ICCJ. Decizia nr. 5569/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 5569/2011

Dosar nr. 524/33/2011

Şedinţa publică de la 23 noiembrie 2011

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea atacată cu recurs

Prin sentinţa nr. 354 din 10 iunie 2011, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC D.M. SRL în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Cluj şi a dispus suspendarea executării deciziei de impunere din 18 martie 2011, emisă de pârâtă până la soluţionarea pe fond a acţiunii în anularea deciziei de impunere.

Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de apel a apreciat, pe baza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, că cererea de suspendare formulată de reclamantă îndeplineşte cumulativ condiţiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, consideră instanţa de fond, fără a dezlega fondul litigiului, că în speţă există un "caz bine justificat" care poate sta la baza admiterii cererii reclamante de suspendare, în condiţiile în care nelegalitatea raportului de inspecţie fiscală şi a deciziei de impunere a fost generată de nerespectarea perioadei pentru care poate fi efectuată inspecţia fiscală.

În acest sens se reţine că în cazul SC D.M. SRL, au fost încălcate dispoziţiile art. 98 alin. (3) din C. proc. fisc., fapt ce rezultă din prevederile Cap. 1, pct. 5.1 din raportul de inspecţie fiscală: în privinţa impozitului pe profit. inspecţia fiscală a vizat perioada 2006-2010, iar nu perioada 2008-2010, aşa cum permitea art. 98 alin. (3) din C. proc. fisc.; impozitul pe veniturile microîntreprinderilor a fost verificat pentru perioada 2006-2007, iar nu doar pentru perioada 2008–2010; impozitul pe veniturile din dividende distribuite persoanelor fizice a făcut obiectul verificării pentru perioada 2006-2010, iar nu doar pentru perioada 2008-2010.

Mai apreciază instanţa de fond că, în speţă nu este aplicabilă niciuna dintre situaţiile de excepţie prevăzute la art. 98 alin. (3) din C. proc. fisc., pentru simplul motiv că organul fiscal nu a identificat niciuna dintre aceste situaţii în cuprinsul raportului de inspecţie fiscală şi nu a luat decizia extinderii perioadei verificate în temeiul acestui text legal. De altfel, reţine judecătorul fondului că perioada (nelegaIă) a inspecţiei fiscale a fost menţionată chiar în cuprinsul avizului de inspecţie fiscală, ceea ce denotă faptul că organul fiscal a premeditat încălcarea dispoziţiilor art. 98 alin. (3) din C. proc. fisc.

În ceea ce priveşte necesitatea prevenirii unei "pagube iminente", constată instanţa de fond că decizia de impunere produce efecte de la data de 20 aprilie 2011, dată de la care, conform prevederilor C. proc. fisc., vor curge atât dobânzi de 0.04% pe zi de întârziere, cât şi penalităţi de întârziere de 15%, după 90 de zile. După data de 5 mai 2011, organele fiscale ar putea lua măsuri de executare silită. Pe cale de consecinţă,se apreciază că există un pericol imediat ca bunurile mobile şi imobile aflate în proprietatea reclamantei să fie înstrăinate, iar recuperarea lor ulterioară, după o eventuală anulare a deciziei de impunere, să fie imposibilă sau foarte anevoioasă.

Totodată, având în vedere faptul că durata estimată a soluţionării contestaţiei, şi apoi a litigiului ce ar trebui dedus judecăţii potrivit practicii Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj şi respectiv a Curtii de Apel Cluj, este de minim 6 luni, apreciază instanţa de fond că în speţă o eventuală anulare a deciziei de impunere, care ar lipsi acest act de forţă executorie nu ar fi efectivă şi contemporană efectelor pe care le-ar putea produce asupra patrimoniului reclamantei.

2. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 354 din 10 iunie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj, în temeiul art. 304 pct. 8 şi pct. 9 din C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susţinut, în esenţă, următoarele:

Susţine recurenta că soluţia pronunţată de instanţa de fond,care nu a analizat apărările formulate în cuprinsul întâmpinării ci şi-a însuşit aproape integral susţinerile reclamantei, fără a verifica însă veridicitatea acestora, în raport de actele depuse la dosar şi de dispoziţiile legale incidente, are un vădit caracter nelegal, fiind pronunţată cu încălcarea prevederilor legale incidente care reglementează noţiunea suspendării actelor administrative fiscale.

Astfel, arată recurenta că, în justificarea condiţiilor de admisibilitate a cererii de suspendare instanţa de fond a apreciat că existenţa cazului bine justificat poate fi reţinută în raport de împrejurarea că în cauză au fost încălcate prevederile art. 98 din C. proc. fisc., în condiţiile în care din toate înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultata îndeplinirea cumulativă a condiţiilor impuse de respectivul text de lege.

În acest sens, susţine recurenta că în fapt au existat indicii privind diminuarea impozitelor, taxelor datorate bugetului general consolidate, datorită faptului că în luna iulie 2010 societatea înregistra la poziţia regularizări TVA colectată, cu semnul minus suma de 2.054 RON TVA colectată, iar în luna august 2010, tot cu semnul minus suma de 206.599 RON colectată; la data emiterii avizului de inspecţie fiscală, consultând baza de date A.N.A.F., s-a constatat că societatea figurează cu declaraţia 394 aferentă semestrului I 2008 nedepusă.

Consideră, recurenta că prin admiterea cererii de suspendare instanţa i-a acordat intimatei un regim preferenţial în raport cu alţi contribuabili întrucât aceasta nu a făcut dovada cifrei de afaceri şi a rulajelor în desfăşurarea activităţii pentru a se raporta la elemente concrete în susţinerea cererii sale, rezumându-se doar să facă susţineri cu caracter general, care nu fac dovada că eventualele măsuri de executare silită care urmează a fi luate faţă de aceasta ar genera imposibilitatea reclamantei de a-şi continua activitatea şi de a-şi achita obligaţiile.

3. Hotărârea instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte va respinge criticile din recurs referitoare la nelegalitatea şi netemeinicia soluţiei pronunţate de Curtea de apel, critici care se circumscriu motivului de recurs prev. de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., constatând, fără a-şi însuşi argumentele referitoare la nelegalitatea, în raport de dispoziţiile art. 98 alin. (3) din C. proc. fisc., a raportului de inspecţie fiscală şi a deciziei de impunere contestate, că în mod corect instanţa de fond a apreciat că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ.

Înainte de a analiza în concret criticile formulate pe fondul cererii de suspendare, Înalta Curte, reaminteşte că în mod constant în jurisprudenţa sa a reţinut că din interpretarea coroborată a prevederilor art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, rezultă că este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepţie, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reţine îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ş) şi lit. t) din aceeaşi Lege

În acest sens, analizând hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că probele administrate în cauză oferă indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actele administrativ-fiscale contestate şi fac verosimilă iminenţa producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării, aşa încât consideră ca fiind neîntemeiate toate criticile formulate de recurenta-pârâtă pe fondul cererii de suspendare.

Astfel, Înalta Curte constată că în mod justificat instanţa de fond a reţinut ca fiind îndeplinită condiţia existenţei unui caz bine justificat, în sensul art. 14 din Legea contenciosului administrativ, în condiţiile în care din analiza sumară, a avizului de inspecţie fiscală din 8 februarie 2011, a deciziei de impunere din 18 martie 2011, a raportului de inspecţie fiscală din 18 martie 2011, precum şi a înscrisurilor depuse în probaţiune, prin prisma dispoziţiilor legale invocate de părţi dar şi a criticilor expuse de intimata-reclamantă în susţinerea cazului bine justificat, la care recurenta-pârâtă nu a răspuns prin întâmpinarea depusă în faţa instanţei de fond, se pot observa aparente indicii de nelegalitate cu privire la modul în care a fost derulată inspecţia fiscală, au fost interpretate şi aplicate o serie de dispoziţii legale în materie fiscală în raport de raporturile contractuale derulate de intimata-reclamantă, şi implicit au fost stabilite obligaţii suplimentare de plată în sarcina intimatei-reclamante.

Cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce ţin de legalitatea actului administrativ, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acţiunii în anulare. Prin urmare, susţinerile recurentei-pârâte referitoare la respectarea dispoziţiilor art. 98 din C. proc. fisc. ca şi cele referitoare la eventuala activitate a intimatei-reclamante de diminuare a impozitelor, taxelor datorate bugetului general consolidate vor putea fi apreciate doar cu ocazia analizei fondului actelor administrative-fiscale contestate şi nu în procedura sumară de cercetare a respectivelor acte, realizată pe baza unei cereri de suspendare a executării.

Totodată, susţinerea intimatei-reclamante, însuşită de judecătorul fondului, potrivit căreia executarea actelor fiscale contestat are ca efect punerea sa în imposibilitatea de a-şi exercita activitatea, în condiţiile în care recurenta nu neagă iminenţa unei executări silite ci doar invocă aspecte referitoare la cifra de afaceri a intimatei-reclamante, este suficientă pentru a demonstra iminenţa producerii unei pagube.

Pentru toate aceste considerente, constatând că sentinţa pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică şi nu există motive pentru casarea sau modificarea acesteia, recursul se priveşte ca nefondat şi în baza art. 312 din C. proc. civ., urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Cluj, împotriva sentinţei civile nr. 354 din 10 iunie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2011.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5569/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs