ICCJ. Decizia nr. 5576/2011. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5576/2011
Dosar nr. 9089/2/2009
Şedinţa publică de la 23 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 28 septembrie 2009, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat să se constate calitatea pârâtului M.G. de lucrător al securităţii.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că pârâtul a avut gradele şi funcţiile de căpitan în 1979, locotenent colonel în 1986 şi 1989, şef al Inspectoratului Judeţean de Securitatea G. în 1986, şef în cadrul Inspectoratului Judeţean de Securitate B. în 1989 şi în această calitate a aprobat măsuri informativ–operative care au suprimat dreptul la libertatea de exprimare şi libertatea opiniilor prevăzute de art. 28 şi art. 33 din Constituţia României din 1965, art. 17 şi art. 19 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.
Curtea de apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa civilă nr. 5260 din 22 decembrie 2010, prin care a admis acţiunea şi a constatat calitatea pârâtului M.G. de lucrător al securităţii.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a apreciat că sunt îndeplinite în cauză condiţiile cumulative prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată prin Legea nr. 293/2008, pentru a se constat calitatea de lucrător al securităţii, deoarece pârâtul a fost ofiţer al securităţii în perioada 1979–1989 şi a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.
Din conţinutul înscrisurilor depuse la dosar şi în baza cărora reclamantul a întocmit nota de constatare din 21 iulie 2009, instanţa de fond a reţinut că pârâtul a fost ofiţer al securităţii şi prin măsurile întreprinse în această calitate a îngrădit dreptul la viaţă, prevăzut în art. 17 din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice şi dreptul la libertatea de exprimare şi libertatea opiniei, prevăzut în art. 19 din acelaşi pact internaţional şi art. 28 din Constituţia României din anul 1965.
Instanţa de fond a respins apărarea pârâtului privind respectarea ordinelor şi instrucţiunilor primite, considerând că acestea nu sunt relevante faţă de semnificaţia noţiunii de lucrător al securităţii dată prin O.U.G. nr. 24/2008, act normativ care nu prevede o asemenea cauză pentru înlăturarea consecinţelor autorităţii desfăşurate ca ofiţer sau subofiţer al securităţii sau al miliţiei cu atribuţii pe linie de securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945–1989, pentru suprimarea sau îngrădirea unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul M.G., solicitând în principal, modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, iar în subsidiar, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Recurentul a susţinut că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 şi art. 124 alin. (1) şi art. 124 alin. (2) din Constituţia României, deoarece instanţa de fond nu a acţionat imparţial, motivând soluţia numai pe înscrisurile depuse de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, fără a insista ca acesta să prezinte şi documentele solicitate cu privire la directivele , ordinele şi instrucţiunile de muncă pentru activitatea ofiţerului de securitate şi fără a analiza conţinutul unor asemenea acte depuse în apărare, pentru a se dovedi că scopul activităţii respective a fost acela de prevenire a unor fapte de competenţa securităţii statului, iar nu acela de suprimare sau de îngrădire a unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
Recurentul a criticat şi interpretarea dată de instanţa de fond dispoziţiilor art. 28 din Constituţia României din anul 1965 şi art. 19 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, arătând că nu au fost avute în vedere şi prevederile din aceleaşi reglementări referitoare la limitările şi restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, care sunt impuse prin lege şi care sunt necesare pentru apărarea securităţii naţionale, ordinii publice, sănătăţii sau moralităţii publice. Prin constatarea existenţei unor activităţi contrare Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, recurentul a arătat că sunt încălcate drepturile sale constituţionale, inclusiv dreptul de a ocupa funcţii publice.
În ultimul motiv de recurs, s-a susţinut că, instanţa de fond nu a analizat nici obligaţiile care reveneau recurentului, în calitate de militar, potrivit dispoziţiilor art. 41 din Constituţia din anul 1965 şi art. 54 alin. (2) din actuala Constituţie, ceea ce era de natură să dovedească desfăşurarea unei activităţi în baza directivelor, ordinelor şi instrucţiunilor M.I., Consiliului Securităţii Statului şi D.S.S., cu respectarea legii fundamentale a statului român.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi cu dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a încuviinţat administrarea în cauză a tuturor probelor necesare şi utile pentru stabilirea corectă a elementelor de fapt şi încadrarea lor juridică, în raport cu obiectul litigiului iniţiat de C.N.S.A.S. pentru constatarea calităţii recurentului-pârât M.G. de lucrător al securităţii, în baza dispoziţiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată prin Legea nr. 293/2008.
Prin aceste dispoziţii legale a fost stabilită semnificaţia termenului de lucrător al securităţii, ca fiind orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei, cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945–1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
Instanţa de fond a realizat o interpretare corectă a normelor legale susmenţionate, reţinând că poate avea calitatea de lucrător al securităţii doar persoana care a activat în mod efectiv în cadrul instituţiilor prevăzute expres de legea privind deconspirarea securităţii în perioada 1945–1989 şi a desfăşurat activităţi prin care au fost exprimate sau îngrădite drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
Faţă de definiţia legală a noţiunii de lucrător al securităţii, de gradele şi funcţiile obţinute de recurent în cadrul securităţii în perioada 1979–1989 şi de măsurile informativ–operative dispuse de acesta conform documentelor indicate în nota de constatare din 21 iulie 2009, instanţa de fond a apreciat corect că este suficient probatoriul administrat şi a respins prin încheierea din 15 decembrie 2010 cererea de obligare a C.N.S.A.S. să depună ordinele şi instrucţiunile de muncă pentru recrutarea de informaţii şi colaboratori.
Respingerea cererii recurentului-pârât de a fi suplimentată proba cu înscrisuri a fost întemeiat motivată de instanţa de fond pe faptul că, prin acţiune nu s-a contestat respectarea prevederilor legale şi regulamentare referitoare la activitatea ofiţerilor de securitate.
De asemenea, în hotărârea dată pe fondul cauzei, au fost expuse argumentele de fapt şi de drept pentru care au fost respinse toate apărările formulate de recurentul–pârât, reţinându-se judicios că acestea nu reprezintă cauze de înlăturare a incidenţei prevederilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru constatarea calităţii de lucrător al securităţii .
Din acest motiv, se constată că au fost neîntemeiat reiterate în recurs toate aceste apărări, inclusiv cele referitoare la caracterul preventiv al măsurilor dispuse şi la întregul cadru legislativ în vigoare în perioada desfăşurării activităţii în cadrul organelor de securitate, calificate corect de prima instanţă ca fiind lipsite de relevanţă în raport cu soluţia adoptată de legiuitor în textul de lege invocat ca temei juridic al acţiunii în constatare formulată de C.N.S.A.S.
Susţinerea recurentului privind atingerea adusă propriilor drepturi constituţionale, în condiţiile în care a respectat obligaţiile care îi reveneau în calitate de militar, se dovedeşte a fi nefondată şi va fi respinsă.
Sesizată, inclusiv de către recurent, cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor O.U.G. nr. 24/2008, Curtea Constituţională a respins excepţiile prin Decizia nr. 760/2011, reţinând că prin acest normativ se urmăreşte deconspirarea, prin consemnarea publică a persoanelor care au participat la activitatea de poliţie politică comunistă, fără să promoveze răspunderea juridică şi politică acestora şi fără să se creeze premisele unei forme de răspundere morală şi juridică colectivă, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informaţii, în condiţiile lipsei de vinovăţie şi a unei încălcări a drepturilor omului şi a liberţilor fundamentale .
Pentru considerentele care au fost expuse şi constatând că nu sunt motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de M.G. împotriva sentinţei civile nr. 5260 din 22 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5573/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 5578/2011. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
