi considerată venit şi nu poate fi impozitată, precum şi concluzia privind întocmirea actelor contestate numai în baza legislaţiei din materia TVA, fără a observa celelalte temeiuri juridice pe care s-au întemeiat organele de control.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs, s-a susţinut că în mod greşit instanţa de fond şi-a însuşit susţinerile din cerere privind riscul producerii unei pagube iminente şi nu a verificat temeinicia lor faţă de cifra de afaceri, obligaţiile de plată curente şi obligaţiile contractuale ale societăţii intimate.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi cu dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:
Cererea de chemare în judecată a fost formulată de intimata SC S.P. SA în baza dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, până la pronunţarea instanţei de fond, se poate dispune suspendarea executării actului administrativ în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente.
În sensul definit prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazuri bine justificate reprezintă împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Aceeaşi lege a definit în art. 2 alin. (1) lit. ş) paguba iminentă, ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Hotărârea recurată în cauză a fost pronunţată cu încălcarea acestor dispoziţii legale, care reglementează cadrul procesual şi condiţiile în care poate fi exercitat controlul judecătoresc pentru măsura provizorie de suspendare a executării actelor administrative până la pronunţarea instanţei de fond.
Analizând existenţa condiţiilor de suspendare a efectelor actelor administrative, instanţa de fond nu a respectat limitele învestirii sale faţă de obiectul şi temeiul juridic al cererii, pronunţându-se asupra nelegalităţii actelor administrative, care nu poate fi cercetată decât în cadrul acţiunii în anulare.
Astfel, cazul bine justificat presupune invocarea şi dovedirea unor elemente de fapt sau de drept de natură a demonstra, în cadrul procedurii sumare de cercetare a actelor administrative contestate, existenţa unor indicii de nelegalitate.
În cauză, nu s-au reţinut asemenea aparente elemente de nelegalitate şi prin preluarea motivelor de nelegalitate invocate de intimata–reclamantă, prima instanţă a dezlegat fondul pricinii, motivând suspendarea dispusă prin considerente referitoare la dreptul substanţial aplicat de organele de control, la calificarea juridică a operaţiunilor comerciale supuse controlului şi la efectele acestora din punct de vedere fiscal.
În consecinţă, se dovedeşte a fi întemeiată prima critică formulată în recurs cu privire la prejudecarea greşită a fondului pricinii în cadrul procedurii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Nerespectarea de către instanţa de fond a procedurii judiciare pentru care a fost sesizată încalcă dreptul părţilor la apărare şi garanţiile unui proces echitabil, în sensul dispoziţiilor art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, ceea ce are drept consecinţă, admiterea prezentului recurs în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi casarea hotărârii atacate, urmând a se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Faţă de soluţia dată recursului, nu se mai impune a fi examinate celelalte susţineri din recurs, urmând ca acestea să fie avute în vedere, sub forma unor apărări, cu ocazia rejudecării cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 4784 din 23 august 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează hotărârea recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5565/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5569/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
