ICCJ. Decizia nr. 5578/2011. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5578/2011
Dosar nr. 154/35/2011
Şedinţa publică de la 23 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul C.M. a chemat în judecat Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, solicitând obligarea pârâtului, în raport cu perioada de timp lucrată de reclamant în calitate de inspector cu statut de funcţionar public în diferite instituţii aflate în subordinea Ministerului Muncii, la plata suplimentului postului de 25% şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare de 25%, calculate la nivelul salariului de bază, începând cu data de 22 februarie 2008 şi până la 26 aprilie 2010, drepturi cuvenite prin plata efectivă cu majorarea, indexarea şi actualizarea sumelor în raport cu rata inflaţiei.
În motivarea cererii, arată că a dobândit calitatea de funcţionar public din luna mai 2003 şi a fost în mod continuu în perioada anterior menţionată în raporturi de serviciu cu: Inspecţia Regională Satu Mare, Inspecţia Socială Bucureşti şi Inspectoratul Social Regional Nord-Vest, din structura Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepţia tardivităţii acţiunii, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile.
Examinând cu prioritate excepţiile invocate de pârât, în temeiul art. 137 din C. proc. civ. instanţa le-a respins ca neîntemeiate.
Astfel, referitor la excepţia prescripţia prescrierii dreptului la acţiune s-a reţinut că aceasta este neîntemeiată, întrucât prin precizarea de acţiune din data de 3 iunie 2011 reclamantul a arătat că solicită plata drepturilor salariale începând cu data de 22 februarie 2008 şi nu de la 1 ianuarie 2004, cum a solicitat iniţial.
Referitor la calitatea procesuală pasivă a pârâtului Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, s-a reţinut că excepţia nu poate fi primită, deoarece instituţiile la care a lucrat reclamantul au fost desfiinţate şi erau subordonate Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Cât priveşte excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile se constată că aceasta a fost îndeplinită, deoarece prin adresa din 28 ianuarie 2011 Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, răspunde pârâtului.
Pe fonul cauzei, s-a reţinut că prin Legea nr. 330/2009 au fost abrogate dispoziţiile art. 31 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 188/1999, respectiv cele privind suplimentul postului şi suplimentul treptei de salarizare, astfel că pentru perioada 12 noiembrie 2009–26 aprilie 2010 nu mai există această prevedere legală şi, prin urmare, nu mai există temei de drept pentru solicitarea acestor drepturi salariale.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs reclamantul C.M. Recurentul a susţinut, în esenţă, că O.U.G. nr. 6/2007 nu a abrogat prevederile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 ci dimpotrivă, în art. 48 al acestui act normativ se arată că dispoziţiile ordonanţei se completează cu dispoziţiile Legii nr. 188/1999 astfel că, în competenţa salariilor funcţionarilor publici trebuie să se regăsească suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Recurentul a mai susţinut şi că prin modificarea art. 29 din Legea nr. 188/1999 prin art. 13, Titlul III din Legea nr. 161/2003 a prevăzut că salariul funcţionarului public este compus din salariul de bază, sporul de vechime, suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare, modificare ce se aplică cu data de 1 ianuarie 2004 (art. 25 din Lege).
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 din C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare:
Într-adevăr, potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 (art. 29, în forma iniţială a legii), republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Acelaşi articol prevede, la alin. (3), că salarizarea funcţionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcţionarii publici.
Prin art. 3 din O.G. nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare, s-a prevăzut că „Gestiunea sistemului de salarizare a funcţionarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare şi în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii”.
Or, în raport cu aceste din urmă dispoziţii legale şi în lipsa unui act normativ privind salarizarea unitară a funcţionarilor publici, în mod corect a reţinut instanţa de fond că nu există bază legală pentru cuantificarea şi acordarea suplimentului postului şi a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, pentru perioada menţionată de recurentul-reclamant.
Într-adevăr, pentru a fi posibilă calcularea acestor două componente ale salariului funcţionarilor publici, este necesară fie adoptarea unui act normativ cu forţă juridică de lege, fie adoptarea de către Guvern a unei hotărâri emise în executarea prevederilor art. 31 din Legea nr. 188/1999, ceea ce, în speţă, pentru perioada pentru care recurentul-reclamant solicită acordarea drepturilor, nu s-a întâmplat.
Aşadar, în condiţiile în care nu este, încă, reglementată modalitatea de calcul a celor două suplimente la salariul de bază, suntem în prezenţa unui drept virtual iar acordarea acestor drepturi băneşti ar însemna obligarea autorităţii ori a instituţiei publice angajatoare la plata unor sume imposibil de calculat şi, în consecinţă, pronunţarea unei hotărâri nesusceptibile de executare.
Totodată, aşa cum s-a statuat şi prin decizia nr. 20 din 21 septembrie 2009, pronunţată de secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului în interesul legii, în situaţia neacordării acestor sporuri nu se încalcă prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană Pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a libertăţilor fundamentale, care obligă statele părţi să adopte măsuri pentru a asigura garantarea dreptului de proprietate, întrucât, în speţă, nu ne aflăm în prezenţa unui „bun”, în sensul definit de Convenţie.
De asemenea, nu se poate vorbi nici de existenţa unei „speranţe legitime” a recurentului-reclamant, în sensul avut în vedere în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia, atunci când interesul patrimonial aparţine categoriei juridice „creanţă”, nu poate fi considerat „valoare patrimonială” şi implicit „speranţă legitimă” decât dacă are o bază suficientă în dreptul intern, cum ar fi, de exemplu, o dispoziţie legală sau dacă existenţa sa este confirmată printr-o jurisprudenţă clară şi concordantă a instanţelor naţionale (Kopecky c/a Slovacia, 2004; Pressos Compania Naviera SA şi alţii c/a Belgia 1995; Draon c/a Franţa 2005; Maurice c/a Franţa, 2005).
Drepturile salariale pretinse de recurentul-reclamant nu au, însă, o suficientă bază în dreptul intern, în absenţa criteriilor legale de cuantificare a acestora.
Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C.M. împotriva sentinţei civile nr. 129/CA din 3 iunie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 5576/2011. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 5596/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|