ICCJ. Decizia nr. 5664/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5664/2011
Dosar nr. 2148/2/2010
Şedinţa publică de la 25 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 64 din 11 ianuarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul A.V., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligând-o pe aceasta să transmită dosarul reclamantului către evaluator, pentru întocmirea raportului de evaluare, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinţei. Prin aceeaşi sentinţă, instanţa de judecată a respins excepţia de nelegalitate a dispoziţiei de acordare a despăgubirilor, cererea reconvenţională, precum şi cererea de chemare în garanţie a Primăriei Municipiului Bucureşti, formulate de pârâtă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Cu privire la excepţia de nelegalitate a dispoziţiei de acordare a despăgubirilor nr. 9005/2007 emisă de Primarul Municipiului Bucureşti.
Dispoziţia contestată este definitivă iar potrivit dispoziţiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pot constitui obiect al unor acţiuni în contencios administrativ doar deciziile adoptate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor; prin urmare, Dispoziţia nr. 9005/2007 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti nu poate fi cenzurată pe calea excepţiei de nelegalitate prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru că această excepţie vizează doar actele administrative ce pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ, nu şi actele care, potrivit unor dispoziţii din legi speciale, pot fi atacate conform unor proceduri speciale, cum este cazul dispoziţiei de faţă.
Prin notificarea nr. 614/2001, reclamantul a solicitat aplicare dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 pentru un teren în suprafaţă de 330 mp situat în Municipiul Bucureşti, sect. 6. In dovedirea dreptului de proprietate a depus un contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 33876/1947 prin care soţii E. şi S.S. au cumpărat o suprafaţă de teren de 660 mp, precum şi un înscris sub semnătură privată din 7 mai 1970 prin care E.S. vinde reclamantului un teren în suprafaţă de 330 mp menţionat că este trecut în actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 33876/1947.
Prin Dispoziţia nr. 9005/2007 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti se acordă despăgubiri reclamantului pentru suprafaţa de teren de 330 mp, dosarul însoţit de Referatul conţinând avizul de legalitate fiind transmis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Dosarul reclamantului a fost ulterior retransmis Primăriei Municipiului Bucureşti prin adresa nr. 38814/CC din 12 februarie 2010 pentru completarea dosarului cu înscrisuri care să facă dovada deţinerii în proprietate a imobilului notificat.
Este indiscutabil faptul că procedurile administrative stabilite prin Legea nr. 247/2005 pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv sunt proceduri complexe, care cuprind mai multe etape distincte în care, pe lângă recurentă, mai sunt antrenate şi alte entităţi (de pildă, evaluatorii), astfel încât în mod obiectiv nu pot fi soluţionate în termenul prevăzut de art.2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, modificată, care constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ.
Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce la concluzia că autoritatea publică este îndreptăţită să determine ea însăşi acest interval de timp, întrucât este necesar ca deciziile, care reprezintă titluri de despăgubiri, să fie emise într-un termen rezonabil, în sensul prevederilor art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, cum s-a pronunţat în mod constant şi instanţa supremă. Termenul rezonabil se referă atât la durata procedurilor preliminare, administrative, cât şi la timpul necesar finalizării procedurilor judiciare, statul având obligaţia de a organiza funcţionarea puterilor sale în aşa fel încât să răspundă acestei cerinţe, pentru ca persoana să poată beneficia în mod efectiv de protecţia asigurată de art. 6 din Convenţie.
In speţă, se apreciază că, în raport de perioada îndelungată de timp care s-a scurs de la data emiterii dispoziţiei Primarului Municipiului Bucureşti de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent – 5 noiembrie 2007, perioadă în care nu s-a ajuns nici măcar la transmiterea dosarului către evaluator, suntem în prezenţa unei încălcări evidente a dispoziţiilor art.6 din Convenţie şi a art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie.
In plus, se consideră că nu sunt concludente nici susţinerile pârâtei legate de faptul că procedura administrativă a fost întârziată din motive obiective, respectiv din cauza restituirii dosarului la primărie în vederea depunerii titlului de proprietate pentru terenul revendicat. Este de menţionat că un asemenea demers este contrar dispoziţiilor legale, respectiv art. 16 alin. (4) şi (5) din Capitolul V, Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Astfel, conform art. 16 alin. (4), pe baza situaţiei juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2) în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură. Alin. (5) al art. 16 prevede că Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2) în care, în mod întemeiat, cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
In consecinţă, se impune, în temeiul art. 1 şi art. 18 Legea nr. 554/2004, obligarea pârâtei să înainteze dosarul reclamantului către evaluator, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri.
În ce priveşte cererea reconvenţională, se reţine că aceasta este neîntemeiată, întrucât pârâta nu formulează pretenţii proprii ce decurg din raportul juridic dedus judecăţii, ci solicită ca reclamantul să probeze dreptul a cărui valorificare o solicită prin acţiune.
In ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie a Primărie Municipiului Bucureşti, pentru ca acestea să răspundă pentru eventualul prejudiciu cauzat pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor prin stabilirea unor cheltuieli de judecată pretinse de reclamant în prezenta cauză, se reţine că este neîntemeiată, întrucât între cele două entităţi nu există nici un raport juridic ce ar putea să justifice o eventuală acţiune în despăgubiri.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs, se arată, în esenţă, că instanţa de fond nu a ţinut seama de faptul că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 presupune mai multe etape: a transmiterii şi înregistrării dosarelor, a analizei acestora, etapa evaluării, emiterea deciziei ce reprezintă titlul de despăgubiri; arată, de asemenea, că prin adresa nr. 38814/CC din 12 februarie 2010, dosarul a fost restituit Primăriei Municipiului Bucureşti, pentru completarea acestuia cu înscrisuri care să facă dovada proprietăţii imobilului notificat.
Totodată, recurenta susţine că în mod greşit au fost respinse cererea reconvenţională şi excepţia de nelegalitate a dispoziţiei de acordare a despăgubirilor, reiterând argumentele invocate în faţa primei instanţe.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
În mod corect, în raport de dispoziţiile art. 16 alin. (5) din Capitolul V din Titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv"; din Legea specială nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de fond a obligat pârâta să transmită dosarul reclamantului la evaluator, în vederea întocmirii raportului de evaluare pentru imobilul în litigiu, aceasta fiind o etapă premergătoare emiterii de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Criticile care vizează această soluţie sunt nefondate, întrucât Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 16 alin. (4) din Titlul VII al actului normativ susmenţionat, are ca atribuţie doar verificarea legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, aspect care, însă, nu a fost contestat, recurenta-pârâtă refuzând trimiterea dosarului către evaluator cu motivarea că nu există înscrisuri care să facă dovada proprietăţii imobilului notificat.
Soluţia instanţei de fond se impune şi pentru că, prin netrimiterea dosarului la evaluator şi implicit neparcurgerea etapei evaluării întru-un interval destul de mare, în raport de data emiterii dispoziţiei, respectiv 02 noiembrie 2007, şi data înregistrării dosarului la Comisie, este evidentă depăşirea termenului rezonabil de finalizare a procedurii administrative, prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire; aceasta cu atât mai mult cu cât pârâtei îi revin obligaţii în acest sens, fiind ţinută de respectarea principiului operativităţii specifice oricărei activităţi a autorităţilor administrative.
Prin urmare, sentinţa recurată este legală în raport atât cu prevederile art. 16 alin. (5) din Legea nr. 247/2005, Titlul VII, Capitolul V, cât şi cu dispoziţiile art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, astfel că nu poate fi reţinută situaţia prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat drept motiv de recurs.
Criticile care vizează soluţia dată cererii reconvenţionale sunt, şi ele, nefondate, întrucât Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 16 alin. (4) din Titlul VII al actului normativ susmenţionat, are ca atribuţie doar verificarea legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului; or, recurenta-pârâtă refuză trimiterea dosarului către evaluator cu motivarea că nu există înscrisuri care să facă dovada proprietăţii reclamantului asupra imobilului cu privire la care s-a propus acordarea despăgubirilor, ceea ce excede atribuţiilor sale, precum şi dispoziţiilor art. 119 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.
Nici critica referitoare la greşita apreciere a instanţei de fond cu privire la caracterul civil al Dispoziţiei nr. 9005/2007 emisă de Primarul Municipiului Bucureşti nu este întemeiată.
Astfel, analiza în ansamblu a prevederilor Legii nr. 10/2001, în temeiul cărora a fost emisă dispoziţia respectivă, degajă concluzia că legiuitorul a înţeles să caracterizeze ca fiind de natură civilă toate litigiile apărute în legătură cu aplicarea acestui act normativ.
Această concluzie este confirmată de regula procedurală consacrată de dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, conform cărora competenţa de soluţionare a litigiilor având ca obiect dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură aparţine secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării.
De asemenea, conform dispoziţiilor art. 25 alin. (4) din aceeaşi lege, „Decizia sau, după caz, dispoziţia de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietăţii persoanei îndreptăţite asupra acestuia, are forţa probantă a unui înscris autentic şi constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară";.
Din coroborarea acestor prevederi legale, rezultă în mod evident natura civilă a dispoziţiei de acordare a despăgubirilor, ceea ce exclude posibilitatea controlului legalităţii acesteia pe calea excepţiei prevăzută de dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond.
Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 64 din 11 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5660/2011. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 5666/2011. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
