ICCJ. Decizia nr. 5597/2011. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5597/2011
Dosar nr. 3501/1/2011
Şedinţa publică de la 23 noiembrie 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia nr. 2182 din 13 aprilie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admis recursul declarat de Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale împotriva sentinţei civile nr. 164 din 17 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a fost modificată hotărârea atacată, în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamantul A.I. ca tardivă.
Împotriva acestei decizii, la data de 20 aprilie 2011, A.I. a formulat contestaţie în anulare, solicitând anularea deciziei atacate şi urmare a rejudecării recursului, să fie respins ca nefondat recursul declarat de Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale împotriva sentinţei civile nr. 164 din 17 decembrie 2010.
Contestatorul a susţinut că, decizia instanţei de recurs este rezultatul unei greşeli materiale, în sensul prevăzut de art. 318 din C. proc. civ., deoarece s-a constatat în mod eronat tardivitatea acţiunii, fără a se avea în vedere că temeiul juridic al acţiunii l-au constituit dispoziţiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, conform cărora, acţiunea poate fi introdusă direct la instanţa de contencios administrativ, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în M. Of. al României, partea I.
Prin decizia atacată, contestatorul a arătat că instanţa de recurs a analizat greşit respectarea termenului de formulare a acţiunii numai în raport cu prevederile art. 11 din Legea nr. 554/2004, deşi cererea sa a avut o altă cauză juridică, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 9 din aceeaşi lege, care reglementează distinct condiţiile de sesizare a instanţei, în situaţia în care decizia de declarare a neconstituţionalităţii este urmarea unei excepţii ridicate în altă cauză.
Sub acest aspect, s-a arătat că, acţiunea pentru anularea Ordinului nr. 417/2009 emis de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale în baza dispoziţiilor art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 a fost formulată în termenul legal de 1 an de la data publicării în M. Of. nr. 758/6.11.2009 a Deciziei nr. 1257/2009, prin care Curtea Constituţională a constatat că este neconstituţională legea pentru aprobarea acestei ordonanţe de urgenţă.
De asemenea, contestatorul a arătat că în mod greşit instanţa de recurs s-a pronunţat asupra excepţiei de tardivitate a acţiunii, deşi prin recursul declarat de Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale, această excepţie a fost invocată numai în ceea ce priveşte formularea cererii de suspendare a executării Ordinului nr. 417/2009.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că este întemeiată prezenta contestaţie în anulare pentru următoarele considerente:
Conform dispoziţiilor art. 318 din C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Contestaţia în anulare specială formulată în cauză în baza acestor dispoziţii legale se dovedeşte a fi întemeiată, în condiţiile în care hotărârea irevocabilă atacată nu este rezultatul examinării cauzei sub toate aspectele, în sensul prevăzut de art. 304 şi art. 3041 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, fiind dată cu încadrarea greşită a motivelor de recurs şi a temeiurilor juridice invocate în susţinerea lor.
Astfel, se reţine că, din greşeală, instanţa de recurs s-a pronunţat asupra unei excepţii de procedură care nu a fost invocată prin cererea de recurs şi a procedat la soluţionarea acesteia în raport cu alte dispoziţii legale, decât acelea care au constituit cauza juridică a acţiunii deduse judecăţii.
Prin recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 164 din 17 decembrie 2010, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a invocat excepţia tardivităţii formulării cererii de suspendare a executării Ordinului nr. 417/2009, solicitând să fie respinsă ca tardivă această cerere faţă de dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Instanţa de recurs a constatat din greşeală că, prin acest motiv de recurs, a fost sesizată să se pronunţe asupra acestei excepţii de procedură, dar în privinţa termenului de formulare a acţiunii în anulare a Ordinului nr. 417/2009, reţinând de asemenea în mod eronat că excepţia este întemeiată faţă de depăşirea termenului prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, deşi cererea de chemare în judecată a fost formulată în baza dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, care reglementează în mod diferit condiţiile de sesizare a instanţei de contencios administrativ pentru situaţia în care se invocă un drept ori un interes legitim vătămat printr-o ordonanţă sau dispoziţii din ordonanţe, declarate neconstituţionale prin decizia pronunţată de Curtea Constituţională ca urmare a unei excepţii ridicată în altă cauză.
Pentru considerentele care au fost expuse, Înalta Curte va admite prezenta contestaţie în anulare, va anula decizia nr. 2182 din 13 aprilie 2011 şi va dispune rejudecarea recursului declarat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale împotriva sentinţei civile nr. 164 din 17 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, la termenul din 8 februarie 2012, pentru care vor fi citate părţile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestaţia în anulare formulată de A.I. împotriva deciziei civile nr. 2182 din 13 aprilie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Anulează decizia nr. 2182 din 13 aprilie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, şi fixează termen pentru rejudecarea recursului declarat de Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei la data de 8 februarie 2012, cu citarea părţilor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5596/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 5598/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
