ICCJ. Decizia nr. 5604/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5604/2011
Dosar nr. 12214/2/2010
Şedinţa publică de la 24 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 996 din 11 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C.N.P.A.S. pe capetele de cerere privind anularea şi suspendarea executării O.U.G. nr. 37/2009, a respins cererile de anulare şi suspendarea executării O.U.G. nr. 37/2009 faţă de pârâta C.N.P.A.S. pentru lipsa calităţii procesuale pasive, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Guvernul României pe capetele de cerere privind anularea şi suspendarea executării Ordinului nr. 453/2009, a respins cererile de anulare şi suspendare a executării Ordinului nr. 453/2009 faţă de pârâtul Guvernul României, pentru lipsa calităţii procesuale pasive, a admis excepţia inadmisibilităţii, a respins ca inadmisibile cererile de anulare şi suspendarea executării O.U.G. nr. 37/2009 împotriva pârâtului Guvernul României, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta R.A., în contradictoriu cu pârâta C.N.P.A.S., a anulat Ordinul nr. 453/2009 faţă de pârâta C.N.P.A.S. şi a respins cererea reclamantei de suspendare a executării Ordinului nr. 453/2009 faţă de pârâta C.N.P.A.S. ca rămasă fără obiect.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că prin capetele 3 şi 4 din cererea de chemare în judecată se solicita anularea, respectiv suspendarea unui act emis de o altă autoritate publică (anularea şi suspendarea executării O.U.G. nr. 37/2009, emise de celălalt pârât, Guvernul României).
De asemenea, instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Guvernul României pe capetele 1 şi 2 din cererea de chemare în judecată şi a respins aceste capete de cerere faţă de pârâtul Guvernul României pentru lipsa calităţii procesuale pasive reţinând prin aceste capete de cerere se solicită anularea şi suspendarea executării unui act administrativ, Ordinului nr. 453/2009, emis de o altă autoritate publică, respectiv Preşedintele Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale).
În privinţa capetelor 3 şi 4 de cerere prin care se solicita anularea şi suspendarea executării O.U.G. nr. 37/2009, în baza art. 9 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, a admis excepţia inadmisibilităţii şi, în consecinţă, le-a respins ca inadmisibile.
Atunci când obiectul exclusiv al acţiunii principale introduse la instanţa de judecată este constatarea neconstituţionalităţii unei ordonanţe simple sau ordonanţe de urgenţă a Guvernului, excepţia de neconstituţionalitate este transformată într-o veritabilă acţiune, pierzându-şi, astfel, natura sa de excepţie, înţeleasă ca un mijloc de apărare care nu pune în discuţie fondul pretenţiei deduse judecăţii.
Pe fondul cererii de anulare a Ordinului nr. 453/2009, instanţa de fond a reţinut că acest ordin a fost emis în temeiul O.U.G. nr. 37/2009, iar prin Decizia nr. 1257/2009, pronunţată de Curtea Constituţională s-a declarat neconstituţionalitatea O.U.G. nr. 37/2009.
Ca urmare a lipsirii de efecte juridice a O.U.G. nr. 37/2009, va rămâne fără efecte juridice Ordinul nr. 453/2009, deoarece acesta a fost emis în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.
Din aceste motive, a fost admisă cererea faţă de pârâta C.N.P.A.S. şi a fost anulat Ordinul nr. 453/2009, iar cererea de suspendare a executării acestui ordin a fost respinsă ca rămasă fără obiect.
Împotriva hotărârii instanţei de fond Casa Naţională de Pensii Publice a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că instanţa de fond nu a ţinut cont de excepţia prematuritătii cererii de anulare a Ordinului nr. 453/2009 emis de Preşedintele C.N.P.A.S. invocată de C.N.P.A.S. şi admisă de Curtea de Apel Bucureşti prin sentinţa civilă nr. 413 din 22 ianuarie 2011.
Faptul că dispoziţiile O.U.G. nr. 37/2009 precum şi cele ale O.U.G. nr. 105 2009 au fost declarate neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257/2009 şi nr. 1629/2009 şi şi-au încetat efectele în 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, nu duce la încetarea de drept şi a efectelor actelor administrative emise în baza respectivelor ordonanţe.
Recurenta mai arată că Ordinul nr. 453/2009 emis de C.N.P.A.S., prin care reclamantei, care deţinea funcţia publică de conducere de director executiv adjunct al Casei Judeţene de Pensii Tulcea, i se aduce la cunoştinţă că funcţia publică s-a desfiinţat, potrivit O.U.G. nr. 37/2009 şi se află în perioada de preaviz de 30 de zile calendaristice, potrivit art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 republicată, la sfârşitul acestei perioade fiind eliberată din funcţia publică ca urmare a desfiinţării postului, este temeinic şi legal.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 din C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Astfel, prin Ordinul nr. 453/2009 Preşedintele Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale reclamanta după un preaviz de 30 zile a fost eliberată din funcţia publică de conducere de director executiv adjunct.
Temeiul juridic al acestei măsuri administrative l-a constituit art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice locale, art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3)-alin. (7) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, precum şi art. 7 alin. (6) din H.G. nr. 8/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.
Înalta Curte apreciază că pentru argumentarea soluţiei adoptate în legătură cu problema de drept dedusă judecăţii se impune prezentarea unor scurte consideraţii cu privire la excepţia de neconstituţionalitate şi efectele acesteia.
Controlul de constituţionalitate exercitat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate este un control de conformitate şi conformare a legii sau ordonanţelor guvernamentale cu dispoziţiile Constituţiei, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei; pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
Conform alin. (4) din articolul aflat în discuţie, deciziile Curţii Constituţionale se publică în M. Of. al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Ca atare, deciziile Curţii Constituţionale privind admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate sunt de imediată aplicare, cu consecinţa înlăturării normei declarate neconstituţionale din sistemul normativ.
Cu alte cuvinte, în situaţia în care soluţia Curţii Constituţionale nu ar avea aplicare directă şi imediată, întreaga procedură de control a constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor ar fi lipsită de finalitate.
Pe acest aspect, poate fi amintită şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 186/1999 în care s-a statuat că instanţele judecătoreşti trebuie să facă aplicarea directă a dispoziţiilor constituţionale relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituţionale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.
Plenul Curţii Constituţionale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi art. 15 şi urm. din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituţionale a priori asupra legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 şi, totodată, asupra ordonanţei respective, care constituie conţinutul normativ al legii.
Prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, instanţa constituţională a declarat neconstituţională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei rezultă că viciul neconstituţionalităţii afectează însuşi actul normativ aprobat prin această lege.
De asemenea, prin decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, instanţa constituţională a declarat neconstituţională şi O.U.G. nr. 105/2009.
În considerentele deciziilor anterior enunţate, Curtea Constituţională a arătat, în esenţă, că modalitatea de reglementare a funcţiei publice, respectiv „actul administrativ” de numire reprezintă construcţii juridice deficitare şi confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator şi a naturii juridice a contractului de management.
În plus, instanţa constituţională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituţie, statutul juridic al funcţiei publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competenţă materială.
Potrivit art. 9 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, acţiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanţe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operaţiuni administrative.
Acelaşi text de lege reglementează, în alin. (4), situaţia acţiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituţională ordonanţa prin admiterea unei excepţii într-o altă cauză.
Din analiza acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a ordonanţei într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepţiei, şi în cauze similare, care au ca temei juridic aceleaşi prevederi declarate neconstituţionale.
În cauza de faţă, intimata-reclamantă a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcţie, temeiul juridic fiind art. 1 şi art. 9 din Legea nr. 554/2004.
După cum s-a relevat anterior, această măsură a avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 37/2009 care a fost declarată neconstituţională, prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009.
Ca atare, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei decizii a instanţei constituţionale se extind şi asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.
În altă ordine de idei, Înalta Curte reţine că eliberarea intimatei-reclamante din funcţia publică pe care o deţinea, în alte situaţii decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcţie, care se circumscrie noţiunii de securitate socială, protejată prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi actele comunitare, precum şi prin alte tratate internaţionale la care România este parte şi a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 şi art. 20 din Constituţia României.
Înalta Curte arată că actul şi măsura adoptată în baza acestei ordonanţe sunt afectate de viciul de neconstituţionalitate al ordonanţei şi, în consecinţă, corect au fost anulate de instanţa de fond.
Reţinând culpa procesuală a recurentei, în temeiul dispoziţiilor art. 274 din C. proc. civ., aceasta va fi obligată la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată către intimata R.A.
Pentru considerentele anterior arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa Naţională de Pensii Publice, împotriva sentinţei civile nr. 996 din 11 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată către intimata R.A.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5598/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5607/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
